Despre logica fracturată a omului de rând am mai scris și nu știu câte s-ar mai putea spune despre micile, dar enervantele capcane ale gândirii. Există însă o atitudine care mă irită de când mă știu și, poate că e doar impresia mea, dar nicăieri n-am văzut-o atât de bine reprezentată ca la noi.

Este vorba despre celebra expresie “De parcă puteai să o faci TU mai bine!“, o frază aruncată în orice dezbatere de către persoana care tocmai a pierdut-o. Sunt sigur că știți la ce mă refer, pentru că am crescut efectiv cu genul ăsta de argumentare. Încă din școala generală, când un coleg nu voia să admită că a greșit, se grăbea să-ți explice că nici TU n-ai fi putut mai mult. Nu ți-a plăcut cum a jucat fotbalistul momentului? De parcă puteai TU să joci mai bine! Nu ți-a plăcut filmul ăla pe care toți îl consideră prost? Ia fă TU un film mai bun dacă ești atât de deștept! Nu ți-a plăcut lecția? De parcă știi TU mai multe! 

Sigur, în școala generală nu era o problemă să genul ăsta de discuții reductive, pentru că miza era zero. Cel mult, aveai pe cap câțiva puști supărați că nu ești de acord cu ei. Problema e că argumentul ăsta, un ad hominem prăfuit, a refuzat să dispară, ba pare chiar baza tuturor emisiunilor politice de azi. De altfel, cred că numai în ultimele luni l-am auzit în vreo câteva contexte de dezbatere, toate greșite. De parcă TU ai fi făcut altfel în locul lui Djokovic! De parcă TU ai făcut o reclamă mai bună. De parcă TU ai fi procedat altfel dacă erai la putere…

Problema cu argumentul ăsta nu e doar că este greșit (toate argumentele de tip Ad Hominem sunt greșite), ci și că face o presupunere pe care ajunge ulterior să se întemeieze toată dezbaterea. Presupunerea este că dacă TU ai fost implicat în evenimentele discutate, ai fi făcut exact aceeași serie de greșeli și aroganțe care i-au adus pe alții în situația discutată. Practic, genul ăsta de argument presupune că situația de față este de fapt singura situație existentă și că nu ar mai fi existat alte alternative. Ori, dacă accepți asta într-o dezbatere, deja ai pierdut.

Să vă dau un exemplu concret, de la care a și pornit diatriba asta. Ieri, un amic își vedea resemnat de traficul din București, adus la limită de greva ilegală a STB. La un moment dat, din stânga, îi apare în față un Volkswagen de pe vremea lui Iliescu, ieșit nonșalant de pe un contrasens (de pe o străduță cu sens unic). Fără se se asigure, nou-venitul dă să intre în coloană și până la urmă intră direct în omul nostru.

Dat fiindcă dauna nu fusese mare, amicul meu zice: Băi, hai să o dăm amiabilă și plecăm amândoi unde ne taie capul, că eu n-am timp de prostia asta! Șoferul și prietena sau soția însă nu vor, ba chiar insistă în continuare că ăsta ar fi trebuit să se dea la o parte din coloana în care mergea regulamentar și că tot el le datora daune! Mai mult, discuția avansează și omul nostru se prinde că tipul ori n-avea asigurare, ori avea vreo asigurare la City Insurance și aia expirată. Culmea, în generozitatea lui și în graba spre birou, ammicul se gândește chiar să o lase să treacă (avea o îndoitură mică pe o mașină nu chiar nouă). Cei doi însă erau din ce în ce mai recalcitranți, iar poliția era oricum în zonă, motiv pentru care s-a lăsat cu permis luat și alte bonsuri, pentru că era evident cine era vinovatul și de pe ce contrasens ieșise.

Acum, de ce v-am spus povestea asta? Nu, nu pentru a vă enerva din nou pe ipochimenele care poluează drumurile partiei. V-am spus-o pentru că, în timp ce-mi povestea, amicul îmi zice: Băi, și știi ce-mi zice femeia de față cu polițistul? Eh, de parcă puteai TU să ieși altfel dintre blocuri! Adică asta a presupus că aș fi fost suficient de prost să intru pe sens unic, să-i dau înainte fără să mă asigur și să mă bag complet aiurea într-o coloană în mișcare! În plus, tot ea presupunea că, la fel ca ei, aș fi făcut scandal după! Ei bine, fix despre asta vorbeam mai sus – rolul argumentelor de tip “nici TU nu puteai” este să stabilească un cadru din care nu ai cum să ieși câștigător.

Dacă v-ați gândit imediat la politica românească, e normal: la noi  toate dezbaterile par să se bazeze pe celebrul „dacă erai în locul lui sau în locul lor… ce făceai?”. De altfel, s-au și câștigat alegeri cu astfel de presupuneri și acuzații. Dacă erai în locul minerilor? Dar al șomerilor? Dar al asistaților social? TU ce făceai? Nimic, prostea, că nu sunt în locul lor și sunt plătit și ales să fac o cu totul altă treabă, în interesul altor oameni.  Cred că de-asta au și pierdut mulți hipsterași bătălia politică mioritică: fie au răspuns la acuzația asta, căzând în capcană, fie au refuzat să o facă, părând aroganți. Practic, oricât de meschin ar suna, dacă ești Ministrul Sănătății, e complet irelevant ce ai face dacă ai fi angajat la negru, fără carte de muncă și asigurare medicală – e treaba patronilor și ITM-ului, nu a ta.

E valabil și pentru discuțiile despre medici și polițiști, e valabil și pentru discuțiile despre directori de corporație lacomi care fac câte o prostie majoră. Când e vorba despre probleme care ne afectează pe toți, e irelevant ce aș fi făcut „EU” sau ce anume credeai „TU” că ai fi putut să faci, ci fix ce a făcut ăla plătit să facă treaba aia!

De fapt, și când vine vorba despre probleme mai mici, teoria e aceeași. De-aia nu prea pot empatiza cu publicitari care se bat cu pumnul în piept că nici clienții și nici consumatorii n-ar fi putut să facă o reclamă mai bună – de acord, dar ei nu sunt plătiți pentru asta și dacă lor li s-a părut prost, probabil a fost. Mai ales dacă e vorba despre o lucrare publică, care se supune criticii publice. Valabil și pentru stand-up-erii români care cer 50-100 RON pe reprezentație și, când curg recenziile negative se vaită că e greu, că e publicul dificil și că ce fac ei e un super efort pe care alții nu l-ar face. De acord, dar alții nu-mi cer bani pe bilet!

Sunt mulți care, citind mica mea epavă de articol, o să spună atotștiutori: Băi nene, nu te-ai prins, e vorba despre empatie! Când te pui în locul altora, ești empatic! Nu chiar, pentru că empatia nu înseamnă să aperi tot felul de tâmpenii sau tâmpiți cu argumentul „dacă ai fi fost TU ai fi făcut la fel”. Empatia înseamnă să te pui în locul lor înainte să deschizi gura –  caz în care de multe ori nu mai ajungi în dezbateri de gen pentru că înțelegi altfel problema. Nu e fantastic cum discuțiile în care sunt apărați tot felul de infractori ocazionali sau psihopați cu diplomă pornesc de la oameni care sunt la mare distanță financiară și emoțională de subiect? E valabil și pentru discuțiile de altă natură, unde mai mereu cel care îi acuză pe alții că nu s-ar fi putut descurca mai bine într-o situație sunt la rândul lor decuplați de la ea.

Prin urmare, data viitoare când vă acuza cineva că „n-ați fi putut nici voi mai mult”, puteți ignora relaxați problema, dacă n-ați fost plătiți să o rezolvați. Alternativ, puteți pur și simplu proceda exact ca în școala generală. Vă întoarceți liniștiți spre interlocutor și întrebați: Dar TU, TU ai fi putut?

P.S: Promit să mă urnesc și cu ceva recenzii sau ceva mai plăcut pentru noul an. Sursa imaginii.