Un ringtone aparte

Daca tot am scris despre copilarie in postul trecut si n-am lasat tema in pace nici acum doua saptamani , am zis ca n-ar fi o idee sa mai storc ceva dintr-un trecut nu foarte indepartat.

Puseul de melancolie a fost declansat de cateva acorduri, acorduri pe care nu le-am recunoscut decat dupa vreo doua zile. Era normal sa nu ma prind. Erau patru note fluierate, o inspiratie, o expiratie si apoi doua fluieraturi prelungi. Ar fi putut fi orice, de la cateva note aleatoare pana la ultimul hit al Innei auzit prin vreun taxi bucurestean. A fost nevoie de o imagine mentala mai clara: ora 8.00 dimineata si un pusti fluierand cele patru note pe sub ferestrele de la blocurile 89 si 98 (care intamplator se gaseau fata in fata).

Era fluieratura prin care mica gasca din copilarie te anunta ca-i timpul sa-ti misti fundul din casa. Era ”ringtone”-ul nostru, cel mai ieftin beep. Acum sincer sa fiu, cele doua grupuri in care ma invarteam in copilarie foloseau melodii diferite. Prima era cea amintita mai sus, iar a doua era coloana sonora de la Duke Nukem 3D , fluierata pe sarite. Nu exista vreo rivalitate, ci pur si simplu un scop diferit. Pe a doua piesa ne chemam pentru a vorbi despre jocuri sau a sta calare pe PC-ul vreunuia (aici participam in general eu si cativa amici mai mici). Pe prima ne strigam pentru discutii intelectuale, intre doua miute si un pufulete. Asa se strangeau ”cei mari”. Oricum, dupa vreo doi ani si ceva, melodiile fusesera invatate si de altii si era din ce in ce mai greu sa faci diferenta.

Intr-o perioada in care pentru a povesti un film, trebuia sa-ti folosesti imaginatia, chestia cu fluieraturile parea destul de inteligenta. Culmea, era la fel de ieftin ca un beep si mult mai eficient. In general, prietenii din copilarie aveau bunul simt sa vina cu o scuza, pentru ca a doua zi riscau sa nu mai fie fluierati.  Nu, nu era o razbunare. Daca era vacanta si cineva nu raspundea la 2-3 ”apeluri”, se considera ca a plecat la bunici.

Acum, dupa ani de zile, pot sa marturisesc un secret: nu eram originali! Da, stiu ca pentru multi cititori e un soc ca nu eu am invetat actiunea de a fluiera, dar toata smecheria cu ”tonul de apel” fusese imprumutata de la liceeni dde vizavi, liceeni care tocmai plecasera la facultate. Pana ca gasca sa se sparga din diferite motive (in principal maturizare si anturaj), tehnica fusese imbunatatita masiv. Una dintre imbunatatiri era folosirea unui capac de Prigat indoit pe post de pocnitoare. Inovatia n-a tinut mult pe motiv de vecini iritati, dar a meritat incercata.Am incercat sa cream si un sistem de pahare de plastic cu sarma inter-blocuri. A esuat, soldandu-se chiar cu  doua raniri accidentale. Stiinta cere sacrificii.

Asta urma sa fie pasajul in care trageam o concluzie filosofica. De fapt, voiam sa citez finalul filmului Stand by Me. N-o sa-l citez si nici n-o sa va spun cum in concediul din primavara am fluierat si n-a scos nimeni capul pe geam. O sa las deschis postul in speranta ca ma veti uimi cu avansatele voastre sisteme de comunicatii pre-pubertate.

P.S: Am fost abordat zilele trecute cu o propunere destul de comoda. Cum nu pun publicitate pe blog, eram tentat sa spun ”Nu” din start. Totusi, oferta initiala s-a transformat intr-o micuta sponsorizare pentru concursuri. Nu bannere, nu advertoriale, nu posturi cu dubla intentie, ci mici premii pentru cititori, in schimbul unui link in post sau post scriptum. Deci, daca ar fi vorba de niscaiva cultura (carti si alte artefacte), v-ar interesa concursurile prin comentarii?

31 Comments

  • Cu conditia sa se potriveasca cu tine, cu blogul tau. Altfel nu te vad facand asta.

  • Pfff, noi cand eram mici eram si dinamovisti infocati, deci retardati, si fluieraturile noastre erau lozinci cantate de galerie.

  • Vlad: Heh, noi nu prea aveam afinitati (decat ceva vag cu Steaua).

    Sabina: Pai nu e vorba de topicuri de tip concurs, ci de inserarea unui concurs cu o carte (de preferat legata de tema) intr-un post existent 🙂

  • Atunci perfect! Ia sa te vad 🙂 Si btw, ar fi timpul ca cineva sa plateasca pt ce scrii aici 🙂 Ca nu ti-ar strica!

  • Oferte au fost, dar as prefera sa public ce-i mai valoros intr-o carticica (oricum blogul si-a scos banii numai din concursurile la care am participat fara sa vand posturi sau bannere 🙂 )

  • Noi nu fluieram, noi ne sunam sau ne bateam in usa !

  • Romania Inedit: Dar era riscant, daca se bagau parintii? Noi ne bateam la usa doar cand stiam ca X e singur acasa 🙂

  • La noi in cartier functiona reversul medaliei. Unu din amici avea obiceiul sa o tuleasca acasa pe neasteptate si brusc, de nu intelegeam ce se intampla. Dupa mult timp ne-am dat seama ca il fluiera taica-su de la etajul 2, semn ca trebuie sa urce in casa, dar era undeva dupa un colt, nu se vedea, doar se auzea un fluierat discret. 🙂

  • La noi parintii mai scoteau capul pe geam pentru supraveghere (maica-mea avea des tendinta cand eram mic si ma tot strambam la ea :P)

  • Capac de Prigat indoit?? Cum Doamne iarta-ma ati reusit sa faceti asta? Te referi al cele de plastic? Sorry ca sunt off topic dar na..am ramas cu nelamurirea :)))

  • Nu nu, aparuse Prigat nectar (prima incarnare) si avea capac de tabla. Il indoiai la mijloc si apoi apasai pentru a scoate un pacanit iritant.

  • Serios??? Hahahaha!!! Daca ar sti cei de la Prigat cum le foloseata voi capacele. Oricum..10 pentru inventivitate!

  • Si MEDIA 10 pentru zgomot, ca eram vreo 10 pusti si ne chemam cu astea cand voiam sa jucam fotbal in curtea scolii. Trebuia musai sa fim numar par asa ca troncaneam cu ele pana ieseau vecinii si vecinii vecinilor.

  • Noi le ziceam “broscute” la capacele alea indoite.

  • Noi aici am fost expliciti: pacanitoare 🙂 (Se puteau face si din cartele de Romtelecom si pacaneau mai tare, dar rezistenta in timp era mai mica).

  • Buna ziua,

    Va intereseaza un schimb de link cu http://forumtigaraelectronica.wordpress.com?
    Are un page ranking 2 si peste 1500 de vizitatori pe zi. Daca sunteti interesat va rog sa ma contactati pe: ramona@iagency.ro.

  • Nu fac schimb de linkuri. Oamenii care au ajuns in blogrollul meu nu au facut-o pe baza de vizite si PR, ci pe baza de afinitate fata de continutul blogurilor lor. O zi buna 🙂

  • Fain. Dar parca putin mai succint ca de obicei
    Zi-ne, mai exact, “artefacte” vrea sa zica ce ? – e generic tare

  • WhiteWolf: Carti, accesorii pentru citit, etc 🙂

  • Noi nu ne fluieram, ne strigam pur si simplu…..Georgeeeeeee

    Eu nu ma omor dupa concursurile de nici un fel, dar daca prin concursul respectiv poti sa sprijini o initiativa care merita sprijinita (concert, lansare de film/carte, cultura in general) de ce nu.

  • Da, dar ce faceati daca aveati 2-3 Alecsi in proximitate 🙂

  • Uhm… pai daca-i posibil sa fie mai fain ca pe la Carturaresti si nici nu ne scoti din casa pe ploaie, daca nu ti-e incomfortabil, zic, o incercare de proba, macar, ar merge.
    Da’ nah, io nu sunt … tu

  • Pai asa o sa si fac, prin iunie 🙂

  • Nu ma deranjeaza , cred ca va fi bineprimita ideea cu artefactele 😛
    Si noi ne fluieram in doua feluri, unul mai linistit cand nu “ardea” nimic si altul mai prelung , care era folosit pe post de “urgenta”.

    Eram inventivi 😛

  • Pai majoritatea aveau si un nume de cod :D.

  • Cartim: Deci eram pe acelasi sistem wireless

    Garm: Si noi mai aveam porecle, dar le evitam de fata cu parintii (chit ca se prindeau ei).

  • tot fluieraturi acum sa-ti spun tonalitatile. Doua acorduri joase, doua inalte si inca unul jos. Asta era mesajul de “hai afara!”

  • Facem pariu ca daca ne-am strange toti astia cu fluieraturile am descoperi ca suntem mai toti pe aceeasi ”frecventa”?

  • ai mai amutit tu si-n trecut da’ parca nu asa mult. esti indragostit, or what?

  • Back..trageam de timp ca sa pot publica un chestionar 🙂

  • Intamplator, n-am reusit sa sincronizez treaba 🙂

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *