Pentru cei familiarizați cu domeniul, marketingul abundă de termeni militari, de parcă toți practicanții sunt mereu cu un picior pe linia frontului.

Printre campanii, obiective, poziționări și ofițeri, există și câteva noțiuni concrete pe care insistă mai toți profesorii și profesioniștii. În categoria asta intră și cei doi termeni pe care o să-i găsiți în orice prezentare: tactica și strategia. În cazul lor, importantă nu este definiția clasică, ci diferența de sens. Lucrul ăsta devine evident în momentul în care ieșim din domeniul marketingului și intrăm în domeniul mai larg al… vieții.

Înainte de a ne scufunda în cotidian, voi aminti rapid definițiile celor doi termeni. Provenită din grecesul stategos (conducător al armatei), strategia se referă la un set de manevre necesare atingerii unui scop. Strategia este întotdeauna pe termen lung, e adaptabilă și implică mai multe resurse. Tactica, un termen provenit tot din vechea greacă, taktikos (potrivit pentru comandă), reprezintă un plan pentru atingerea unui obiectiv imediat. O strategie poate implica mai multe tactici.

Să spunem că vreți să vindeți un produs de nișă. O strategie ar fi creșterea cotei de piață a întregii categorii până la finalul anului. O tactică pentru asta ar fi elaborarea de pliante informative. Dacă exemplele din zona asta nu vă plac, ne putem întoarce în zona războiului. Strategia sunt mișcările frontului, desenate de general în camera de comandă, pe când tactica este ce face sergentul când decide ca ai lui să nu atace prin tranșeu, ci prin spatele tancurilor. Prima e un deziderat pe termen lung, pe când a doua are efect imediat.

Și acum, că am stabilit asta, am și eu o întrebare. Voi, ca studenți, angajați, pensionari, freelanceri sau patroni din România, când ați făcut ultima dată o strategie? A mers? Vă întreb, pentru că, deși țara noastră n-a fost niciodată un rai al strategilor, ultimul an pare să fi interzis cu totul meseria asta.

V-ați pus deoparte bani în mai mulți piloni de pensie? Nasol. Un stat avar și înfometat se pregătește să-i desființeze sau să-i transfere în diverse conturi. Vă gândeați ca în 2018 să vă concentrați pe propriile proiecte și să trăiți din ele? Cam greu, având în vedere că formularul 600 vă obligă să achitați banii pe care nu i-ați făcut. Sau poate voiați să vă luați o casă. Poate chiar ați economisit bani pentru ea și ați anticipat eventualele greutăți. Dar fluctuația monedei și creșterea ROBOR ați anticipat-o? Pfft, halal generali!

Deși exemplele de mai sus indică un mediu deloc propice pentru strategie, vina pentru pierderea unor bătălii aparține atât generalilor, cât și soldaților. O primă problemă vine din bagajul acumulat de-alungul deceniilor de comunism și tranziție. Ele au transformat orașe întregi în pepiniere de tacticieni.

Pe timpul tovarășilor totul era „simplu”. Exista o singură strategie catastrofală, valabilă pentru toată țara. Tactica era să îți asiguri supraviețuirea zilnică, să adaugi un os de pui supei de prânz. Din păcate, nu am scăpat definitiv de apucăturile de-atunci. Sunt aceleași mecanisme de supraviețuire pe care le discutam când spuneam că sărăcia nu naște lideri. Aceleași care apar în discuție când românii sunt acuzați că nu economisesc. Păi cum să pui deoparte surplusul de luna asta, când tu ești disperat că poți falimenta în fiecare moment? Las-o naibii de strategie, tu mănâncă tot din farfurie!

Disperarea de a avea nu se pupă cu viziunea pe termen lung. E o problemă de sărăcie, dar și o problemă de educație. E motivul pentru care un partid format din oameni săraci cu duhul, adorat de oameni săraci cu portofelul, nu va fi capabil în veci să elaboreze strategii. Din păcate, nici măcar un lider puternic n-ar putea executa strategii în România și de-abia acum ajungem la problema „generalilor”.

(Imagine împrumutată de aici.)

Planificarea strategică e o disciplină în sine, dar nu e suficientă. Ca un general să aibă vreo șansă de a-și implementa planurile, e nevoie ca subordonații și cei din jurul lui să-și execute tacticile. Ei bine, pe lucrul ăsta nu poți conta în România, iar exemplele anterioare o demonstrează. Sunt mulți care ar spune că avem nevoie de strategii mai bune sau de strategii pur și simplu, dar câți ar putea să le și implementeze? Să mai luăm un exemplu.

Să zicem că strategia ta e să extinzi parcul auto al firmei tale de transport cu două mașini, până la finalul anului. Pentru asta, ar trebui să ai o creștere a profitului net cu 20%. E în regulă. Ai prognozat o creștere mai mare, însă vei miza pe minimul necesar. Ce n-ai prognozat este o schimbare brutală a sistemului de impozitare. Surprins ai fost și de reintroducerea taxei auto și de creșterea prețului la combustibil, cu mult peste variația obișnuită. Ah, și îl știi pe tipul care ți-a declarat în scris că veți avea 12 transporturi în 2018? Se pare că nu sunt chiar doisprezece, ci vreo șapte și omul n-ar vrea să fie toate cu acte. Între timp, ăla mic a luat o rujeolă de la școală, că e plină clasa de hipsteri anti-vaccin. E puțin urgent și puștiul trebuie tratat la privat…

Sigur, nu doresc nimănui astfel de evenimente, dar sunt lucruri care s-au întâmplat și se pot întâmpla. Problema este că ele se întâmplă într-un an de Germania, Belgia sau Franța… și într-o singură lună de România. Într-o lună, strategia ta gândită pe cifre și cu fonduri de amortizare s-a dus naiba. Într-o lună, prețul unui bun de consum, altfel stabil, s-a dublat. Cât de flexibil să fie planul tău, când într-un an se schimbă trei cabinete de prim-miniștri, iar piața locală trece de la agonie la extaz în decurs de trei zile?

Vreți, nu vreți, am ajuns din nou să trăim tactic. Nu ne mai gândim la casa aia nouă, care acum trei ani părea construită, ci la o strategie ciuntită, la un set de tactici lipite cu bandă adezivă. Am ajuns să scriem „obiectiv îndeplinit” dacă terminăm anul fără datorii. Dacă am mai și pus ceva deoparte pentru zilele negre, care sigur vor veni, suntem adevărate genii militare. Strategii pe termen lung? Ăstea sunt pentru cei care-și permit.

Omul de rând nu are luxul și timpul de a planifica cu mai multe mișcări în avans. Poate de-asta nici șahul și nici GO-ul nu mai sunt relevante în jocul zilnic. Tacticile românești sunt simple, desprinse din manualul „De azi pe mâine”. Sunt tactici în care ne-am născut și în care incompetența altora ne obligă deseori să trăim. Pot fi ele evitate? Da, și câțiva reușesc să o facă, având inspirația să se pună la adăpost de stat și sănătatea să reziste hazardului.

Din păcate, planurile noastre nu țin numai de noi. Ascunși prin tranșeele vieții, la un moment dat ne vom lovi de trupele commando ale celorlalți. Atunci când se va întâmpla asta, vom avea la dispoziție o singură tactică, cea mai eficientă și rușinoasă dintre ele: dă-i și fugi!

P.S: Apropo de fugă, am senzația că ultima perioadă a fost prima în care oamenii au fugit din țară nu de foame, nu de frică, ci de „rău”… din sațietate.