Când o dezbatere ia foc online, rareori mă așez la masa corectitudinii politice.

Și totuși, sunt dezbateri unde moderația e de preferat, deși combatanții îți vor spune că lucrurile sunt clare. O astfel de situație a fost și recenta condamnare a lui Mark Meechan, zis și Count Dankula, un gest care poate fi interpretat atât ca o mostră de normalitate, cât și ca o teribilă încălcare a drepturilor. Dar în primul rând: cine e băiatul ăsta și ce vrea el de la spațiul public?

În 2016, Meechan, un scoțian fără prea mulți fani sau umor, a urcat online un videoclip destinat prietenei lui. Dacă alți vloggeri în căutare de faimă își filmează diverse organe, Meechan s-a gândit la ceva mai „interesant”. Vrând să-i demonstreze domnișoarei că ceva drăguț poate deveni cu ușurință înspăimântător, omul i-a dresat cățelul, un pug simpatic, să „facă” salutul nazist și să latre fericit atunci când el striga lucruri precum „Sieg Heil!” sau „Do you want to gas the Jews? Let’s gas the Jews!”. Evident, totul a fost filmat și prezentat entuziast sub pretextul unei glume.

Ce s-a întâmplat? După ce a fost târât vreun an și ceva prin procese, Meechan a fost condamnat în primă instanță și-și va afla sentința definitivă pe 23 Aprilie. E posibil să facă închisoare pentru ceea ce ziarele numesc „a hate crime” (o infracțiune motivată rasial sau xenofob). De fapt, verdictul lui a fost „grossly offensive material”, ceva ce poate fi pedepsit conform legislației din Marea Britanie (UK Communications Act – 2003).

Pai bine, o să ziceți, de ce n-am fi 100% de partea omului? Practic, omului i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare. De acord complet, dar totuși…

1.Împotriva lui Meechan – Comedia nu bate Pușcăria

Poate ați observat că mi-am început descrierea cu o remarcă malițioasă, spunând că tipul nu avea nici fani și nici umor. Remarca nu a fost tocmai gratuită. Înainte de eveniment, videoclipurile lui erau niște porcărioare postate rar, cu maxim câteva mii de vizualizări. Am menționat asta nu pentru a-l jigni, ci pentru a explica faptul că Meechan este de-abia acum „o celebritate” și, după unii, un „erou al dreptei”. Înainte de incident era un tip obișnuit și nicidecum un „comediant scoțian” sau un „vlogger cunoscut”, cum l-au numit ziarele.

Prin urmare, un tip absolut obișnuit face o glumă absolut tembelă (serios, mai uitați-vă o dată la rahatul ăsta) în care pronunță repetat expresia „Gas the Jews!” cu o imensă satisfacție. Chiar dacă trecem peste îndemnul lui „sarcastic” de a „gaza evreii”, e greu să trecem peste faptul că e pronunțat de peste 20 de ori! Mai mult, dresajul cățelului și montajul cu el uitându-se la discursurile lui Hitler par să fi luat ceva timp. Deci, un tip altfel banal, dar oarecum inteligent și conștient de propriile acțiuni, pierde timp pentru a se juca periculos cu simbolistica nazistă și apoi face lucrul ăsta public.

(Mark Meechan sau Contele Dankula. Sursa: bbc.com)

Sigur, omul spune în videoclip că totul se vrea a fi o „glumă”. Totuși, când a scutit pe cineva cuvântul „pamflet” de repercusiuni legale? Nici scuza că filmulețul era strict pentru prieteni nu prea ține. Gluma exista public pe canalul lui și a colectat sute de mii și ulterior milioane de vizualizări. A fost mult peste media altor videoclipuri de-ale lui, videoclipuri care au crescut și ele ulterior. În plus, același Meechum spune că totul a fost inofensiv și că nu are și nu a avut niciodată viziuni de dreapta. Apoi apare la proces cu un cunoscut extremist de dreapta (Tommy Robinson)! E drept, într-un final și oameni ca Ricky Gervais i-au luat apărarea, dar nu cu ei s-a afișat în toate pozele…

Revenind însă la problema inițială, cred sincer că amestecul corectitudinii politice în artă e foarte periculos. Pe de altă parte, termenul de „artă” e foarte generos. Mai e oare vorba despre libertate de expresie când îți maschezi viziunile cu schelălăielile unui cățeluș? Ni s-ar părea amuzant un videoclip în care cineva strigă „Violul e ok!” la nesfârșit, dacă folosește un papagal pentru a o spune? Din păcate pentru Contele Dankula, libertatea de exprimare vine și cu o minimă responsabilitate. În spațiul public, responsabilitatea aia poate deveni una legală.

A doua problemă ar fi că pentru Marea Britanie referințele naziste sunt ceva foarte serios. Participarea în Al Doilea Război Mondial a fost pentru Imperiu începutul sfârșitului, iar legile sunt destul de specifice cu privire la incidentul ăsta și la antisemitism. Așa cum spunea un prieten: sunt răni încă deschise la care societatea reacționează din impuls. Dacă le atingi, trebuie să îți asumi o reacție viscerală, nu una rațională.

Condamnarea lui Meechan ar putea fi privită mai degrabă ca un exemplu dat spațiului public. Lucrul ăsta devine evident și din conversația cu judecătorul. Ultimul îl acuză pe comediantul de weekend că și-a ascuns intențiile și că a știut destul de clar ce face. În plus, o parte din presă i-a imputat „Contelui” că a bagatelizat enorm acțiunile naziste prin gestul și atitudinea lui.

Astfel, deși extrema dreaptă (de la Breitbart la Alex Jones) încearcă să-l transforme în erou, adevărul e că Meechan a fost prins în ofside. Omul ăsta clar nu e o victimă a „liberalilor neomarxiști”. Dar el este totuși o victimă. Stai… de ce?

2.În Apărarea lui Meechan – Contextul e Totul

Deși recunosc că Mark Meechan nu îmi e deloc simpatic, cei care îl condamnă public fac uneori greșeli barbare. Genul de greșeli care îți arată de ce nu e bine să construiești un precedent legal în cazul lui. Una dintre ele ar fi odioasa comparație cu Charlie Hebdo unde, conform unor comentatori, „și alții au mers prea departe”. Am mai discutat despre asta și, deși legea e uneori foarte specifică, puterea de a decide ce anume reprezintă „artă” nu poate aparține minorităților (indiferent de factura lor). E o putere rezervată exclusiv publicului, indiferent de cât de snob sau bătut în cap e publicul ăla!

Al doilea semn de întrebare legat de condamnarea lui Meechan e ceva mai serios. Inițial, am crezut că vestitul „Conte” a căzut răpus de legile antisemitism, legi pe care românii nu le prea înțeleg, dar pe care alții le iau în serios. Văzând videoclipul mi-am zis: ok, poate își merită o amendă pentru insistența în prostie. Apoi am văzut că omul a pierdut mai multe joburi (așa susține el, cel puțin) și că poate fi condamnat la pușcărie. Am zis: e puțin cam mult, chiar și pentru o lege antisemitism.

Însă semnalul de alarmă a apărut mai târziu, când am citit mai atent verdictul. Legea în baza căreia Meechan a fost condamnat vorbește nu despre antisemitism, ci despre „grossly offensive” content în general. Mai mult, aceeași lege nu specifică foarte clar condițiile în care ceva e „teribil de ofensator”. Păi, dragilor, aici chiar avem o problemă!

Ce e ăla conținut ofensator în general? Ce înseamnă el în contextul ăsta? Daca se vorbea clar despre discriminarea unei minorități înțelegeam, dar pare a fi o lege care apără dreptul de a te simți ofensat. Practic, conținut ofensator e și un filmuleț porno, dar și un filmuleț despre transfuzii de sânge. Păi na, ultimul îi jignește pe martorii lui Iehova și le provoacă anxietate!

În plus, judecătorul de la proces susține că, deși Meechan pretindea că face umor, contextul nu contează deloc. Ba, scuze, domnu’ șef, dar la o glumă, fie ea și una submediocră, contextul face toți banii. Nici eu nu-l cred pe băiatul ăsta, dar nici n-aș fi „100% sigur” că e un complotist neonazist. Cred că pur și simplu atât l-a dus pe el capul. Nazimul și atrocitățile asociate lui i se par amuzante, așa că a încropit o scenetă canină pe baza lor.

Așa cum am mai spus, condamnarea lui Meechan (maxim șase luni, din ce prevede legea) poate crea un precedent. Unul periculos pentru libertate. Trist e că a mai existat un caz identic, doar că atunci naziștii erau „victimele” și judecătorii, nu obiectul procesului. În 1941, un finlandez și-a dresat câinele să facă salutul nazist pentru a-l parodia pe Hitler. Germanii l-au anchetat și, deși câțiva au încercat să-i saboteze afacerea, oficial glumețul a fost găsit nevinovat.

3.Drepturi și Drepturi

Într-o societate sănătoasă, cazul lui Meechan ar fi fost uitat rapid. Pe de altă parte, într-o lume în care universitatea (agora clasică) se transformă într-un spațiu al oprimării ideologice, oamenii ca el devin studii de caz. Într-o lume în care nu se mai pun întrebări, fie ele și tâmpite și în care vorbim serios despre „privilegii”, s-ar putea să avem nevoie și de Contele Dankula.

Prin urmare, poziția mea e simplă: Meechan trebuia dat drept exemplu. Ar fi meritat o sancțiune minoră, dar vizibilă mediatic. În cel mai rău caz: câteva ore de muncă în folosul comunității și eventual ștergerea glumei lui deosebite. În plus, similar pedepselor FCC, omulețul ar fi putut fi obligat să posteze public o explicație coerentă a gestului lui. Toate astea ar fi putut fi făcute pe baza unei legi antisemitism. În schimb, Meechan nu merită și nu trebuie să fie închis pe baza unei legi anti-libertate!

La fel ca PewDiePie și glumele lui tembele, dreptul fiecărui om de a fi prost (în Carta Drepturilor Fundamentale îi spune altfel) este restrâns la propria persoană și la propriile idei. În momentul în care promovezi public o ideologie interzisă, indiferent de cum o maschezi, trebuie să-ți asumi consecințele. Practic, încalci conștient o lege și cu siguranță vor exista oameni care să profite. De fapt, ăsta a fost și ghinionul lui Meechan: cineva i-a transformat glumița dubioasă într-o declarație publică. Omul a devenit vedetă cu prețul libertății.

Ridicând orice exagerare la rangul de insultă, admitem că există și un drept de a fi sau de a te simți ofensat. Mai mult chiar, un drept legitim. Admitem că ar trebui să gândim doar în limitele în care ne-o permit sensibilitățile altora. Continuând așa, e posibil să primim în curând un răspuns la întrebarea lui David Chapelle: Până la ce nivel trebuie să particip la imaginea ta de sine? Va fi un răspuns legislativ, cu pedepse de până la șase luni de pușcărie.

Starea de ofensare le dă unora senzația că au nu doar putere asupra hazardului, dar și capacitatea de a și-o exercita. Că fricile și obsesiile lor pot dicta cursul vieții. De la lucruri cu adevărat grave (negarea unor tragedii), până la subiecte care n-ar trebui supuse dezbaterii (cele ce țin de științe exacte), ofensele pot acapara complet discursul public. În sensul ăsta, un alt artist al controversei, profesorul Jordan Peterson, a emis recent o idee ce nu-i era străină nici lui Machiavelli. Pe scurt: „pentru a putea gândi, trebuie să ai dreptul să deranjezi”!

P.S: Deși n-am mai făcut asta de ceva vreme, am scris recent o recenzie la unul dintre albumele care mi-au marcat tinerețea. Pe moment i-am găsit un loc pe blogul lui Dorin (care a decis să scrie despre absolut TOATĂ muzica), dar o voi include ulterior și într-un alt articol.