Am gasit o comoara…

Azi m-a sunat un prieten din copilarie. Cu o voce pe care de-abia o recunosteam, imi spune: Bah, am gasit o comoara!

Evident, m-am blocat pe moment. Ma gandeam ca o fi dat peste vreo ulcica de cosoni in spatele blocului si vrea sa o vanda pe sub mana frantujilor. Dupa momentul de soc initial, am aflat despre ce comoara era vorba. Omul gasise un legendar borcan plin cu cioburi, banuti si niscaiva bucati de plastic colorate. Revelatia a venit dupa ”ha ha”-ul obligatoriu si interogatia  ”iti mai amintesti bah?”.

Imi mai amintesc, evident ca-mi mai amintesc. Ne strangeam ca nebunii 4-5 oameni, cautam cioburi de Alutus si Gambrinus (care aparent impanzeau nisipul din jurul fiecarui bloc) si le varam intr-un borcan. Cu 2-3 banuti deasupra, o panglica de caseta audio si ceva nisip, aveam ditamai comoara. Ulterior, ingropam minunea la minim juma de metru in gradina. Scopul era ca in vara, cand vacanta iti permitea, sa te joci de-a ”cautatorii de comori”. Culmea e ca la momentul respectiv, scoteai de 2 gume turbo si una cu ingeras (guma aia roza turceasca) din banutii unui astfel de borcan.

La fel ca veveritele, a caror memorie pe termen lung seamana cu a politicienilor, uitam deseori de borcane. Ajungeau sa le dezgroape alti pustani si sa traiasca tragedia inflatiei. Intamplator, un astfel de monument a supravietuit pana in 2011, an in care speram sa am macar un scuter zburator. N-am apucat inca sa vad comoara, dar am inteles ca mai are vreo doua monede de 100 de lei vechi. Din nefericire, mai am si eu cateva pe-acasa, motiv pentru care nu cred sa valoreze ceva, nici macar pentru cunoscatori.

Tristetea nu vine insa dintr-un borcan care a reusit sa-mi evoce imaginea copilariei . Tristetea vine din faptul ca acum 17 ani, credeam sincer ca borcanul ala e o comoara. Bine, era o comoara mai mica, ajutata de imaginatie, dar era o comoara. Acum e un borcan cu banuti si cioburi. In 94′ am pus mana pe primul PC (trecut de pe Spectrum si Amiga). Era o comoara. Acum il mananca rugina pe un balcon.

Acum 17 ani eram fericit cu o comoara care-mi aducea 2 gume turbo. Acum e mai greu. Joburi, masini, recunoastere, afaceri. Si daca as primi ce vreau, m-ar asigura cineva ca in 10 ani n-ar fi doar un alt borcan cu banuti si cioburi?

P.S: Cracked a scris din nou un articol pe care mi-as fi dorit sa-l scriu eu. Articolul ar merita tradus, adaptat si dat drept lectura obligatorie in licee – asa poate mai atenuam urmele lasate de marsul triumfal al lui Chirila.

29 Comments

  • Initial, am crezut din titlu ca-mi faci un advertorial la blog, dar m-am inselat :). Lasand gluma la o parte, frumos scris, erau vremuri mai simple si mai frumoase as zice, dar suna a cliseu. Nu stiu daca eram noi mult mai fericiti dar percepeam fericirea un pic altfel si mai des. Poate n-ar fi o idee rea sa invatam ceva din vremurile alea si sa incercam sa fim mai fericiti si acum, chit ca avem mai putine motive.

  • Da, cam pe-acolo eram si eu cu gandul cand am izbucnit melancolic.

  • Ce frumos!
    Sigur că cioburile sînt cioburi și bănuții bănuți, dar comoara tot comoară e.

  • Sincer, chiar ma gandesc sa o recuperez.

  • Misto poveste. Mi-a amintit de vremea cand eu si mai trei prieteni rupeam in patru un ambalaj turbo si promiteam ca-l pastram peste ani si ne vom revedea sa-l punem la loc. Frumoase momente insa noi ne-am schimbat prea mult, ne vedem intamplator din cand in cand insa nici vorba de ambalaj.

  • Neonu: Da, vechea harta a comorii. Noi o faceam pe bune si ascundeam bucatile. Evident ca n-aveam nevoie de o harta pentru a sti ca in gradina, langa trandafir, plantasem vreo 4 borcane 🙂

    Si prietenii din copilarie s-au schimbat masiv. Cel care m-a sunat nici macar nu era in gasca de apropiati, ci ”un colaborator”.

  • Ah, cate “comori” de genul am ascuns si eu aiurea cand eram plecat pe la bunici. Nu stiu (cred) ca au supravietuit pana azi acele incredibile comori.

    Ce erau acele comori ? Erau niste obiecte pe care preluam de pe la ceva balci mare care era organizat in fiecare vara. Nimicuri intr-un fel, dar tin minte ca intr-o vara, cred ca era Euro 2000, si cautam de nebuni capace cu numele celor 16 nationale participante. Al dracului daca gaseam pe Olandezi. Am strans capace cu 15 din participante, dar pe olandezi nu ii gaseam. Si nu, nu mai retin la ce bere era promotia respectiva. Stiu ca daca strangeai 16 capace cu numele tuturor nationalelor (ceea ce era foarte greu), castigai oricum ceva important. Din nefericire, nu imi aduc aminte ce.

  • JMarius: Olanda probabil zacea ingropata in vreun borcan, pe insula altor pusti 🙂

  • Haha, foarte fain. Noi faceam gropite in pamant si aruncam cu o chestie discoidala de pe la vreo 2-3 metri distanta. Faceam competitii de gen, pariam pe surprize cu masini si pe cutii de chibrit :))

  • Eu ma gandii ca scrii despre comoara ca sa ne anunti ca ne dai si noua din ea, sa nu te bucuri singur .

  • Romania Inedit: Pai cred ca mai sunt ceva pietricele, cioburi si banuti ramase. Sa fac concurs pe blog pentru ele 🙂 ?

    Satirikon: Tic si Palmer ii ziceam noi activitatii. Nu foloseam altceva decat portofelele pentru surprize 🙂

  • “Get a haircut; Stop being a smartass; Maybe try not masturbating for, like, a night, and see what that does to the amount of free time you have…” 😀 😀 😀
    Nu doar ca-i perfect posibil dar ,cred, nici macar nu doare
    Iar in final intreb, simplu: “Almost Everything You’re Doing is Absolutely Meaningless” ,oare, se aplica si la a tine un blog in viata ? 😛

  • Whitewolf: Mai trist e ca se aplica si la a tine alte lucruri in viata.

  • Frumos. Imi aduc si eu aminte ca si JMarius de vremurile cand strangeam stickere cu fotbalisti. Era in 1994 si am completat un album intreg. Evident ca si atunci au fost tiparite cateva abtipilduri in tiraj mai mic si tin minte ca am dat cam 50 de bucati pentru un abtipild cu Ilie Dumitrescu. Dar ce fericit am fost…

  • Si eu le strangeam, dar nu-mi placea fotbalul. Dadeam fotbalisti pentru masini 🙂

  • Haha, tare faină ideea cu comorile.
    Eu îmi imaginez când se vor face săpături arheologice peste 500 de ani in locul casei mele. Ştiu că prin generală mi-am pus într-un cufăraş toate poeziile de dragoste dedicate unui tip.
    Şi descoperitorii vor zice: “Băăă, fii atent, ăştia din România ştiu să scrie prin anii 1990…”. 🙂

  • Roxana: Eventual, daca numele destinatarului dispare si la fel si unele cuvinte, vor crede ca e parte dintr-o epopee a poporului roman 🙂

  • Kross, deja incepe să sune bine. :))

  • Multe din astea am facut si noi 😛
    Mai tin minte ca aveam o bancnota de 10 lei si am rupt-o in doua jurand ca oriunde ne vom afla vom lua jumatatea cu noi si o vom folosi la reintalnire.Asta se intampla cand cu 10 lei mancai doua inghetate , o prajitura un suc si iti mai ramaneau bani de film la cnematograful de cartier 😛 Bineinteles ca prietenul a plecat in Germania in ’85 iar jumatatea mea a ramas undea pe fundul unui sertar.

    Fotbalisti colectionam si eu, eram fericitul posesor a una bucata unchi neamt care imi trimitea direct de la sursa , dubluri sa pot face fata celor care aveau neamuri la sarbi 😛

    Ce nu uit este cumparul de Coca Cola in cantitati industriale pentru a primi un pager cu 45 de puncte adunate. Va mai amintiti ?

  • cartim: Germania nu e asa departe.

    Aoleu, pagerul magic. Pentru noi, pagerul era o super scula care putea face o tona de lucruri, fara sa stim efectiv la ce folosea.

  • wow, articolul ala de pe Cracked…
    In general, I’m all “love-hate” fata de stilul Cracked, dar articolul asta a fost ATAT de bun incat raportul love-hate era 1:1 imediat dupa ce l-am terminat : love pentru ca cel care l-a scris a sintetizat atat de bine ceea ce simtim toti la varsta aia, ceea ce traim dupa facultate si neajunsurile sistemului educational in general, si hate pt. ca, fiind un comedy site, autorul nu se opreste sa te bata pe umar si sa-ti zica “dar daca esti indeajuns de bun si de dashtept sigur o sa gasesti o cale de mijloc, nevazuta de altii, si o sa ai vara libera pt toata viata, fara sa fii obligat sa te faci profesor” si se rezuma la generalizari.

    Deci.. nice find 🙂

  • Sincer, eu voiam sa scriu o chestie despre ”dreptul de a fi prost”. Dar n-are sens. Au facut-o deja ei mai bine. Ar merita tradus si pus in licee, cum spuneam 😛

  • hehe.. cand am fost in Elvetia cu Minizdrongu’, m-am intors c-o masinuta cu arc, cand o dadeai inapoi prindea puteri. mi-a furat-o un copil din vecini si-a ingropat-o in spatele blocului. l-am pus s-o dezgroape si-am recuperat-o, dar n-a mai mers 🙁

  • Da, eu reactionam ceva mai violent la furt (maini rupte, cucuie sanatoase).

  • La varsta aia incetasem sa reactionez violent si oricum ma-sa era cofetara si-mi aducea prajituri. I-am spus ei si l-a batut cu geamul deschis, sa se-auda-n mahala 🙂

  • te-a sunat un prieten din copilarie! asta este comoara!

  • Good point there. Am mai dat de unii pe Facebook, dar nu-i acelasi lucru.

  • Ufff, asa iti dai seama ca imbatranesti 🙂
    Pe vremea cand ingropam eu chestii nu aparuse Alutus, Gambrinus era doar o amintire interbelica, iar 100 de lei erau bani, nu gluma :)))
    In alta ordine de idei… frumos. Cu totii avem comori mai mult sau mai putin pretioase ingropate pe undeva. Hai gata ca devin nostalgic 🙂

  • Night-elf: Alutus erau centrati si cu fabrica si cu evenimentele in zona Valcii, zona mea de bastina. De-aia ii si prindeam atat de des 🙂

2 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.