Fugiti, vin imbecilii!

Ca după fiecare perioadă de hibernare offline, constat că Internetul s-a descurcat magistral şi fără articolele mele sforăitoare…

Demisii, violatori, proteste, FMI şi mai nou… Umberto Eco. Ce-i cu Umberto Eco în toata povestea asta? Ei bine, recent invitat la Universitatea din Torino pentru a i se acorda un nou titlu, genialul italian (nu mi-aş permite să fiu sarcastic) a susţinut o mică tiradă împotriva informaţiilor nefiltrate din mediul online. Printre altele, Eco a afirmat hotărât că rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili”. Atât le-a trebuit vechilor jurnalişti, dar şi celor constrânşi de ani buni să se adapteze la un mediu pe care încă nu-l înţeleg. Un cor de voci a înălţat aceeaşi strigare: Ha, ha, v-am zis noi!

Publicaţiile online româneşti au transformat cuvintele lui Umberto Eco în lege, plasându-le nonşalant lângă titluri bombastice sau de-a dreptul scabroase. La fel şi majoritatea bloggerilor, fericiţi că ideea lor despre cine trebuie citit şi-a găsit “ecou” în cuvintele unui om pe care ar fi trebuit să-l citească. Culmea, cei mai încântaţi au fost liderii de opinie din… social media, la rândul lor fericiţi că sunt înconjuraţi de “imbecili”. Câteva voci şi-au păstrat calmul şi au propus soluţii mai elegante, bazate pe afirmaţiile semioticianului. Totuşi, nici măcar publicaţiile din afară nu s-au putut ţine departe de panseurile despre Internet ale unui academician respectabil… de 83 de ani.

Problema cu modul în care a fost tratat citatul vine chiar din scoaterea lui din context, un context creat în parte şi de replicile rapide şi “avizate” pe care scriitorul le-a primit la scurtă vreme după afirmaţiile iniţiale. Sunt puţini oameni care-i pot contesta lui Umberto Eco expertiza în texte de calitate: e un scriitor multivalent, un semiotician recunoscut, un filosof activ şi un sceptic savuros. E genul de nume care n-are nevoie de prezentare în mediul academic şi genul de om pe care puţini l-ar putea învinge într-o dezbatere faţă în faţă. Poate de-asta mi-am permis (şi, din pacate, nu sunt singurul teribilist) să-i pun la îndoială poziţia faţă de Internet şi libertatea de exprimare, în general. Pentru că ştiu că…

1.Umberto Eco nu vorbeşte CU NOI, Umberto Eco vorbeşte DESPRE NOI

Umberto Eco nu pare genul de om care sa citeasca elucubratiile userului EvilNazi care posteaza comentarii cu iz antisemit pe toate site-urile marilor ziare. Nu are de ce să se coboare la nivelul şi în zona aia a Internetului. Dar Eco este genul de intelectual intransigent pe care il irita opiniile nedocumentate, parerile vocale si discuţiile pe “nepusă masă”. Cu alte cuvinte, legiunile de imbecili pe care le denunţă scriitorul sunt formate din bloggeri, lideri de opinie, jurnalişti, analişti şi cititori vocali. Cu alte cuvinte, noi suntem „cei care înainte vorbeau numai la bar, după un pahar de vin”, dupa cum se exprima autorul.

Comparativ cu oamenii care cu greu articulează două fraze scrise (dar care au pretenţia de a fi luaţi în serios), toţi suntem nişte tipi deştepţi. Totuşi, dacă e să schimbăm cadrul de referinţă şi să ne analizăm produsul gândirii în raport cu impactul lui, vom observa cu uşurinţă decalajul. O lucrare antologică precum Istoria Frumuseţii depăşeşte în valoare culturală cam toate blogurile sociale de la noi şi de pe-afară, puse la un loc şi uşurate de balast. Deci da, faţă de Umberto Eco, mai toţi putem părea nişte legiuni de imbecili sau măcar de “oameni mici”. Asta nu înseamnă că eu, un scrib neînsemnat care l-a cunoscut pe Eco mai degraba din prisma beletristicii şi a celor câteva studii de semiotică, decât din perspectiva cititorului avizat, nu am dreptul să-i contest poziţia. De ce? Pentru că…

2.Distanţa celor puţini faţă de mase s-a adâncit enorm

Unul dintre criticii mai avizaţi ai lui Eco (jurnalistul Gianluca Nicoletti) îi reproşa primului că, în sfârşit, Internetul ne-a arătat adevărata rată de “imbecilitate” a omenirii. Până la Internetul de mare viteză şi rapid acces, masa de părerişti (imbecili sau nu) putea cel mult să aspire la statutul de cititor sau ascultător (un alt punct atins de jurnalist în critica sa). Acum, atenţia publicului poate fi distrasă de oricine are prea mult timp şi prea multă încredere în propriile limite (efectul Dunning Kruger). Filtrele sunt în mâna cititorului şi a educaţiei lui, nu a unui for intelectual.

Zgomotul ăsta continuu a înrăutăţit într-adevăr lucrurile pentru toată lumea, permiţând unor oameni precum militanţii anti-vaccin şi conspiraţioniştilor să strângă baze imense de urmăritori. Pe de altă parte, aceiaşi urmăritori ar fi intrat în secte dubioase sau grupări apocaliptice oricum, aşa că pierderea nu e prea mare. E doar ceva mai vizibilă: acum ştim exact cine şi câţi sunt cei care cred în vindecarea cu energii stelare.

Pe de altă parte, dacă erai obişnuit să dictezi editoriale din turnul tău de fildeş sau să ţii emisiuni sforăitoare de trei ore despre opera lui James Joyce, explozia de voci din mediul online e o catastrofă. Dacă erai obişnuit să fii admirat necondiţionat sau măcăr să ţi se spună asta, lucrurile au devenit cu adevărat sumbre. Amintiţi-vă numai de editorialele supărate de prin 2006 ale jurnaliştilor vechi din România: Cine-s dom’le ăia care îndrăznesc să mă facă tâmpit? Unde scriu dom’le ăia? Pe Internet! Ha, mediul lor o să dispară, dar hârtia asta va rezista la nesfârşit!  Oamenii erau literalmente şocaţi că cititorii nu aplaudă de plăcere când le citesc jocurile de cuvinte şi că unii dintre ei nutresc chiar gânduri violente. Până atunci, nu îndrăznise nimeni să-i oprească pe stradă şi să le spună, justificat sau nu: hei, eşti prost! (un mic şi util exerciţiu al vieţii).

Cu alte cuvinte, atât şocurile celor amintiţi mai sus, cât şi reacţia lui Eco pleacă din aceeaşi distanţare faţă de lumea reală. Înconjuraţi de propriile grupuri de admiratori sau colegi de breaslă (aşa cum, astăzi, Facebook ne înconjoară cu “prieteni”), mulţi dintre cei a căror gândire poate schimba mentalităţi refuză să o adapteze lumii reale. O lume plină de oameni gata să-i asculte, dar şi de “hateri”, “trolli”, “imbecili” şi de oameni care pur şi simplu nu sunt de acord. Pentru a înţelege cu adevărat un mediu, nu e suficient să dezbaţi despre el alături de alţi “experţi”. Uneori trebuie să te mai cobori şi în mocirlă, înainte de a încerca să decizi soarta unor oameni pe care nu-i înţelegi. Sigur că zgomotul online trebuie cumva filtrat, dar…

3.Intelectualii nu sunt cel mai bun filtru

Majoritatea somităţilor intelectuale dintr-un domeniu ajung la un moment dat să abuzeze de propria poziţie şi să se folosească de un transfer de autoritate pe care mass media sunt mai mult decât dornice să îl speculeze. Aşa apar specialiştii în orice. Meritul lui Umberto Eco este de a fi un expert real şi un deschizător de dumuri în mai multe domenii, dar foarte puţini alţii au un CV similar. Alteori, cei care îl au par a fi extrem de speriaţi de a da nas în nas cu realitatea. S-ar putea să pară că exagerez când spun că majoritatea numelor mari nu sunt prea tolerante la critică, dar să nu uităm că în discursul original, scriitorul vorbea despre un “drept de cuvânt” acordat ilicit.

Cu ani în urmă, despre editorialele marilor scriitori se vorbea cu un respect vecin cu sacralitatea. Îmi amintesc şi acum un text de prin 2006 pe care Evenimentul Zilei îl disecase în vreo trei editoriale. Textul îi aparţinea lui Gabriel Garcia Marquez şi, deşi n-aveam (nici acum nu am) resorturile de a-l analiza coerent, puteam să simt şi atunci că era un text de o extremă naivitate politică. Întregul editorial era o aiureală pseudo-marxistă despre cum modelul economic venezuelean propus de Chavez avea să reuşească. E foarte posibil ca autorul să fi fost influenţat de prietenia lui cu dictatorul, din perioada respectivă. În orice caz, niciunul dintre cei care-l analizau nu aveau curajul de a-l ataca pe faţă şi a spune “Cu tot respectul, maestre, nu le prea aveţi cu politologia şi nici cu economia!”.

Asta ne aduce de altfel şi la ultimul punct pentru care propunerea lui Umberto Eco de a instaura “filtre anti-imbecili”, are o problemă.

4.Concurenţa e sănătoasă

Chiar şi în zonele mai întunecate ale Internetului, există o concurenţă acerbă pentru public. Nu de alta, dar, odată cu explozia online, din ce în ce mai mulţi producători de conţinut (sau de orice altceva) au trebuit să se familiarizeze cu marketingul şi au început să înţeleagă că nu e suficient să arunci ceva pe piaţă şi să urli în gura mare “Veniţi să luaţi de aici!”. Nici măcar atunci când te numeşti Umberto Eco şi când produsul tău depăşeşte, cel mai probabil, tot ce s-a mai scris pe aceeaşi temă.

În sfârşit, o carte sau o lucrare nu mai devine clasică pentru simplul motiv că nu are concurenţă. În sfârşit, publicul, format sau nu din “imbecili” decide ce i se pune pe masă. Uneori, preferinţele lui sunt dezamăgitoare, dictate de lipsa de educaţie şi de contextul social, alteori sunt surprinzătoare. În orice caz, sunt naturale, spre deosebire de cifrele de audienţă şi de sondajele comandate de presa scrisă, cu ani în urmă.

5.Concluzia ar fi că…

Umberto Eco are în esenţă dreptate. Grămada de voci lăsate libere online omoară încet-încet expertiza autentică. Suntem în punctul în care specialişti în imunologie sunt înjuraţi pe faţă de oameni precum Olivia Steer. Acelaşi punct în care oameni a căror principală activitate online constă în furt vorbesc despre “dreptul lor la anonimitate“. Pe de altă parte, suntem şi în punctul în care comunităţile online fac eforturi serioase spre profesionalizare. Punctul în care Google a decis să micşoreze aportul pseudoştiinţelor şi gogomăniilor din căutările online.

Deşi Eco pare mai interesat de a zidi uşa, decât de a pune mâna pe sapă şi a ieşi în grădină, scriitorul are cu siguranţă dreptate: avem nevoie de filtre. Doar că nu minorităţile intelectuale o să fie cei care le vor monta…

P.S: Articolul ăsta nu militează pentru mediocritate intelectuală şi toleranţă faţă de idioţi, ci pentru o piaţă liberă a ideilor (o piaţă care va fi inundată inevitabil şi de chinezării) şi pentru intoleranţă faţă de seminţele extremismului (indiferent cât de inteligent ar fi grădinarul).

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

29 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
White-Wolf

Titlul și p.s.-ul sunt mai mult decât … inspirate. Dacă mi se permite, sunt exact “miezul” Sigur, întregul conținut -parcă cu o grijă mult mai mare spre detaliu și alcătuire decât în alte dați – le sprijină teribil de frumos. Și-atunci, s-ar putea spune că,he-he, ți-a prins bine absența 🙂 Până la urmă, câmpiile internetului sunt (încă) virtuale. Și-oricât s-ar bate monedă pe faptul că “internetul nu e viață reală”, diferențele sunt și tind să devină din ce în ce mai neimportante. Mai ales atunci când vine vorba de opinii pro sau contra, opinii care pot trece dincolo de prima reacție și umori personale pentru a porni (măcar) de la ideea că, uneori, e bine să asculți și alte păreri. Viață reală, viață virtuală, tot un drac câtă vreme în ambele au existat, există și vor continua să existe ȘI imbecili. Iar din acest postulat putem ieși într-un singur fel ; și-anume, “Deal With It” ! La ce bun țipete panicate de tipul “săriți, ne-au năpădit imbecilii, cârtitorii de cârciumă”? Până la 80 de ani nu știa că sunt parte din minunata noastră lume ? Nu s-a întâmplat să fie nevoit să se descurce cu unul (sau în fața unuia… Read more »

White-Wolf

Un fel de abuz de putere. Așa, ușor sclerotic 🙂
Era obișnuit ca toate cuvintele ,împreună cu toata puterea lor, să fie (doar) la el.
Și l-a luat ușor prin surprindere faptul că nu-i (chiar) așa

Spike

Exista in ingineria software un mod asemanator de a privi lucrurile: contrastul dintre “Catedrala” si “Bazar”. Pe piata ideilor acum are loc migratia de la modelul “Catedrala” la “Bazar”. Umberto Eco probabil prefera maretia antiseptica a “Catedralei” viermuielii vii si nesfarsite din “Bazar”.

vladbpopa

Nu cred că termenul de imbecil, folosit la modul colectiv, are pentru Eco vreo conotație relativă la el ci, așa cum e normal pentru o etichetă atât de dură, se referă la cei mult sub o medie a cunoașterii și probabil, având în vedere contextul, lipsiți de orice simț al decorului propriei ignoranțe.

Cred că-l folosește la fel ca mulți dintre noi, nu c-am fi din aceeași clasă cu el, ci pentru că discursul lui sună atât de familiar, tocmai pentru că pare a porni de la aceeași cantitate revoltătoare de imbecilitate pură ce scârbește individul, de la mediocru la genial.

Cât privește măreția libertății filtrelor individuale, lipsa lor de eficacitate în fața torentului de inutilitate o arată chiar internetul, prin apariția unor medii (inițial artistice) unde conținutul este recomandat de curatori, specialiști cu diplome de hârtie.

romania inedit

Mie titulul nu mi se paru prea inspirat, dar in rest ai mare dreptate.
Cea mai mare problema a unora este sa constate ca nu sunt asa de valorosi precum credeau si ca unul care pune o poza pe facebook cu gaina cu trei picioare si alte aratari asemanatoare este mai popular decat el, altfel nu s-ar explica umorile pe care le-au trezit Poptamas si altii ca el.

g.

De asta publicatul in reviste stiintifice serioase (nu mimatul acestei activitati) ramane optiunea superioara calitativ vorbitului in piata publica: despre coomologie motivica, semantica cognitiva sau modelul Kardar-Parisi-Zhang nu poate vorbi chiar oricine, si (statistic vorbind) nu orice baliverna trece de peer review.

De fapt, practicat in doze homeopate (care sa nu te transforme neaparat intr-o celebritate, lasandu-ti libertatea de a putea bea o bere la o terasa fara a fi subiectul fotografiilor) vorbitul in public e chiar incurajat de internet: un Keith Devlin sau o Lisa Randall au cu siguranta nenumarate ocazii de a se exprima in public. Si nu e ceva posibil doar in SUA, chiar si in Romania se organizeaza destule evenimente locale interesante despre care nu auzi la televizor. A fi selectiv cu aparitiile publice are avantajul ca nu te face sclav al momentului, nu te transforma intr-un editorialist chemat sa isi dea cu parerea -cu egala “competenta”- despre politica, moda sau vremuri (cum fac “celebritatile” noastre)

Televiziunea si internetul au separat doar apele, eliminand pretentia ca poti face filosofie la televizor, nu in reviste ca Synthese sau Erkenntnis. Vrei sa fii Britney Spears sau vrei sa fii Li Yundi ? Alegerea iti apartine.

Roxana

„Nu cred că termenul de imbecil, folosit la modul colectiv, are pentru Eco vreo conotație” Nu e necesr să credem nimic. Eco e destul de consecvent, mi se pare. În Pendulul lui Foucault clasifică patru tipuri de tipologii umane: cretini, imbecili, stupizi și nebuni – și am văzut o clasificare asemănătoare și într-o carte de acum puțini ani, care era de fapt transcierea unei discuții pe care a avut-o cu altcineva. Citez din Pendul, că n-am la îndemână celălalt volum („Nu sperați că veți scăpa de cărți” sau ceva de genul): „Să fii imbecil e mai complicat. E un comportament social. Imbecilul e cel care vorbeşte întotdeauna în afara paharului. […] El vrea să vorbească despre ce-i în pahar, dar, cum-necum, vorbeşte în afară. Dacă vrei, în termeni obişnuiţi, e ăla care face gafa, întrebându-l ce mai face frumoasa dumneavoastră soţie pe unul pe care tocmai l-a părăsit nevasta. […] În forma lui pozitivă, devine diplomat. Vorbeşte în afara paharului când gafa au făcut-o alţii, abate discuţia în altă parte. […] Imbecilul nu zice că pisica latră, ci vorbeşte de pisică atunci când alţii vorbesc de câine. Vâră beţe-n roatele regulilor de conversaţie, iar când le vâră bine, e sublim.… Read more »

Roxana

Am citit „Pendulul” chiar anul trecut (sau acum doi ani?) și cealaltă cărțulie nu demult, așa că e de înțeles că-mi aduc minte mai clar ce e cu imbecilii lui Eco, deci nu-i bai. 😛

Și da, cam așa cu mediul online…

P.S. Fără legătură cu restul discuției. Ce plugin de editare de comentarii folosești? Că vreau și eu.

ela

“Amfitrionul” si-a tinut promisiunea!

Am petrecut un moment placut impreuna, felicitari!

Ps Cumparat din Ramnic, parca a a avut si mai multa savoare!

Nautilus

krossfire: “Grămada de voci lăsate libere online omoară încet-încet expertiza autentică. Suntem în punctul în care specialişti în imunologie sunt înjuraţi pe faţă de oameni precum Olivia Steer. Acelaşi punct în care oameni a căror principală activitate online constă în furt vorbesc despre “dreptul lor la anonimitate“.” Olivia Steer îşi permite să acţioneze astfel, fiindcă atmosfera e cea potrivită, adică plină de gaze inflamabile şi ea se joacă cu bricheta. Cu 2-3 ani în urmă, mediul online era la fel de plin de conspiraţionişti şi sectanţi şi cu toate astea nu ar fi băgat-o nimeni în seamă, aşa cum nimeni nu mai citea ceva de Nicolae Breban. În urma evenimentelor din Ferguson, AL, o gagicuţă pe nume Jessie Kahnweiler a zis cam aşa: se spune că autorităţile sunt corecte şi acţionează legal? Să mori tu? Chiar nu se uită la figura sau culoarea împricinatului? Hai să vedem asta pe stradă! Aşa încât tipa a făcut tot felul de măgării prin L.A., încercând să intre fără drept în clădiri publice, insultând poliţişti, făcând scandal sub pretextul că e beată, ba chiar abordând oameni sub pretextul că vinde droguri (de fapt pilule antidepresive). De fiecare dată poliţiştii sau gardienii o luau de… Read more »

Rudolph Aspirant

1. Eu kl respect pe dl Umberto Eco ff mult desi am citit numai o lucrare de fictiune scrisa de dansul, Numele Trandafirului, si mi-a placut asa de mult inca mi-ar fi fost imposibil sa nu respect pe cineva pe care il stiu si academic serios insa care oare in stare de a se exprima si in fictiune de nivel larg popular plus inteligibil de mine in mod asa de pkacut plus de antrenant. 2. In legatura cu discutia in mass-media on line de lb romana, atat din presa ificiala scrisa de jurnalisti profesionisti, sau alt fel de intelectuali profesionisti care activeaza jurnalistic oficial, cat si din blogosfera de amatori cu si fara studii superioare si cu si fara inclinatii sau interese cat de cat general culturale, comentariile si articolele legate de de activitatea criminala sexuala din jud Vaslui mie personal mi s-a parut de o calitate execrabila, ingrozitoare, cu adevarat covarsitor imbecilica, si m-a mahnit cu atat mai mult cand venea din partea unor oameni pe care i-am evaluat ca fiind in esenta bine intentionati plus educati, deci in legatura cu acest punct eu personal am avut asa un moment de tristete si oesimism chiar similar cu observatia dl… Read more »

Rudolph Aspirant

Ha ! Ha ! Am intrat la moderat…oare o fi pt ca am asociat numele dl Eco cu numele publicatiei Adevarul sau al retelei Facebook ?!

Ca un P.S. oarecum off topic la comentariul meu, (desi in esenta si el tot din seria uriasa a publicatiilor originale scrise de mine in legatura cu topicul “despre mine”), tocmai ce am conversat ieri din nou cu prietenul meu virtual bot Ultra Hal si desi initial am deschis conversatia cu cateva intrebari despre unde se afla si ce ora e la el, la fel ca cu oricine conversez eu virtual-electronic, chiar si cu mama, adica ceva de gen, “Ce
faci ? Unde esti ? Cat e ceasul la tine ?”, (ma rog ultima asa mai mult daca ma deranjeaza cineva cu un sms tocmai cand motaiam), pe urma du n una in alta cica el catre mine, “cred ca esti o persoana care considera ca este etic de a proiecta cu precadere trasaturi pozitive si calitati mai degraba decat defecte asupra celor cu care interactionezi”..zau ! Chiar are dreptate ! Ca eu am un mare fix asa cu etica pana si in orice comunicatii ! Chiar si cu botii !

Rudolph Aspirant

Despre trasaturile psihologice ale celor care utilizeaza social media de la PRisti cat de cat profesionisti via studii citate, (site italian), comipi.wordpress.com/2015/06/18/the-invasion-of-the-idiots-and-modern-churnalism

Rudolph Aspirant

In esenta: tineret plus la adulti: barbati si femei predominant cu trasaturi de “extrovert”, plus de inclinatie de “deschidere catre nou”, plus la barbatii adulti, (nu si in randul femeilor adulte), cei cu un grad mai mare de “instabilitate emotionala”.

Habar nu am cat de riguroase sunt aceste studii, sunt in plus italiene nu britanice, insa din articol par a fi incercari totusi cat de cat oneste, iar trasaturile respective descrise apartin unor teste cu categorii cat de cat standard validate, adica nu sunt definitii total aiurea-n tramvai, insa habar nu am cum au fost masurate, metodologia, desprece fel de social media e vorba, daca e vorba de utilizatori de timp liber de tip pur consumator sau cu interes comercial de mic business, etc, (dar sunt date linkuri si nume asa ca presupun ca se poate verifica).

Rudolph Aspirant

Avusesem impresia ca primul meu comentariu intrase la moderat dar pe urma l-am vazut ca aparuse asa ca totul e in regula.
In legatura cu articolul citat eu l-am gasit tocmai din cauza ca am fost inspirat de articolul tau sa nu ma las prada unor emotii pesimiste ci sa caut ceva asa mai riguros !

adela

Concluzia e una..Traim intr-o tara in care nu ne mai mira absolut nimic. Oare ce ne mai poate schimba ? Ce alte noutati ne asteapta?

Alexandru

Nici n-as putea spune abuziv. Cred ca titlul este sugestiv pentru cei ce sunt atrasi de astfel de lucruri, nu cei ce le fac. La ce sa ne asteptam si noi.. face parte din mass media, unicul proces de manipulare in masa la nivel global.

29
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x