Atinși de România

Acum două zile, am căzut cu ignoranță în capcana întrebării „Ce înseamnă să fii român?”

Pentru cei fascinați de discuții interminabile, genul ăsta de întrebare este o invitație la război. Din fericire, interlocutorul meu a fost suficient de civilizat încât să nu scoată securea. După ce am ajuns la un consens, mi-am dat seama că orice dilemă de genul ăsta poate fi redusă la câteva puncte, sensibile pentru orice națiune mică: etnia, excepționalismul și „dreptul istoric”.

Cum am mai vorbit despre bagaje istorice și cum probabil o voi mai face, nu o să vă plictisesc cu asta. Ce aș vrea să subliniez însă esta că, cel puțin în zona balcanică, calitatea de a „fi ceva” n-are nicio treabă cu etnia, zona în care te-ai născut sau religia strămoșească. Ea este însă strâns legată de cultura și societatea care te-au format. Nu de alta, dar e suficient să trăiești aici și câțiva ani. Dacă structura ta umană i-o va permite, România o să-ți intre în sânge.

Pentru a clarifica situația, o să vă spun și de unde a pornit întrebarea. Edward Luttwak, consilier al multor indivizi sus-puși, scrisese pe Foreign Policy genul de articol pe care l-ai putea citi în Evenimentul Zilei. Fără să îi facă vreo favoare, cineva spunea despre Luttwak că ar fi român la origini, analistul fiind născut într-o familie evreiască din Arad, între războaie. Trecând peste faptul că omul a văzut lumina zilei în plin Holocaust, într-o bucată de Transilvania cu populație mixtă, atunci am fost de acord că Luttwak părea „al naibii de” român. De ce?

Pentru că, dacă urmărim atât cariera academică, cât și cea profesională a consilierului, vom observa niște unghiuri de gândire similare „analiștilor” noștri, mult mai puțin titrați. Să ne înțelegem de la bun început: deși Luttwak susține că-și amintește casa lui din Arad, majoritatea indiciilor culturale spun că el nu aparține spațiului românesc. A plecat devreme, a trăit și a fost educat în multiple țări și vorbește cinci limbi, dar niciuna nu conține expresia „să-mi bag”. Totuși, din interviuri, îmi pare că Edward Luttwak e fascinat de spațiul ăsta, pronunțându-se inclusiv în problema unirii cu Republica Moldova (unde vorbește ca un est-european, la propriu).

Fie că e vorba despre oamenii cu care a avut contact, despre explorarea originilor sau pur și simplu despre mediul apropiat, analistul scrie uneori de parcă e… de-ai „noștri”. Dacă o serie de contacte limitate te pot aduce aici, vă dați seama cam ce pot face 20 de ani de trăit în România? Întreb, pentru că sunt o groază de oameni care nu par sau nu vor să pară români pentru simplul motiv că au plecat din țară. Și totuși sunt români. Te prinzi de chestia asta după câteva replici sau după cum se uită la tine când află de unde ești.

Poate că sunt subiectiv cu Luttwak, dar am asistat la zeci de discuții pe teme similare. Attila Dorn, solistul trupei Powerwolf (o trupă de power metal pe val) s-a născut în Sighișoara, sub numele de Karsten Brill. Totuși, Brill e născut în România, educat în România și fascinat până la sarcasm (ascultați trupa) de legendele locale. Vorbește româna, dar nu în interviuri, însă nici nu se teme să-și afirme originile și pasiunea pentru cultura regiunii. Până și colegii lui de trupă, nemți get-beget, îl consideră român.


 (Sursa Imaginii)

 

Adevărul e că spațiul cultural și social în care te-ai născut te afectează mai mult decât culoarea pielii sau numele de familie. Sărăcia generalizată, tendința de a te „descurca” și originalul nostru stil de educație sunt lucruri care te marchează dincolo de școala generală. Excepționalismul istoric și alte mituri se propagă „printre ai noștri”, nu se înmânează la birouri de imigrări. Poate că pe Luttwak l-a afectat doar partea de care se lovea în profesie, însă alții, precum celebrul american Sam, sunt mai mult decât capabili să-ți explice „de ce nu merg lucrurile, dom’le!”.

Simptomele înșirate mai sus nu sunt specifice României, dar ai șanse mai mari să le dezvolți aici sau în alte țări balcanice. De ce? Pentru că spațiul restrâns și ideea de stat-națiune (vs. stat multinațional) te fac să aparții, fie că vrei, fie că nu. Dacă toți vecinii tăi vorbesc despre furt de parcă e o temă negociabilă sau dacă șpaga e ceva obișnuit în jurul tău, sigur te-ai molipsit. Dacă Statul are o problema personală cu tine sau dacă ești tot sărac, deși cifrele îți spun că te-ai îmbogățit, e posibil să fi fost… atins de România.

Și acum o să-mi spuneți: și ce bă, vrei să spui că nu pot scăpa de România? Nu chiar, dar e un sâmbure de adevăr acolo. Sunt oameni care, deși sunt români get-beget, se identifică foarte bine cu alt spațiu cultural. Există zeci de cetățeni europeni care s-au născut în Onești, cum sunt și destui români cu numele de John. Sunt români plecați din țară care și-au uitat accentul și cărora nu le-ai ghici originea. Au făcut eforturi pentru asta, dar mulți sunt conștienți că spațiul românesc i-a atins. La naiba, sunt studii care arată că până și speranța de viață poate fi afectată de contactele din primii ani de viață și chiar de zona geografică. Indiferent unde alegem să fugim după.

Din păcate, când dezbaterea asta e lansată în spațiul public, populația se situează mai mereu în două extreme. Fie vorbim despre cetățeni pasionați de criterii etnice (greu de susținut), care ajung să creadă că ești automat neamț dacă te cheamă Iohannis, fie de oameni care sunt convinși că fundalul cultural nu contează. Din păcate, atât genetica, cât și educația te pot păcăli, iar românul verde și cetățeanul global sunt de multe ori frați vitregi.

E suficientă puțină „balcanizare socială” și România te-a prins deja în plasă. Nu, nu avem luxul descentralizării sau al unei națiuni mari, unde Nordul și Sudul își permit să fie culturi diferite. În ciuda unor particularități, „românii” sunt cam la fel peste tot, fie că-i cheamă Ionuț, Istvan sau Jurgen. Unii profită de asta, pe când alții vor neapărat să se „vindece”. Nasol e că și unii și alții tot în castelul lui Dracula trăiesc.

P.S: Dacă ar fi să rezum, aș spune că nu mă deranjează cei care vor să schimbe macazul, ci cei care susțin că l-au schimbat, deși stau în același tren de ani de zile.

16 Comments

  • Pe vremea când Bill Clinton se alegea a doua oară, românii erau cel mai pro-american popor din Blocul Estic. Nu mai puteai să deschizi un TV fără să dai de Melrose Place şi nici să treci printr-o piață fără să te loveşti de câteva tricouri sau ghiozdane cu Dungi şi Stele. (Când acelaşi Bill îşi termina acelaşi al doilea mandat, o mulțime de tineri români l-ar fi mâncat, copt de viu în cuptor, cu ketchup extra-iute. Dar până acolo e o poveste lungă spusă pe româneşte şi sârbeşte 😉 )

    Cam pe atunci, lumea vorbea, mai în glumă, mai în serios, că, în loc să alegi vreun Rânjilă Minerescu sau Țapu Constantinescu, i-ar putea propune lui conu’ Bill să candideze el, după ce îşi epuizează mandatele. Îi promiți o recompensă tentantă în bani, el cere cetățenia şi o obține, intră în alegeri, îl votează lumea în masă…

    Dar cine ştie ce s-ar mai fi putut întâmpla după ce învăța vreun Bill obiceiurile sărmăluței, mămăliguței, şpăguței, țuiculiței. Probabil ar fi ajuns mai român decât Regina Maria.

  • Nu stiu cum sa-ti spun dar dupa 1918 Aradul a tot apartinut Romaniei. Fara intrerupere 😉

  • Dan: Ai dreptate. Desi era profund maghiarizata zona, Aradul tinea inca de Romania. Oradea nu, dar puteam sa mai verific o dată (în general sunt mult prea sigur pe reperele mele istorice :)) ). Am corectat 🙂

  • Nautilus: Stii cum sunt aia care se vaita ca SUA vor sa ne faca al 51-lea Stat? Eu tot imi doresc sa aiba dreptate :))

  • Toata constructia din articol pica atunci cand ii ascult pe penibilii aia de la Powerwolf, doamne ce penibili! Sper ca e vreunul din Army of Lovers oltean sau ceva.

  • De ce, bre? Sunt simpatici, dat fiindca nu se prea iau in serios cu versurile alea (asa sunt si Alestorm, pe partea de “pirati”). Nu cred ca poate cineva canta “Armata Strigoi”, gandindu-se chiar la o armata de strigoi…

  • Powerwolf, not bad! 🙂 Si chiar si astia de pe Metallum au reviews favorabile:

    https://www.metal-archives.com/bands/Powerwolf/34543

    Despre Romania, e posibil si sa-ti iasa din tine cu timpul. Stai mult timp intr-alt loc si vezi natii (mai) civilizate si incepi sa-ti dai seama ca santem deficienti in multe aspecte. Nu ca ti-e rusine (totdeauna spun fara probleme ca-s din Romania daca-s intrebat), dar te cam saturi/plictisesti de anumite ‘detalii’. Sa te bati cu caramida-n piept ca esti roman cand de fapt noi n-am facut nici 10% cat au facut alte natii. Si continuam sa ne furam caciula dupa care sa sforaim chestii impotriva ungurilor etc. A se slabi.

    Probabil totul se reduce la cum e vazut ciobanul din Miorita (deci e mai degraba realitatea/perceptia fiecaruia): a fost ceva maret/epocal etc sau a fost delasare si indiferenta tipic romaneasca? 🙂

  • Sa te bati cu caramida-n piept ca esti roman cand de fapt noi n-am facut nici 10% cat au facut alte natii.

    Cică unu’, mic și scorniceștean, zicea că alții nu pot construi nici 10% din ce poate el, iar fiu-său zicea că alții nu pot zugrăvi 10% din ce-a făcut Scorniceșteanul 😛

    Numai că unii care au fost elevi pe vremea Scorniceșteanului au văzut și obiceiul mai ciudat al dăscălimii (aristocrația de atunci): dacă elevul a știut de 10 tot trimestrul, îi dădeau 8 când știa de 6, ca să nu-i strice prea tare media. Și invers, dacă unul era elev de nota 5 tot trimestrul, când știa de 10, lua 7.

    De asta efortul, sau travaliul, cum zicea Nae Cațavencu, te ajută prea puțin.

  • DanC: Iti iese, dar nu te lasa complet. Cumva, stii ca te-a afectat, chiar daca nu te mai inghesui la coada la supermarket 🙂 (Recunosc, asta a fost un soc pentru mine: stateam in Franta la o coada infernala, era o femeie cu un copil in lateral si chiar voiam sa o las… dar ea venise la mine sa ma intrebe daca eram ultima persoana, pentru ca nu mai era literalmente loc in spate sa mai stea cineva la o coada normala si voia si ea sa se aseze cumva. Socul mai mare e ca am vorbit in franceza.)

  • Nautilus: Obiceiul s-a pastrat si pe parcursul anilor ’90 si inceputul anilor ‘2000 🙂

  • Ah, am o intreaga teorie despre psihologia romanului la cozi. Cum devenim brusc anali despre pozitia in coada, cum toti cei de-afara sant cumva potentiali ‘atacanti’ la locul tau si cum se-ascute treaba pe masura ce esti mai aproape 🙂

    Fecioru-miu (26 de ani) se distreaza de fiecare data, zice ca asta face parte din PTSD-ul romanesc 🙂

  • Cel mic a rezumat perfect fenomenul (ma rog, nu e asa de mic, ca-i numai cu 4 ani mai mic decat mine). Eu am facut si un ghid pentru amatorii de Mega Image, ca acolo e coada si cand sunt 2 oameni in tot magazinul: https://www.krossfire.ro/stai-la-coada/

  • Ha ha ha, foarte adevarat, nu stiam post-ul, multumesc! 🙂 Se vede ca avem lucrari de ‘cercetare’ facute in paralel, fara sa stim unul de celalalt 🙂 Din pacate cei ce trebuie (maimutele care mentin traditia cocalarismului romanesc la coada) n-au sa citeasca niciodata asa ceva, cel mult s-ar uita la poze.

  • E clar, amandoi am enervat oameni in supermarketuri :))

  • Apropro de Powerwolf, mai demult găsisem o filmare cu ei în studio ,la repetiții, cântând de mama focului ”Desteaptă-te române”, cu Atilla Dorn în frunte.Anul ăsta cică vor fi de văzut la Rockstadt.Când ai pomenit de exceptionalismul românesc m-am dus cu gândul exact la volumul lui nea Vintilă M. (înainte de-a da click pe link).Încă îsi așteaptă rândul în muntele de pe noptieră, alături de cea a lui Boia la care îi dă replica.

  • Cartea lui Boia am citit-o, cea a lui Vintila Mihailescu e pe noptiera… intr-o vesnica stiva 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.