Copiii sunt lucruri traznite

Sa fie o greseala in titlu? Sa fie o incercare ieftina de umor? Sa fie o scurta patrundere in transcendenta prin intoarcerea la origini?

Similar cu intrebarea ”Cate personalitati a produs Romania in ultimii ani?”, raspunsul corect este ”niciuna”.  Titlul a venit ca o consecinta naturala a unei discutii avute zilele trecute. Ca orice discutie, ea a implicat minim un participant, cateva idei si un cor de majorete semi-dezbracate. Spre deosebire de alte discutii, la ea au participat masculi feroce din patru categorii de varsta. Invariabil, dupa discutia ”ce e gay si ce nu in muzica de astazi”, am ajuns si la alte subiecte de discutie. Unul dintre ele implica ideea de familie si de a avea copii, pentru ca nu-i asa, asta e fix genul de lucru pe care-l discuti cand vezi prima data un om. In acel moment am avut o epifanie (nu foarte diferita de a celebrului parinte Vaginiu).

E usor sa descoperi varsta mentala a unui barbat dupa atitudinea fata de copiii mici, fie ca-s propriii copii, fie rezultatul muncii orizontale a altora. Metoda nu functioneaza in cazul femeilor, unde perceptia este puternic alterata de ceasul biologic, prezenta uterului si de influenta mass-media. Oricum, e stiut ca influenta mass-media e de vina pentru tot, de la tsunami, la uragane si Oana Zavoranu (pentru ultima vor arde in iad).

In primii ani de viata, ceilalti copii sunt practic niste jucarii 2.0. Ce e fain la jucariile astea e ca dupa ce le scuipi se sterg singure, ba chiar mai mult, daca le indoi nasul cu mingea, dupa o saptamana vei putea repeta operatiunea. Odata ce mai cresti, copiii mici devin iritanti. Daca mai ai in posesie si vreun fratior mic si tembel, intelegi bine conceptul de teroare. In perioada liceului, micii gremlini iti devin indiferenti. Pubertatea inseamna ca universul se invarte in jurul sanilor si orice altceva e irelevant. La facultate si mai ales spre finalul ei, te pocneste nostalgia. Iti amintesti cu placere bataile mancate pentru trandafiri furati din curtea vecinului si alte lucruri care cu 10 ani in urma te traumatizau. Acum incepi sa-i privesti cu o oarecare invidie pe-aia micii. De ce trebuie tu sa inveti si muncesti in timp ce aia de 5 ani se scobesc in nas? Huoo, PD-L e de vina!

Deja cand treci de pragul de 25-27 de ani, te sperie putin piticii. Nu de alta, dar din cauza presiunii sociale si a influentei mass-media (irelevanta aici, dar amintiti-va: Oana Zavoranu!) incepi sa te gandesti ca la un moment dat veti intra in posesia unei astfel de creaturi. Realizezi ca micii mucosi sunt ca investitia intr-o companie romaneasca: bagi bani si obtii la schimb mazgaleli si chiloti murdari. Totusi, cam tot pe-aici constati cu stupoare ca, aia micii iti sunt intru-catva simpatici. Iti amintesc de tine cand erai mic (doar ca atunci lumea era mai buna, nu exista Oana Zavoranu).

Dupa 5-10 ani , indiferent daca ai intrat sau nu in posesia vreunui pusti, treci automat in postura paternala. Dai sfaturi, faci ca maimuta cand vezi un bebelus si te comporti de parca ai avea 60 de ani. Sentimentul se accentueaza odata cu inaintarea in varsta. La un moment dat, apare si falsa toleranta. Ii ierti pentru ca sunt tineri, desi in sinea ta ii vine sa-i pocnesti cu pisica peste boticul ala mic si simpatic.

Cand ai peste 60 de ani vine greul. Pe de-o parte,  eliberat de povara muncii si mai aproape de a afla daca Dumnezeu a notat filmele tale porno, incepi sa te simti din nou copil. Pe de alta parte, e foarte posibil ca nepotii tai sau alti copii sa te vada ca pe un bunic. Nu poti fi invidios pe jucariile lor, pentru ca trebuie sa pari inteligent. Partea trista e ca nu esti, partea buna e ca nimeni nu stie asta. Ar mai fi si aspectul neglijabil ca, aia mici din jurul tau au toata viata inainte sa descopere prima iubire si sa bata primul record la Maiestria Stelelor 5 (Starcraft 5, pentru ca Socaciu va fi fost zeificat intre timp). Deci, esti un copil mai mare, invidios si traiesti  cu falsa impresie ca esti foarte inteligent. Amintiti-mi, care-i diferenta fata de etapele anterioare?

Ce incerc eu sa spun e ca in esenta suntem si ramanem niste copii. Ceea ce e oricum bestial, pentru ca la varsta aia femeile vor fi niste babe!

P.S: Ca veni vorba de copii, e de remarcat un fenomen : exista oameni, nu putini si nu barbati, care in primii ani de viata ai copilului altora, vor folosi fraza ”vaaai, cat e de frumos”.  Ulterior, la 2-3 ani dupa, vor veni cu fraza ”mama da ce frumos s-a facut”. Pai hotaraste-te tanti! Ori eram urat cu spume cand eram mic si nearticulat, ori faceau femeile coada la mine ca iepurii la ceaiul de musetel.

29 Comments

  • “Maiestria Stelelor 5”? Eu sper sa nu (nici sa n-ajunga SC la varianta 5, nici sa nu ne trezim cu titluri de genul). Oricum am ras la faza asta 🙂

    Cat despre aia mici… mie, una, nu-mi plac si biologia n-are nimic de-a face cu asta.

  • Probabil ca varianta 5 va implica un sistem uber avansat: click to destroy 🙂

  • Diferenta dintre un barbat si un copil este data de costul jucariilor (poti sa arunci o privire si la Irinel sa vezi cat costa o jucarie)

  • Zicala e incompleta. Sa nu uitam de numarul lor. Acum nu mai ajunge ”jucaria aia pe care o voiai de multa vreme”. Inainte o jucarie te tinea 2 zile – o saptamana pana sa vrei alta. Acum de la achzitie suferi de disonanta cognitiva.

  • Pe elefantelul din imagine cine l-o fi imbracat asa ?
    De ce nu i-au dat un costum roz sa se asorteze cu orice si sa iasa mai bine in evidenta ?!

  • Desi nu prea e intr-un mod care sa fie legat de ceea ce descrii tu in acest post, eu am fost, sunt si voi ramane un copil mare si ma mandresc cu asta :>

    Deci nu va fi nevoie sa ma ascund. Daca voi avea copii (baieti), probabil vom imparti frateste jocurile si jucariile :)) Oricum maturitatea e supraestimata, mai bine copilaros si fericit

  • R-Inedit: Le era frica ca va prinde gustul pentru culoare si la maturitate…

    Cedik: Eu nu, vom avea jucarii separate pentru ca ma oftic cand mi se fura 😛

    Si da, maturitatea e supraestimata (adica suge masiv).

  • E corect, dar am cunoscut pe cineva, mare patron de companie care se juca impreuna cu propriul puradel cu masinute teleghidate. Copilul era cu traditionalele masinute iar tatal avea unele ce mergeau cu benzina (de fapt un amestec special), prindeau aproape 100 km/h, si costau undeva la 4000 de euro bucata. M-a invitat si pe mine sa fac o tura… dar nu am avut curajul. Erau prea multi copaci in zona. 🙂

  • Pai si mie imi plac masinutele/elicopterele si jucariile teleghidate.

  • Hmmm…problema asta cu copilasii este mai complicata din punctul meu de vedere daca ar fi s-o tratam serios, dar n-o facem asa ca:

    Pentru parintii lor, sunt o minune. Pentru politicieni si marketeri…sunt o minune. Pentru pedofili…sunt o minune. Dar pentru restul sunt destul de iritanti.

  • Si pentru regizorii de filme horror sunt tot comoara 🙂

  • In interior ramanem copii toata viata fiindca maturitatea apare mai tarziu si nu in mod obligatoriu deci copilaria este de multe ori singura stare posibila. Ce se transforma, implacabil, este doar exteriorul.
    Din cand in cand, pentru a ne relaxa, ne reintoarcem la linistea copilariei (daca a fost fericita) – consumam fara sa fim obligati sa si producem, cream altora responsabilitati, nu aveam responsabilitati. Intoarcerea poate fi definitiva dupa o varsta cand, satula de balamucul perioadei adulte, personalitatea ramane cantonata in vremurile fericite.

    Distractiv este modul in care este asumata paternitatea faţă de evenimentele care au copilul ca personaj principal : daca este de bine replica este “ui’ ce baiat dăştept am io”, daca este de rau “vezi ce balamuc a facut fiitu ?”.

    Ideea din P.S. este relativa, nu poti “umbla” cu termeni absoluti. Plus ca trebuie sa fii atent sa nu ranesti vreun sentiment asa ca oricine a trecut prin transformari de acest gen. Chiar si tu ai fost “frumusel”, “frumos”, “mai frumos”, “mandrete de frumos”, “phiiiiii …”, pana la faza la care esti acum.

  • Faza de acum fiind ”opera de arta a naturii” 🙂

  • Sa vad daca nu-ti tremura manutele cand te apropii de o telecomanda la una de 4000 de euroi care prinde suta in cateva clipe si mai sunt cateva zeci de copaci fix la marginea aleii.

  • O sa-mi iau una mai ieftina, buna de busit 😀

  • >:D copii nu sunt jucarii, sunt fiinte 😉
    eu ii iubesc. nu ai cum sa nu ii iubesti, nu mai vb prostii ;))

  • O gluma cretina care mi-a venit apropo de copii:

    Tinand cont ca si pedofilii si parintii iubesc copii, este ciudat ca cei doi nu prea se inteleg intre ei.

  • Buna de spus la adunarile ONG-urilor 🙂

  • Socaciu sux. Eu sunt uneori invidios pe aia mici (4-5 ani), n-au nici o grija, n-au probleme cu sefii, cu scoala, cu prietena cu nimic :D.

    Ai idee pe unde a disparut DeMaio?

  • La mine e si mai fain 😛
    Lucrez cu copii, fiind un copil mare, stau si ma joc in scopuri “terapeutice”.De regula cand sunt cautat sunt gasit in genunchi printre 10 copilasi cu varste intre 4-12 ani.
    Cel mai misto a fost atunci cand au venit niste britanici in vizita, ca de obicei , cand este un eveniment , colegii mei (in proportie de 80% sunt femei) , sunt cu totii deosebit de idignitati de comportamentul meu infantil si se mira enoprm cand strainii care sosesc , ma privesc normal si chiar cu simpatie 😛

    Printre jocurile preferate sunt cele cu masinute, lego de tot felul, iar cand achizitioneaza jucarii noi , sunt cel care are privilegiul de a le incerca 😛 si pot sa spun ca ma simt asa de bine ..:P 😛

  • Garm: Eu sunt mereu invidios 🙂

    Cartim: Lego-urile ruleaza fin si acum 🙂

  • Curioasa viziune ai pentru bunici. Eu din ce am remarcat fix asta e avantajul la peste 60 de ani: te poti juca linistit cu jucariile copilului pe motiv ca “il inveti sa se joace” sau “petreci timp cu el”. Idem mancat prajituri (“ca pofteste copilul”), facut prostii, lenevit samd. Cat despre a fi copil tot timpul, zic ca daca ai o problema sa iesi pe strada costumat in elefant, te lauzi degeaba 😛

  • Diana: Pai e si aia o viziune. Te poti juca, dar sursa nu e neaparat nobila 🙂

  • Incomplet, dom’le, incomplet 😛 Lipseste “mezu’
    Fara taticii membrii ai asociatiei T.A.T.A., degeaba galceava
    Nema’ chichirez, ca sa zic asa.

  • Stai ca acum iti citesc postul…

  • Diana, costumat in Zorro se pune? 😛

  • Din ce am observat, copiii vin cu o misiune foarte grea pe lume, respectiv sa mai indeplineasca vreo citeva teluri ratate de parintii lui. Citi dintre ei se nasc dupa ce parintii se satura de toate draciile pe care le-au facut in viata si explodeaza de fericire si de implinire? Mai putin de 1%? Si, de cele mai multe ori, astfel de oameni nici nu se mai reproduc fiindca isi sint lor insisi suficienti. Asa ca nu cred ca dorinta de a ramine copil e o chestiune de sexe; e o dorinta a oamenilor lucizi care fug de responsabilitati impuse de societate, stiind ca libertatea e fericirea suprema. Jos cu scutecele! Sus cu Hello Kitty!

  • parintii lor 8-| sorry

  • pavelina: De-aia nu-s de acord cu parintii prea tineri 🙂

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.