Recunosc ca nu ma prea atrage conceptul de leapsa, nici macar in crizele acute de inspiratie. Nu le evit din vreun complex de superioritate, dar pur si simplu, pana ma hotarasc sa raspund concret la intrebare, articolul initial devine irelevant.

Asta-i motivul pentru care m-am decis acum sa raspund retrospectiv catorva provocari. Nu le-am ales neaparat pe cele mai importante, cat pe cele mai recente, deci sa purcedem :

1.Leapsa pantofilor : O leapsa care te unge la suflet mai tare decat lacrimile de ursi panda. Primita de la cartim si ulterior de la zamolxis,  provocarea asta invita la ”autodezvaluire” prin tipul de pantofi purtati. In cazul meu, raspunsul este destul de simplu : piele. Daca pantofii/adidasii/papucii nu sunt din piele, atunci nu exista. Pe moment ma invart intre doua perechi care mustesc de…spirit national : o pereche de pantofi Gitanos si clasicii  BIT. Ma pregatesc in schimb sa fac trecerea la o pereche de ghete mai sanatoase, de pe meleaguri straine  si evident, tot din piele.

(Sursa imaginilor : Siteurile producatorilor)

N-am idee ce ar trebui sa spuna alegerea asta despre mine, cu exceptia faptului ca mi-ar placea sa existe mai multa incaltaminte din piele naturala. Nobilul sacrificiu animalier (pentru picioarele mele) ma face sa ma simt mai aproape de Gaia, spiritul pamantului sau asa ceva…

2.Jocul care m-a tinut lipit de monitor : Provocarea mi-a fost adresata Feeria dar am vazut ceva similar si la Dojo asa ca voi presupune ca e ceva cu raspandire mare.  In cazul meu , ar fi foarte greu sa raspund direct la intrebare (v-am avertizat). Am jucat mai tot ce merita jucat pe PC din 94′ in sus, am creat pentru o vreme joculete si uneori am dat si cu trambita pe blog pe tema . Chiar daca ar fi sa ma limitez la RPG-uri, tot ar fi prea multe. Totusi, la nivelul orelor jucate efectiv, cred ca Neverwinter Nights cu toate add-onurile (in special al doilea) si modurile comerciale m-a lipit cel mai mult de monitor.  E vorba exclusiv de primul joc, facut de Bioware. Acum pierd putinul timp liber cu Fallout New Vegas si-mi amintesc de seara din scoala generala cand am descoperit primul joc din serie. In fine, daca cititorii vor mai dori sa stea la o cafea pe tema jocurilor, voi relua articolele pe tema.

Ca idee, acord atat de mult respect jocurilor video pentru ca le consider singura forma de arta completa. Nu stiu sa mai existe pe undeva posibilitatea de a imbina ratiunea pura a unei mecanici de joc cu o poveste lunga si bine scrisa, cu grafica inspiranta si muzica originala, totul sub umbrela interactivitatii. Da, stiu ca suna penibil si ca  vorbesc despre o industrie, ca ”nu le mai fac ca inainte, bla bla” , dar in continuare, un joc video decent mi se pare o realizare mai relevanta decat multe basinute artistice.

3.Branduri favorite : Nu mai stiu exact de unde am primit provocarea dar stiu ca prin 2009 circulau zeci de colaje cu brandurile favorite ale fiecarui blogger. In cazul meu, relatia cu brandul este mai ciudata. Sunt branduri la care-mi place enorm comunicarea dar produsele ma lasa rece (Nike de exemplu), branduri la care produsele sunt excelente, insa comunicarea ma face sa le evit si ar mai fi si branduri obsesie. Aici, e vorba de momentele in care mi se pune pata pe vreun producator timp de cateva luni bune, pana cand respectivul ma dezamageste la nivel de produs sau comunicare. In cazul meu, obsesiile mele se invart in zona asiatica :  Subaru, Honda , Asus, HTC.  Pana acum doar Asus am avut ocazia sa posed in vreo trei instante (laptop, dvd-ram mai vechi si router) si din fericire, n-au reusit inca sa ma dezamageasca teribil.

Mi-ar fi fost mult mai greu sa fac o lista cu brandurile care nu-mi plac, dat fiindca nu defulez suficient pe blog.  Am de vreo 3 ani in draft un articol despre sublima firma de transport Dacos, una dintre cele mai romanesti firme la nivel de comportament si suport tehnic. Tot pe-acolo zac si articolele despre Toshiba si produsele lor , alaturi de multe alte perle. Poate o sa le scot candva la suprafata, sau poate o sa ma rezum la reclamatii, ca pana acum.  In unele cazuri am fost dispus sa renunt la tonul vitriolic din niste articole (precum cel indreptat impotriva berii Fulbier si a comunicarii lor de-acum patru ani). Singurii peste care n-am putut trece cu vederea au fost marlanii de la Clausweb.

Stiu ca mai am de raspuns la vreo trei provocari din cursul anului trecut, adresate de maestrii Radu, Succes Dublu, A.Faith si Dan Dumitrescu. Daca mi-as putea aminti exact care au fost lepsele cu pricina, probabil as incerca sa raspund. Daca vreti sa propagati vreouna din minunile de mai sus, va rog,  nu lasati corpul asta imens de text sa va stea in cale/

P.S :  Mi-am facut timp si am reusit sa prind premiera Autobiografiei lui Nicolae Ceausescu, a lui Andrei Ujica. Desi sunt practic 3 ore de montaj bazat pe imagini de arhiva (multe aparute in premiera in film), ar merita vazut pentru umanizarea bau-bau-ului revolutionar. Altfel, pentru publicul cu lecturile la zi si pentru cei care au prins macar un fragment din Sange si Catifea, ”Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” nu aduce nimic nou, doar o nejustificata senzatie de mila fata de personaj.

P.P.S : In urma unei incurcaturi cu o factura de la hosting (incurcatura care s-a soldat cu 1.5 RON platiti in plus, bani pentru care a fost nevoie de explicatii la telefon de la manager), am inceput sa ma simt ca individul din acest celebru exemplu.