Problema mea ”paranormala” cu cablul de net devenit furtun s-a agravat la nivelul la care nu mai dispun de Internet acasa. Asta-i principalul motiv pentru care blogul a parut abandonat in ultimele zile. In orice caz, m-am decis sa postez un articol mai putin finisat sperand ca dialogul sa-i aduca plusul de informatie necesar.

Acum vreo trei ai (un secol, in anii de blogger), am postat o mica intepatura la adresa pustanilor care frecau menta pe la TNB. In articolul respectiv am fost mult prea agresiv si necizelat. Motivul ar fi ca la vremea respectiva eram si ceva mai apropiat de perioada liceului. In perioada adolescentei timpurii eram permanent iritat de ”gastile de rockeri” care dadeau din cur pe Vama Veche si pierdeau ore intregi holbandu-se unul la altul. Nu ma deranja lipsa lor de cultura muzicala, nu ma deranja ca maximul distractiei era atins cand faceau cheta pentru o sticla de posirca. Nu ma deranja nici macar aroganta pe care o afisa un grup complet uniform in comportament , imbracaminte si idei.

Cel mai mult ma deranja eticheta pe care si-o aplicau, aceea a inovatorilor , a celor ”hardcore” care-si permiteau sa dispretuiasca ”manelistii” desi in esenta nu erau cu nimic diferiti.  Daca ar fi fost doar pustii de liceu, mai ziceam…dar cand vedeai cate un ”metalist” autodeclarat de 25 de ani, aciuat pe la o facultate locala si megafan Nirvana si Cradle of Filth, zau ca-ti venea sa-l iei la suturi. Mereu m-am intrebat : daca oamenii astia pierdeau 50% din zi haladuind prin oras si restul la scoala, cand mai aveau timp sa si asculte muzica ? Ce sa le mai spui de o trupa sau un gen nou, ce sa inteleaga din originile curentului promovat, cand majoritatea timpului era pierduta cu glorificarea unei muzici pe care nu o cunosteau.

Trendul a ramas, curentele s-au schimbat. Punkerii, emo kids, fanii indie sau minimalistii, ignorantii de profesie, au ramas tot acolo. Blocati intr-un proiect inca neterminat, multi inca se balacesc in amintirea ierarhiei din liceu. Dar ce s-a intamplat cu cei care au mers mai departe ? Cativa s-au trezit si au inceput sa-si definitiveze gusturile, sa se maturizeze cultural. Majoritatea insa s-a transformat in ceea ce online-ul romanesc a ajuns sa numeasca ”hipsteri” (preluand fortat o expresie de-afara). Transformarea a fost naturala : ajunsi sa urmeze facultati de masa si angajati pe posturi rudimentare, maturizarea a devenit o simpla eticheta, una impusa de colectiv. Cum nu mai mergea sa se bata cu pumnul in piept ca au tricou cu Nightwish si Linkin Park, au abordat moda brit pop-ul spalacit, a trupelor etichetate inutil drept ”indie” si a fanatismului Radio Guerilla. S-au indepartat deci pe cat posibil de cultura indie sustinut sus si tare ca o promoveaza . Acum nu-si mai permit sa faca cheta pentru o bere, sunt obligati sa mearga la petrecerile companiei unde vor plictisi cu glume corporatiste si vor urca sute de poze pe Facebook ulterior. Acum sunt ”maturi” , nu mai pot fi ”roackeri” sau ”rapperi”. Acum sunt elitisti, desi valorile oricarei culturi le scapa cu desavarsire.

Emularea ca mod de viata atinge insa multe alte domenii. Asa-zisii ”hipsteri” sunt o specie adaptabila , care se camufleaza rapid. Prins anul trecut in mijlocul unui festival de publicitate AdFel, m-am speriat de gramada pustani dubiosi care vorbeau despre campanii integrate, printuri, briefuri si altele. In prima faza am zis ca-s studentii de anul I de la SNSPA, FJSC sau ASE pentru a afla cu stupoare ca oamenii intrau in zona 15-16 ani. Erau cel putin 100 de fani ai publicitatii care-mi dadeau fiori pe sira spinarii.  Mai toti vorbeau afectat, englezit si emiteau enormitati care ar fi trebuit sa dea serios de gandit oamenilor din agentii prezenti. Publicitatea si PR-ul sunt privite in mod eronat ca fiind meserii ”boeme”. Odata ce vor ajunge sa guste vinul deloc dulce al meseriei, majoritatea se vor blaza in acelasi stil al imitatiei de budoar.

Am defulat prea mult pe tema muzicii pentru pasaret si a teribilismului de liceu. Ce ma deranjeaza cu adevarat e faptul ca intr-o camera cu 30 de oameni, ”tineri absolventi”, intrati in campul muncii, vei gasi cel putin 15 care intra in categoria ”vietii la indigo”. Sunt oamenii dependenti de 2-3 replici ieftine, cu aceleasi hobby-uri si aceleasi glume spuse la petrecerile trecute .Nu  mizantropii care pierd vremea online si nici oamenii care avanseaza in 2-3 ani pe posturi de conducere vor decide viitorul tarii. Baietii si fetele fara idei proprii, mereu dependenti de colectivitati fara identitate, sunt cei care vor scrie ”istoria”. Fericirea de carton e usor de atins : ai nevoie doar de o doza de teribilism si de niste toale ”la moda”. Values not included…

P.S : Ca tot veni vorba de imitatori profesionisti, ma gandesc sa postez (cu ajutorul unui amic) cateva selectii din CV-urile unor proaspat absolventi (colegi de generatie ).  Nu m-am gandit pana acum ca exista oameni care pot scrie intr-un CV ”sunt om care vrea mai mult de la viata”. In alta ordine de idei, am fost pacalit de un amic sa-mi fac un cont de Facebook , retea sociala evitata cu obstinatie. Astfel, in 2 zile am aflat cu stupoare ca peste 40 de ”prieteni”. Ce sa zic…iubiti-ma, sunt un star !

50 Comments »