Știința Umanității și Umanitatea Științei

Dacă tot am rămas în domeniul dilemelor etice, o să aduc în discuție un subiect mai vechi…

Într-o lume în care toți avem dreptate, nu e greu să devii apostolul corectitudinii, dar nici să fii sedus de extremism. Uneori, pe lângă troli supărați și moderatori furibunzi, lupta dintre viziuni aruncă în neant și oameni valoroși. Oameni cu realizări incontestabile, personaje pe care mulți le considerau intangibile. Oameni care au avut ghinionul să intre în conflict cu imaginea noastră despre ei.

Într-un final, conflictul dintre „abilitățile” unui om și „obsesiile” lui se reduce la un singur lucru: cât de mari trebuie să fie realizările cuiva, pentru a-i acoperi derapajele? Care e momentul în care acțiunile personale anulează meritele profesionale?

Oricât ne-ar plăcea să credem că „toată viața e valoroasă”, adevărul e că valoarea nu e ceva intrinsec, ci ceva atribuit. Dacă umanitatea ar putea vota între a-l salva pe Elon Musk și a salva trei orașe din Etiopia, ultima ar deveni o țară foarte aerisită.  Prin urmare, oricât ar insista unii cu valoarea tuturor vieților umane, vor exista întotdeauna indivizi percepuți drept „,mai valoroși”. În același timp, ei vor fi în continuare oameni: subiectivi, schimbători și al naibii de dificili.

Unde punem punct? Unde se termină idolul și unde începe omul? Să studiem câteva cazuri de „zei” căzuți din grație și să vedem dacă putem separa vocile raționale de panseluțele ofensate.

1.Merite chestionabile, derapaje vizibile: Dr. Hans Asperger

Sindromul Asperger e o formă de autism înalt funcțional și, deși i se mai spune și „boala geniilor”, majoritatea celor afectați de ea sunt departe de a fi așa ceva. În plus, eticheta este aplicată uneori și oamenilor mai puțin sociabili, dar inteligenți, în detrimentul bolnavilor.

Să revenim însă la „inventatorul” sindromului. Doctorul Hans Asperger nici nu a descoperit sindromul care-i poartă numele și nici nu i-a identificat toate simptomele. Renumele se leagă mai degrabă de cercetătoarele care i-au studiat ulterior munca, nu de propriul efort. E drept însă că medicul german a identificat o serie de trăsături ale autismului. Tot el a fost printre primii care a realizat că un procentaj de copii presupuși „autiști” devin adulți funcționali.

Pe de altă parte, Hans Asperger a colaborat îndeaproape cu partidul nazist, căruia i-a cântat în strună pe tema eugeniei. Datorită lui și obsesiei lui cu „psihopatia autistă” (a carei definiție părea să fi fost preluată de la o psihiatră din Rusia), zeci de copii au fost trimiși și eutanasiați la centrul Spiegelgrund. În mod convenabil sau total demoralizator, o bună parte din cercetările lui Aperger au fost distruse în urma unui bombardament.

(Dr. Asperger la “lucru” – Sursa Imaginii)

După război, Dr.Hans a dus o viață „normală”. Ba, datorită studiilor lui inițiale și muncii în clinicile pentru copii, a căpătat și un renume de bun doctor pediatru. Obsedat de ascensiunea academică și fără merite științifice deosebite, Asperger și-a întipărit totuși numele în cultura populară. Cu toate astea, literatura oficială a început treptat să elimine diagnosticul omonim, atât din cauza unor probleme cu stabilirea lui, dar și a problemelor cu cel care l-a „inventat”.

2.Merite vizibile, derapaje susținute: Nicolae Paulescu

Paulescu e exemplul preferat al naționaliștilor în lupta cu străinii care „ne-au umilit”. Provoacă un neolegionar și vei afla același lucru: Paulescu a inventat insulina și n-a primit Nobelul! Doar că n-a inventat efectiv insulina și mai avea și o problemă destul de mare: era un om oribil. Asta deși ca cercetător avea merite evidente.

Paul Langherhans a fost primul care a intuit rolul în digestie al pancreasului și primul care a stabilit un cadru pentru cercetările asupra lui. Oscar Minkovski, un cercetător evreu (o să vedeți de ce e important), a fost primul care a postulat existența insulinei.

Paulescu a încercat și reușit să izoleze cu succes hormonul și să-l aplice în tratarea hipoglicemiei. El a descris pentru prima dată procesul în 1921 (deși primele experimente datau din 1916) și l-a pus în practică în 1922, cu un grad moderat de succes. Formula lui nu se putea utiliza în siguranță pe oameni. Un an mai târziu, o echipă de cercetători canadieni a luat premiul pentru izolarea hormonului, folosind o rețetă diferită de cea a lui Paulescu, una ceva mai sigură și eficientă pentru pacienți umani. O rețetă care însă se baza și pe cercetările anterioare ale românului, lucru scos în evidență și de profesorul Ian Murray.

Problema multor cercetători de acum și a comitetului Nobel din perioadă era comportamentul public al savantului. Antisemitismul, cu alte cuvinte. Există însă și surse care susțin că Nobelul pierdut nu se datora antisemitismului lui Paulescu, ci că doar reabilitarea lui ulterioară a fost blocată din acest motiv. E foarte posibil, dar ar trebui mai întâi să vedem în ce sens era Nicolae Paulescu „antisemit”. Nu, omul de știință nu era antisemit cum sunt cei care neagă astăzi Holocaustul (dat fiindcă pe-atunci catastrofa încă nu se petrecuse) și nici antisemit cum erau majoritatea gânditorilor din epocă, inclusiv Nicolae Iorga și Octavian Goga, ultimul fiind simpatizant nazist. Paulescu ducea atitudinea asta la paroxism!


(Sursa Imaginii)

Pe lângă o carte de-a dreptul scabroasă despre influențele evreiești și masonice asupra statului și statutului creștin, Paulescu a activat în formațiunile care au ajuns să dea naștere mișcării legionare (fiind ulterior și membru în Senatul legionar). Activitatea lui a fost notabilă, omul de știință fiind considerat și o sursă de inspirație de Corneliu Zelea-Codreanu. Același Paulescu s-a chinuit să demonstreze că evreii infectau voit femeile românce cu boli venerice și că minoritatea evreiască merita tratată ca niște „păduchi”. De multe ori, și-a folosit statutul de om de știință pentru a instiga la ură la modul cel mai barbar posibil.

Mulți au acuzat comitetele științifice de dublu standard, din moment ce alți cercetători cu legături naziste sau extremiste au fost lăsați în istorie. Singura problemă e că Paulescu era deja recunoscut când a decis să-și facă antisemitismul public. El n-a fost forțat să se manifeste împotriva unei minorități, dar a profitat de orice ocazie pentru a face asta.

3.Merite de necontestat, derapaje discutabile – James Watson

Alături de Francis Crick și Rosalind Franklin, James Watson este unul dintre descoperitorii structurii ADN-ului, descoperire pentru care a luat și premiul Nobel. Tot Watson a condus și „Human Genome Project”, până când a fost forțat să plece în urma unui conflict cu reprezentanții guvernului. Aparent, Watson se împotrivea patentării genelor și a structurilor elementare pe care le considera ca aparținând omenirii. În plus, o parte dintre cercetările lui Watson au fost considerate lucrări de pionierat în lupta împotriva cancerului. De fapt, până acum vreo 10 ani, James Watson era unul din favoriții conferințelor inspiraționale.

Ce s-a întâmplat? Ei bine, dacă despre el s-a mai spus că ar fi fost sexist (într-o perioadă în care fenomenul era omniprezent în mediul științific) și prea conservator, nimeni nu-i nega meritele ca om de știință. Asta până când omul a îndrăznit să spună că rasa și inteligența ar fi conectate, o opinie pe care o susține și astăzi. Acum, modul în care Watson a ieșit la rampă n-a fost chiar cel mai inteligent, iar trecutul lui era plin de derapaje de genul ăsta (nu doar rasiste, ci și ușor homofobe). E totuși de remarcat că omul a încercat să aibă o abordare științifică a problemelor, chiar dacă uneori știința nu-i susținea opiniile.

Când, în 2014, bătrânul savant a declarat că e nevoit să-și vândă medalia Nobel din cauza pierderilor financiare și a întreruperii unei colaborări, ura publică ajunsese deja la cote maxime. Totuși, medalia a fost cumpărată de un oligarh rus care i-a și returnat-o. Din descrierea de mai sus, Watson pare o victimă. Totuși, nu e tocmai greu să vezi de ce comunitatea științifică s-a alertat: teoriie lui, unele parțial fondate, altele exagerate, au o greutate imensă, mai ales că vin de la un titan. Chiar și atunci când titanul ăla e foarte bătrân și își dă cu părerea în probleme care nu îl prea privesc.

(Pasajul pentru care Watson a fost trecut pe linie moartă. Sursa.)

Din în ce mai mulți oameni de știință sunt îngrijorați de reapariția celebrei Bell Curve și de faptul că eugenia modernă ar putea să se întoarcă la rădăcinile ei nu tocmai nobile. E normal. Pe de altă parte să izolezi un erou al științei pentru că-și permite să-și asume concluziile unor studii e la fel de bizar. În plus, cei mai vocali indivizi nu au fost colegii lui din comunitatea științifică, ci aceeași grămadă de „nimeni de serviciu” care urlă de fiecare dată. Watson a fost acuzat de „rasism științific”, dar fără dovezi științifice.

E cam greu să fii complet de acord cu afirmațiile lui Watson. E mai ușor să demonstrezi că sărăcia și poziția geografică au un impact mai mare asupra performanțelor inițiale ale unui individ, decât are inteligența nativă. Pe de altă parte, e la fel de greu să demonstrezi că rasa e un „construct social” și că nu există diferențe între rase, când zeci de dovezi îți vor demonstra contrariul. E suficient să te uiți la transplanturile de organe și în mod special la cele de măduvă osoasă. Sigur, am putea vorbi toată ziua despre antigenii-HLA, dar ideea e alta: rasele există, chiar dacă nu există vreo dovadă că abilitățile lor intelectuale ar fi diferite. Studiile citate de Watson e posibil să fie niște porcării, dar ele nu pot fi demolate doar pe baza faptului că unora nu le place conceptul de rasă. Știința nu e corectă politic. Din fericire!

(Aceeași sursă)

Un caz mai apropiat de noi ar fi și cel al neurochirurgului Leon Dănăilă, un specialist cu merite pe toate planurile, naționale și internaționale. Din păcate, obsesia unui anumit partid de a-și face imagine pe spatele lui l-a târât pe Dănăilă în lumina reflectoarelor. Și acolo, omul a spus cam ce te-ai aștepta să spună un bătrân de 80 de ani aruncat brusc pe scena politică românească: tot felul de prostii despre femei, homosexuali și alte aspecte care-l deranjau. Deși era considerat un individ rezervat și moderat, Leon Dănăila a ajuns să fie amendat pentru homofobie.

Cazul lui, la fel ca restul cazurilor de mai sus au un singur lucru în comun: dărâmarea unor idoli. Unii poate că meritau să zboare de pe piedestal. Alții însă par să fi fost victimele celor care își apără cu îndârjire fricile, în detrimentul adevărului.

Deși sunt mai interesat de părerile altora, soluția mea este una aproape obiectivistă. Indiferent de cum îi pedepsești ieșirile, dacă munca unui om a ajutat mai multe persoane decât a rănit comportamentul lui, omul ăla își merită totuși locul în istorie.

P.S: Da, știu că ar fi meritat să-l amintesc și pe H.P. Lovecraft pe lista asta, însă scandalul legat de rasismul lui (cumva des întâlnit în perioadă) a izbucnit postum și nu i-a distrus atât de multe reputația.

krossfire

A mere outlaw, a rogue of the written word.

34 COMMENTS

  • ”Știința nu e corectă politic.” Deocamdată!
    Noroc că ai dat exemple doar pe partea de medicină/cercetare, că dac-ai fi trecut și la zona umanioarelor, inevitabil se deschidea cutia Pandorei cu trăiriștii noștrii interbelici, Heidegger ș.a.

  • Da, zona umanista oricum nu are aceeasi valoare in timp, cu mici exceptii. Sa vezi si ce e prin zona psihologiei, unde clasificarea deviatiilor sexuale ca ceea ce sunt (adica deviatii) a fost aproape complet eliminata din manualele moderne.

  • Eu sunt fan Lovecraft de 25 de ani încoace, de la prima lui traducere după Loviluție. (Nu prea strălucită, de altfel, dar peste cele de la editura Vremea.)

    În zilele noastre e cotat ca un rasist furibund, cu spume la gură, fiindcă nu e politically-correct să spui chestii care au de-a face cu migranții și cu negrii.

    Cu două mici precizări:

    – epoca în care a început omul nostru să scrie (epoca “Ragtime”, 1900-1918) a fost cea mai nasoală din istorie în privința rasismului de la Eliberare până azi. 1965 a fost nimic pe lângă Ragtime;

    – cine ar fi citit “Templul” ar fi aflat că omul nostru era la fel de rasist cu cei mai albi europeni albi: căpitanul de submarin german e tratat ca o fiară, un maniac de talia lui Streicher. Cu toate că în 1920, când a scris-o, Streicher era un anonim, învățător de țară și pamfletar, despre existența căruia Lovecraft nu avea cum să știe.

  • OMFG, îl citești pe Lovecraft și nu te-ai îmbolnăvit pe rasism? Cum ai reușit :P?

  • De ce nu?

    Adică de ce ar crede lumea că nu sunt rasist? Și poate și anti-semit, satanist anti-musulman, sexo-marxist și chiar soroșist?…

  • Daca nu cumva esti direct reptilian, mai ales ca Lovecraft e primul care aminteste de niscaiva specii amfibiene rationale!

  • Yup. Anii 1990 au creat foarte mulți hibrizi din ăștia în plan moral.

    Mai ales dacă erai puști de liceu (cu PC desktop și scuter pe benzină, mama și tatăl luxului în 1995). Ai fi crezut că nu e nicio contradicție între a fi rasist și fan devotat Will Smith. După cum nu era nimic în neregulă cu românii băștinași BUG Mafia și Da Hood Justice, care văzuseră da ‘hood doar la MTV. Ceaușescu era nebun, patriot și bun constructor, dar parcă Führerul și ai lui erau ceva-ceva mai frumoși, deștepți și macho.

    Așa încât îmi amintesc că imediat ce am dobândit dreptul de vot am votat împotriva lui Viorel Lis, dar nu mai știu cu cine.

    Contradicțiile doctorului Paulescu dintre 1916 și 1921 ar trebui să îi fie atât de familiare fostului elev de liceu de pe vremea lui Warcraft II…

  • Bai, scuter pe benzina n-aveam in 1995, dar PC da!

    Altfel, nu stiu daca Will Smith e pe acelasi plan cu Asperger, insa imi amintesc si eu ca atat in scoala, cat si in cultura populara, aparuse mitul “faptelor, nu vorbelor”, dar intr-un sens diferit decat cel folosit de proverbul initial sau de Iohannis.

    Eu eram in generala cand imi rula pe fundal coloana aia sonora superba de la Warcraft II 🙂

  • Doctorul Asperger era un om care în 1944 își trăise aproape toată cariera (a început să profeseze în 1932) în Reich.

    Adică atunci când examina doi copii “cu probleme” făcea o diferență clară între unul cu autism înalt-funcțional (care, întâmplător, e o manie a logicii și disciplinei, așa cum cereau autoritățile și moravurile sociale ale epocii…) și unul cu deficiențe care “îl împiedică să ducă o viață studioasă și disciplinată”… întâmplător, ceea ce autoritățile vremii urau cel mai mult pe lume.

    Diferența între el și alții stătea în faptul că de stiloul lui nu depindea o notă bună sau una proastă, ci o injecție letală.

  • Exact, a fost un om care la baza a avut ceva idei bune, insa obsesia lui pentru “performanta academica” in Germania nazista l-a pus intr-o postura in care nu ar fi trebuit sa se afle. Postura de care, din pacate, a profitat.

  • De James Watson am mai auzit că spune ciudățenii, dar în alt context: spune că oamenii grași sunt mai fericiți decât cei slabi, dar că te simți trist când vezi unul la un interviu, pentru că știi că nu-l angajezi.

  • E posibil ca domnul Watson sa fi ajuns totusi la o varsta…

  • Roxana: umblă zvonul că un anume Mareșal Hermann Göring a zis, fără să se uite în oglindă: “eu hotărăsc cine e gras și cine nu!” 😉

    Adică, 3 generații mai târziu: cine e grasul? Donald Trump? Carmella Bing? Namitha? Queen Latifah? Angela Merkel?

    Cum face James Watson diferența între cineva grăsun, gras, foarte gras, monstruos de gras? Ca Adrian Mutu cu Rocsana Marcu?

    E ca și cum l-ai întreba pe doctorul Paulescu, dacă ar mai fi fost în viață pe 22 iulie 1941: dom’ doctor, Felix Aderca e evreu socialist liberal, sau român pro-hitlerist?

    Fiindcă se pare că Aderca era în 1941 un român evreu naționalist socialist liberal anti-stalinist, combinație atât de bizară încât l-a făcut pe evreul Mihail Sebastian să se închine.

  • Aoleu, uitasem de Felix Aderca si de contributiile lui literare. Sau, cum spune Wikipedia: “…and also include a sizable contribution to erotic literature.”.

  • Pe 22 iulie 1941, adică invazia URSS era în toi de cel puțin o lună, Felix Aderca (evreu, stângist, avangardist, SFist) se întâlnește cu Mihail Sebastian (evreu burghez și prieten cu Nae Ionescu) și îi spune așa:

    ”În orice caz, și fără ca el să fi intenționat asta, Führerul face Europei marele serviciu de a deschide porțile marii pușcării sovietice, în care se sufocau 200 de milioane de oameni!”

  • Si iata cum lumea isi aminteste totusi de Mihail Sebastian, dar nu si de Aderca 😛

  • Prea complicat, alambicat si cu justificari hiper-profunde – mai ales exemplul cu Paulescu. 🙂

    Pur si simplu a fost un caz de plagiat major dar macar aia au meritul ca au imbunatatit metoda. Si cum deja epicentrul lumii stiintifice nu mai era in Franta le-a fost relativ usor sa o faca.
    Nu ca ar fi singurul caz. Hai sa zicem ca in cazul lui Paulescu a jucat un rol si apartenenta sa, ulterioara momentului critic al descoperirii insulinei, la LNAC ( mai antisemiti si decat legionarii ) da’ saracu’ Odobleja ce vina politica are? 🙂

  • E complicat pentru ca in alte conditii lumea m-ar fi acuzat de partinire sau de “pretentii neoliberale”, cum de altfel a si spus cineva pe Facebook, acelasi cineva care afirma ca Paulescu era doar “putin antisemit” (atat de putin, incat scria memorii antisemite catre ministerele publice).

    Pe scurt, Paulescu a fost un militant antisemit care s-a nimerit sa fie si om de stiinta, printre altele. Contributia lui la descoperirea insulinei n-a fost atat de mare, dat fiindca studiile lui erau la randul lui “profund inspirate” din cele ale predecesorlor (cum se intampla in general in stiinta, de altfel). Din pacate, antisemit sau nu, ar fi meritat sa urce macar pe acelasi podium cu cei doi canadieni, daca nu inaintea lor. Aici e “dilema”.

    Odobleja a avut vina politica de a incerca sa-si expuna dogmele sub comunism. Din cate stiu, studiile lui despre cibernetica l-au facut extrem de “neplacut” regimului de-atunci, la fel ca si faptul ca psihologia era o stiinta recent intrata in disgratie (la un punct, comunistii au desfiintat si facultatea).

  • Eu sunt de parere ca nu ar trebui sa conteze DELOC personalitatea (in general comportamentul social si alegerile care-l caracterizeaza) unui om, atunci cand vine vorba despre realizarile si performantele lui sportive, stiintifice samd, atata timp cat le-a realizat si dobandit in mod corect dpdv legal.

  • Ceaușescu ar fi putut zice că a fost votat corect dpdv legal de Biroul Politic, cu 7 voturi din 8 posibile.

  • Hary: Daca se intampla ca marile consilii stiintifice de la nivel global sa fie formate fix din minoritatea pe care o amenintai de 20 de ani (sau cel putin asta era mitul din perioada), puteai macar sa fii mai discret. Pe Paulescu chiar nu l-a fortat nimeni sa spumege pe teme aditionale muncii lui.

    Raman la ideea mea: Daca afectezi negativ mai multi oameni decat afectezi pozitiv, ar trebui sa conteze. Paulescu a fost “un descoperitor al insulinei”, dar si un personaj foarte influent pe “scena antisemita”. In cazul lui, mi se pare mai greu de pus un verdict (ca in cazul lui Asperger sau Watson).

  • La momentul 1922 ( și ani buni după ) a fost virtual irelevant cât de antisemit era Paulescu și ce ventila aerul prin memorii și pamflete vituperante. Lucrării oricum inutile și fără efect, căci în România s-a trecut la antisemitism “de stat” doar atunci când onor șăfu’ de atunci a simțit că e cazul să se alinieze cu tendința europeană ( și aici e din punctul meu de vedere cel mai important avertisment al istoriei ).

    În 1923 a contat:
    1. faptul că deja Franța, deși încă avea universități de vârf și o lume academică de înalt nivel, pierduse în mod clar rolul de centru al lumii științifice pe care îl deținuse aproape tot secolul precedent.
    2. rezultatele lui Paulescu au fost de succes moderat ( și, cel mai important probabil, neaplicate încă pe subiecți umani ).

    Sincer… nu cred că are rost să inventăm teorii ale “conspirației evreiești” acolo unde nu e cazul. 🙂

    Dacă e să discutăm strict de aiurelile anti-semite a lui Paulescu – părerea mea e că ele explică de ce lucrările sale ( totuși importante ) nu au fost urmate de recunoașterea necesară. Sau faptul că, muult după, în 2004, s-a decis ca premiul Asociației Diabeticilor să nu mai îl menționeze deloc.

    Asta dincolo de faptul că problema e destul de prost pusă. Cum am mai zis: Paulescu a avut poate o notorietate proastă dar influența sa practică a fost cvasi-nulă, pentru oamenii de știința ajung doar în cazuri rarisime să aibă vreo impact real în astfel de decizii. Cei care le iau sunt politicienii ( sau în fine… regii, precum în cazul lui Carol al II-lea ) care, eventual, se mai obosesc să caute și câte o justificare științifică.
    Dacă e să o luăm strict ca moralitate, unul ca Parhon ( endocrinolog de talie mondială ), care a devenit politician activ după 1944, militând pentru “întărirea legăturilor cu URSS”, prezidând Parlamentul sovietizat etc – mi se pare muult mai de blamat, că ăla nu s-a mărginit doar la vorbe. 🙁

    P.S.: Ca observație, nu înțeleg propagarea mitului dominării consiliilor științifice de către evrei. Întâmplător am amici ce lucrează exact la Karolinskaia ( spitalul universitar unde activează majoritatea comitetului ce se ocupă de Nobelul pentru medicină ) – și cam toți sunt băștinași suedezi ( https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/prize_awarder/committee.html ). Nu cred că în 1923 lucrurile au stat diferit. 😉

  • Din câte știu cibernetica și genetica au fost, pentru mai bine de un deceniu, decretate ca fiind “pseudo-științe burgheze”.

    A fost nevoie de memorii ale academicienilor sovietici care să arate că URSS-ul pierde cursa armamentului bacteriologic și respectiv nu-și poate dezvolta corespunzător programul de sateliți militari de observație pentru ca orientarea politică să se schimbe ( tacit ).

  • E o etapa normala a maturizarii sa-ti vezi idolii cazuti de pe soclu. Sfinti exista doar in povestile bisericesti. Urmatoarea etapa este sa internalizezi decaderea idolilor, sa-ti accepti inevitabila (de)cadere… asta in situatia fericita in care ai avut norocul sa fii pe vreun piedestal.

  • Mitiu Ioan: Exact, in 2005 s-a reluat dezbaterea despre “Nobelul pierdut” de el, iar problema antisemitismului a aparut din nou pe tapet. E posibil ca in 1923 ea sa nu fi contat atat de mult, dar in mod cert a putut fi folosita impotriva lui.

    Paulescu a influentat multi “ganditori” legionari, inclusiv pe Zelea Codreanu si ulterior pe Horia Sima. De-asta spun ca n-a fost tocmai nevinovat.

    Cam ala era mitul care umbla in epoca: cel conform caruia toate consiliile stiintifice ar fi fost cumva dominate de evrei. Personal, sunt putin socat de faptul ca antisemitismul romanesc inca exista – nu cred sa mai avem mai mult de 900 de evrei in Romania. Cartierul “evreiesc” din Bucuresti are doua sinagogi vizitate aproape exclusiv de turisti straini.

    Parhon e deja alta poveste, dar acum vad ca se asociase cu Mihail Sadoveanu, un om cu merite literare contestabile, dar cu un comportament incontestabil abject.

  • Exact. Pionierul celor doua stiinte a avut ghinionul sa nu-si fi ales un domeniu de studiu “marxist”.

    Florin: Si ultima etapa e sa le iei locul in panteon 😛

  • @Krossfire

    Îmi pare rău că trebuie să insist, pentru a nu perpetua mituri fără sens ( inclusiv despre “conspirații atotputernice” ): nu există nici un temei pentru a crede că activitatea lui Paulescu din 1922-1923, când fondează LNAC, să fi influențat în vreun fel (ne)acordarea Premiului Nobel. La naiba, aproape aș face pariu că ăia din Stockholm nici nu știau exact ce aberează el în broșuri în limba română – din moment ce nu erau probabil 100% la curent nici nu scrierile sale în franceză. 🙂

    În fond au primit Premiul Nobel oameni de știință activând în Germania Nazistă, care și-au denunțat și înlăturat colegii evrei ( ca și Kuhn ). Sau, și mai clar, unul ca Philipp Lenard care a denunțat unele din principiile lui Einstein ca fiind “fizică iudaică” ( => lipsită de valoare ). Ș.a.m.d.

    Cât despre vinovăție… mi-e greu să mă pronunț retroactiv. Nu de alta dar când văd ce ușor a prins în România post-89 teoria “conspirației securistice”, a celei “soroșiste”, a “inflației de spioni ruși plătiți de Putin”… aș zice că diferă doar segmentul-țintă ales și nimic altceva. Pe moment cel puțin – să sperăm că nu va avea apărea vreo conjunctură externă în care vreuna din tendințele anti- atât de populare să se și manifeste “practic”. :p

  • Krossfire,
    Daca vorbim despre ce efect emotional are un om asupra altor oameni, in mod cert subscriu principiului amintit de tine. Faci mai mult bine decat rau, esti un om care ar trebui sa se bucure de o imagine pozitiva in societate.

    Eu ma refeream strict la performantele realizate de catre un cetatean intr-un anumit domeniu. Daca esti campion la sarituri, nu este ok sa fii ignorat sau inlaturat de federatia de atletism, doar pentru ca ai convingeri xenofobe. Bine, e naspa, ca un campion la sarituri sa fie xenofob si s-ar putea sa-ti faca mai mult rau decat bine, daca te afisezi cu un asemenea individ, insa acest lucru nu schimba faptul ca sportivul este cel mai bun la sarituri.

    Excluderea din motive politice, rasiale, emotionale sau rational-comerciale, este genul de cenzura, cu care eu nu ma pot imprieteni. 🙂

  • Ahh, aici sunt de acord, dar ar mai fi totusi un factor: convingerile tale ii deranjeaza pe ceilalti participanti? Pentru ca daca e asa, e posibil ca ele sa-ti creeze un “avantaj” nedrept.

    In cazul lui Paulescu, nu cred ca vorbim de vreun avantaj, dar uite, in cazul invocat de tine, un sportiv xenofob ar putea sa jigneasca serios alti participanti.

    Dar, per total, inteleg ce zici: granita aia intre “grija” si “cenzura” e fantastic de fina, iar performantele sportive sau stiintifice sunt totusi o unitate de masura rationala (pe cand “raul discursiv” nu e, chiar daca uneori e evident).

  • Mitiu Ioan: Sunt din start un “anti-conspirationist” (consider ca “marile conspiratii” s-au facut pe fata, mai ales ca gigantii n-au nevoie de munca de subsol – cand pot cumpara institutiile pe care le saboteaza in mod direct), dar cred ca in cazul lui Paulescu problema e cu locul lui in istorie. De fapt, daca Nobelul nu l-a ocolit din motive politice, e clar ca reabilitarea numelui sau a fost cauzata de asta. Altfel, merci pentru completare – o sa modific putin si in articol, sa se inteleaga mai clar unde bat.

  • 3271 de evrei la recensământul din 2011.

    La același recensământ au fost descoperiți 2017 chinezi cu cetățenie română. În mod foarte curios, după 2 generații de arabi migrați și împământeniți aici, oficial nu există minoritatea arabă. Deloc. La recensământ au fost depistați 27698 de turci, 20282 de tătari, dar niciun număr semnificativ de arabi cu cetățenie română. >18000 de oameni sunt “alte etnii” / “nu declar”.

  • Stiam ca la ultimul erau mai putin de o mie, de-asta am si inaintat numarul ala. Aici am gasit insa un numar mult prea mare:
    http://www.gandul.info/stiri/recensamant-2011-care-va-fi-noua-harta-etnica-a-romaniei-8886247

    Zic de cifra din ultimul articol (5.785) ca e prea mare pentru ca trec des prin cartierul evreiesc si, din cate am putut observa, tot turismul este sustinut de evreii veniti din Israel, nu de cei locali, daca mai exista prin zona.

  • Partea despre Paulescu ar avea nevoie de ceva îmbunătățiri pentru rigurozitate:

    1. Nici Paulescu nici canadienii nu au sintetizat hormonul.

    Canadienii au reușit separarea hormonului (care e altceva decât sintetizarea lui) din pancreasuri animale și purificarea până la un nivel care să permită utilizarea terapeutică (mai exact să nu provoace șoc anafilactic pacienților datorită proteinelor străine).

    Paulescu a folosit metoda de extracție prin intermediul unei soluții saline care fusese deja demonstrată (și publicată încă din 1919 în Journal of Biological Chemistry) de Israel Kleiner.
    El nu a încercat sau nu a reușit purificarea acestuia, substanța respectivă (botezată pancreină) fiind inutilizabilă în tratarea diabetului uman.

    Paulescu nici măcar nu a amintit precedentul lui Kleiner dintr-un motiv sau altul (e posibil să nu fi știut de el datorită barierei lingvistice)

    2. “Rețeta” canadienilor nu are nimic de-a face cu simpla extragere din soluție salină propusă de Kleiner (și pentru care prioritatea oricum nu-i aparține lui Paulescu).
    Paulescu a condus mai multe experimente pe care le-a înregistrat mai riguros decât Kleiner dar, posibil datorită aceleiași bariere lingvistice, canadienii au înțeles pe dos rezultatele obținute în testele pe animale.

    3. Paulescu a avut contribuții științifice notabile (de exemplu în chirurgia hipofizei) dar izolarea și purificarea insulinei nu se află printre acestea.
    Dealtfel lui îi lipseau atât cunoștințele de biochimie cât și aparatura sau colaboratorii care ar fi fost necesare dezvoltării acestui produs farmaceutic.

  • Mihai: Multumesc pentru adaugari. Pe unele le stiam, dar le-am omis pentru ca nu faceau neaparat obiectul articolului, insa pe altele nu le-am prins. O sa corectez putin exprimarea (apropo de “sintetizare”), dar mai mult nu pot adauga acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *