Articolul de fata isi avea rostul intr-o serie mai veche legata de plecarea din tara. Cum niciodata nu e prea tarziu (exceptie atunci cand e prea tarziu), am decis sa-l public acum.

Cu aproape doi ani in urma, incercam sa raspund intrebarii ”De ce pleaca tinerii din tara?”. Pe langa raspunsurile date atunci (nevoia de schimbare si afirmare) se pot adauga multe altele. De la pura exasperare pana la ideea ca ”ratarea de-afara e mai buna decat cea din tara”, raspunsuri se gasesc in continuare. Totusi, in ultima vreme, am observat un motiv nou, unul care se manifesta in principal la oamenii care se apropie de varsta de 30 de ani.

Motivul asta e maturizarea. Nu, nu e vorba de nevoia de a fi pe cont propriu, de a descoperi lumea sau de a avea un job mai altfel. Asta e genul de maturizare de care da dovada un student in anul I. Acum e vorba de a atinge un nivel profesional si mental unde presiunea colectiva devine insuportabila in Romania. E vorba de a ajunge ”un om mare”, cum obsesiv ne spun materialele de comunicare ale unei banci. Vrem nu vrem, la nivelul mentalitatii colective, Romania e inca in Evul Mediu. Supraestimarea propriilor capacitati creeaza in continuare generatii de frustrati.  Ala are bani? Atunci e clar: fie a avut noroc, fie a furat. Cineva a realizat ceva cu-adevarat notabil in domeniul tau? Atunci singura reactie posibila este invidia cuplata cu defaimarea sistematica.

Via SMBC

In momentul in care ajungi sa te detasezi psihic si financiar de batalia pe monede, simti nevoia de mai mult. E exact ca intr-o cresa. Odata ce cresti mare, nu mai poti sta cu aia micii in tarc, ci mergi la gradinita. Pur si simplu nu-i mai intelegi pe cei mici. Din gradinita in gradinita, ajungi sa termini o facultate, sa schimbi 2-3 joburi si sa imbatranesti putin. Aici ai mai multe alternative. Fie ramai si te sacrifici, incercand in continuare sa schimbi ceva, sa demonstrezi metodic ca maimuta e om. Fie ramai, dar te detasezi complet: te inconjori cu oamenii tai, in firma ta, in casa ta etc. Pe scurt, proiectezi totul in jurul egoului si renunti sa mai traiesti in Romania reala. O solutie eleganta, dar in esenta cam acelasi lucru cu ultima, plecarea din tara.

Despre cum stau lucrurile ”pe-afara”, au scris oameni mai experimentati si cu mai multe calatorii la activ decat mine. Tampiti si piedici se vor gasi peste tot. Totusi, in spatiul profesional, exista cateva diferenta notabile Pe de-o parte contribuie forta financiara. O companie precum Google nu si-a creat mediul de lucru platindu-si angajatii cu echivalentul unei pungi de Fornetti. Pe de alta parte, procesul de selectie aduce in prim plan si oameni cu o cultura a muncii. Oameni impacati cu propria cultura si cu propria persoana. Oameni care vor sterge mese cu acelasi zambet cu care vor elabora campanii de marketing. Oameni care stiu ce inseamna respectul.

Ultimul lipseste in Romania mai mult decat orice altceva. E adevarat ca din postura de imigrant vei avea bariere in plus de depasit, dar sunt putini manageri intregi la minte (nu vorbim de sefii de plantatie) care refuza un profesionist. Or fi nativii preferati, dar nu cand e vorba de specializare extrema. Anterior, trebuie insa sa te asiguri ca ai crescut intr-adevar, nu ca te comporti ca un copil de 5 ani cu geaca de piele si ochelari de soare. In ultimul caz, destul de des intalnit, impresia finala e aceeasi: nu esti mare, esti doar imatur si pretentios. Exista de altfel moduri de a-ti testa maturitatea, mai ales ca exista firme mari care iti pot simula un mediu de lucru similar in tara.

Desi nu sunt inca in cazul amintit, inteleg de ce oameni pe care ii respectam sau admiram aleg brusc sa plece. Pleaca din acelasi motiv din care plecau si colegii mai mari din copilarie. Au crescut mari. Cand cresti ,  fie ramai si-i inveti pe-aia micii , fie te muti la grupa mare.

P.S: Din categoria ”viata de zi cu zi”, am mai primit azi o lectie de bun simti. La o clinica unde se fac teste pentru scoala de soferi, o tanti de vreo 40 si ceva de ani, iese urland de la oftalmolog. Motivul? Ii daduse calificativul ”inapt”. De ce n-avea doctorul dreptate? Pentru ca maestra platise deja scoala de soferi si acum urla ”eu nu vad musca, ca-s mioapa si cu ochelari, dar vad un om!”. Sa-i fi spus ca la 2 km distanta, un om e o musca? Sa-i fi spus ca argumentul ”e seara si sunt obosita” e complet imbecil? M-am abtinut. Ulterior am auzit ca mai picase vreo doua teste, inclusiv pe cel psihologic.