Statistic vorbind

Intelepciunea populara ne spune ca adevarul e undeva la mijloc. Daca asa stau lucrurile, cum se face ca dezbaterea e mereu in extreme?

Acum o luna, John Oliver se plangea despre un fenomen usor de ignorat, dar greu de eliminat. Britanicul se amuza pe seama faptului ca, in majoritatea dezbaterilor despre schimbarea climaterica, nu exista reprezentativitate statistica. Adica? Adica de fiecare data cand se discuta o “problema” care a fost deja demolata de experti, in platouri, in studiouri sau in mediul online se cer fix doua pareri. Una pro si, deloc surprinzator, una contra. Din punct de vedere al logisticii si al legilor divertismentului, totul e in regula. Din punct de vedere logic si “democratic”, genul asta de abordare e o tampenie. Daca 80% din oameni se impotrivesc unei masuri, iar tu ii reprezinti in platou printr-un singur invitat, dai impresia unui (fals) echilibru de forte.

Nu o sa scriu despre statistica, desi domeniul care ma gazduieste o foloseste intensiv. Oamenii de cercetare, strategii si consultantii politici depind de modul in care cifre fidele realitatii (statistic vorbind) ajung sa se reflecte distorsionat in oglinda publica. Exista corporatii si grupuri de lobby care din asta traiesc. Sa nu mai vorbim despre institutele de statistica si sondaje. Din fericire, modul in care ei influenteaza publicul e mai subtil decat o fac televiziunile, radiourile, site-urile de stiri si blogurile. Aici problema relevantei statistice e mai apasatoare. Actiunile mai mult sau mai putin constiente ale redactorilor si moderatorilor lasa publicului impresia ca “exista o dezbatere”. Mereu! Mai mult, celor care asista li se inoculeaza ideea ca e necesar sa isi aleaga o parte, in loc sa studieze si sa inteleaga problema.

Cazul grav apare cand minoritatea statistica ajunge sa fie mai bine reprezentata decat majoritatea. Vreti exemple? Sa ne uitam numai in galeata politicilor publice. Ai mii de oameni in strada si zeci de initiative impotriva unui proiect minier? Tu aduci in platou fix un reprezentant de-al lor si vreo sase sustinatori ai proiectului. Nu vorbim aici despre cine a avut dreptate, ci despre cum se purta dezbaterea publica in strada si modul in care a fost ea reflectata de media. Apar legi noi care permit supravegherea cetatenilor? Tu umple-ti publicatia cu editoriale scrise de fosti spioni si de reprezentanti ai firmelor care vor asigura infrastructura. Cresc accizele la carburanti, desi 99% din populatie nu sustine masura? Invita vreo 3-4 politicieni si un reprezentant al rafinariilor in platou pentru a ne spune cum sta treaba.

(O parere pertinenta a celor de la SMBC, preluata de aici)

La fenomenul asta se adauga si asa-zisul efect de “agenda setting” (abilitatea mass media de a face o problema sa para importanta, prin repetarea si prioritizarea ei). Drept consecinta, apar cazurile extreme, foarte des intalnite in cazul televiziunii romanesti. Mai mult, tara noastra se poate lauda cu vreo cateva posturi unde reprezentativitatea statistica e o gluma. Doua dintre ele, aflate in zone diferite ale spectrului politic, pot fi considerate irecuperabile. Ambele isi prezinta formatiunile politice ca fiind “90% din esantion”, lucru vizibil in toate problemele discutate, de la estimari electorale pana la legi in curs de votare si la actiuni ale justitiei. Restul de 10% (ipotetici) reprezinta dusmanul si atat. Nici macar nu vorbim despre sondaje “masluite”, cu esantioane eronat alese. Acolo, rezultatele finale pot sa difere cu un 2-5% fata de realitate si sa-i influenteze subtil pe cei interesati. Nu, in cazurile extreme, mesajul transmis nu mai are nicio legatura cu realitatea.

Asa si? Oamenii informati gandesc pentru ei, veti spune. Sigur ca o fac, doar ca spam-ul asta statistic se aglomereaza, atat in spatiul fizic, cat si in cel virtual. Drept consecinta, se produce un ambuteiaj de informatii inutile in spatiul “psihic”. Suntem bombardati cu atat de multe pareri si dezbateri, incat, dupa un timp, incepem sa ne indoim de lucruri pe care le credeam intangibile. Daca se vorbeste atat de mult si de des despre el si daca exista reprezentanti ai sustinatorilor, e clar ca proiectul ala, oricare ar fi el, este plauzibil, nu? Asta desi niciun cunoscut, de la prietenii de pe Facebook la femeia de serviciu, nu il agreeaza.

Acum imi veti spune ca al nostru creier nu este o palnie, ci o sita. Desigur ca este doar ca nu vorbim despre o sita atat de fina pe cat ne place sa credem. Nu cand vine vorba despre probleme care nu ne privesc pe moment (dar care, ca orice probleme, ne pot privi pe viitor). Oameni cu mai multa experienta decat mine au denumit asta “efect de caravana“. Cu alte cuvinte, daca ai impresia ca multi oameni cred ceva, exista o sansa destul de mare sa aderi inconstient la parerea generala. E normal. Dupa cat de infocat urla unii, ajungi invariabil sa crezi ca exista o “mare dezbatere”. Ajungi sa-ti alegi o parte, iar partile sunt usor de inflamat si controlat, desi de cele mai multe ori, sunt la fel de relevante precum galeriile marilor cluburi de cricket.

Ce e de facut? In primul rand, ar trebui sa intelegem ca, oricat de vocale ar fi, minoritatile de opinie raman minoritati. Pare brutal, dar uneori vocea lor nu merita ascultata. Nu atunci cand vine de la 0.001% din populatia reprezentativa statistic. In al doilea rand, chiar daca platoul de televiziune nu e pensiune, n-ar fi rau sa vedem mai multi oameni in dezbateri. Valabil si pentru opiniile scrise din mediul online. Daca intr-o dezbatere trei grupuri relevante la nivel de populatie sunt de aceeasi parere, as vrea sa ascult macar cate un reprezentant de la fiecare. Daca parerea opusa este reprezentata de un singur grup si nici ala nu e prea numeros, ghinion! In platou vor fi 3 oameni pro si unul contra. Daca minoritarul stie sa-si argumenteze cauza, are sanse sa isi mareasca grupul de sustinatori. Ca in dezbaterea politica, daca dezbaterea politica ar functiona rational. Cu alte cuvinte: nu tocmai corect, dar suficient.

Stiu ca iar mi-am depasit norma de texte sforaitoare, dar mi-ar placea sa vad comportamentul de mai sus sanctionat. Cat mai des. In caz contrar, parerea despre antibiotice a nebunului care mananca pamant de flori va fi mai bine reprezentata si mai vizibila decat a celor din Colegiul Medicilor. Statistic vorbind.

P.S: Apropo de afirmatia de la inceputul articolului, ar fi meritat sa aprofundez putin si lipsa unor pozitii moderate din spatiul public. Vorbim insa despre un spatiu public unde majoritatea evenimentelor “senzationale” au inceput sa fie descrise prin doi descriptori: vesel si trist.

12 Comments

  • Scopul unei dezbateri este unul de determinare a adevarului. Abordarea este calitativa, nu cantitativa, este despre adevar vs fals, nu despre cantitatea sustinatorilor. De aceea, este de dorit ca avocatii celor doua parti sa fie in numar egal.
    Si cerand ca dezbaterea sa reflecte proportiile, inseamna sa presupui, implicit, ca majoritatea are dreptate, ceea ce nu este adevarat mereu. Dezbaterea trebuie sa ofere ocazia unei minoritati care are, potential, dreptate sa se faca auzita de catre o majoritate aflata in eroare si sa o convinga de adevarul sau.
    In ceea ce priveste expunerea in mass-media a diverselor puncte de vedere, sunt de acord cu ce ai spus. Parerea mea este ca solutia pentru problema asta este in mainile noastre, ale publicului. Baiul este ca junk media este gratis, pe cand o presa de calitate este scumpa, iar noi, romanii, nu suntem dispusi sa platim pentru presa de calitate, impartiala si de incredere.

  • Sa se faca auzita? Da. Sa plece din start de la aceleasi premise? Nu, nu prea. Nu cand e vorba despre chestiuni sensibile. In general, reprezentativitatea din platou duce la formarea unei idei mai clare despre modul in care populatia priveste problema.

    Sigur ca exista si ocazii in care ratiunea se afla in minoritate (vezi cazurile in care oameni de stiinta bine informati se lupta cu opinia populara), dar pentru a raspandi o teorie valida poti folosi si alte canale. In cele mai multe cazuri insa, dezbaterea urmareste tiparul politic: oamenii sunt sau nu de acord cu ceva. Exemplu concret: problema cainilor comunitari unde, daca te-ai fi uitat la emisiunile de pe la noi, ai fi zis ca suntem fie o natiune de psihopati pusi pe macel, fie o natiune de mari iubitori de animale. Statistica reala era putin altfel.

  • Reprezentativitatea este foarte greu de stabilit si de obtinut. In primul rand, daca e vorba despre o chestiune noua (o lege sa zicem), nu ai cum sa stabilesti imediat cati oameni sunt pro si cati contra decat in cazul unei chestiuni super-evidente, cum ar fi cresterea unui impozit, sa zicem. Trebuie sa faci un sondaj, iar asta presupune oameni, timp, specialisti si bani. In al doilea rand, in Romania societatea e reprezentata mai ales prin extreme. Am sa pornesc de la exemplul pe care l-ai dat tu, cel al cainilor comunitari. Am inceput in primavara sa lucrez la un proiect legat de cainii vagabonzi si pentru documentare am cautat organizatii care sa aiba o atitudine, orice atitudine, legata de caini. N-am gasit decat extreme, ori “ucigasi”, ori “Brigitte Bardot”. Eu, una, cred intr-o solutie de mijloc, dar pe mine nu ma reprezinta nimeni :). Cele mai vocale in Romania sunt extremele. Si daca oamenii cu o parere echilibrata nu vorbesc, sunt irelevanti pentru mass-media. De unde sa-i iei sa-i aduci intr-o dezbatere? Cine are caderea sa-i reprezinte pe “echilibrati”?

  • In unele cazuri ar fi suficient si sa intrebi pe strada. Suficient cat sa vezi daca e nevoie de o dezbatere si mai ales de o dezbatere cu “parti”. Uite, chiar in exemplul dat de tine, daca ai apela la cateva sondaje, fie si online, ai vedea ca extremele sunt minoritati si ca problema ar trebui in primul rand…discutata. Dar da, treaba asta implica ceva costuri.

  • Asa se intampla si cu minoritatile sexuale de ramane lumea cu impresia ca procentul poponarilor si lesbienelor este mult mai mare decat este in realitate.

  • Diferenta ar fi ca minoritatile sexuale nu ar trebui sa ne afecteze cu nimic. Trecand peste manifestarile unora, scopul dezbaterilor publice pe tema asta nu este sa ne convinga sa aderam la miscare, ci mai degraba sa acordam niste drepturi (sau pe asta ar trebui sa se axeze).

    Pe mine nu m-ar afecta cu nimic faptul ca doua persoane de acelasi sex si-ar putea uni legal destinele. Chiar daca as avea vreo problema cu asta, tot nu m-ar afecta cu nimic. Nu mi-ar lua nimeni bani sau confort, ba din contra, ar mai aparea niste bani la buget.

    Pe de alta parte, daca te apuci sa-mi darami parcul din fata blocului si sa faci o sonda de petrol in locul lui pentru ca “asa vrea majoritatea”…

  • @sapte
    Rareori acele dezbateri televizate chiar au ca scop aflarea adevărului. Și tocmai despre asta este vorba. Simularea unei dezbateri pentru a crea impresia unei controverse. Raportul părților din dezbatere și relația acestui raport cu realitatea este important atunci când este folosit pentru a oferi greutate unei părți care nu și-o poate obține prin argumente.

    În exemplul său, John Oliver arăta cum Bill Nye era chemat să apere realitatea schimbării climatice antropogenice din nou și din nouă de unul singur împotriva a mai mulți opozonați. Pe lângă faptul că în astfel de cadre argumentele sunt greu de prezentat, acest dezechilibru este el însuși un artificiu retoric folosit cei care neagă fenomenul.

    Acum, abordarea ar trebui să reflecte de la caz la caz și ideal părțile ar trebuie să fie prezente egal indiferent de proporționalitatea reprezentării. În special în cazurile unde nu poate fi vorba despre o realitate probabilă, ci de necesitatea luării unei decizii de compromis. Dar când asistăm la asemenea discuții publice, cred că trebuie să fim conștienți de anumite lucrurile și să sesizăm atunci când trucuri retorice înlocuiesc argumentele.

  • Alin R: Exact. Si daca in dezbaterea climaterica, oamenii au totusi pozitii puternice (stimulate si de faptul ca “vremea” a luat-o vizibil razna si e cam greu de ignorat), exista zone ale dezbaterii unde informatiile corecte si complete lipsesc. Cam in zonele astea lovesc si dezbaterile dezechilibrate.

  • Scopul oricarei dezbateri publice este de a recruta sustinatori pentru o parte sau alta. Modul in care sunt reprezentate partile, stabileste de cele mai multe ori rezultatul.
    De aceea exista si manipularea.

  • Eu zic ca depinde de gravitatea problemei sau ar trebui sa depinda. Asa cum exista legi legate de prezenta candidatilor in media, in timpul campaniei electorale, n-ar fi rau sa existe reglementari si legate de problemele de interes public. Cum in anumite tari se dezbate pe tema asta, am putea incepe “dezbaterea” si aici 🙂

  • Auzi, dar de ce zici “schimbarea climaterica” si nu “climatica” ? Nu disput pt ca o fi posibil corect si asa si asa, insa devenisem curios pt ca mi s-a parut ca prima varianta seamana in mod oarecum ilar cu “climacterica”, adica legata de menopauza din cate am citit in mass-media cu sfaturi de sanatate mondene ! Zau, eu am fost fan al revistei Femeia inca de dinainte de Revolutie, (chiar o si cumparam odata cu Cutezatorii, dupa ce mi-a acordat mama privilegiul sa fiu responsabil cu cumparatul presei potrivite de a fi aduse la noi in casa pt lectura intregii familii), desi
    dupa aia si dupa ce am intrat si in pubertate am trecut la Cosmo ca mi se parea mai gay, si in Cosmo folosea termeni mai clinici din
    astia, gen climacteriu.

    insa am verificat in Dex si ambele variante exista, cu semnificatie echivalenta, climateric si climatic, prima fiind imprumutata din lb franceza, insa parca mai des folosita legata de statiunile climaterice gen bai, asezate de obicei in zone cu conditii considerate propice
    sanatatii…deci ma rog, ai si tu dreptate chiar mai on topic re dorinta omenirii ca intreaga Planeta sa devina in viitor un soi
    de Spa, si anxietatea lor ca se intarzie acest proiect global important pt cine stie ce interese obscure.

    Insa mi s-a parut usor caraghios oricum, mai ales ca maj discutiilor provin din discursuri in lb engleza. Si cand ai folosit cuvantul a 2a oara chiar si intr-un comentariu destul de serios, am zis sa verific totusi si in Dex, ca mi s-a parut si mai comic, am avut imagini din astea de doamne bine de o anumita varsta, gen Samantha Jones din Sex and the City, care se duc la Spa !

  • Climatic a aparut ceva mai tarziu in uzul popular, de-aia preferam prima varianta. De asemenea, cred ca tot engleza e de vina (acolo cuvantul “climatic” e ceva mai puternic, motiv pentru care se folosesc weather, warming si alti termeni mai concreti).

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *