Da-mi si mie sa ma uit

Nu stiu daca ati observat din multiplele mele lamentari, dar cand vine vorba despre campionatul de copiat, n-o sa ma gasiti niciodata in tribune.

In Romania, problema copiatului si a furtului intelectual nu se rezuma doar la diverse si colorate personaje de pe scena politica. E o boala de fond, care poate aparea inca de la primele ore dormite in sala de clasa. E o problema aparent inofensiva, dar care te scoate din sarite cand, peste ani, cei acuzati de plagiat sunt chiar oamenii care ar trebui sa-l sanctioneze.

Cred ca si acum tin minte prima data cand am auzit in scoala generala: “Da-mi si mie sa ma uit, ca nu copiez tot!” Prima intrebare care m-a lovit atunci si care ma bantuie si acum este “De ce?”. Ce castig daca te las sa-mi copiezi munca si, mai ales, ce castigi tu? O scutire temporara de la un efort pe care ar fi trebuit sa-l faci. O scutire care va deveni in scurta vreme principalul tau mecanism de a te “descurca”. Da, exact! Eram unul din aia naspa care tinea mana pe ce scria in timpul lucrarilor de control si nu imi e rusine sa recunosc (ba da, imi e putin, dar nu ma ajuta).

Pe de-o parte, faptul ca scriam cu mana stanga ma facea sa “acopar” implicit jumatate de caiet. La asta se adauga si nevoia de concentrare. Cele doua nu erau insa singurele motive pentru care nu-mi placea sa las oamenii sa se “inspire” din lucrarile, temele, referatele si munca mea in general. Motivul era ca, la materiile la care eram bun, mi-am aratat mereu disponibilitatea de a ajuta. De la a ajuta la probleme specifice, pana la a invata alaturi de anumiti oameni, desi ma dezavantaja. Imi amintesc ca in gimnaziu existau si profesori care incurajau si rasplateau comportamentul asta. Bine, e posibil sa nu-mi mai amintesc bine perioada, dat fiindca pe-atunci oamenii ascultau N*Sync fara sa fie amenintati cu arma.

Revenind insa la subiect, nu cred ca mi s-a intamplat sa-mi ceara cineva o lectie sau un curs si sa nu il ofer. Nu mi s-a intamplat sa raspund negativ la intrebari de tip “Zi-mi si mie cum se face chestia asta?” sau “Daca ma ajuti cu asta, te pun fundas in urmatorul meci!”. Problema aparea cand eram pusi in fata unui test notat sau a unei provocari. Atunci cand pe foaia aia trebuia sa fie produsul mintii noastre… datul, aratatul si inspiratul ma deranjau teribil.

(Aici urma sa fac o gluma, dar mi-a pierit cheful cand primul site pe care am gasit imagini recunostea cu mandrie ca fura imagini. Fara legatura cu afirmatia anterioara, poza a fost imprumutata de aici).

De ce am simtit nevoia unei paralele extinse cu spatiul copilariei si al adolescentei? Pentru ca, ne place sau nu, de la primii 15-20 de ani pleaca totul. De la gandirea pe termen scurt, de la nevoia unei solutii imediate, fara efort. “Nu invat doua saptamani, ca sigur imi da cineva sa copiez. Vad eu atunci, pe moment!” Nu conteaza ce meriti, ci conteaza sa treci testul, sa dai bine pe foaie, sa iei nota. E ca in vechiul citat din Confucius cu diferenta dintre a da unui om un peste si a-l invata sa pescuiasca. Intotdeauna mi s-a parut ca pescarii cu talent pedagogic sunt singurii valorosi. Altfel, peste gasesti in toate hypermarketurile.

Copiomania si multiplele ei simptome se agraveaza odata cu varsta. Ca pustan m-am ars de multe ori cand am decis sa-mi incalc propria regula si sunt convins ca si altii au patit-o. E imposibil sa nu fi trecut prin faza in care cineva copia de la voi si un corector zelos decidea ca lucrarea voastra merita o nota mai mica. Dezamagirea simtita de un pusti de 10 ani nu e nimic in comparatie cu dezamagirea simtita de profesionistul de 30 al carui loc e luat de un amator. Amator cu false recomandari, cu lucrari de absolvire plagiate si proiecte la care singura lui contributie a fost prezenta in sala. Nu mi s-a intamplat, dar cunosc destui care au patit-o. Cum apar genul asta de impostori? Simplu. Societatea romaneasca le permite sa viermuiasca in fundal, sa-si treaca tezele si examenele prin tehnica “da-mi si mie” si sa ajunga sa controleze destine. Pentru ei este usor: trebuie sa se angajeze si au un test de trecut. Ce vor face? Nu vor copia tot. Se vor inspira putin…

Sa ne intelegem: problema nu este copiatul in sine, un fenomen mult prea complex, care nu poate si nici nu trebuie stopat (nu cand vorbim despre imitatie in arta sau stiinta). Pana si copiatul din timpul scolii are uneori farmecul lui. V-o spune unul care n-a copiat niciodata de la colegi, dar a copiat cu cartea pe masa la trei materii: religie, etica si deontologie. Serios. Respectivii profesori ne-au rugat sa facem ce credem ca este moral sau etic, iar noi, pustanii de generala si, mai tarziu, bobocii de facultate, am simtit nevoia sa le demonstram cat suntem de rebeli. Dar sa ne intoarcem la subiect. Problema nu e copiatul, ci scopul caruia ii serveste. Problema nu este copiatul, ci incapacitatea de a-i intelege contextul si consecintele.

Nu vad o problema in faptul ca in liceu poti sa schimbi un raspuns la romana pentru o formula la fizica. Nici macar “colaborarea” de la unele cursuri nu ma deranjeaza, cat timp e vorba despre o colaborare, nu de parazitism. Problema e ca anumiti oameni pot evita ani de zile orice forma de evaluare corecta, folosindu-se de metoda xeroxului. Nu vi s-a parut ciudat ca, atunci cand in sfarsit cineva a introdus niste camere video in salile de examen, au aparut sute de voci indignate? Printre ele, voci de parinti si voci de profesori! Chiar si asa, daca in unele cazuri s-a simtit presiunea parintilor obsedati de note, nu vad cum, la ani de zile dupa iesirea ta din sistem, vina ar mai putea fi a altora. Nu de alta, dar parintii aia tot copii care se “inspirau” au fost la un moment dat. Ar fi putut servi macar drept exemplu negativ.

Vad insa cum aceiasi oameni, ajunsi acum adulti, nu considera furtul intelectual furt. Vad cum aceiasi oameni n-au nici peste ani idee care e nivelul lor. Vad cum tineri care n-au trait comunismul, ajung sa il regrete din motive mai mult decat odioase. Si, mai grav, vad cum aceiasi oameni ajung in functii unde li se cere sa gandeasca pe termen lung, pentru altii. Da, fix ei. Cei care au cerut si primit totul mura in gura si pentru care tot ce a contat vreodata a fost sa treaca pe moment sau sa ia o nota buna. Oamenii lui “acum” ajung sa decida viitorul altora.

Mai grav mi se pare ca, in societatea romaneasca, descurcaretii sunt considerati tipii “cool”. Fraierii care au minimul de bun simt pentru a citi o lectie sau a invata o formula sunt considerati tocilari  (sau erau, habar n-am ce termen au mai nascocit mintile odihnite). Invazia de site-uri cu referate, teme si alte produse mediocre de sinteza din ultimii 10-12 ani nu ne-a prea ajutat. Acum smecherii nu mai depind de fraieri sau de tocilari, ci de simpla lor dorinta de a se “descurca”. Iar profesorii ii lasa. Ii lasa pentru ca sunt prost platiti, pentru ca sistemul este gresit conceput, dar, mai ales, ii lasa pentru ca spera. Spera ca oamenii astia sa nu ajunga vreodata in functii cu autoritate. Ii lasa si gresesc.

Daca, la fel ca mine, esti un adult fara copii si tocmai ai citit articolul asta, bucura-te ca nu vorbesc despre tine. Daca esti un pusti de generala sau liceu: “C tare frăţi-că! Sa terminat jcoala!”. Daca esti insa in postura de a influenta viitorul altora, avertizeaza-i de pe acum. Spune-le ca e mai bine sa ignore un curs care nu le ofera nimic, decat sa “se descurce”. Nu de alta, dar chiar daca Romania mai are multe de invatat, viata nu-i va lasa mereu sa se…inspire.

P.S: Voiam sa extind discutia si in zona drepturilor de autor si a ideii de de copyright, dar cred ca subiectul merita un articol separat. Intre timp, puteti vedea o dramatizare simpatica a lucrurilor de mai sus, intr-un sketch semnat Key & Peele.

17 Comments

  • Sunt de acord cu tine. Nu se intampla doar in societatea romaneasca, peste tot… e o lipsa acuta de cultura, de educatie.

    Ce este mai cool in ziua de azi, sa citesti o carte sau sa ceri legalizarea drogurilor recreationale?

    O gramada de oameni ar veni cu idei, citate, teze, doctorate, despre cum drogurile recreationale sunt un fel de medicament de fapt si iti ajuta sanatatea.

    Nu stiu daca exista o solutie, fiindca sistemul e complet gresit, cum spui si tu.

    In alta ordine de idei, n-am intalnit mai mult de 2 oameni in toata viata care sa scrie cu mana stanga 🙂

  • In societatea romaneasca mi se pare incurajata si asta ma deranjeaza.

    Serios, doar doi oameni? Eu am tot dat de stangaci si am si cativa in randul anturajului apropiat si al colegilor de munca. Ne mai strangem uneori si incurajam ca o buna parte a marilor lideri poltici din ultimele decenii a fost formata din stangaci 😀

  • Eu tind sa copii decat la materiile care simt ca-mi sunt inutile sau la care profesorii oricum predau/evalueaza de mantuiala, niciodata la romana si mate. Si destul de rar oricum.

    OFFTOPIC: Eu in clasele primare am fost stangaci si am avut scris frumos :(, ma prinde nostalgia cand ma gandesc ce prost am fost sa ii ascult pe profesorii care tot ma presau sa fiu dreptaci, dupa ce a trecut perioada de ambidextrie si am putut sa scriu doar cu dreapta, ai fi avut (si inca ai) nevoie de un dictionar de hieroglife ca sa intelegi ce scriu.

  • Maica-mea a facut tot posibilul sa impiedice educatoarele de la gradinita sa ma faca sa scriu cu dreapta. Altfel, mi-am stricat scrisul (cu stanga, pentru ca n-am schimbat niciodata mana) cand am ajuns la niste cursuri (altfel geniale) de limba engleza. A trebuit sa scriu si sa gandesc in acelasi timp.

    Acum e interesant ca pana si eu imi inteleg greu scrisul, avand in vedere ca sunt copywriter. Noroc cu PC-urile 🙂

  • @krossfire, da, doar doi. M-au fascinat totusi si continua sa ma fascineze. Si din cauza ca mie mi-ar fi imposibil sa scriu cu stanga, am incercat 🙂

  • Hmmm, un subiect care atinge, bine punctat şi suficient dezvoltat. Problema e că cititorii blogului tău, nu-i un moment de laudă personală, sînt 90% de partea celor care au fost surse de inspiraţie pentru alţii, şcoală generală, facultate sau loc de muncă. Ceilalţi ar trebui să citească textul şi cumva, nu ştiu cum, să înţeleagă greşelile subliniate. Personal nu am copii, dar am destui prieteni cu copii de diferite vîrste şi am o bună idee de ce se întîmplă la nivel de grădiniţă şi şcoală. E foarte dificil pentru părinte să explice copilului de ce e corect şi mai bine pentru el să înveţe atît cît poate şi să ia note pe merit, cînd la şcoală toată logica părintelui e demolată. Iar copiii automat sînt tentaţi să aleagă lucrul cel mai uşor pentru ei; copiat de pe net referatul mură-n gură, copiat de la colegi, probe practice executate de părinţi acasă şi expuse pe pereţii şcolii ca fiind făcute de ei etc. Personal, cînd vine vorba de sistemul educaţional, cu valorile lui înţelese greşit, cu cerinţele lui aiuristice, mă ia durerea de cap, mă enervez şi încep să ţin morală celor din jur. Prietenii mă suportă, că na, trebuie să plătească şi ei cumva faptul că mă au în cercul lor, dar aici nu vreau să trăncăn fără sens.
    Legat de scrisul cu mîna stîngă, bine că s-au temperat profesorii şi au înţeles că nu e nici o blasfemie în gestul ăsta. Am un văr pe care l-au bătut şi profesorii (începînd cu învăţătoarea) şi părinţii acasă că nu reuşea să scrie frumos cu mîna dreaptă. Eram copii amîndoi şi mulţi ani am crezut că e bolnav şi asta e singura modalitate de a-l trata. Ca fire, tind să trec în latura extremă a empatiei şi momentele alea m-au marcat în copilărie. Acum, fata unor prieteni e stîngace şi n-a mai supus-o nimeni la traume. Un pas mic, nesemnificativ poate pentru alţii, dar pentru copii e important să ştie că nu e nimic în neregulă cu ei dacă îşi folosesc mîna stîngă mai bine ca pe cea dreaptă.

  • Red: Eu puteam la un punct sa scriu acceptabil cu dreapta, desi o faceam foarte incet.

    Amyofbedlam: Legat de primul punct, cam asa stau lucrurile (poate de-asta am si facut glumita aia in final). Presupunand ca cei vizati de articol l-ar citi, in cele mai multe cazuri ar rade de “tocilar” si ar merge mai departe.

    Legat de mana stanga: imediat ce am mai crescut si am inteles cum e cu jumatatile creierului, am inceput sa-mi consider “stangacia” o super putere. Din unele puncte de vedere, cam e: http://www.anythinglefthanded.co.uk/lh-info/advantages.html#sthash.bm9LO2LR.dpbs. Din altele, insa…

  • Eu nu am copiat si nici nu-mi placea sa-i las pe altii sa-i copieze.

  • Ha ! Ha ! Eu tin minte la un test scris odata cum colega mea de banca m-o fi vazut asa momentan cam trist sau distrat, uitandu-ma asa pe pereti, probabil din cauza ca nu-mi placea asa de mult subiectul (si incercand sa imi fac curaj sa scriu din burta si despre un subiect care nu-mi placea in mod deosebit, ceea ce trebuie sa recunoastem ca e mai dificil decat sa inventezi ceva omagial pt un subiect care parca te atrage mai mult)…si efectiv I s-o fi facut mila de mine ca tot imi impingea in fata foaia ei pe cate scrisese subiectul ca sa copiez de la ea, si tin minte ca efectiv am avut asa un moment de jena ca nu stiam cum sa o refuz, ca nu puteam nici sa mint ca stiam ceva util ff detaliat despre subiectul ala, doar asa in mare principii si teorii generale (cf carora observasem ca se invarte asa lumea materiilor scolaresti), cum de fapt stiam (sau nu stiam) la fel si despre subiectele care-mi placeau, si alea care nu-mi placeau, se supuneau in capul meu, mai ales daca era vorba de teste, cam
    acelorasi obligatii si canoane…zau, si efectiv m-am PREFACUT ca citesc ce scrisese colega aia pe hartie si I-am spus si Multumesc…ca sa nu se simta ofensata ! Dar culmea e ca efectiv fara sa vreau am intrezarit in lucrarea ei un cuvant, care
    efectiv mi-a declansat asa inspiratia ca sa divaghez pe inca 2 pagini ! Si inca si cu liniute asa, punctul 1, punctul 2, punctul 3, etc…totul efectiv tot scos din burta dar asa parca devenisem inspirat cum sa mentionez tot ce s-ar putea inchipui despre subiectul ala, chiar daca nu era strict on topic pt ca nu cred ca intrebarea adresa si definitiile si opiniile istorice deja desuete despre subiectul ala, sau ipoteze niciodata verificate ca posibil adevarate, dar nu-i nimic, eu am mentionat tot…si desigur am luat, ca de obicei, tot nota 8, cum iau eu meteu cand e vorba de test gen eseu (ca la multiple choice tind sa iau cam 7,5)…dar eu pana la urma am considerat ca acea colega de fapt m-a ajutat totusi pe nedrept…chiar daca poate experienta statistica imi spune ca as fi luat tot 8, dar nu stiu, parca l-am luat asa mai usor pe nemeritate, si chiar tin minte ca si starea mea de spirit devenise mai buna si mai indulgenta fata de acel subiect care nu-mi placea, daca nu m-am chinuit asa cat poate ar fi trebuit, ssa mai pe bune, din cauza lui…

  • Romania Inedit: Good 🙂

    Rudolph Aspirant: Ce gest interesant din partea colegei. Cred ca, la un moment dat (intr-unul din rarele momente in care mi-am incalcat regula), am facut si eu un gest similar, vazandu-mi un coleg ca statea sa planga. La fel ca in cazul tau, motivul tristetii nu era legat de lucrarea de control, iar gestul meu n-a ajutat prea mult in final si nici n-a declansat revelatii.

    Dar oricum, faina poveste!

  • Și eu am suferit mult în școală pe motivul ăsta. Eram destul de serviabilă… ba chiar, mult prea săritoare. Și încet încet, eram cea mereu căutată pentru teme sau ajutor la teme. Și eram atât de timidă încât nu ziceam niciodată nu, deși îmi explodau tâmplele de ciudă când luam aceleași note cu unii care își „făcuseră” tema în cele 10 minute de pauză.
    Treaba asta s-a schimbat abia prin facultate, când mi-am dat seama că sunt în concurență cu ceilalți colegi și nu am nicio obligație față de nimeni să îl car în spate prin trei ani de facultate.
    Cred că una din cauzele fenomenului este și politica proastă în ceea ce privește drepturile de autor, copyright-ul adică. Nu prea se pune accent la noi, iar legile îs destul de ambigue, încă. Dacă ar fi mai punctate, cred că ar realiza și românul că inteligența,conținutul, dacă nu e al tău și îl iei fără să zici de unde, plătești.

  • Pai aia e, asa se cresc parazitii. Si da, uitasem despre “temele” facute in pauza, o chestie care ma irita teribil.

    In facultate nu faceam mare lucru nici eu, asa ca n-a prea fost nevoie sa apar mare lucru (desi imi amintesc niste ciudatenii de pe la testele de creatie…).

  • krossfire: “al carui loc e luat de un amator. Amator cu false recomandari, cu lucrari de absolvire plagiate si proiecte la care singura lui contributie a fost prezenta in sala”

    De obicei sunt favorizaţi şi de profi, şi de angajatori, fiindcă dau impresia că sunt foarte slugarnici şi obedienţi.

    Unui şef nu îi plac tipii care îi spun că s-au gândit la o soluţie, în timp ce el n-are niciuna.

  • Unui sef/manager slab nu-i place asta 🙂

  • Pai de asta se ajunge ca inclusiv in Facultatea de Drept, unde din prima zi de scoala ti se imprima pe creier cuvintele dreptate, echitate, egalitate, sa ai tot felul de sisteme anti-copiat, inclusiv bruiaj al telefoanelor in toata incinta, cand lucrurile astea ar trebui sa vina natural, tocmai din educatia pe care o primim.

  • “Să nu copiaţi! Atâta vă trebuie, să vă prind! Nu las nişte trişori să ajungă să judece hoţi!” – prof. dr. Aspazia Cojocaru 🙂

  • “Nicu Pirleteanu, detinutul care i-a trimis o scrisoare de amenintare judecatoarei Aspazia Cojocaru … a fost condamnat definitiv la un an si sase luni de inchisoare, instanta dispunand si confiscarea tubului de lipici al inculpatului, transmite Mediafax.”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.