Salam No.5

Mirosul vag de mici si steagurile singuratice nu pot insemna decat un singur lucru: Ziua Nationala se apropie…

Pana cand televiziunile isi vor epuiza stocul de mesaje patriotarde si transmisiuni live de anul trecut, avem un scurt ragaz in care ne putem gandi cu sinceritate la lucrurile care ne fac sa fim romani. Poetii si nostalgicii vor venera limba dictionarelor, nationalistii se vor inchina la o istorie nescrisa (si foarte putin probabila), pe cand romanii simpli se vor bucura pur si simplu ca pot sa bea o bere intr-o tara numita Romania, ci nu intr-o provincie minoritara a vreunui invadator estic.

Cu toate astea, timp de mai bine de un deceniu, un singur simbol a dominat intregul partenon autohton. Inca de la Marea Liberalizare a carnii procesate din anii 89′, mirosul de salam a plutit deasupra intregii natiuni, ca un topping de libertate peste o pizza veche de 40 de ani. Daca la inceput mirosul salamului de Sibiu cumparat la felie era o marca a fragilei, dar liber exercitatei puteri de cumparare, ulterior el a intrat intr-o bizara normalitate. La fel cum cei care nu mancasera ”salam cu soia” nu erau inclusi in discutiile despre comunism, nici cei care nu descoperisera inca bucuria carnurilor procesate nu erau considerati pe deplin “liberi”.

Chiar daca parintii m-au ferit de excesul de mezeluri, aroma salamului feliat era o prezenta subtila in autobuzele, scolile si parcurile anilor ’90. De la sandvisurile cu “salam Victoria” pana la pachetele muncitoresti cu “salam de vara”, acest miraculos mezel, fratele mai scump si carnos al parizerului, se gasea absolut peste tot (si au existat in mod sigur producatori care au facut o avere din el). Asistat de varul pateu, salamul facea parte din orice aperitiv de petrecere respectabil si din orice “pizza” de tranzitie, plina de ulei, branza dubioasa si ketchup ieftin.

Intr-o saptamana obisnuita a anului 1997, sa zicem, era imposibil sa nu te lovesti de macar un om bine parfumat cu aerul unui pranz luat pe fuga. Si nu, nu era nimic ciudat sau vulgar in putina aroma de bucatarie improvizata. Ba, din contra, un sandvis de jumatate de zi, cu salam, mustar si margarina, putea aprinde pasiuni nebanuite printre cei din jur. Grupul celor care se faceau vinovati de subtile emanatii aristocratice includea copii de bani gata, profesori si “oameni de afaceri”. In fond, de ce n-ar fi inclus? Sa mananci zilnic mezeluri insemna sa “ai”, sa fii “bine hranit”.

Salami

(In poza: fericirea. Sursa imaginii.)

Un deceniu si ceva mai tarziu, mirosul de salam emana doar din glumele lui Tociu si Palade. E genul de chestie pe care o observi cu dispret “burghez” la muncitorul prafuit sau la precupeata guraliva, amandoi indesati in vreun troleu intarziat. Chiar daca salamul ca mezel nu a disparut de pe piata (ba chiar oferta s-a rafinat si diversificat), accesul la mezeluri nu mai e de multa vreme un motiv de mandrie, cu atat mai putin unul care merita sarbatorit cu un miros propriu. De altfel, judecand dupa peisajul olfactiv al Capitalei, sunt putine mirosuri care nu te agreseaza (aici ar merita facuta o analiza a consumului excesiv de deodorant ieftin, dar asta e cu totul alta poveste).

La ani buni dupa ce salamul de Sibiu a iesit din sfera delicateselor, nici macar bobocii captivi intr-o studentie de criza nu mai sunt mandri de damful lasat in urma de sandvisurile obosite de la automat. E genul de detaliu care spune, ca pe moment, n-ai timpul sau banii necesari pentru ceva mai bun. Alteori, spune ca pur si simplu nu te intereseaza. Oricum ar fi, mirosurile de origine alimentara nu sunt de dorit in repertoriul romanului cat de cat “imblanzit”, indiferent de statutul financiar sau social.

Exista insa o categorie de oameni care a ramas ferm ancorata in vechile valori de tranzitie. O categorie pentru care legile faunei salbatice din anii 90′ sunt inca vii si actuale. E un grup grasun, format din mai bine de 550 de oameni, cunoscuti in alimentara populara drept parlamentari. Specialitati ale mezelariei politice, tot ei sunt cei care, peste putin timp, ne vor spune din suflet cat de mult isi iubesc tara. O ocazie perfecta ca 20 de milioane de romani sa simta din nou mirosul de salam…

P.S: Stiu ca articolul asta e dubios, dar ar fi fost si mai dubios daca mergeam mai departe cu glumele legate de salamul Victoria. Sa multumim deci oboselii ca a fost doar atat.

15 COMMENTS

  • Eu nu stiu nici un banc legat de salamul Victoria. De fapt nici nu stiu care e salamul Victoria. Insa daca e un salam interesant si important pt cultura romana, vreau si eu sa aflu mai multe despre el. Ma duc sa dau Google.

  • azi serbam iar Victoria.. si indoiala se ascunde in gand (Victoria Salam sau Victoria de la scara B?)

    Cred si afirm ca piscoturile sunt salamul de Hermannstadt cyber-sublimat.

  • Rudolph: Ma gandeam la Palatul Victoria, dar era o gluma proasta (de-aia nici nu m-am chinuit sa o fac pana la capat) 😛

    Zamoca: Sibiul mai are inca timp sa confirme, in cazul nostru 😛

  • “un grup grasun, format din mai bine de 550 de oameni” – oamenii aia de fapt se inteleg mai bine cu ciolanul, folosind salamul pe post de praf in ochi pentru cei care ii rabda si ii angajeaza la feliat salamul din 4 in 4 ani.

  • Un pas pe scara dubioşeniei inspirate de “cel mai scurt banc cu Putin”: de la 16 noiembrie încoace, simbolul care domină întregul partenon autohton e (sss…)salamul (sss…)săsesc 😛

  • Cata: Pai un salam bun are si un 50% carne, nu?

    Nautilus: Pericolul era sa spunem bancuri lungi cu Putin…numai cu Putin 😛

  • Poate ca era de vina “potentiatorul de aroma” din acel 55 % care e(ra) orice, numai carne nu … fiindca, precum Victoria din pachetele pentru scoala sau servici, Victoria noastra a fost mai mult altceva decat victorie. Au pus la greu multe arome (de democratie), stabilizatori (pentru afacerile securistilor), agenti de ingrosare (a obrazului), conservanti (pentru cei din “esalonul II”), slanina si sorici (cei 550), coloranti (la zile festive), corector de aciditate (adus de prin Valea Jiului) …
    Si multi s-au pus pe infulecat salam Victoria, dar le-a cazut greu fiindca nu si-au dat seama ca are membrana artificiala necomestibila.

  • Intr-adevar, buna observatia cu membrana, cu-atat mai mult cu cat tara noastra a trait decenii bune de monoglutamat (inca dinainte sa intre in “tranzitie”).

  • Cel mai scurt banc cu Putin:

    “Toate bancurile cu Micul Volodea sunt politice.”

    (“Vovocika” sau “Micul Volodea” e un echivalent rusesc al Alinuţei.)

  • Comentariul meu a ramas in spam sau cauta alt salam ?! 😮 🙁

  • O sa-l caut acum. E posibil sa fi avut ceva probleme 🙁

  • Nu l-am gasit. Habar n-am ce s-a intamplat cu el. Pare rau 🙁

  • Nu eram romania inedit, ca am mai pus o litera sau doua in plus din neatentie si am apasat submit pana sa corectez.

    Pentru multa lume salamul reprezinta un fel de emancipare sociala, un semn ca “isi permit”, asa ca trebuie sa intelegem atitudinea unora.

  • Da, dar e totusi salam. Cred ca acum poti cumpara si niste caviar ieftin, daca vrei sa te dai mare in cartier :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.

Related Posts