Vesel sau trist?
Cum n-am simpatii politice, doar antipatii, ma voi abtine sa scriu despre recentele alegeri…
Chiar si asa, nu poti ignora extremismul prin care ne manifestam bucuria fata de fiecare mica victorie si nici tristetea deprimanta a oricarei infrangeri. Polarizarea este un subiect despre care am mai scris. Din pacate, n-am dezvoltat suficient tema incat sa-i vad adevaratele consecinte. A vorbi despre maniheism in politica, activitatea sportiva sau in manifestarile colective e una. Mai grav este insa cand fenomenul asta apare la nivelul perceptiei. Grav e cand toate lucrurile sunt pictate in alb si negru, chiar si sentimentele.
Dar hai sa nu va pierd in constructii lingvistice pompoase. Ascultati muzica? De care? Vesela sau trista? Nu serios, exista doar doua tipuri de muzica, la fel cum exista si doua tipuri de filme. Vesele si triste. Daca nu esti automat intr-o stare de agitatie obsesiva, e clar ca esti deprimat. Veselia se manifesta zgomotos. Fericirea nu poate fi o simpla stare de liniste sau de impacare cu propria persoana. Cand esti fericit darami muntii si te comporti ca un dependent bine aprovizionat. Daca la tine fericirea nu se manifesta asa, sigur e ceva in neregula! Nu exista stari intermediare, doar veselie extrema si tristete descurajanta!
(Sursa imaginii: Privacy Surgeon)
Acum serios, cititi 10% din comentariile pieselor Youtube recent lansate. Daca ramaneti cumva intacti psihic, o sa observati ca majoritatea comentariilor sunt in zona “I love this song, it makes me feel awesome” sau “I hate this song and this band is for fags”. Foarte rar o sa observati pozitia “meh”, adica pozitia omului care a vazut, nu a fost impresionat, dar nici nu a fost devastat interior de eveniment. Bine, nici productiile media nu-ti dau uneori de ales. Filme lacrimogene, piese de despartire si tone de lacrimi artificiale, puternic contrastate de veselia sinistra a oamenilor care nu inteleg prea multe. Daca la nivelul opiniilor polarizarea e intru-catva nromala (avem doar buton de Like si uneori de Dislike, rar un buton de “Decent” sau “Merge”), fenomenul e in continuare curios la nivel de perceptie.
Cred ca soarecii de club pricep cel mai bine cum e cu lucrurile vesele si triste. Viata de noapte implica doar evenimente extatice, urmate ulterior de caderi deprimante. Am ajuns sa ne comportam ca in reclamele la dulciuri. Fiecare bomboana este o calatorie in Paradis. Familia publicitara este un stereotip spre care multi aluneca involuntar. E normal, media creeaza modele sociale. Antropologii mi-ar spune ca asta e o metoda de a intelege lumea. La fel cum limbajele au evoluat dintr-o serie de etichete, la fel si simplificarea reactiilor si senzatiilor poate fi o metoda de a rezista avalansei de informatii in HD. Am inteles deci, punem etichete…dar de ce numai doua?
Filtrarea fluxului de senzatii prin doua usi pe care scrie Vesel si Trist pare o idee buna in teorie. Mai mult, ne ofera un standard simplu. Tot ce cream sau traim poate fi “vesel” sau “trist”. Simplificam lucrurile pentru a nu mai fi nevoiti sa ne privim in oglinda. Problema e ce faci dupa vreo 50 de ani de “progres”, cand ti se va pune intrebarea “Cum te simti?”.
P.S: Complet pe langa subiect, are cineva nevoie de un mic review la Sony Xperia P? Nu de alta, dar e cam vechi terminalul, desi eu mi l-am luat relativ de curand. Daca are cineva curiozitati, pot include intr-un articol de tip colectie (cum n-am mai scris de multa vreme) o serie de puncte tari si puncte slabe.
Eu ascult muzica vesela pentru ca sunt vesel de felul meu si muzica trista ma deprima, chiar daca ma deprima doar pe termen scurt pentru ca imi trece repede.
Un psiholog ar spune ca cineva care filtreaza totul in alb si negru e deja un caz patologic (printre altele e vorba de o lipsa de dezvoltare cognitiv-emotionala, i.e. persoana respectiva a ramas la nivelul de gandire al unui pre-puber pana la adolescent timpuriu). Dincolo de cuvintele pretentioase, parerea mea este ca mass-media poarta o mare parte de vina tocmai datorita polarizarii de care ziceai si tu.
“Daca nu esti automat intr-o stare de agitatie obsesiva, e clar ca esti deprimat.” “Nu exista stari intermediare, doar veselie extrema si tristete descurajanta!” Hm! In optica mea, aceste afirmatii sunt adevarate (cu titlu general si quasi-permanent) doar pt… exaltati (stare care poate ca n-o fi tocmai patologica, dar SIGUR – NICI tocmai normala nu este). Insa eu consider ca dispozitia psihica a unui individ “normal” (oarecare) POATE sa se situeze (si deobicei ASA se si intampla – altfel ar fi MULT mai raspandite mortile prin infarct la varste timpurii) SI (intr-o nota mai calma, mai linistita ca mod de manifestare psihica) in zona… “gri”, intermediara (cu conotatie fie preponderent pozitiva, fie preponderent negativa, dar fara a merge catre extrem), caci atat fericirea cat si deznadejdea sunt stari psihice (extreme) temporare, menite sa nu dureze mult timp – dupa care se revine la o dispozitie mai… ponderata, nici “fierbinte”, nici “inghetata”, ci “calduta” sau “racoroasa”: omul poate sa fie nu doar fericit, ci si multumit, linistit, impacat etc – si poate fi nu neaparat disperat (sau manios), ci si trist, mohorât, amărât etc – asta ca sa nu mai spun ca mai poate fi si intr-o dispozitie de tip… “neutru”… Read more »
Odeena: Cazul patologic e greu de determinat de psihologi, cat timp multi vad lumea la fel. Din ce vad, la Timisoara lumea e mai dezghetata (proteste, venit la cursuri cu placere). Am intalnit un absolvent din Buc care-mi spunea ca vrea sa aplice…teoriile lui Freud.
Serios, Freud! In 2012!?! Freud n-avea dreptate nici cand era “in voga”, poate doar prin structura pe care a pus-o pe tapet (in niciun caz prin zecile de cazuri nerezolvate). L-am citit pe la finalul liceului, dar am ramas profund neimpresionat.
VictorCh: Sunt de acord ca se poate situa si in zona asta, dar in general societatea si media incurajeaza exprimarea extremelor. In multe cercuri, un om melancolic va fi automat perceput de cei din jur ca fiind foarte trist (cand melancolia poate fi o stare de “tristete” placuta, chiar interesanta).
Maestre, ai bagat un text excelent. Acum zic sa ne pregatim, Iisus vine!
Pentru media ai perfecta dreptate – si ele pe buna dreptate procedeaza asa: este cu totul neinteresant un banal personaj mediu intr-o dispozitie medie, si – cu exceptia cazului cand situatia mediocra (cu sensul de “medie”) este subiectul articolului, si cu exceptia prezentarii “normalului” ca termen de comparatie (explicit sau doar implicit) pt vreun caz iesit din comun – prezentarea acestuia nu-si are rostul, caci il cunoastem cu totii vazandu-l printre cunostintele noastre apropiate; interesant de prezentat in media este tocmai cazul extrem, iesit din comun – cu cat mai extrem (Sic! Grad de comparatie pt “extrem”: CÂH!) si cu cat mai iesit din comun cu atat mai bine.
Dar mie nu-mi facuse impresia ca in articol te-ai fi referit la optica media asupra situatiei, ci-‘mi facuse impresia ca prezentasesi opinia dumitale proprie.
Vlad: Parca pe 21 era programat 🙂
VictorCh: Media e plina de “Senzational” si “Dezastros”, dar da, vorbeam despre opinia personala legata de “polarizarea sentimentelor”.
Alb si negru simplifica lucrurile. De ce sa ne complicam cu alte nuante? As vrea sa fiu oarba la ele. Sunt prea multe si simplul fapt ca le percep mi se pare groaznic de obositor. As vrea sa pot sa trec cu adevarat brusc de la o extrema la alta, ca si cum as avea un intrerupator, ca sa nu mai pierd timp cu tranzitia, dar practic imi este imposibil.
brontozaurel: Ca sa dau un exemplu din alt domeniu (!): sa inteleg ca ti-ai dori ca o ciocolata sa aiba continutul de cacao fie de 0 (sau poate 10) %, fie de 100 (sau poate 90) %? 😛 😀 (Sau DE CE ai considera ca acolo ar fi buna o gradare a apropierii de extrem, dar nu si in privinta sentimentelor? Vezi ca IN GENERAL extremele sunt periculoase si neplacute (SI greu de manuit in mod corect si eficace), si aproape la fel de incomoda poate fi si manevrarea caracteristicilor de tip “da – nu”, care IN MOD IMPLICIT sunt NUMAI extreme.)
Brontozaurel, un om al extremelor 🙂
@VictorCh: Da, mi-ar placea sa vad asta pe ambalaj, pentru ca exact asa cum spuneam, asta elimina incertitudinea/ tranzitia. Stiu clar din prima ca nu-mi trebuie s-o incerc. Nu mai exista tot frecusul ala oare o sa-mi placa? daca mi se pare groaznica si o sa ma simt ca cea mai mare idioata ca am dat banii pe ea? Prefer sa nu ma mai ating niciodata de ciocolata decat sa ma holbez ca tampita la raft timp de o ora, sau chiar mai mult incercand sa ma decid. Pune instant intrerupatorul pe o pozitie clara de nu, nu ma tine undeva la mijloc in zona aia unde e mereu tocare de nervi si de timp. Extremele ucid incertitudinea si asta imi place. Pentru mine, incertitudinea este cel mai neplacut lucru cu putinta. Ma impiedica sa ma concentrez asupra a orice altceva pentru ca imi este imposibil sa fac altceva decat sa imi imaginez, sa analizez nspe mii de posibile scenarii catastrofice. Ceea ce e al dracului de obositor. Prefer oricand sa primesc un raspuns “nu, du-te dracului si spanzura-te!” decat unul “ar fi interesant/ grozav [bla bla bla], dar vom vedea in viitor [bla bla bla]”. Prefer oricand sa nu… Read more »
Poate ca sunt eu , dar eu nu pot sa vad doar alb si negru . Sunt momente in care prefer extremele dar in acelasi timp imi place si gri-ul fiindca atunci constientizez mai multe lucruri. Am o gandire mai putin invadata de sentimente si o perceptie mai clara .
Mda, merge articolul… 😀 😀 😀
Buna, buna 🙂
“Prefer sa nu ma mai ating niciodata de ciocolata…” Sper sa nu fie vreodata cazul – STIU cat de mult iti place ciocolata (amara). “Pune instant intrerupatorul pe o pozitie clara de nu, nu ma tine undeva la mijloc…” Ideea preciziei neşovăitoare este foarte “interesanta” daca esti inginer, arhitect sau contabil in exercitiul profesiei, dar este MULT mai putin atragatoare daca esti artist (actor, pictor sau scriitor – si CU ATAT MAI MULT poet) sau lingvist – SAU indragostit – fiindca “ucide” nuantele. “Pentru mine, incertitudinea este cel mai neplacut lucru cu putinta. Ma impiedica sa ma concentrez asupra a orice altceva pentru ca imi este imposibil sa fac altceva decat…” FOARTE neplacuta aceasta lipsa de distributivitate a atentiei (in special la varsta (generatia) dumitale); te compatimesc… “…imi este imposibil sa fac altceva decat sa imi imaginez, sa analizez nspe mii de posibile scenarii catastrofice.” Neaparat catastrofice? CHIAR ATATA de pesimista fire ai, incat orice nu-i tranşant de clar presupui a fi dezastruos? Pt dumneata o surpriza nu poate fi DECAT neplacuta? “Prefer oricand sa primesc un raspuns “nu, du-te dracului si spanzura-te!”…” Sincer sa fiu, eu as prefera (m-ar bucura) daca aceeasi idee (in caz ca este cazul sa-mi… Read more »
P.S.
“Pentru un computer, lucrurile sunt foarte clare – daca nu e 0, e 1, nu exista cale de mijloc.”
Nu prea sunt eu priceput in domeniu, nici foarte bine informat, dar tin minte gresit sa fi citit ca mai nou se fac eforturi de a evolua de la calculatoare binare (de tipul “da – nu”) la calculatoare ternare – presupuse a fi superioare – (de tipul “da – nu – poate”)?
Pe principiul un “Te rog frumos” face minuni? (apropo de ultima idee din penultimul tau comentariu) :))
@VictorCh: In legatura cu ciocolata, nu stii bine. Nu pot spune ca-mi place prea tare ciocolata. Nu-mi displac unele ciocolate si in general nu e vorba de ciocolata amara, pe care chiar o evit. Doar sunt curioasa sa incerc chestii. Si sunt curioasa in general, de-aia ai mei trebuiau sa ascunda mereu cadourile pe la colegi, pentru ca la noi in casa nu exista sa nu le gasesc, rascoleam tot! Ciocolata e doar unul din capitolele la care rulez experiente. La fel fac si la capitolul cosmetice, instrumente de scris, modalitati de a face diverse chestii, muzica, trasee prin oras (ultima chestie fiind cea mai interesanta si a dracului de utila fiindca imi creeaza ceva mai bun decat Google Maps in creier). Vorbesc/ scriu despre ciocolata/ dulciuri mult mai mult pentru ca restul lumii se arata interesata, atat. Pare a fi fascinant faptul ca incerc atate chestii de ciocolata. Asa ca am ajuns sa simt o anumita presiune sa fiu informata, sa-mi tin baza de date actualizata in caz ca sunt intrebata daca stiu nu stiu ce chestie dulce nou aparuta. Dar majoritatea descopar ca ma lasa rece. Procentul de chestii pe care le-as gusta si a doua oara e… Read more »
Maestre Vlad, ai dat-o si tu in generalizari de scoala generala? “Familia publicitara este un stereotip spre care alunecam involuntar”, asa, cutotii si fara exceptie?
Oamenii mici in general percep putine si inteleg si mai putine. Restul poarta povara alegerilor fara sa se planga, si interactioneaza cat mai putin cu masele abrutizate. Spatiul dintre astea doua clase e greu definibil, chit ca oamenii se distribuie pe o curba Gauss intre ele.
Apropo, de multa vreme e o regula nescrisa sa nu citesti UGC, prin asta intelegand comentariile nefiltrate de pe internet. E de la sine inteles ca vei gasi 90% rahaturi si poate vreo perla (see Sturgeon’s Law).
M-ai prins, era o reminescenta din facultate 🙂
Cat despre “Oamenii mici in general percep putine si inteleg si mai putine. Restul poarta povara alegerilor fara sa se planga, “…as zice ca restul poarta povara alegerilor altora, a oamenilor mici in special!
Altfel, de-aia si spuneam ca-i greu sa rezisti la comentariile online 🙂
Apropo mei, simplificarea nu e lucru rău. Ea se întâmplă natural, ca un curs firect al maturizării, şi ca un efect al înţelegerii în profunzime al opţiunilor vizavi de o chestiune. Faptul că faci o alegere vorbeşte deci despre tine. Desigur, vorbim aici despre alegerile cu consecinţe care se propagă în multe alte locuri, nu ce alege Ionel Aleatoriul la supermarket.
Pe de altă parte, avalanşa de ambalaje goale nu merită să ne batem capul cu ea. Opţiunea 3, aşa cum o numeşti tu “opţiunea meh”, e fix neexprimarea opţiunii. Un videoclip pe Youtube poate avea 5’000’000 de vizualizări, dar fix 5 like + 1 dislike. Cred că şi asta spune ceva despre el, şi anume că e un ambalaj fără pic de conţinut. Tot aşa cum faptul că ai 5’000 de pageviews dar două comentarii spune ceva despre un articol.
Până la urmă, arta şi Chestiunile Importante rămân rezervate unei elite. Restul lumii se măsoară în reacţii sau lipsa lor, ca întotdeauna. Postmodernismul doar scoate la suprafaţă toate nimicurile cu care pulimea îşi ocupă timpul.
Se poate intampla asta in business, insa in viata de zi cu zi, aia nu e maturizare, ci o simpla ingustare a campului gandirii (cauzata nu neaparat de dezvoltare, cat de aglomerarea psihologica). Oricum, deciziile luate rapid sunt in general decizii convenabile, mediocre, mai ales in contexte mai largi. Vorbea despre asta si John Cheese: http://www.youtube.com/watch?v=VShmtsLhkQg Exista oameni care vor sa dea impresia ca sunt foarte hotarati si stapani pe situatie, asa ca iau instant deciziile. Asta nu mi se pare niciodata o idee buna, mai ales cand ele nu te afecteaza exclusiv pe tine. Asta cu clipurile Youtube…hmm, nu stiu ce sa zic. Pe de-o parte ar putea fi fenomenul discutat de tine, pe de alta parte ar putea fi lipsa unei alternative. Exista lucruri care-mi plac, dar nu enorm. Nu le-as da Like, dar le-as da un “Carry On”, motiv pentru care de multe ori ma abtin, mai ales ca un comentariu imi ia ceva timp. Dar da, exista multe productii unde se vede fix fenomenul intalnit de tine. Chestiunile Importante da. Arta adevarata, nu. In general, lucrurile care nu vand, fie si intr-un cerc restrans, nu au o valoare prea mare. Lucrurile laudate de critici si elita… Read more »
Alex: “…faptul că ai 5’000 de pageviews dar două comentarii spune ceva despre un articol.” Daca fenomenul se petrece la primul articol (sau poate la unul dintre primele – putine – articole) – sau fie si prima data cand se petrece, indiferent de vechimea blogului (sau saitului – youtube sau altul) respectiv – situatia pare sa-ti dea dreptate: SI EU am tendinta ca in acelasi fel sa gandesc despre un blog despre care “de la prima privire” constat ca este lipsit de comentarii. (Si este exact valabila si reciproca: atunci cand vad un blog cu belsug de comentarii, prima impresie – inainte de a citi articolele / comentariile si de a-mi forma o opinie proprie bine intemeiata – este de genul “asta tre’ sa fie un blog fain – UITE cata lume e interesata”). Daca insa aceeasi situatie tinde sa se perpetueze, blogul / saitul prezentand iar si iar articole care sunt in continuare citite / vizionate de multi (in ciuda presupusei proaste calitati a subiectelor / ideilor prezentate), chiar daca sunt comentate de putini (chiar si fara laikuri / dislaikuri) (si mai ales daca acele putine comentarii sunt “de calitate”, “de substanta”) atunci – in opinia mea – se… Read more »
krossfire: “…cum ai pus punctul in propozitie sau dalta jos, ea nu-ti mai apartine!”
Adevarat – daca alegi ca respectiva lucrare (in cazul dezbatut – opera de arta) s-o expui / supui publicului.
Nu mai este insa adevarat (in opinia mea) in cazul in care CHIAR lucrezi pt tine insuti, doar pt a-ti… descarca / autoanaliza / constientiza / clarifica preaplinul gandirii / sentimentelor, si lucrarea (care odata terminata si-a implinit rolul / menirea) – indiferent de genul ei – ramane “inchisa in seif”.
Mai sunt si articole la care pur si simplu nu simti nevoia sa comentezi. Mai rar pe bloguri, dar cel putin in presa, in foarte rarele momente in care unul dintre jurnalistii/editorialistii mai vechi pune degetul pe subiect, nu am pur si simplu ce sa spun. Sa scriu “ce fain e?”. Sa dau “like”? Nu, omul a zis fix ce as fi spus si eu, dar mai bine si cat se poate de complet. Cel mai probabil voi da un share 😛 (desi in general “Share”-ul aduce si “Like”-uri).
VictorCh: Da, dar atunci nici scriitor nu prea esti, este? Este scriitor poate in sensul cel mai brut al cuvantului, dar aia nu e ocupatia ta, ci o defulare (care poate sau nu sa fie de calitate).
krossfire: Hm! Oare ASA sa fie? Calitatea de “artist” sa fie oare definita de numarul persoanelor care-ti vizioneaza / audiaza creatia? N-o fi putand fi vorba mai degraba despre calitatea artistica a respectivei creatii? (In acest caz, numele de localitati (scrise pe tabla de la marginea localitatii), dictionarele, cartile de telefon ar trebui sa fie considerate printre cele mai vizionate “opere de arta”.)
(Asta – ca sa nu mai mentionez ca “in propozitie” eu nu remarcasem pe nicaieri referirea la un “artist” – iar referirea la o “opera” se poate referi si la calitatea buna (nu neaparat artistica) a lucrarii. MAI mult: poate fi foarte apreciata o creatie nu neaparat artistica*…)
* Eu personal apreciez FOARTE mult (pozitiv) un escalator, sau o bicicleta, sau o masina de tocat carne (sau un trotuar!) (bine realizate, cu functionare impecabila) desi nici prin minte nu-mi trece sa le consider obiecte de arta.
Nu exista “calitate artistica”. Cine o judeca, daca nu publicul? Parerea criticilor e mai mereu irelevanta. E un ghid bun, dar irelevant in final.
Nu trebuie sa vinzi milioane (deci nu numarul e important), ci sa vinzi sau sa placi celor carora li te adresezi.
Cartea de telefon este o opera de arta a functionalitatii. E perfecta pentru publicul ei!
krossfire: “Exista oameni care vor sa dea impresia ca sunt foarte hotarati si stapani pe situatie, asa ca iau instant deciziile. Asta nu mi se pare niciodata o idee buna, mai ales cand ele nu te afecteaza exclusiv pe tine.”
Sa ma fereasca Sfantul sa ajung VREODATA in situatia de a fi aparat (nu anume eu insumi, ci ca membru al populatiei) de o armata al carei ofiter comandant in loc sa reactioneze “pe loc” (poate nu in mod optim) la agresiunea dusmanului (deja declansata, desi neprevazuta), ci sta sa analizeze optiunile si sa optimizeze varianta de raspuns. (Similar (spre ex) : pt un boxer in timpul meciului.)
Conditiile de stres sunt una, deciziile curente sunt altele. Daca ai 10 minute de gandire, le folosesti!
“Cine o judeca, daca nu publicul?”
Publicul poate eventual s-o aprecieze postum (eventual chiar si la mare distanta in timp – milenii – dupa moartea autorului) (vezi spre ex “armata de teracota”), ceea ce nu inseamna ca inainte de aprecierea publicului opera nu ar fi continut in sine acea calitate artistica.
Comentariul meu fusese cauzat de cuvintelul acela, “niciodata”, care se strecurase in text.
Am vazut acum 🙂
VictorCh: Poate ca ar fi continut valoarea artistica, dar majoritatea artistilor neapreciati de public in timpul vietii au fost niste artisti slabi la momentul respectiv. Faptul ca munca lor a fost “profetica” pentru alte curente (vezi Van Gogh), nu inseamna ca la momentul lansarii erau niste valori (exista acel “zeitgeist” pe care e mai bine sa-l anticipezi fix inainte sa se intample, nu cu doua generatii inainte.
In plus, in ziua de azi, capacitatea de a vinde si de “a te vinde” mi se pare absolut vitala.
Asa a fost intotdeauna – pt artistii care n-au avut ALTE resurse pt a-si duce traiul (indiferent ca erau bogati “din nastere”, sau ca erau intretinuti de cineva – de vreun Mecena, sau de vreo femeie indragostita… – sau vreo alta varianta similara care sa-i scuteasca de grijile materiale).
Agonie si Extaz :)? (Ma refer la cartea lui Irving Stone).
Eu nu pricep cum aţi reuşit să vă contraziceţi.
Nici nu stiu daca ne-am contrazis, avand in vedere ca opinia despre arta e ceva foarte personal 🙂
…si ca in principal asa-zisele “contraziceri” avusesera loc “pe langa”, doar conexe subiectului principal al comentariilor – si fiind constituite mai mult din exprimarea de opinii diferite, nu (neaparat) opuse si excluzandu-se reciproc…
Exact 🙂
extremele politicii. pai in mare parte doar activistii de partid si cativa naivi mai voteaza in romania. imbucurator pentru mine este absenteismul
Ar fi si mai bun daca ar fi intr-un context “periculos” (cu un vot alb acceptat si o lege a liberei asocieri bine gandita).
Conform naravurilor noastre actuale, permisiunea legala a exprimarii unui vot alb cred ca ar fi periculoasa, creind falsificatorilor mult prea multe (si facile) modalitati de “a fura la urne”, pur-si-simplu prin stampilarea ulterioara – pe numele candidatului preferat / formatiunii dorite – a unui numar de asemenea voturi albe (asta PE LANGA varianta – utilizata chiar si acum, dar nu pe atat de larga scara, intrucat presupune descoperirea anterioara a destinatarului votului – a stampilarii suplimentare – pe alte nume, in alte “casete” – a voturilor exprimate in favoarea “concurentei”, astfel anulandu-le si implicit, indirect, “ridicand” candidatul – persoana sau formatiune politica – preferat).
In general, din ce stiu, se pune o caseta goala cu “niciunul” (altfel, intr-adevar, falsificarea ar fi prima preocupare a civilizatiei carpato-dunareano-pontice).
Salve, Kross, ne-am cunoscut cu ceva timp in urma pe linie profesionala. Nu mai stiu cum sa dau de tine si nu gasesc nici o adresa pe site. Ma poti contacta? (P.S.: scuze, poate stergi comentariul, n-are legatura cu subiectul)
Salut!
Poti folosi adresele de aici: https://www.krossfire.ro/about-2/
Absolut si total offtopic: Bună, Vlad. Poți să zici ce vrei, dar eu te anunț că te-am nominalizat pentru Blog of the Year 2012 Award 😀
http://crescentius.wordpress.com/2012/12/10/blog-of-the-year-2012-award/
Așa că felicitări! 🙂
Sunt onorat. Sper sa nu uit de ea totusi, pentru ca-s prins intr-un milion de lucruri zilele astea 🙂
[…] Vesel sau trist – Despre extreme si extreme. […]
[…] P.S: Apropo de prima afirmatie, ar fi meritat sa aprofundez putin si lipsa unor pozitii moderate din spatiul public. Vorbim insa de un spatiu public unde majoritatea evenimentelor “senzationale” au inceput sa fie descrise prin doi descriptori: vesel si trist. […]