Berceni Commando

Pentru cei familiarizați cu domeniul, marketingul abundă de termeni militari, de parcă toți practicanții sunt mereu cu un picior pe linia frontului.

Printre campanii, obiective, poziționări și ofițeri, există și câteva noțiuni concrete pe care insistă mai toți profesorii și profesioniștii. În categoria asta intră și cei doi termeni pe care o să-i găsiți în orice prezentare: tactica și strategia. În cazul lor, importantă nu este definiția clasică, ci diferența de sens. Lucrul ăsta devine evident în momentul în care ieșim din domeniul marketingului și intrăm în domeniul mai larg al… vieții.

Înainte de a ne scufunda în cotidian, voi aminti rapid definițiile celor doi termeni. Provenită din grecesul stategos (conducător al armatei), strategia se referă la un set de manevre necesare atingerii unui scop. Strategia este întotdeauna pe termen lung, e adaptabilă și implică mai multe resurse. Tactica, un termen provenit tot din vechea greacă, taktikos (potrivit pentru comandă), reprezintă un plan pentru atingerea unui obiectiv imediat. O strategie poate implica mai multe tactici.

Să spunem că vreți să vindeți un produs de nișă. O strategie ar fi creșterea cotei de piață a întregii categorii până la finalul anului. O tactică pentru asta ar fi elaborarea de pliante informative. Dacă exemplele din zona asta nu vă plac, ne putem întoarce în zona războiului. Strategia sunt mișcările frontului, desenate de general în camera de comandă, pe când tactica este ce face sergentul când decide ca ai lui să nu atace prin tranșeu, ci prin spatele tancurilor. Prima e un deziderat pe termen lung, pe când a doua are efect imediat.

Și acum, că am stabilit asta, am și eu o întrebare. Voi, ca studenți, angajați, pensionari, freelanceri sau patroni din România, când ați făcut ultima dată o strategie? A mers? Vă întreb, pentru că, deși țara noastră n-a fost niciodată un rai al strategilor, ultimul an pare să fi interzis cu totul meseria asta.

V-ați pus deoparte bani în mai mulți piloni de pensie? Nasol. Un stat avar și înfometat se pregătește să-i desființeze sau să-i transfere în diverse conturi. Vă gândeați ca în 2018 să vă concentrați pe propriile proiecte și să trăiți din ele? Cam greu, având în vedere că formularul 600 vă obligă să achitați banii pe care nu i-ați făcut. Sau poate voiați să vă luați o casă. Poate chiar ați economisit bani pentru ea și ați anticipat eventualele greutăți. Dar fluctuația monedei și creșterea ROBOR ați anticipat-o? Pfft, halal generali!

Deși exemplele de mai sus indică un mediu deloc propice pentru strategie, vina pentru pierderea unor bătălii aparține atât generalilor, cât și soldaților. O primă problemă vine din bagajul acumulat de-alungul deceniilor de comunism și tranziție. Ele au transformat orașe întregi în pepiniere de tacticieni.

Pe timpul tovarășilor totul era „simplu”. Exista o singură strategie catastrofală, valabilă pentru toată țara. Tactica era să îți asiguri supraviețuirea zilnică, să adaugi un os de pui supei de prânz. Din păcate, nu am scăpat definitiv de apucăturile de-atunci. Sunt aceleași mecanisme de supraviețuire pe care le discutam când spuneam că sărăcia nu naște lideri. Aceleași care apar în discuție când românii sunt acuzați că nu economisesc. Păi cum să pui deoparte surplusul de luna asta, când tu ești disperat că poți falimenta în fiecare moment? Las-o naibii de strategie, tu mănâncă tot din farfurie!

Disperarea de a avea nu se pupă cu viziunea pe termen lung. E o problemă de sărăcie, dar și o problemă de educație. E motivul pentru care un partid format din oameni săraci cu duhul, adorat de oameni săraci cu portofelul, nu va fi capabil în veci să elaboreze strategii. Din păcate, nici măcar un lider puternic n-ar putea executa strategii în România și de-abia acum ajungem la problema „generalilor”.


(Imagine împrumutată de aici.)

Planificarea strategică e o disciplină în sine, dar nu e suficientă. Ca un general să aibă vreo șansă de a-și implementa planurile, e nevoie ca subordonații și cei din jurul lui să-și execute tacticile. Ei bine, pe lucrul ăsta nu poți conta în România, iar exemplele anterioare o demonstrează. Sunt mulți care ar spune că avem nevoie de strategii mai bune sau de strategii pur și simplu, dar câți ar putea să le și implementeze? Să mai luăm un exemplu.

Să zicem că strategia ta e să extinzi parcul auto al firmei tale de transport cu două mașini, până la finalul anului. Pentru asta, ar trebui să ai o creștere a profitului net cu 20%. E în regulă. Ai prognozat o creștere mai mare, însă vei miza pe minimul necesar. Ce n-ai prognozat este o schimbare brutală a sistemului de impozitare. Surprins ai fost și de reintroducerea taxei auto și de creșterea prețului la combustibil, cu mult peste variația obișnuită. Ah, și îl știi pe tipul care ți-a declarat în scris că veți avea 12 transporturi în 2018? Se pare că nu sunt chiar doisprezece, ci vreo șapte și omul n-ar vrea să fie toate cu acte. Între timp, ăla mic a luat o rujeolă de la școală, că e plină clasa de hipsteri anti-vaccin. E puțin urgent și puștiul trebuie tratat la privat…

Sigur, nu doresc nimănui astfel de evenimente, dar sunt lucruri care s-au întâmplat și se pot întâmpla. Problema este că ele se întâmplă într-un an de Germania, Belgia sau Franța… și într-o singură lună de România. Într-o lună, strategia ta gândită pe cifre și cu fonduri de amortizare s-a dus naiba. Într-o lună, prețul unui bun de consum, altfel stabil, s-a dublat. Cât de flexibil să fie planul tău, când într-un an se schimbă trei cabinete de prim-miniștri, iar piața locală trece de la agonie la extaz în decurs de trei zile?

Vreți, nu vreți, am ajuns din nou să trăim tactic. Nu ne mai gândim la casa aia nouă, care acum trei ani părea construită, ci la o strategie ciuntită, la un set de tactici lipite cu bandă adezivă. Am ajuns să scriem „obiectiv îndeplinit” dacă terminăm anul fără datorii. Dacă am mai și pus ceva deoparte pentru zilele negre, care sigur vor veni, suntem adevărate genii militare. Strategii pe termen lung? Ăstea sunt pentru cei care-și permit.

Omul de rând nu are luxul și timpul de a planifica cu mai multe mișcări în avans. Poate de-asta nici șahul și nici GO-ul nu mai sunt relevante în jocul zilnic. Tacticile românești sunt simple, desprinse din manualul „De azi pe mâine”. Sunt tactici în care ne-am născut și în care incompetența altora ne obligă deseori să trăim. Pot fi ele evitate? Da, și câțiva reușesc să o facă, având inspirația să se pună la adăpost de stat și sănătatea să reziste hazardului.

Din păcate, planurile noastre nu țin numai de noi. Ascunși prin tranșeele vieții, la un moment dat ne vom lovi de trupele commando ale celorlalți. Atunci când se va întâmpla asta, vom avea la dispoziție o singură tactică, cea mai eficientă și rușinoasă dintre ele: dă-i și fugi!

P.S: Apropo de fugă, am senzația că ultima perioadă a fost prima în care oamenii au fugit din țară nu de foame, nu de frică, ci de „rău”… din sațietate.

11 COMMENTS

  • Foarte interesant articolul, multumesc pentru postare. Am dat share 😀

  • Bre, eu încă mă mai întreb ce faci… 🙂
    Apropo, de tactici: matale mai scoți vreo carte, ceva?

  • E una pe vine in vreo doua luni, as zice 🙂

  • De ce nu Apărătorii Patriei, Militari sau Dorobanți? :))

  • Cred ca Berceni e cel mai recognoscibil cartier bucurestean. El, Pantelimon si Rahova 🙂

  • Disclaimer: Pentru unii care au fost puşti în anii 1990 cele mai recognoscibile cartiere bucureştene erau Pantelimon, Colentina şi Baicului, dar a venit asfaltul pe acolo odată cu noile generaţii 😀

    Era unul, bloggăr mai bătrân. Adică generaţia lui Zoso. Înţelegea, mai bine ca generaţia care are 20 de ani acum, ce înseamnă Ursuleţ şi Baicului înainte să se facă pasajul. Şi ăsta zicea: la ce pasiune pentru armată au corporatriştii din zilele noastre, de vorbesc numai în termeni de pe vremea generalului Clausewitz, ar merita să fie introdus serviciul militar obligatoriu numai pentru ei, ca să vadă că nu e ca în filmele cu alieni, predatori şi cine ştie ce alţi târâtori.

    Dacă aş fi avut smartphone în 2011, meritau filmaţi băieţii veseli care au fost la examenul cu arma la Băneasa. Înainte şi după.

  • Pai da, pentru cei din Bucuresti, dar pentru ce-i de-afara :)? Pentru ei erau cartierele din piese rap :))

    Treaba asta sa stii ca-i destul de veche si e americana (cu gradele militare). Oricum, m-a distrat mai mereu. La un punct ne-a prezentat cineva ca “Senior Creative Officers” la o conferinta (eu eram de fapt “copywriter”, adica scrib si colegul meu era “art director”, adica grafician).

    Atat de tare m-a distrat exprimarea, incat nici eu nici omul de langa mine n-am urcat initial sa vorbim pentru ca habar n-aveam la cine se refera. Cine-s ofiterii aia si ce voiau de la noi? Au trebuit sa ne strige si pe nume.

  • Unul care făcuse Institutul de Marină în anii 1970 (alături de un anume student Băsescu Traian 😛 ) a zis cam aşa: “la noi, la Marină, când spuneai doctor era totuna cu şpăgar, iar comandanţi era sinonim cu ofiţărani”. Din pricina asta ar trebui să mai stea corporatristul pe gânduri înainte de a-şi aroga grade şi galoane precum un şef de stat bananier 😀

    Treaba cu strategia e ridicol de simplă. Dar n-are cum să înţeleagă asta cineva până nu trece el însuşi prin rahat, mai ceva ca un vidanjor cu experienţă.

    Strategia e arta de a dobândi ceva posibil şi rezonabil. Nu de a te lupta pentru ceva glorios şi imposibil. Asta numai în poveştile lui Superman se întâmplă.

    Ghici care erau cele mai ridicole figuri, bufonii din anii bulei imobiliare? Băieţii, termen ales cu grijă, fiindcă în 99% din cazuri erau de sex masculin şi tineri, cu NLP-ul. De ce? Fiindcă porneau de la o idee raţională şi o umflau până când devenea absurdă.

    Faptul că piața locală trece de la agonie la extaz în decurs de trei zile e o catastrofă numai pentru unul care gândeşte în termeni de NLP şi poveşti motivaţionale. Fiindcă ăla crede sincer că în trei zile poţi rupe bursele în două şi deveni milionar peste noapte.

    Unul nemotivat şi nemotivaţional ştie doar care e tendinţa generală.

  • Contraexemplu: Donald Trump a trumpetat de dimineața până seara că el e împotriva imigrației, fie ea și legale, dar mai ales celei ilegale, că el va ridica de la zero Zidul Berlinului, că America e înainte de toate ca PCRul.

    Dar strategia a fost făcută cu 25 de ani în urmă, când s-a scris acordul NAFTA. 25 de ani petrolul mexican și utilajele canadiene au venit peste graniță, mexicanii au lucrat și legal și ilegal, au cumpărat proprietăți și au plătit impozite. Toate instituțiile de Stat s-au adaptat vreme de 25 de ani la un continent deschis. Nu la un fel de URSS cu Kilometrul 100 și Siberia.

    După cum a zis în timpul anilor mai răi ai crizei oficiosul capitalismului The Economist: “cel mai vizibil semn al faptului că SUA a înfruntat cu succes criza e faptul că oamenii vor să trăiască şi să lucreze acolo”. Există ceva care atrage pe fiecare în parte, un salariu, o proprietate, un credit sau un job mai bun, sau altceva. S-ar vedea că o economie e pe butuci când oamenii nu mai sunt atraşi de ea și nu mai vor să vină acolo.

    Așa încât ieri Trump a lăsat trumpeta deoparte și a declarat că va propune Congresului o cale de a accede la cetățenia americană (cu toate actele în regulă, nu o simplă rezidență cu Green Card) pentru 1,8 milioane de imigranți intrați ilegal în SUA.

    Strategia făcută pe 25 de ani nu te lasă să te transformi peste noapte în tiran cu zidul la graniță. Oricât ți-ai dori asta, trebuie să te rezumi la ceva posibil și rezonabil.

  • Ratiunea e o parte. Gandirea pe termen lung mi se pare mai importanta. NLP-ul era de multe ori o tactica de a castiga bani rapid (pentru asa-zisii “antrenori, ca pentru restul era o teapa asumata…).

    Ma indoiesc ca America a infruntat cu succes criza. Sincer, mi se pare ca America e cam in cel mai mare impas (cel putin de imagine) de pana acum si e o concluzie la care au ajuns mai multi prieteni care s-au intors (lucrau temporar, nu au trait acolo). Asta in conditiile in care am inclusiv colegi de munca, toti foarte faini, in SUA, si pot face comparatia si din perspectiva lor.

    Personal, desi ma bate gandul emigrarii, nu am luat in calcul SUA (in mare si datorita sistemului medical foarte prost organizat – chiar si pentru aia cu asigurari). Din pacate pentru mine, cam am nevoie de asa ceva pentru a lua o tara in considerare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.