Acum două zile, am căzut cu ignoranță în capcana întrebării „Ce înseamnă să fii român?”

Pentru cei fascinați de discuții interminabile, genul ăsta de întrebare este o invitație la război. Din fericire, interlocutorul meu a fost suficient de civilizat încât să nu scoată securea. După ce am ajuns la un consens, mi-am dat seama că orice dilemă de genul ăsta poate fi redusă la câteva puncte, sensibile pentru orice națiune mică: etnia, excepționalismul și „dreptul istoric”.

Cum am mai vorbit despre bagaje istorice și cum probabil o voi mai face, nu o să vă plictisesc cu asta. Ce aș vrea să subliniez însă esta că, cel puțin în zona balcanică, calitatea de a „fi ceva” n-are nicio treabă cu etnia, zona în care te-ai născut sau religia strămoșească. Ea este însă strâns legată de cultura și societatea care te-au format. Nu de alta, dar e suficient să trăiești aici și câțiva ani. Dacă structura ta umană i-o va permite, România o să-ți intre în sânge.

Pentru a clarifica situația, o să vă spun și de unde a pornit întrebarea. Edward Luttwak, consilier al multor indivizi sus-puși, scrisese pe Foreign Policy genul de articol pe care l-ai putea citi în Evenimentul Zilei. Fără să îi facă vreo favoare, cineva spunea despre Luttwak că ar fi român la origini, analistul fiind născut într-o familie evreiască din Arad, între războaie. Trecând peste faptul că omul a văzut lumina zilei în plin Holocaust, într-o bucată de Transilvania cu populație mixtă, atunci am fost de acord că Luttwak părea „al naibii de” român. De ce?

Pentru că, dacă urmărim atât cariera academică, cât și cea profesională a consilierului, vom observa niște unghiuri de gândire similare „analiștilor” noștri, mult mai puțin titrați. Să ne înțelegem de la bun început: deși Luttwak susține că-și amintește casa lui din Arad, majoritatea indiciilor culturale spun că el nu aparține spațiului românesc. A plecat devreme, a trăit și a fost educat în multiple țări și vorbește cinci limbi, dar niciuna nu conține expresia „să-mi bag”. Totuși, din interviuri, îmi pare că Edward Luttwak e fascinat de spațiul ăsta, pronunțându-se inclusiv în problema unirii cu Republica Moldova (unde vorbește ca un est-european, la propriu).

Fie că e vorba despre oamenii cu care a avut contact, despre explorarea originilor sau pur și simplu despre mediul apropiat, analistul scrie uneori de parcă e… de-ai „noștri”. Dacă o serie de contacte limitate te pot aduce aici, vă dați seama cam ce pot face 20 de ani de trăit în România? Întreb, pentru că sunt o groază de oameni care nu par sau nu vor să pară români pentru simplul motiv că au plecat din țară. Și totuși sunt români. Te prinzi de chestia asta după câteva replici sau după cum se uită la tine când află de unde ești.

Poate că sunt subiectiv cu Luttwak, dar am asistat la zeci de discuții pe teme similare. Attila Dorn, solistul trupei Powerwolf (o trupă de power metal pe val) s-a născut în Sighișoara, sub numele de Karsten Brill. Totuși, Brill e născut în România, educat în România și fascinat până la sarcasm (ascultați trupa) de legendele locale. Vorbește româna, dar nu în interviuri, însă nici nu se teme să-și afirme originile și pasiunea pentru cultura regiunii. Până și colegii lui de trupă, nemți get-beget, îl consideră român.

 (Sursa Imaginii)

Adevărul e că spațiul cultural și social în care te-ai născut te afectează mai mult decât culoarea pielii sau numele de familie. Sărăcia generalizată, tendința de a te „descurca” și originalul nostru stil de educație sunt lucruri care te marchează dincolo de școala generală. Excepționalismul istoric și alte mituri se propagă „printre ai noștri”, nu se înmânează la birouri de imigrări. Poate că pe Luttwak l-a afectat doar partea de care se lovea în profesie, însă alții, precum celebrul american Sam, sunt mai mult decât capabili să-ți explice „de ce nu merg lucrurile, dom’le!”.

Simptomele înșirate mai sus nu sunt specifice României, dar ai șanse mai mari să le dezvolți aici sau în alte țări balcanice. De ce? Pentru că spațiul restrâns și ideea de stat-națiune (vs. stat multinațional) te fac să aparții, fie că vrei, fie că nu. Dacă toți vecinii tăi vorbesc despre furt de parcă e o temă negociabilă sau dacă șpaga e ceva obișnuit în jurul tău, sigur te-ai molipsit. Dacă Statul are o problema personală cu tine sau dacă ești tot sărac, deși cifrele îți spun că te-ai îmbogățit, e posibil să fi fost… atins de România.

Și acum o să-mi spuneți: și ce bă, vrei să spui că nu pot scăpa de România? Nu chiar, dar e un sâmbure de adevăr acolo. Sunt oameni care, deși sunt români get-beget, se identifică foarte bine cu alt spațiu cultural. Există zeci de cetățeni europeni care s-au născut în Onești, cum sunt și destui români cu numele de John. Sunt români plecați din țară care și-au uitat accentul și cărora nu le-ai ghici originea. Au făcut eforturi pentru asta, dar mulți sunt conștienți că spațiul românesc i-a atins. La naiba, sunt studii care arată că până și speranța de viață poate fi afectată de contactele din primii ani de viață și chiar de zona geografică. Indiferent unde alegem să fugim după.

Din păcate, când dezbaterea asta e lansată în spațiul public, populația se situează mai mereu în două extreme. Fie vorbim despre cetățeni pasionați de criterii etnice (greu de susținut), care ajung să creadă că ești automat neamț dacă te cheamă Iohannis, fie de oameni care sunt convinși că fundalul cultural nu contează. Din păcate, atât genetica, cât și educația te pot păcăli, iar românul verde și cetățeanul global sunt de multe ori frați vitregi.

E suficientă puțină „balcanizare socială” și România te-a prins deja în plasă. Nu, nu avem luxul descentralizării sau al unei națiuni mari, unde Nordul și Sudul își permit să fie culturi diferite. În ciuda unor particularități, „românii” sunt cam la fel peste tot, fie că-i cheamă Ionuț, Istvan sau Jurgen. Unii profită de asta, pe când alții vor neapărat să se „vindece”. Nasol e că și unii și alții tot în castelul lui Dracula trăiesc.

P.S: Dacă ar fi să rezum, aș spune că nu mă deranjează cei care vor să schimbe macazul, ci cei care susțin că l-au schimbat, deși stau în același tren de ani de zile.