Biletu’ si Respectu’

Daca tot suntem in febra Bookfest, loc unde imi promovez si propriile ambitii editoriale, am zis sa ma aplec putin asupra targurilor romanesti…

Din sforaitoarea mea experienta de vizitator, evenimentele dedicate pietelor autohtone se inghesuie in doua categorii, indiferent ca sunt targuri de carte, de artizanat local, de preparate traditionale sau de turism sezonier. Nu intamplator, categoriile corespund si unor extreme ale capitalismului romanesc, extrem pe care multi si-ar dori sa le vada cat mai curand uitate.

Prima dintre ele, care include si majoritatea targurilor de carte, este cea a “frumosului in pierdere”.  Nu, nu e o denumire poetica, ci o simpla prescurtare a inevitabilei concluzii care apare dupa fiecare editie: “A fost frumos, da’ am iesit in pierdere!”. In categoria asta intra toate evenimentele decent organizate, gratuite, in care reprezentantii unor piete mici din Romania suporta singuri toate costurile, pentru ca nici potentialii binefacatori, nici consumatorii nu inteleg ca produsele si serviciile prezentate acolo au un pret.

Motivele pentru care expozantii si organizatorii pierd sunt diverse. Unul dintre ele tine de modul in care este abordata piata si de comunicarea defectuoasa dintre producatori, distribuitori si promovatori. Un altul vine din atitudinea multor cumparatori care vin la evenimente de gen doar in ideea ca “gasesc ceva la reducere”. Pe pietele mari, un targ de tip Bookfest ar trebui sa fie o metoda de a pune marii si mici jucatori locali in legatura si in cel mai bun caz un pretext pentru niste lansari. Ca scop secundar, el ar trebui sa serveasca si drept sursa de inspiratie pentru consumatori, pe anul in curs. Ca vizitator la targ, ar trebui sa vii, sa-ti iei niste cataloage de editura si sa-ti cumperi pe loc numai ce nu poti gasi in timpul anului (carti de specialitate, aparitii foarte noi etc), nu sa vanezi carti la 3-5 lei bucata (nu ca printre ele n-ai putea gasi si perle).

Din pacate, piata locala nu poate sustine un astfel de eveniment, asa ca Bookfest, Gaudeamus si Kilipirm ajung sa fie cam acelasi lucru, diferenta principala fiind dimensiunea si numarul de edituri participante. Scopul principal al multor vizitatori? Cat mai mult, la preturi cat mai mici. Nu are sens sa intru intr-o discutie despre ce carti ar trebui cumparate si cand (avand in vedere ca tocmai am lansat o carte pentru copii, ar fi si culmea), dar o sa mai insist o data pe ideea ca in Romania, nici cartile, nici jocurile video si nici software-ul nu sunt scumpe (pentru un om cu o oarecare stabilitate financiara, evident).

Daca aceasta prima categorie de evenimente sufera din cauza comunicarii defectuoase si a nepasarii publicului, a doua categorie pleaca din start de la premisa ca acelasi public e format din absolventi de scoală primara. Aici intalnim in principal targuri de produse “hand made”, bijuterii, martisoare, design de produs si expozitii de fotografie sau arhitectura. O sa o botezam “categoria mediocrului cu taxă”. Asta nu inseamna ca toate targurile de produse hand made, bijuterii sau martisoare se inscriu in ea sau ca eforturile participantilor sunt “mediocre”. Nicidecum. Vom vedea insa de unde vine si dubioasa denumire.

Un punct comun al evenimentelor de tipul asta este existenta unui marketing decent si necesitatea unui bilet sau a unei invitatii. Nu pot decat sa laud efortul, avand in vedere ca exclusivitatea si accesul limitat sunt primele semne ale potentialului. Momentul in care evenimentele de gen se transforma din initiative “culturale” in hipstăreli fâsâite este momentul in care nici organizatorii si nici expozantii nu-si asuma evenimentul.

Indiferent daca e 10 lei intrarea sau 50 de lei (chiar am dat atat la un targ, acum un an), biletul ala imi acorda mie, platitorul, niste drepturi. Mai mult, daca te-ai mai si batut cu pumnii in piept prin diferite reviste si pe site-uri, asteapta-te sa-mi pot exprima dezamagirea, inclusiv la fata locului. Daca te consideri creator si nu poti accepta critica, poate ar trebui sa o lasi balta. Daca esti organizator de evenimente cu intrare platita, intelege ca oamenii se asteapta sa primeasca ceva pentru banii dati, fie si dreptul de a se plimba si a mormai. Lucrurile nu se rezolva cu o mana de bloggeri platiti sa spuna ca totul a fost extraordinar.

Daca nu le place ce vad, vizitatorii au absolut tot dreptul sa-ti spuna ca evenimentul e o mizerie. Il au si daca nu au platit bilet, dar pe multi bunul simt ii va opri sa o faca. Daca insa ai dat niste bani pentru a vedea 10 standuri cu produse mediocre ai caror creatori se uita la tine de parca ai fi coborat de la stana, ai tot dreptul sa dai drumul unui potop de mistouri. Biletul iti da nu doar un drept moral, cat si unul legal de a nu fi batjocorit. Daca iti iei bilet la un film si se dovedeste a fi prost, e dreptul tau sa-l faci terci in discutiile cu prietenii, pe Facebook sau pe blog. Daca insa iti iei bilet la teatru si afli ca de fapt esti la un concert Mihai Traistariu, sunt sanse ca lucrurile sa iasa urat.

Exista cai de mijloc? Ultimii ani ne spun ca da. De la evenimente dedicate gamerilor la concerte vandute in doua saptamani, piata romaneasca se indreapta usor spre un model ceva mai confortabil, acela al evenimentelor cerute, evenimente organizate atunci cand numarul de doritori potentiali le arata organizatorilor ca efortul merita facut. Asta ar inseamna insa ca multi dintre consumatori sa inteleaga ca accesul la divertisment si cultura nu e un drept, asa cum multi organizatori ar trebui sa-si vada potentialii cumparatorii ca pe mai mult decat “niste ignoranti”.

P.S: Intentionam sa virez articolul asta spre o dezbatere despre dreptul celor care nu platesc de a critica, insa pe tema respectiva m-am inflamat de suficiente ori pana acum (si pot sa o reiau obsesiv mai tarziu)…

16 Comments

  • Adică matale te-ai supărat ca autor sau ca vizitator? 🙂

  • M-am suparat ca vizitator, pentru ca in mare ma gandeam la targul de bijuterii “Autor”, unde am mers la invitatia jumatatii si unde n-am rezistat mai mult de 15 minute.

  • Sa inteleg ca te-ai dus la un targ de carte si ai dat numai de semne de carte? 🙂

    (shameless plug: cumpara poezia mea “Semn de Carte”) 😀

  • La targul de carte am fost multumit, la cel de “hand made”-uri m-am iritat 😛 (si apropo de carte, cumpara…).

  • I know I should, and in a perfect world, I would. Back when he published his, Nelinistitu’ offered to send me a few copies, (as I could not order them, see my “comanda de carte romaneasca” and “nelinistitu loveste iara” articles), but I declined, as I really don’t have the time these days to read good, fun books, my reading time is wasted on news specialty articles. But I promise to attempt to order a copy and write about my experience 🙂
    Are all the possible sources listed in your article?

  • Si pana la urma ti-a placut sau ai iesit in pierdere?

  • Zamo: What sources? The short prose book will appear in ebook format too.

    Romania Inedit: La Bookfest am iesit in castig din toate punctele de vedere. La targul de artizanat am iesit in pierdere 🙂

  • krossfire: “Indiferent daca e 10 lei intrarea sau 50 de lei (chiar am dat atat la un targ, acum un an), biletul ala imi acorda mie, platitorul, niste drepturi. Mai mult, daca te-ai mai si batut cu pumnii in piept prin diferite reviste si pe site-uri, asteapta-te sa-mi pot exprima dezamagirea, inclusiv la fata locului. Daca te consideri creator si nu poti accepta critica, poate ar trebui sa o lasi balta.”

    Nu în România şi, în general, nu în societăţile conservatoare, de redneci. Într-o societate conservatoare, lumea e împărţită pe caste, şi drepturile şi obligaţiile fiecăruia sunt decise de castă, nu de lege, bani, avere sau dezbatere publică.

    Asta înseamnă că “un artist” şi deasupra lui “un organizator” sunt parte a clasei nobile, iar publicul e automat prost / cretin / manelist / analfabet şi în schimbul banilor daţi pe bilet trebuie să fie umilit, scuipat şi batjocorit. Iar el să nu protesteze, ci să fie mulţumit (potrivit regulilor Sindromului Stockholm şi Gâştei lui Stalin) că “nişte nobili” s-au coborât să îl bage în seamă.

  • Da, ma distreaza cum niste oameni faliti (majoritatea artistilor din Romania) inca mai pot avea genul asta de fite si pretentii (neinsotite de vanzarile care sa le sustina). La Bookfest au vazut ceva mai putine “figuri nobile”, dar pe la alte targuri m-am distrat cu “faimoasa X” si “faimosul Y” care in 4 zile n-au putut vinde nimic, pentru ca “e publicul needucat”.

  • Mie imi pare bine ca a iesit pe locul 1 macar un blogger de care stiu eu, si anume poeta Aurora Georgescu, care scrie poezii pt copii ! Zau, eu de mult de cand am citit o poezie scrisa de ea despre un magarus, mie mi-a placut asa de mult, ba chiar m-am identificat cu acel magar, plus desi era oarecum personaj negativ, totusi era descris atat de placut si empatic incat mi-a
    fost de-a dreptul imposibil sa nu apreciez
    talentul ei ! Si m-am bucurat ff tare cand am citit pe bloguri ca a luat premiul 1 la vanzari ! Asta nu inseamna ca nu am sperante si pt Krossfire, insa el era la prima carte, ii mai trebuie experienta…plus cartea lui e pt o grupa target mai dificila, copilul deja incipient scolarizat in varsta de cca 9 -10 ani, varsta la care poate apare si o recalcitranta fata de a citi in plus, (pe cand la 4-6 ani, grupa target a poeziilor dnei Georgescu, majoritatea sunt inca prizonieri
    a ce le citesc altii, iar cei care abia invata sa citeasca asa de 6-8 ani sunt inca totusi chiar zapaciti plus cam prostuti, exact cum
    spune “nobilimea” mentionata de Nautilus cu atata naduf acolo mai sus…desi cam imi dau seama ca el nu se referea totusi la literatura pt copii…insa eu am vrut sa comentez on target si on topic) ! Zau, pe bune, cu simpatie totusi, chiar candid, si fara nici un misto…insa desigur ca eu imi permit sa fiu candid si oarecum nonsalant pt ca pur si simplu nu am nici o tangenta cu domeniul publicistic real…nici macar asa de consumator/cumparator ff serios de destula vreme, plus probabil nici anticipat de viitor deoarece sansa ca eu personal sa fiu raspunzator de lecturile vreunui copil este infim de mica, ci mai mult asa de nivel usor nostalgic dupa vremea copilariei cand eu chiar citeam carti…

  • Plus marturisesc ca m-am bucurat si pt ca efectiv imi place cum arata dna Georgescu, seamana ff mult asa cu o fosta sefa de-a mea, plus eu mereu m-am simtit mai in largul meu in preajma femeilor de varsta bunica…pe cand Krossfire totusi nu seamana cu nimeni fata de care pot avea sentimente atat de placute si relaxate… poate chiar din fericire, cine stie…adica sa nu fim totusi exagerat de pesimisti !

  • Chiar ma gandeam…ca e ff dificil pt Krossfire cu grupa lui de target…chiar si pt copiii carora le place sa citeasca…ma gandeam asa la mine la 9-10 ani…zau, daca imi cumpara expres mama sau tata o carte sau chiar primeam una cadou…totusi eu numa repezeam sa o citesc pe aia din prima…devenisem deja oarecum mofturos si chiar sa-mi dezvilt niste reguli incipiente personale in legatura cu ce imi place sau nu sa citesc, si chiar ce “ar trebui” sa citesc, adica fata de care ma simteam oarecum vag impulsionat-obligat plus cu niste mici rationalizari incipiente personale de ex de a amana anumite chestii pt mai tarziu cf unor criterii efectiv personale…tin minte si acum ca pe la varsta aia am primit chiar mai multe carti pe care eu insumi le-am considerat prea avansate pt varsta mea, si le-am pus in raft, revenind ulterior asupra lor asa dupa vreo 6 luni sau 1 an poate si constatand chiar de unul singur ca nu fusese cazul totusi sa fiu chiar asa de intransigent si prudent fata de propria mea dezvoltare ! Ce m-ar fi atras pe mine cel mai mult la acea varsta era acea posibilitate sa incep sa-mi aleg eu singur din rafturi diverse carti care stateau de mult acolo asteptandu-ma pe mine sa ma decid sa le deschid. Si stiu ca deja incepusem sa spun lui mama si lui tata ce carte voiam…si uneori poate nu erau exact imediat chiar alea care erau prezentate asa in vitrina principala ca ultima noutate chiar premiata sau recomandata…insa pe de alta parte incepuse sa depinda si cine imi dadea cartea cadou si cu ce ocazie si chiar in ce context mi-ar fi cumparat mie personal mama sau tata o carte…zau, pot sa zic chiar destul de sincer ca daca de ex mama sau tata chiar mi-ar fi cumparat cartea lui Krossfire chiar de la Bookfest, (inclusiv informati fiind si de publicitatea aferenta!)…exista sanse fffff mari ca eu sa ma fi cam bosumflat initial, insa nu pe o
    baza ff serioasa, ci mai mult asa ca
    maniera de abordare a situatiei respective…desi desigur ca peste vreo 2-3 saptamani, daca mi-o cumparau si o puneau acolo in raft, nu rezistam eu asa de tare la principiile mele, si probabil invepeam sa-i dau tarcoale in vreo duminica dupa amiaza chiar….cand poate mama si tata isi faceau o siesta sau erau ocupati cu alte chestii…ca sa raman totusi eu “sef al propriilor mele alegeri si stapan pe situatie si al destinului meu” ! Zau…9-10 ani e o varsta chiar importanta pt dezvoltarea unui ego asa mai solid ! Deci eu as recomanda parintilor care doresc cartea lui Krossfire pt copii lor sa abordeze maniera mai degraba asa de “tacut”, NU de recomandat entuziast, ci de cumparat cartea si de a o plasa asa strategic pe undeva prin casa, chiar amestecata poate si cu carti pt alte grupe de varsta, nu ordonat la grupa mica, mijlocie si mare…ca la 9-10 ani copiii incep sa-si doreasca si chiar sa si aiba capacitatea cognitiva sa isi faca un top al lor critic personal…desi desigur trebuie sa aiba posibilitatea cat mai larga sa isi dezvolte aceasta tendinta de viitor cititor din ce in ce mai discriminativ, nu simplu iubitor de carti si de povesti despre orice pare adecvat sau chiar si super-calitativ sau super-laudat sau super-recomandat, (desi desigur clasicii nu trebuie sa lipseasca niciodata). Dar e ff greu cu Kindle zilele astea pt ca el va tinde sa recomande asa bazat pe chestii care uneori nu sunt super-optim potrivite la un nivel atat de fin cat e modulat in realitate un copil in dezvoltare atat de rapida…la care si o diferenta de varsta de un singur trimestru scolar (cu intreg contextul intern si extern) poate insemna o uriasa rasturnare de situatie in acel top de posibile preferinte daca copilul ar aveao oportunitatea sa fie el lasat sa aleaga nu pe graba si nu programat la Bookfest, ci asa intr-o camera cu carti reale, mai mici, mai mari, mai vechi, mai noi, mai ascunse pe un rand doi, sau
    mai in fata raftului…ce varsta minunata pt a sta printre carti adevarate, atunci la 9-10 ani…pe bune, mie personal acea amintire de la acea varsta mi se pare asa ceva de nivel atat de luxuos si de miraculos…ceva pe care am resimtit si la biblioteca scolii chiar, (cand mie nu mi-a dat tata voie sa stau la ora de religie si trebuia sa stau in biblioteca, si desi eram cam curios si despre ora de religie, totusi eu mi-am gasit asa chiar consolare acolo printre carti, plus ma simteam asa liber sa aleg ce voiam eu din ce era acolo si erau destule)…dar asta nu era o pledoarie anti-ora de religie pt ca mie imi cam pare un pic rau ca nu am fost acolo, doar ca era asa o pledoarie pt cartea ca obiect real care mie personal mi se pare absolut indispensabil pt experienta unui copil real oarecare de oriunde EXACT TOCMAI de acea varsta de 8-10 ani…as indrazni sa opinez ca mie asta mi se pare efectiv neurologic indispensabil, macar pt acea varsta…desigur si in Braille sau de tip librarie de sunete pt copiii nevazatori, insa si cu obiectul respectiv de pipait si de mirosit si de tinut in mana…mie personal mi se pare ca exact la aceasta varsta, daca e de ales vreo varsta, cartea obiect e cea mai importanta pt toate varstele omului.

  • Hmm, la mine n-a existat efectiv un “target”, avand in vedere ca textul era mai vechi, scris pentru un concurs. Ideea era sa scriu o poveste simpatica si vad cum decurg lucrurile (si poate si “cand”). Cum povestea a fost apreciata, dar nu s-a potrivit grupului de varsta, am mai periat-o putin, i-am adaugat ilustratii si am dat-o unei edituri de incredere care sa se ocupe si de promovare.

    In mod normal, Capitanul Ront ar trebui sa fie prima carte dintr-o serie cu aceleasi personaje, dar vom vedea cum decurg lucrurile. Pe moment, coperta atrage mai multe grupuri de varsta, dar, intr-adevar, copiii mai mari par a fi mai atrasi de poveste (avand o structura narativa clasica, nu una fragmentara, pentru copii mai mici).

    Nu am inteles insa la ce top te referai (dar, vorba ta, felicitari castigatorilor!).

    P.S: Apropo, Ront s-a vandut si se vinde inca foarte bine 🙂

  • Sunt de acord cu faptul ca fiecare are dreptul sa isi spuna opinia. Cred ca este important ca si receptorul (autorul)sa poata filtra toate parerile si sa incerce sa scoata ceva constructiv.

  • Topul era mentionat de dna A Georgescu si se referea la un top (momentan punctual de la vremea anuntului) al cifrelor de vanzari de cartii pt copii, (acolo la Bookfest, deci nu asa pt eternitate). Imi pare ff bine ca Ront se vinde in continuare bine si dincolo de Bookfest, (caruia chiar si tu i-ai remarcat limitatiile). Plus desigur cartea ta este si ecranizabila relativ la niste poezii mai degraba epigramatice.

  • Ai si un link la top 🙂 ?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.