Intre job si cariera

Nu am pretentia ca randurile urmatoare sa intre sub umbrela vreunei definitii…

Ai nevoie de un job ! De cate ori ati auzit fraza asta in ultima vreme ? Fie ca v-a fost adresata, fie ca-i vorba de eterna solutie a iesirii din criza, jobul este animalul mistic care va rezolva toate problemele si va va scoate din negura unei existente pierdute. Este ?  Punem toti pustanii la munca, iese tara din criza, scade euro si parizerul devine noua moneda nationala.

Nu-i foarte corect sa vorbesc din postura angajatului, dar sustin in continuare ca treaba cu joburile nu-i atat de simpla pe cat o vad parintii, studentii sau analistii sociali de ocazie. Un job este  fix ce ne spune dictionary.com ca este, adica ”a specific task done as part of the routine of one’s occupation or for an agreed price”.  In traducere, e o chestie pe care o faci pentru niste bani de care ai nevoie, fie ca-ti place sau nu. Daca esti in postura in care banii astia iti asigura existenta sau independenta temporara, jobul e solutia. Daca poti face ceva in plus pe langa jobul asta, ceva ce-ti aduce putina liniste, esti printre norocosi. In majoritatea cazurilor insa, ”jobul” ramane o masura temporara. Esti student si nu te baga lumea in seama iar chiria se apropie de limita ? Aia e, trebuie sa lucrezi. Ai nevoie de un laptop nou si parintii n-au de unde ? Baga trei luni de munca la patron si e al tau…

Ceea ce trec multi cu vederea e ca orice job inseamna o investitie de timp si efort, pentru ca asta vinzi pana la urma. Daca aspiratiile tale sunt in alta parte si ajungi sa pierzi ani de zile in locuri mediocre, inconjurat de oameni mediocri si fara perspective, heirupismul asta cu ”get a job” o sa-ti puta mai rau decat boschetarii din Ratb. Iti poti descoperi vocatia plimbandu-te printre joburi care nu ti se potrivesc, dar o poti la fel de bine si pierde. Romania abunda de cazuri grave de oameni care s-au lasat prinsi in mrejele ”joburilor temporare” si au ajuns in postura de a-si aduna dorintele sfaramate printre pahare de tarie. Nu, nu vorbesc de betivii care trebuiau sa ajunga manageri , ci despre actorii deveniti camionagii sau despre cantaretele ramase textiliste in vreun targ de provincie. Vorbesc despre oamenii cu talent adevarat, palpabil, pe care presiunea sociala i-a aruncat intr-un hau al alegerilor fortate.

Cariera nu e un simplu job. Cariera este zona in care simti ca poti face performanta si mai ales, este zona in care vrei sa faci performanta. Cariera este locul in care te vezi atunci cand esti intrebat ”ce vrei sa te faci cand vei fi mare ?”. Exista cariere care se dovedesc a fi simple joburi pentru ca pur si simplu nu ”decoleaza”, indiferent de efortul personal. Problema e ca pentru a lua startul intr-un domeniu pe care-l simti, trebuie ca joburile in care te implici (voluntariate, colaborari, carte de munca) sa aiba macar o vaga legatura cu setul tau de talente. Pentru a-ti atinge macar parte din vis, trebuie sa-ti asumi riscul lefurilor mizere si a lprimilor ani de chin. Ideal ar fi ca jobul si cariera sa fie in acelasi ecosistem, dar Romania nu incurajeaza literatura S.F. Daca accepti compromis dupa compromis, ideile precum cariera si profesia se vor indeparta treptat. Nu de alta, dar sunt si zone vocationale unde va fi mult mai greu sa iei startul la 40 decat ar fi fost la 25 de ani.

Din pacate, aspectul asta e greu de inteles de bobocii de facultate dar si de oamenii bine platiti pentru joburi umilitoare. Nu spun ca eu as fi cu mult diferit. Pana sa ajung intr-un loc care sa-mi asigure confortul psihic, am trecut prin multiple colaborari, vreo doua joburi (e drept, tot in domeniul comunicarii) si cam tot atatea internshipuri. Norocul meu a fost ca niciunul dintre joburile trecute nu a fost cu-adevarat stresant sau deranjant. Pur si simplu nu coincideau cu aspiratiile pe termen lung. Multi n-au norocul asta si nici sansa de a scapa de presiunile financiare care i-au facut sa accepte jobul in prima faza. Desigur, o balerina ar putea servi mese la KFC pentru a se intretine, dar fiecare an pierdut din antrenamentul  ei inseamna o sansa in minus la performanta si un an mai aproape de pensionare. Sunt cariere care nu-ti permit sa faci altceva, daca alegi sa le urmezi calea.  E un risc asumat, dar  unul care n-ar trebui sa fie atat de dramatic. Sa nu uitam ca exista un moment in care va trebui sa tragi linie si sa pui in balanta anii irositi si anii in care ai fost intr-adevar…tu.

De unde a pornit toata vorbaria asta cu job vs. cariera ? De la comentariile citite aici , comentarii care vin la un articol despre salariile si vietile infecte ale actorilor de teatru. La o privire fugitiva ai zice ca problema nu-i atat de grava : alti bugetari care se plang ca n-au din ce trai. Din pacate, povestea chiar e dramatica pentru ca-i vorba de oameni care au avut curajul tembel de a trai facand ce le place, de a se dedica unei meserii trup si suflet. Pe langa artisti si sportivii care nu dau cu piciorul in minge, exista si destui jurnalisti pe bune in postura asta. Uitati prin redactia vreunui ziar de provincie sau a vreunei televiziuni de apartament, blesteama ziua in care s-au indragostit de creion.

In Romania, dementa e ca ai nevoie de 3-4 joburi pentru a ajunge la nivelul salarial pe care ar trebui sa ti-l aduca o cariera. Vrei sa patinezi ? Simti ca numai pe gheata poti fi liber ? Ghinion bah ! N-avem stadion olimpic si patinajul e gay ! Ori pleci din tara (apoi te injuram ca esti las si fugi), ori te angajezi sofer ca sa facem misto de visul tau din copilarie ! Intr-un mediu normal, daca esti intr-adevar bun si esti dispus sa investesti in propriul talent, vei ajunge la un moment dat sus. Acel ”sus”  nu inseamna ca trebuie sa fii platit cu onorariul lui Samuel L.Jackson.  Un actor care poate ridica o sala cat de mica in picioare poate fi ”sus”. Pana la urma, job sau cariera, tot despre o meserie vorbim. Exista oameni buni, oameni foarte buni si oameni foarte norocosi. Oricum ar fi, toti au avut si inca au scanteia aia pe care nu o vezi la taxatorul de la metrou. Pana una alta, doua cartele de 3 RON fac cat un bilet la balcon la maestrul Ion Caramitru.

Ok, nu ajungi in varful aisbergului, dar ajungi in punctul in care iti poti intretine o familie si in care esti multumit cu tine. Din pacate, genul asta de iesire din rutina paralizanta a devenit un privilegiu. Uite asa ne plangem ca nu exista elite in Romania (si chiar nu exista, se aude domnii Pataplesu? ) si nu intelegem de unde tot apar indivizi frustrati , gata sa scuipe venin prin toti porii. Vai, dar cum…omul ala care voia sa devina scriitor si pe care parintii, anturajul si mediul l-au fortat sa intre in mina de carbune este acum suparat pe Romania ? Cu ce drept ?

Mi-ar placea sa existe o solutie simpla, fie ea avangardista sau vreun rabufnire pre-comunista. Din pacate, ”problema” e mult mai adanc inradacinata si nu e specifica Romaniei . Artistii servesc la KFC si in SUA, cu singura diferenta ca acolo exista niste puncte de reper. Studentii de la actorie care fac hamburgeri pentru a-si plati caminul, isi pot dori sa ajunga ca X. X are succes si face putine compromisuri. In Romania care sunt reperele ? Pana cand tara nu o sa mai arate ca un gnom retardat ajuns tarziu la aniversarea Albei ca Zapada, nu ne ramane decat sa ne agitam .

Cat timp tot ce inseamna meserie vocationala rezista sub un embargo economic sever, solutiile temporare se traduc prin joburi permanente N-as vrea sa se inteleaga aici ca limitez notiunea de cariera la meseriile vocationale. Un om de cariera e si un director de HR care si-a dorit mereu sa fie acolo si a muncit in directia potrivita, la fel cum poate fi si un mecanic auto daca stie cand sa faca pasul potrivit. Presiunile sunt aceleasi, cu diferenta ca un om infipt in domeniul comunicarii sare mai usor intre meseria de PRist si cea de copywriter ,pe cand un actor cu greu mai revine din domeniul turismului.Daca vrei cu-adevarat sa canti, sa faci jurnalism, radio, teatru, handbal sau gimnastica, e bine sa-ti obisnuiesti stomacul cu regimul de covrigi cu susan si apa de la chiuveta.

P.S : Amanuntul care merita retinut tine de natura meseriei : exista joburi care-ti permit sa te reorientezi usor. Meseria de actor nu face parte dintre ele. Multe alte meserii nu intra  gama meseriilor ”fiabile”. Stiu ca pana la urma oricine poate praji cartofi, dar e putin mai greu sa faci asta dupa 20 de ani de ovatii la scena deschisa. Arta cere sacrificii, nu umilinta.

34 Comments

  • Eu cred ca daca esti actor si muncesti putin mai mult ca si chelner sau taximetrist , nu ai pierdut nimic din cariera si nici nu poti considera ca anii aia i-ai irosit .

  • Da, aici e discutabil. Depinde ce mai face omul ala pe langa taximetrie/jobul de chelner. Daca trimite scenarii, joaca in ce apuca si e pe stilul ”Joey” (din Friends), are toate sansele sa-si gaseasca la un punct muza. Tine si de noroc. Daca in schimb jobul/joburile il forteaza sa faca doar asta (cum se intampla in RO), e mai greu…

  • Eu continui sa cred ca e bine pentru carieristi sa aiba vreo 3-4 ani de munca in cu totul alt domeniu sau un domeniu adiacent , ca sa-si dea seama de ce vor sa aleaga cariera pe care o au in vedere si sa le creasca motivatia , pe pricipiul ” se poate si mai rau ” .

  • Si eu incurajez explorarea, dar depinde de distanta fata de domeniu.

  • Eu cred ca la inceput de cariera e buna orice munca , ca sa se constientizeze faptul ca munca presupune sacrificii si o anumita disciplina , cum ar fi sculatul de dimineata si ascultatul de sef .

  • Disciplina cred ca o poti invata si inainte de a intra in piata muncii, dar asta tine si de educatie.

  • Nu m-ar deranja daca ai scrie mai des pe blog 😉

  • Mi-ai adus aminte de o chestie. In liceu am fost la bilingv engleza. Schimburi de experienta, intalnit liceeni din tari vorbitoare de engleza, facut diverse materii cu profi din tari vorbitoare de engleza. Tin minte cat de tare s-a bucurat o profa (americanca) atunci cand fiul ei s-a angajat (in sfarsit!!!) la McDonalds. Cu studii post-universitare in istorie…

  • my coffee-break : Nici pe mine sincer, dar mai greu cu timpul.

    Ana: E foarte posibil. Probabil ca omului ii lipsea intr-adevar partea de disciplina a muncii – chiar refuza sa lucreze.

  • Cand am intrat in publicitate simteam ciudat cuvintele “avem un job de la clientul asta” “rezolva si tu jobul asta”. Pentru ca nu m-am gandit niciodata ce inseamna real un “job”.
    Mno, si acum intrebarea e: Oare nu sunt si oameni care isi descopera adevaratele vocatii, dar adevaratele spun, cand se inscriu intr-un job din pura nevoie de bani?

  • Pai in mod ciudat, aia pare sa fie ruta.

  • Eu nu cred in tampenia asta cu disciplina oferita da invartit burgeri la mac, nu cred ca ai ce cauta la impartit pliante pe strada daca tu stii ca vrei sa faci altceva si daca muncesti si te strofoci sa te infigi in domeniul ala. Si nu sunt o ipocrita. N-am facut niciodata, doar pentru bani, ceva ce nu avea legatura cu ceea ce vreau eu sa fac.

    Ok, au fost luni cand a trebuit sa ma imprumut sa platesc chiria si cand imi numaram fiecare felie de paine, dar wtf? Viata e scurta, chiar nu merita sa o irosesti facand o balarie doar de dragul de a avea un job. E ca si cum te-ai insura cu o gagica doar pentru ca iti zice maica-ta ca trebuie sa faci asta si douazeci de ani dupa aia visezi s-o sufoci cu perna in fiecare noapte.

  • Uncle Jebediah : Si eu am lucrat in domeniu (la un timp pe pozitia dorita dar nu intr-un loc care sa permita dezvoltarea), insa criza a mai schimbat putin perspectiva. Nu ma gandesc la mine sau la colegii mei (multora le pot reprosa foarte bine ca au frecat-o in anii facultatii), ci la boboci in mare. Sunt cea mai putin valoroasa marfa, in ciuda parerilor de tip ”bai, o sa vina criza si o sa angajeze tone de d-astia tineri”.

  • Desigur, tot de ei tine sa se puna in valoare, dar provocarea a devenit putin mai mare 🙂

  • Strict pe parte particulara “actori”, citez:
    Significant points:
    # Actors endure long periods of unemployment, intense competition for roles, and frequent rejections in auditions.
    # Formal training through a university or acting conservatory is typical; however, many actors, producers, and directors find work on the basis of their experience and talent alone.
    # Because earnings may be erratic, many actors, producers, and directors supplement their incomes by holding jobs in other fields
    # Actors perform in stage, radio, television, video, or motion picture productions. They also work in cabarets, nightclubs, and theme parks
    # Most actors struggle to find steady work and only a few achieve recognition as stars. Others work as “extras,” with no lines to deliver. Some actors do voiceover and narration work for advertisements, animated features, books on tape, and other electronic media. They also teach in high school or university drama departments, acting conservatories, or public programs.
    # Actors, producers, and directors work under constant pressure. Many face stress from the continual need to find their next job. To succeed, actors, producers, and directors need patience and commitment to their craft. Actors strive to deliver flawless performances, often while working under undesirable and unpleasant conditions. Producers and directors organize rehearsals and meet with writers, designers, financial backers, and production technicians.
    # Work assignments typically are short term—ranging from 1 day to a few months—which means that workers frequently experience long periods of unemployment between jobs. The uncertain nature of the work results in unpredictable earnings and intense competition for jobs. Often, actors, producers, and directors must hold other jobs in order to sustain a living.
    Si multe altele, asemenea sau chiar .. peste gasiti a i c i
    Si vin sa intreb simplu ; cati dintre cei care se numara cu miile de aspiranti la actorie in fiecare an chiar constientizeaza aspectele de mai sus inainte sa intre in examen ? Cati dintre cei care dau examene la alte “specialitati” sunt dispusi ca dupa absolvire sa produca si sa livreze doar performante fara cusur ?
    Si cati dintre ei fac studiile si apoi isi primesc diploma doar pentru ca face hatarul parintilor, doar pentru ca viata de student e misteaux sau ca sa o mai frece o vreme la rece ?
    Pare ca am scris mult si inutil. Insa , cred, inca suntem foarte putin constienti – la alegerea unui drum in viata, indiferent ca intre timp mai prestam cate un job sau nu- cat de mult s-a modificat campul de lupta in ultimii 20 de ani. Si cat de mult va continua sa se talibanizeze in continuare.
    Degeaba ne mai bazam ca dupa absolvire parintii ne vor gasi un loc caldut undeva. Acolo rezistam sau plecam pe barba proprie.
    Asa incat Krossfire, mi se pare putin fortat atat titlul cat si intregul post. Nu mai e demult o problema a optiunii intre job si cariera ; e pur si simplu o problema de stomac.
    Rezista doar cei tari, inving doar cei tari si lipsiti de scrupule
    Nu vedem asta mereu in filmele unchiului Sam ? De ce ne este asa greu sa realizam ca deja traim in acele filme ?!??
    Ca ceea ce se numeste la noi munca sau cariera e umilitor platit sau luat in considerare de cei din jur , da, asta e o alta discutie, deja. Insa Romania nu mai este demult pe marginea competitiei acerbe ci, pur si simplu, exact in mijlocul ei

  • Da, dar exista si reversul medaliei. Multi nu se angajeaza, sa capete experienta, asteptand ani de zile ACEL job care li se potriveste.

  • White-Wolf : Stai putin, acum nu-i vorba numa de actori, mentionasem si alte categorii. N-am crescut in puf, nu am primit nicio colaborare/niciun job pe pile, deci stiu cum e dar stiu si ca in anumite conditii pur si simplu e nevoie de un om suficient de inteligent si deschis incat sa te aprecieze si promoveze.

    Tocmai, ca nu-i alta discutie (cea de la final) ci cam pe-acolo voiam sa ajung 🙂

  • Carbonaru : Clar, asta e o chestie nasoala..sa ”astepti”. Mi se pare normal sa lucrezi pana iti sar capacele IN DOMENIUL TAU. Vrei ”a big break on acting” ? Participa la toate castingurile de reclame posibile, mergi la trainingurile gratuite sau cu bani, fa-ti relatii, promoveaza-te, ia orice pot mic.

  • Pai, atunci sa o facem 🙂
    Accepti umilinta sau nu o accepti ; tine de nevoile tale de moment sau de cele de viitor.La fel cu a ramane sau nu in Romania. Insa, bottom line, interesant este – in opinia mea – ca inca nu ne pricepem foarte tare pe partea de optiune personala. Si ne multumim sa tot asteptam sa ne indice “cineva” directia corecta.
    In the big game, daca nu risti nu castigi. Normal ca poti sa si pierzi mai ales daca te gandesti ca totul se finalizeaza prin “old to fast, smart to late”; dar parca tot mai bine e sa participi la joc decat sa chibitezi pe margine sau sa te porti ca oaia din turma mergand unde indica baciul
    In ceea ce ma priveste, tind sa iti dau dreptate la acel “ia orice pot mic” decat sa iti tot plangi de mila ca nu concorda cu ce speri sau … pregatirea. Care de multe ori nu e prea solida sau bazata
    Cum dreptate iti dau si pe partea cu sansa fiecaruia. Nu toti o au, nu toti stiu sa o fructifice insa, pana la urma, nici nu suntem toti construiti la fel.
    De aia nu suntem toti winneri sau toti looseri. Pacat doar ca in loc sa concuram corect in marele joc al vietii si sa castige , tot in mod corect, cel mai bun, ne macinam zilele in a ne transforma in simplu hateri.
    si-n loc sa fie fiecare cat mai flawless, ne marginim in a gasi defecte altora

    p.s; primul meu comentariu nu se referea la persoana ci absolut generic

  • Cred ca romanii nu mai stiu sa viseze. Cred ca romanii isi iau joburi care nu li se potrivesc pentru ca trebuie si pentru ca le e frica(sau nu isi permit) sa isi exprime optiunea. Cred ca tot mai multi oameni sunt nefericiti la locul de munca si nu fac ce ar fi visat sau li s-ar fi potrivit sa faca. Sunt mandra de cei care aleg sa isi urmeze visele si fac tot ce pot sa lucreze de placere si nu de nevoie. Defapt munca de placere e mult mai productiva decat cea in care injuri zilnic ceea ce faci.

    Si nu ma refer la vise marete…precum actoria. De exemplu, tata a facut sculptura si acu e tamplar. Pot spune ca e singurul de la el de la munca care isi iubeste postul pe care il are. E fericit cand taie lemne si cand bate cuie. Putea sa isi aleaga o meserie mai banoasa…a si primit oferte bune de la firme de mobila(dar acolo nu lucra direct cu lemnul si nu ii placea), dar a ales ceea ce-i place.

    Sincer, sper sa nu fiu fortata vreodata sa fac vreun compromis si sa lucrez undeva unde nu ma simt bine. Vreau sa fac radio si tot ce am facut pana acum a avut legatura cu asta. Da…inca nu am dat lovitura, nu am un job si o ard de 3 ani prin voluntariate pe la diferite radiouri. Totusi lumea spune ca radiez atunci cand sunt la radio.

    Me is happy.

  • Din pacate tot mai multi isi iau job-uri de nevoie , intr-un domeniu care e paralel cu ceea le place.

    Cat despre cei care vin din urma, exista mentalitatea trebuie “sa ajungi cineva”, si nu au tocmai cele mai bune modele, iar culmea este ca sunt incurajati sa asceada in ceva spre care nu au nici o inclinatie.

  • WhiteWolf : Pai aia e, e un risc dar repinde cat de mare e miza. Pe-afara miza pare a fi mai mica, in sensul ca 3-4 incercari la ”the big game” nu te vor paraliza complet financiar (nici aici nu se intampla asta daca domeniul nu este atat de indepartat de job).

    Sandy : Mai nasol e cand oamenii aia ajung la o varsta si toti anii aia de frustrari acumulate isi spun cuvantul. Zilnic ii auzi cu ”eu trebuia sa fiu”…dar ceva nu mai merge de multa vreme.

    Cartim : De nevoie e una…dar nevoia asta are si ea un final sau evolueaza spre o nevoie superioara (una care n-ar trebui sa poata fi satisfacuta exclusiv cu bani).

  • Ma pregatesc sa trimit un CV. Daca o sa ma aleaga pe mine, o sa aterizez pe un post intr-un departament comercial… din nou. Si eu vreau programare. Mda.

    [E drept ca nu pot spune ca prima data nu mi-ar fi placut, ca n-as fi fost prinsa in ceea ce faceam, insa atunci pe seful meu direct il interesa si ce pot sa fac pe partea de programare. Doar ca stiu ca atunci am fost atat de prinsa incat n-am mai avut timp de nimic altceva. So any other thing I truly like will probably get neglected again.]

  • Don’t let hat good ol’ programmin’ go to waste.

  • Acceptand un friendly fire pe subiectul tau, iti spun ca acum o saptamana am fost impreuna cu un amic la un targ de joburi organizat la Sala Palatului. Asta terminase ceva pe cinematografie. Am “frunzarit” pe acolo vreo 2 ore in speranta ca isi gaseste si el ceva pe sufletul lui, sa nu mai spun de specializare ca ioc joburi pe asta. Printre numeroasele oferte la banci (call center, marketing) sau IT, cele mai multe oferte le primise de la onorabile firme precum Arabesque (sofer de tir), Micro a lui Patriciu (vanzator de salamuri etc) sau manipulant la Bricostore. Mi s-a parut asa de funny.

  • Targul de joburi anual de la Sala Palatului era pana acum axat pe banking si drone (programatori low-level). Macar soferii de tir sunt altceva 🙂

  • PS: n-am putut posta la pagina “Despre mine”…cumva ai lucrat cu Nina Vasile? :))

  • Pentru o scurta perioada, in perioada in care cochetam cu PR-ul 🙂

  • Aham. Si eu, pe langa munca de la universitate, mai colaborez la BMB pe anumite proiecte 🙂

  • La mine a fost in anul I aventura. Prin anul II, dupa ce am lucrat pe bune in PR mai multe luni, am decis sa virez treptat spre publicitate.

  • Ai foarte mare dreptate și ai surprins un aspect pe care mulți îl uită.
    Din păcate, mulți nu descoperă ce le place și la ce se pricep, astfel încât să facă performanță; și continuă să fie mediocri, să lucreze pentur bani, fără pic de satisfacție.

  • “Cariera este zona in care simti ca poti face performanta si mai ales, este zona in care vrei sa faci performanta”. Desi sunt de acord cu articolul in mare, as vrea sa precizez ca vocatia este cea care are drept rezultate performanta avand la baza rabdare, daruire, tact, concentrare…iar cariera are drept rezultat succesul, asta strict din pdv etiologic, insa dupa parerea mea, cariera nu inseamna mai nimic daca nu este parte a unei vocatii.

  • Vocatia este aptitudinea, predispozitia pentru ceva (asta conform DEXului si definitiilor generale). Daca nu este pusa intr-un context, nu ofera nimic. Asta e si ideea carierei ”un job care se potriveste vocatiei”.

  • Referitor la actorii underpaid, eu una nu inteleg de ce exista o astfel de problema, in conditiile in care (cel putin in Bucuresti) se vand absolut toate biletele la teatru, putine sunt piesele jucate in marile teatre (TNB, Bulandra, Odeon, etc)fara sala plina. Ca sa-ti cumperi un bilet trebuie sa te interesezi cu cel putin 2 saptamani inainte, lasand la o parte faptul ca nu e deloc usor sa intri in posesia lor (majoritatea nu se pot achizitiona de pe internet, ci doar de la casa de bilete a teatrului repsectiv), iar pretul mediu nu este unul foarte mic.. In concluzie, lumea inca mai vrea teatru, bani de finantare ar trebui sa existe. Si totusi, actorii se plang…

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.