Nivelul tau
Una dintre cele mai la indemana afirmatii categorice este etichetarea cuiva cu un ”nivel”. Colegul X a gresit ceva ? E normal, asta e nivelul lui ! Cineva are o realizare ? Se poate, dar respectivul nu e oricum de nivelul tau. Femeia pe care o doreai umbla cu altul ? Evident, individul nu e de nivelul ei.
Adevarul e ca atunci cand vine vorba de ”nivelul” cuiva, discutiile se aseamana in mod dubios cu alea despre organul sexual masculin. Standardele variaza, subiectivitatea e la maxim si toata lumea sustine ca il poseda pe cel mai mare. In ambele cazuri, aparentele si experientele sunt cele care decid in final. Nivelul ala atat de invocat in discutii se reduce de cele mai multe ori la imagine si realizari, nu la dorinte. E foarte greu sa demonstrezi dupa o anumita varsta ca tu puteai fi mai mult, daca nu esti mai mult.
Problema romaneasca (trebuia sa apara si ea) este ca la noi majoritatea populatiei crede ca se afla la un alt nivel. Functionarele de la ghiseu, maturatorii, vesnicii studenti, toti sunt niste oameni care fac ceva sub nivelul lor. Totul trebuie facut in scarba si niciodata fara elementul cheie : victimizarea. De ce eu ? De ce aici ? Eu sunt mult mai bun ! Sunt mai destept decat ala cu trei facultati si CV de cinci pagini ! Merit un salariu de 1000 de euro dar iata, spal masini pentru 200 !
E imposibil sa-i explici unui astfel de om ca pus in postura unui om de succes ar sucomba in cateva zile, ar fi redus la nivelul lui real . E greu sa accepti ca singurul mod prin care ai putea sa fii apreciat la justa valoare este muncesti pana iti sar capacele. Viziunea romaneasca despre oamenii de top este ca daca ai ajuns sus esti fie hot, fie mafiot , fie om de o moralitate indoielnica. Daca esti femeie si nu ai un post de la baza piramidei devii automat curva. Nu exista posibilitatea sa te fi inaltat prin propriile puteri. Nu, tu ai avut noroc si ai tras tepe. Evident, cel ce emite astfel de opinii a avut ”ghinion.” Altfel nu se putea, nu ? Nu avem o elita pentru ca nu vrem sa acceptam ca ar exista vreodata una. Sunt doar oameni cu noroc, hoti, mafioti si curvari iar noi suntem niste eterni ghiniosti.
Exista evident oameni foarte capabili care pur si simplu nu simt nevoia sa iasa in evidenta. Desi sunt subapreciati, isi asuma asta si prefera un trai linistit in detrimentul unui iad corporatist. Sunt o specie rara, asa ca pretuiti-i daca-i gasiti printre prieteni. Marea lor calitate este ca se accepta, nu sunt resemnati sau intr-o eterna victimizare. Amintiti-va cand ati vazut ultima data un om care nu muncea undeva pentru ca ”e criza” sau mai stiu eu din ce motiv stupid. Amintiti-va cand ati vazut ultima data un om care sa spuna fericit : Asta sunt !
Mereu actualul Al Bundy nu a reusit niciodata sa se vada ca un simplu vanzator de pantofi. Nici baietii care de 20 de ani lucreaza la Springtime nu o vor face. Data viitoare aveti grija la femeia de la chiosc care va da painea si tigarile : daca avea noroc, cu siguranta va era sefa…
P.S: In alta ordine de idei, zilele trecute am gasit agatat de usa un pliant cu un slogan incredibil. Pe un fundal alb zacea scris mare ‘‘Traiesti fara sa platesti ! – Carrefour” . Mi-au dat lacrimile si tin sa le multumesc celor de la Carrefour pentru ca imi dau voie sa traiesc.
Cred ca tocmai am dat cu capul de zid tare de tot pentru ca m-am crezut la un alt nivel… mult prea sus fata de nivelul meu real. Si doare al dracului de tare.
Hm, discutabil, desi inteleg argumentul tau cladit empiric, insa crede-ma ca stiu oameni extrem de capabili care chiar au prins un context nefavorabil mai ales acum cu blocajul pietei [aceasta criza pe jumate falsa] si nah, nu-si pot dovedi nivelul. Chiar, cum evaluezi “nivelul”? Care e criteriul? Salariul?
Dar probabil te refereai la alt gen de oameni decat contraexemplele ce mi-au venit mie in minte cand iti citeam postul.
Intr-adevar, mi se pare uneori ca suntem prea inversunati, prea invidiosi – vorba ta, daca am ramane in banca noastra si am fi multumiti cu ce avem am descoperi fericirea mult mai rapid [atentie, a nu se confunda cu a inghiti cacaturi, cum tot facem de ani de zile in relatia noastra cu politicienii]
Pace!
Pai mai e si vorba de nivelul de incompetenta.. Toti urca pe scara ierarhica pana isi ating acest nivel..
Plus ca nu suntem invatati cu specializarea. Musai trebuie sa stim de toate, de la fotbal la politica trecand prin fizica cuantica, metafizica si sudura.
Lol.
Articolul e scris pe fuga? Asa imi lasa impresia, caci desigur, e corect ce ai subliniat, dar putin superficial. Imi permit sa spun asta pt ca doar comentez la tine de ceva vreme, nu aterizez aici si ma apuc de dat cu parul. Oricum nu fac asta, dar subiectul de fata este foarte sinuos si – din (ne)fericire – extrem de bine reprezentat in societatea noastra. L-ai cam expediat putin cu niste clisee, gen “altii au noroc, numa’ eu nu”; dar lucrurile sunt destul de inradacinate, incepand de la felul in care este crescut un copil, de la mentalitate mi se cuvine tot fara sa fac nimic, pana la faptul ca “nivelul” e dat ca eu y merge la facultate cu tocuri si servieta, iar z cu bocanci si ghiozdan. Societate in care ne invartim e extrem de superficiala, iar asta nu face decat sa adanceasca discrepanta dintre “nivelul” autodeclarat si cel real.
Foarte bun articol.
Ai descris foarte bine situatia.
Problema este ca multi oameni au prea multe pretentii salariale, fara sa faca nimic, dar sunt si unii care muncesc enorm, au productivitate, dar sunt platiti putin. Pentru ca patronii au interesul sa aiba ei profit cat mai mare, nu sa plateasca angajatii pe merit.
Cat despre corporatii, sunt corupte si interesate strict de profit, in ciuda reclamelor care le prezinta ca au grija de client si fac totul pentru multumirea clientului. Publicitate otravitoare!
In multinationale, in majoritatea cazurilor, angajarile se fac pe baza de recomandari.
Cei seriosi, care muncesc si sunt competenti sunt munciti la maxim, si au parte de invidia celorlalti colegi. Barfa este la ordinea zilei.
Promovarile se fac pe crietrii subiective.
Angajatii vor promovarea cu orice pret si exista o invidie si mancatorie imensa intre ei.
Cand angajatii sunt competenti, corecti si obtin productivitate, sunt platiti corespunzator pentru rezultatele pe care le obtin si sunt respectati,compania va avea profituri bune si va fi printre lideri.
Tu ai lucrat vreodata peste 10 ore pe zi la serviciu?
Ai colegi ok, sau sunt barfitori si invidiosi?
Brontozaurel :Toti trebuie sa mai dam din cand in cand cu capul 🙂
Cosmin : Mai degraba realizarile profesionale. Salariul ar trebui sa aiba un prag minim dupa care sa nu mai conteze variatiiile. Imi e oricum si mie destul de nasol sa raman in banca mea 🙁
Ghost : Da, dar atunci ar cam trebui sa ne cam retragem.
Arana : E de fapt o spicuire dintr-un articol mai mare care pur si simplu nu se cerea scris pe blog. Era mult de scris, mult de citit si mai mult de comentat. Dar da, ce am plasat eu e cam superficial 🙂
Gabriela : Am lucrat si 10 ore. Colegii sunt in majoritate ok dar si daca ar fi barfitori si invidiosi nu prea au ce face pentru ca sunt intr-o agentie de publicitate si suntem cam fortati sa lucram in echipa 😛
Problema apare deoarece exista moduri diferite de raportare la acest nivel .
Spre exemplu un om are 3 imagini :
– imaginea pe care si-a format-o despre sine si despre posibilitatile sale
– imaginea pe care si-au format-o ceilalti despre el , si care de regula difera in functie de fiecare persoana sau grupuri de persoane cu care intra in contact
– imaginea a ceea ce este si ce poate fi in realitate .
Unii au o parere foarte buna despre propria persoana , si nu isi dau seama ca daca nu ai nimic la baza , esti sau poti deveni un zero absolut . 😉
Aha, am inteles atunci. Gata, te-am iertat 😛
Thank you 🙂
RInedit : Aia stiu, dar e foarte greu de constientizat constant.
Grupul de paza si securitate Carrefour – nu ne platesti, nu mai traiesti!
Cat despre “nivel”, am vazut-o pe Tamara Buciuceanu cu multi, multi ani in urma, la un sketch de Anul Nou, cantand ca femeie de serviciu, trista si fara speranza pe melodie de romanza de toamna:
“si-au ajuns iluziile mele
de izbe-liste
sa nu se spuna
ca sunt cea mai buna”
etc
Da, cam la asa ceva ma gandeam si eu 🙂
Chestia e ca dupa o varsta iluziile incep sa devina obsesii si asa ai femei de 70 de ani care-ti spun cu aplomb cum era sa devina actrite
Mah, acum am inteles cam cum e cu nivelul.
Vreau insa sa ma lamureasca cineva: Cel care se pronunta asupra nivelului tau, ce pregatire are in aprecierea nivelurilor? Este profesionist in niveluri sau doar un amator? Cum ii deosebesti?
Pai tocmai, e o treaba profund subiectiva care tine de imaginea ta. Cert este ca Gigel care spala vase si Costel care-i director de marketing vor afisa niveluri diferite in public.
Legat de ce ziceai – ca primesti prea putine comentarii, cred ca stii asta, dar in majoritatea articolelor tale lipseste naivitatea sau controversa sau interactivitatea. De multe ori iti citesc un articol, sunt de acord cu ce-ai scris in el si bag un vot pe FTW, dar nu am nimic de adaugat.
Cred ca cel mai greu e sa scrii articole care sa primeasca, de exemplu, 50+ comentarii si un scor mare pe FTW/fain/etc.
Catalin : Chestia e ca nu mai alerg dupa comentarii. Era vorba de nivelul general, sunt mult mai putine comentarii decat in aceeasi perioada, anul trecut. Asta la un punct mi-au zis-o si alti bloggeri : Uneori nu se poate comenta la tine pentru ca nu prea mai ai ce adauga.
mno. te-am contrazis nitel – nu numai aici, ci si la “stima de mine”. da ball is in yr court 🙂
imbatranesti, tinere 🙂
uite, am sa scriu acum un articol sa te contrazic (ca mi-ar lua mai mult decat spatiul de-aici). dezbate-ma! sa vedem ce iese..
Zamolxis : Sanatate, hai ca te interpelez pe blog. Chestia e ca nu te prea pot contrazice efectiv pentru ca-i doar o alta nuanta 😀
Nivele si competentele le stabilim noi intr-un fel. Daca esti mai delasator, este si normal sa dai vina pe alti pentru ceea ce nu ai, dar ai vrea sa ai.
Daca tot timpul esti concentrat in ceea ce faci si cauti sa inveti si sa inovezi in fiecare azi, poti sa ai si pretentia de a avea ceva in plus.
Oricum ai lua, ca sa ai “nivel” o sa ai nevoie si de vointa….
La noi este o victimizare pronuntata si pentru ca la nivel de top in ce-i priveste pe oameni de afaceri sunt niste personaje care prin acel proces de privatizare au tras tunuri de zeci milioane euro.
Insa, pe de alta parte, nu avem o cultura a muncii. Preferam sa asteptam ceva, ceva ineplixcabil.
Cum zicea si Arana, totul porneste de la educatia pe care o primim in copilarie. Catalogarea pe “niveluri” se face de la gradinita poate. Bine, atunci criteriile de definire ale unui nivel sunt altele, dar totusi, mentalitatea ramane.
Oare de ca aceasta constructie gramaticala le este destinata doar unora? M-am intrebat de ce unuia care are doar 4 clase niciodata nu i se spune de “nivelul tau”. I se spune ca x nu este la fel smecher, destept, bogat ca el, dar nu i se spune nimic de nivel…
Trebuia sa te interpelez ca si Carrefour: I’m gonna make you an offer that you can’t refuse 🙂
Mno, nu-i musai sa raspunzi. Daca ai timp insa, uita-te la “prelegerea” profului de psych de la U of T – am pus-o in acelasi articol. E lunga, dar merita. Vorbeste despre o gramada de chestii, cateva inrudite cu ce te preocupa pe tine (recunoasterea geniului, intrepretarea povestii cu Cain si Abel ca popularitate vs izolare, sacrificiu, patul lui Procust, etc etc etc)
Marius : Eu am mereu pretentia aia si chiar nu-s genul care sa fie ”fericit”. Caut mereu urmatorul pas/nivel sau ce o fi el. E fun pana la un punct dar majoritatea oamenilor de genul asta pe care-i stiu sau pe care i-am admirat fie s-au retras din lumea lor fie s-au retras din lumea celor vii.
Dragota : Aia-s un varf al aisbergului, doar unul. Sunt si destui care au reusit pe cont propriu dar pe-aia refuzam sa-i vedem si refuzam sa le vedem noptile nedormite.
Skag : Si totusi, e o clasificare naturala chiar daca suna stupid si extremist. Si intr-o meserie, exista specialisti pe ”niveluri”.
Razvan : E doar adaptare la target dar e cam acelasi lucru.
Zamolxis : O sa incerc sa termin de citit 🙂
Eu zic ca acest nivel si calitatile se obtin in timp. Chiar daca eu prefer sa fiu fericit, nu strica sa am si un nivel. De fapt daca stai sa te gandesti, daca esti undeva sus din punct de vedere ierarhic pentru ca ai muncit si ti-a placut ce ai facut, atunci poti sa zici ca esti fericit si implinit.
pai nu-i de citit, e de ascultat mai mult. in fine, nu-i bai, ca nu-s conectat cu omu’. ziceam asea, k kestie. 🙂
Marius : Evident ca-n timp, eu chiar aveam o anumita varsta in cap.
Zamolxis : Am vazut dar nu prea am timp acum 🙂
foarte bun articolul! am o virsta si spun cu toata convingerea ca “m-ai tintit”..Multumesc!
Cred ca in timp nivelul creste si scade, nu-i tintuit, odata ce ai ajuns cat de cat la un nivel care te multumeste nu inseamna ca ramai acolo fara sa faci nimic. Nu-s putini omii care au decazut enorm odata cu varsta.
Adevarul este ca foarte multi s-au obisnuit sa se victimizeze, nu avem o societate bazata pe competitie, este ceva ce ne-a ramas ca pattern din o alta epoca.
Daca ne uitam putin in vecini vedem oameni mmult mai competivi, noi ramanem niste frustrati.
Cea ce este pacat e faptul ca tanara generatie preia aceeasi mentalitate.
Kross stii foarte bine ca daca nu eram ghinionisti acum amandoi castigam asa vre-o 10.000 de euro pe luna :D.
Vic : Multumesc 🙂
Florin : Pai daca ai ajuns cat de cat la un nivel, incepi iar sa investesti in tine si cresti lent.
Cartim : Competitia exista dar doar intre cei suficient de ”sus” incat sa fi iesit din sistem.
Garm : Pai meritam, ce naiba 😛
Haha, sa traiesti bine!
O lectura foarte placuta, asa de inainte de culcare.
Bai dar tarziu dai stingerea 😛
La noi competita este desfiintat de nepotisme.
Notele la scoala (unii profesori) se dau pe criteriul: Mama e avocat si tata doctor.
La serviciu promovarile se fac pe pupincurism: de ce sa il promovez pe unu care desi e bun, mereu are ceva de adaugat, cand pot sa il pun pe unu care ma linge in cur toata ziua?
Cica am fost “clubbing”, in Rrromania. Nush cum dracu’ se face de concureaza tara asta la categoria “Special Olympics” in asa multe domenii.
Skag : Dar nu-i numa vorba de nepotisme. La noi e chestia cu ”capra vecinului”, e ca si cand intr-o cursa de atletism, un competitor l-ar prinde pe celalat de picioare ca sa nu mai termine niciunul.
Mircea Popescu : Cred ca la categoria aia am fost mereu pe primul loc si am fost mereu ”speciali”.
p-aici, “clubbing” se refera la puii de foca 🙂
Niciodata n-am inteles ce-i obsesia aia cu ”killing baby seals”.
“Fiind conoscuti drept a mai incapatanata specie si ca mereu se cred superiori… pentru basci, anecdotic, nu se trag din omul aparut in Africa, ci direct dintr-o maimuta basca, care a coborat dintr-un copac basc pe pamant basc (o durea fundul de la atata stat pe creanga) forta bruta este o religie: Un cetatean ii spune unuia ca a fost descoperita o rasa superioara bascilor, la care bascul, vadit enervat, intreaba -Si ce pietre ridica rasa asta?”
… dar inteleg ce (vrei sa) spui in articol si iti dau dreptate.
Mi-a placut.
Text de calitate.
Partea cu nu simt nevoia sa iasa in fata este relativa… Eu zic ca sunt mai multi decat iti imaginezi, doar ca, circumstantele pentru a o face sunt de alta natura 😉
Drace : E ceva cu bascii aia.
Alex Mazilu : Thanks
[…] bine, doresc aflarea opiniilor si altor oameni, astfel o sa o facem o mica leapsa. DeMaio, Vanda, Krossfire, Bad Pitzi, Petru, Iulia, Karmapolice si orice altcineva ce are tupeul de a-si deschide sufletul […]
[…] Nivelul tau – Un post despre evolutie bazat pe un mai vechi panseu […]
[…] Nivelul tau – Un post despre evolutie bazat pe un mai vechi panseu […]
[…] putin diferita, dar nici ”divele” nu inceteaza sa ma uimeasca. Sub imperiul lui ”merit ceva mai bun” , oamenii astia ajung sa-si traiasca viata intr-o lume paralela, una in care sunt doriti si […]
[…] postura de a-si aduna dorintele sfaramate printre pahare de tarie. Nu, nu vorbesc de betivii care trebuiau sa ajunga manageri , ci despre actorii deveniti camionagii sau despre cantaretele ramase textiliste in vreun targ de […]
[…] Voi ridica valoarea lui înjurând pe toata lumea.Ăştia sunt oamenii nefericiţi. Nu ştiu care le e nivelul, nu stiu să fie oameni. Vineri, 15 Octombrie 2010, 22:00 | Tags: blog, educatie, idiocracy, […]
[…] Cum romanul s-a nascut manager, absolut oricine e convins ca poate citi oameni, gestiona bugete si sta 10 ore pe zi cu nasul in […]
[…] adulti, nu considera furtul intelectual furt. Vad cum aceiasi oameni n-au nici acum idee care e nivelul lor. Vad cum tineri care n-au trait comunismul, ajung sa il regrete din motive mai mult decat odioase. […]
[…] din ce vede un om cu un job decent într-un city break. Vorbesc despre o masă de oameni care se supraestimează grav, oameni care n-au reuşit nimic aici pentru a pleca şi a nu reuşi nimic nici […]
[…] sunt oamenii nefericiţi. Nu ştiu care le e nivelul, nu stiu să fie […]