Nu am pretentia ca randurile urmatoare sa intre sub umbrela vreunei definitii…

Ai nevoie de un job ! De cate ori ati auzit fraza asta in ultima vreme ? Fie ca v-a fost adresata, fie ca-i vorba de eterna solutie a iesirii din criza, jobul este animalul mistic care va rezolva toate problemele si va va scoate din negura unei existente pierdute. Este ?  Punem toti pustanii la munca, iese tara din criza, scade euro si parizerul devine noua moneda nationala.

Nu-i foarte corect sa vorbesc din postura angajatului, dar sustin in continuare ca treaba cu joburile nu-i atat de simpla pe cat o vad parintii, studentii sau analistii sociali de ocazie. Un job este  fix ce ne spune dictionary.com ca este, adica ”a specific task done as part of the routine of one’s occupation or for an agreed price”.  In traducere, e o chestie pe care o faci pentru niste bani de care ai nevoie, fie ca-ti place sau nu. Daca esti in postura in care banii astia iti asigura existenta sau independenta temporara, jobul e solutia. Daca poti face ceva in plus pe langa jobul asta, ceva ce-ti aduce putina liniste, esti printre norocosi. In majoritatea cazurilor insa, ”jobul” ramane o masura temporara. Esti student si nu te baga lumea in seama iar chiria se apropie de limita ? Aia e, trebuie sa lucrezi. Ai nevoie de un laptop nou si parintii n-au de unde ? Baga trei luni de munca la patron si e al tau…

Ceea ce trec multi cu vederea e ca orice job inseamna o investitie de timp si efort, pentru ca asta vinzi pana la urma. Daca aspiratiile tale sunt in alta parte si ajungi sa pierzi ani de zile in locuri mediocre, inconjurat de oameni mediocri si fara perspective, heirupismul asta cu ”get a job” o sa-ti puta mai rau decat boschetarii din Ratb. Iti poti descoperi vocatia plimbandu-te printre joburi care nu ti se potrivesc, dar o poti la fel de bine si pierde. Romania abunda de cazuri grave de oameni care s-au lasat prinsi in mrejele ”joburilor temporare” si au ajuns in postura de a-si aduna dorintele sfaramate printre pahare de tarie. Nu, nu vorbesc de betivii care trebuiau sa ajunga manageri , ci despre actorii deveniti camionagii sau despre cantaretele ramase textiliste in vreun targ de provincie. Vorbesc despre oamenii cu talent adevarat, palpabil, pe care presiunea sociala i-a aruncat intr-un hau al alegerilor fortate.

Cariera nu e un simplu job. Cariera este zona in care simti ca poti face performanta si mai ales, este zona in care vrei sa faci performanta. Cariera este locul in care te vezi atunci cand esti intrebat ”ce vrei sa te faci cand vei fi mare ?”. Exista cariere care se dovedesc a fi simple joburi pentru ca pur si simplu nu ”decoleaza”, indiferent de efortul personal. Problema e ca pentru a lua startul intr-un domeniu pe care-l simti, trebuie ca joburile in care te implici (voluntariate, colaborari, carte de munca) sa aiba macar o vaga legatura cu setul tau de talente. Pentru a-ti atinge macar parte din vis, trebuie sa-ti asumi riscul lefurilor mizere si a lprimilor ani de chin. Ideal ar fi ca jobul si cariera sa fie in acelasi ecosistem, dar Romania nu incurajeaza literatura S.F. Daca accepti compromis dupa compromis, ideile precum cariera si profesia se vor indeparta treptat. Nu de alta, dar sunt si zone vocationale unde va fi mult mai greu sa iei startul la 40 decat ar fi fost la 25 de ani.

Din pacate, aspectul asta e greu de inteles de bobocii de facultate dar si de oamenii bine platiti pentru joburi umilitoare. Nu spun ca eu as fi cu mult diferit. Pana sa ajung intr-un loc care sa-mi asigure confortul psihic, am trecut prin multiple colaborari, vreo doua joburi (e drept, tot in domeniul comunicarii) si cam tot atatea internshipuri. Norocul meu a fost ca niciunul dintre joburile trecute nu a fost cu-adevarat stresant sau deranjant. Pur si simplu nu coincideau cu aspiratiile pe termen lung. Multi n-au norocul asta si nici sansa de a scapa de presiunile financiare care i-au facut sa accepte jobul in prima faza. Desigur, o balerina ar putea servi mese la KFC pentru a se intretine, dar fiecare an pierdut din antrenamentul  ei inseamna o sansa in minus la performanta si un an mai aproape de pensionare. Sunt cariere care nu-ti permit sa faci altceva, daca alegi sa le urmezi calea.  E un risc asumat, dar  unul care n-ar trebui sa fie atat de dramatic. Sa nu uitam ca exista un moment in care va trebui sa tragi linie si sa pui in balanta anii irositi si anii in care ai fost intr-adevar…tu.

De unde a pornit toata vorbaria asta cu job vs. cariera ? De la comentariile citite aici , comentarii care vin la un articol despre salariile si vietile infecte ale actorilor de teatru. La o privire fugitiva ai zice ca problema nu-i atat de grava : alti bugetari care se plang ca n-au din ce trai. Din pacate, povestea chiar e dramatica pentru ca-i vorba de oameni care au avut curajul tembel de a trai facand ce le place, de a se dedica unei meserii trup si suflet. Pe langa artisti si sportivii care nu dau cu piciorul in minge, exista si destui jurnalisti pe bune in postura asta. Uitati prin redactia vreunui ziar de provincie sau a vreunei televiziuni de apartament, blesteama ziua in care s-au indragostit de creion.

In Romania, dementa e ca ai nevoie de 3-4 joburi pentru a ajunge la nivelul salarial pe care ar trebui sa ti-l aduca o cariera. Vrei sa patinezi ? Simti ca numai pe gheata poti fi liber ? Ghinion bah ! N-avem stadion olimpic si patinajul e gay ! Ori pleci din tara (apoi te injuram ca esti las si fugi), ori te angajezi sofer ca sa facem misto de visul tau din copilarie ! Intr-un mediu normal, daca esti intr-adevar bun si esti dispus sa investesti in propriul talent, vei ajunge la un moment dat sus. Acel ”sus”  nu inseamna ca trebuie sa fii platit cu onorariul lui Samuel L.Jackson.  Un actor care poate ridica o sala cat de mica in picioare poate fi ”sus”. Pana la urma, job sau cariera, tot despre o meserie vorbim. Exista oameni buni, oameni foarte buni si oameni foarte norocosi. Oricum ar fi, toti au avut si inca au scanteia aia pe care nu o vezi la taxatorul de la metrou. Pana una alta, doua cartele de 3 RON fac cat un bilet la balcon la maestrul Ion Caramitru.

Ok, nu ajungi in varful aisbergului, dar ajungi in punctul in care iti poti intretine o familie si in care esti multumit cu tine. Din pacate, genul asta de iesire din rutina paralizanta a devenit un privilegiu. Uite asa ne plangem ca nu exista elite in Romania (si chiar nu exista, se aude domnii Pataplesu? ) si nu intelegem de unde tot apar indivizi frustrati , gata sa scuipe venin prin toti porii. Vai, dar cum…omul ala care voia sa devina scriitor si pe care parintii, anturajul si mediul l-au fortat sa intre in mina de carbune este acum suparat pe Romania ? Cu ce drept ?

Mi-ar placea sa existe o solutie simpla, fie ea avangardista sau vreun rabufnire pre-comunista. Din pacate, ”problema” e mult mai adanc inradacinata si nu e specifica Romaniei . Artistii servesc la KFC si in SUA, cu singura diferenta ca acolo exista niste puncte de reper. Studentii de la actorie care fac hamburgeri pentru a-si plati caminul, isi pot dori sa ajunga ca X. X are succes si face putine compromisuri. In Romania care sunt reperele ? Pana cand tara nu o sa mai arate ca un gnom retardat ajuns tarziu la aniversarea Albei ca Zapada, nu ne ramane decat sa ne agitam .

Cat timp tot ce inseamna meserie vocationala rezista sub un embargo economic sever, solutiile temporare se traduc prin joburi permanente N-as vrea sa se inteleaga aici ca limitez notiunea de cariera la meseriile vocationale. Un om de cariera e si un director de HR care si-a dorit mereu sa fie acolo si a muncit in directia potrivita, la fel cum poate fi si un mecanic auto daca stie cand sa faca pasul potrivit. Presiunile sunt aceleasi, cu diferenta ca un om infipt in domeniul comunicarii sare mai usor intre meseria de PRist si cea de copywriter ,pe cand un actor cu greu mai revine din domeniul turismului.Daca vrei cu-adevarat sa canti, sa faci jurnalism, radio, teatru, handbal sau gimnastica, e bine sa-ti obisnuiesti stomacul cu regimul de covrigi cu susan si apa de la chiuveta.

P.S : Amanuntul care merita retinut tine de natura meseriei : exista joburi care-ti permit sa te reorientezi usor. Meseria de actor nu face parte dintre ele. Multe alte meserii nu intra  gama meseriilor ”fiabile”. Stiu ca pana la urma oricine poate praji cartofi, dar e putin mai greu sa faci asta dupa 20 de ani de ovatii la scena deschisa. Arta cere sacrificii, nu umilinta.