Subiectul mediocritatii e abordat mai des decat se repeta piesele lui Connect-R…

Motivul pentru care atat scriitorii, cat si jurnalistii sau bloggerii scriu despre mediocritate este simplu: teama. Teama ca ai putea fi in fiecare moment parte dintr-o masa amorfa al carei unic scop e propria perpetuare. Mai mult, evadarea din mediocritate nu tine de sclipire. E un proces stresant si continuu. Din pacate, scrisul despre mediocritatea altora nu te ridica peste ei. Din fericire, daca nu esti mai destept, nu inseamna ca n-ai dreptate. Macar din cand in cand. Prin urmare, astazi voi scrie un articol “cât de cât” despre niste oameni ”aşa şi aşa”. Un articol despre rebelii de birou şi protestanţii de terasă.

Nu sunt singurul care a remarcat ca, atat in mediul online cat si in cel offline, rebeliunea romaneasca ia o forma ciudata. Un fel de salata de ceapă si fructul pasiunii. Sigur, ar putea fi facuta, dar pentru cine si de ce? Cumva, ideea de rebeliune a ajuns sa se confunde cu sarcasmul subtire si mitocania. Ciudat. De mic am avut impresia ca statutul de ”rebel” implica un refuz clar, o lupta deschisa si un scop asumat. La naiba, pana si DEX-ul imi confirma banuielile. Cred ca de-asta n-am indraznit vreodata sa devin ”rebel” cu acte in regula. Sunt prea comod, sau poate prea fricos. Altii in schimb si-au atarnat fara rusine insigna in piept…si apoi au asortat-o rapid cu un tricou cu Bugs Bunny.

Daca ar fi sa plecam de la evenimente serioase, e suficienta o comparatie intre simulacrul nostru de miscare sociala si ce s-a intamplat la greci, bulgari sau turci. Mii de vaiete pentru o inghesuiala in duba si doi jandarmi suparati. Sute de oameni veniti pe langa protestatari pentru a se putea lauda ca ”au fost acolo” sau pentru a se holba. Stiu, pentru ca tot curiozitatea m-a impins si pe mine in Piaţă. Glume cu Chuck Norris, pensionari debulsolati si politruci politici. Un protest pornit de la o situatie reala si transformat rapid in ”Vrem salarii mari!”. Intre timp, in Egipt, un baietel de 12 ani da lectii de politologie jurnalistilor.

Desigur, n-as vrea sa-mi vars tot naduful pe cativa hipsteri, cand e plina lumea de rebeli cu jumatate de norma. Sa ne uitam numai la zecile de bloggeri razvratiti care injura tinte fara nume pentru fapte care se ”subinteleg”. La jurnalistii care n-au curajul sa doarma in frig trei nopti, dar umplu ziarele cu genul de “anchete” si “reportaje” care i-ar fi lasat restantieri in studentie. Pentru ca, nu-i asa, ”noi macar am avut curajul sa scriem”. Pai nu, nu-i asa. Nu e sex daca v-ati vazut reciproc chilotii.

O categorie aparte de rebeli romani o reprezinta soferii. Oamenii care incalca zilnic norme de circulatie pentru ca ”asa merge treaba”. Genul care circula cu 160 pe autostrada in mod constant. Oamenii care nu dau prioritate intr-o intersectie pentru ca ”toti fac asa”. Aceiasi oameni care isi monteaza camere pe masina si filmeaza ”nesimtitii care le taie calea”. Pai, bai baieti: ori recitati Codul Rutier ca pe Sfanta Biblie si va raportati in mod asumat colegii, ori va faceti propriile reguli si suportati consecintele. Desigur, varianta a doua nu e recomandata, dar inconstienta e si ea o forma de rebeliune. Defularea galagioasa nu e. Desigur, nici cu ceilalti participanti la trafic nu imi e rusine, in frunte cu biciclistii militanti care inca ma amuza teribil. 

Iata o lectie de rebeliune din filmul indian numit…Rebel.

Lasand productiile bollywoodiene la o parte, care ar fi solutia? Simplu: sa alegem. Ori suntem prea slabi pentru a fi rebeli si ii sustinem de pe margine pe baietii mari, ori o lasam mai moale cu datul din coate. Cat timp nu ne putem asuma consecintele propriilor actiuni, razvratirea nu are sens. Trei randuri pe Facebook tintite catre 200 de prieteni nu fac nimic. Daca vrei sa salvezi o padure, fa 10 plangeri zilnice catre toate autoritatile. Streseaza-i cu telefoane pana iti aud numele in somn. Fa postere, fa zgomot, mergi peste seful de santier si cere-i hartiile in baza legii 544. Foloseste-te de rebelii in devenire si transforma-i intr-o mica armata. Daca n-ai de gand sa faci macar o parte din lucrurile astea, ai macar bunul simt sa nu-ti scrii numele pe statuie.

Si inca ceva: rebelii adevarati au arme. Nu, nu iti trebuie o mitraliera, ci doar o arma cu care sa “tragi”. Uneori tot ce ai este cuvantul, propriul corp sau puterea exemplului. Orice ai alege, aminteste-ti ca vei fi in prima linie.

P.S: Cu multi ani in urma, trupa Mobb Deep a rezumat tot articolul asta intr-o fraza devenita cliseu: “Ain’t no such things as halfway crooks”.