Marele Eșec

Văd destui oameni din bula mea foarte fericiți că “în sfârșit” avem o lege care combate simbolurile fasciste și legionare. Desigur, nu e un lucru rău că manifestațiile de genul ăsta sunt mai clar încadrate în lege, dar…

În cazul legii de mai sus, există un foarte mare “dar”. România avea deja o lege destul de cuprinzătoare în sensul ăsta: o ordonanță din 2002, actualizată în 2015 cu niște prevederi legate de persoanele care au comis crime împotriva umanității și în a cărei completare vine legea asta. Bine, ordonanța respectivă a devenit lege doar în 2006 (o să vedeți mai jos de ce) și la ea s-a mai adăugat o lege pentru combaterea antisemitismului prin 2018. Nu vă mai plictisesc cu detalii, dar ce este de reținut e că baze legale pentru a pedepsi organizațiile legionare și fasciste existau de cel puțin 20 de ani.

Ce s-a întâmplat în timpul ăsta? Absolut nimic, după cum vom vedea în continuare. În plus, legea actuală ridică niște întrebări legitime.

1.Primul mare steag roșu rămâne comunismul. Deși în teorie promovarea comunismului poate intra sub incidența legilor de mai sus prin asocierea cu Ceaușescu, ea nu este specific menționată niciunde. Serios, nu avem nicio lege care să interzică în mod explicit simbolurile comuniste sau preamărirea torționarilor comuniști. Prima dată când un partid comunist a fost interzis în România a fost în 2014 (și nu a fost interzis pentru ideologie, ci pentru că voia să fie identificat direct cu PCR), iar prima condamnare pentru criminali comuniști a fost în 2016 (Vișinescu). Simbolurile comunismului românesc și internațional NU sunt interzise și au fost preluate de unele grupări de extrema stângă, la fel cum cele fasciste sunt mândria extremei drepte. Să nu uităm nici că în România comunismul a avut o puternică nuanță naționalistă şi anti-minoritară.

Sunt analişti politici care glorifică de ani de zile o perioadă cruntă din istoria noastră, fără repercusiuni. Pentru fiecare puştan care crede că Zelea Codreanu a fost un erou, găseşti doi care cred că Ceauşescu a salvat România. Desigur, n-ai cum să treci peste pogromuri, sau peste masacrul de la Odessa, peste uciderea a zeci de demnitari și nici peste mizeriile scuipate de diverși eroi ai dreptei extreme. În același timp, e bizar să ignori legislativ închisorile comuniste, fenomenul Pitești sau victimele lui Ceaușescu sau să faci apologia tiraniei ceaușiste. Extremismul nu e doar fascism. Nu poți să îi ai în față pe Hitler și Stalin și să zici că doar unul a fost un criminal.

Cărțile de istorie școlară sunt prea tolerante cu fascismul, dar ignoră voit comunismul, ceea ce e la fel de rău. Mi se pare că uităm că principalul motiv pentru care legionarismul e atât de popular este pentru că a fost urmat de comunism care l-a făcut să pară cumva tolerabil prin comparație.

2.Al doilea steag roșu e derivat din primul și se referă la completarea aia la lege care vorbește despre “cultul personalității unor persoane implicate în crime împotriva umanității”. Știți la ce domn distins mă refer, iar în cazul lui se pare că legea nu se poate aplica pentru că ea se aplică doar oamenilor “condamnați” pentru mineriade, de exemplu. Ocazia asta am pierdut-o în 2020, pe baza unei tehnicalități, deși în cazul lui Iliescu vina era clară. Nu, n-o să mă apuc aici să mă bucur că omul e foarte bolnav și bătrân. Mă bucuram dacă CDR ar fi avut în 1996 puterea să-l condamne. Acum ai ocazia să auzi puști de 20 de ani care nu mai cred că era mai bine pe vremea comunismului… dar sunt convinși că Iliescu ne-a salvat de el!

Apropo, ştiți că se comemorează atrocitatea numită mineriade astăzi, nu? Hai să vedem câți politicieni participă la eveniment sau măcar îl menționează, având în vedere că 50% din români habar nu au de ele.

3.Ce facem cu ăia care au trecut și trec pe sub radar? De când există prima lege anti-legionarism au trecut pe sub radar zeci de personalități și lideri de partid. L-aș da aici exemplu pe băiatul ăla care a confiscat PNTCD de ani buni, după ce primii lui pași în politică au fost marcați de un legionarism real și cunoscut (nu din ăla de conjunctură, de tip Georgescu sau AUR). Omul a fost model pentru Claudiu Târziu și l-a creat pe Terheș. A avut și are o carieră de succes, a avut și are un partid istoric pe care l-a distrus.

Aici nici nu merită să intrăm în discuție pe tema personalităților publice amorezate de lideri fasciști sau legionari. Ne mirăm că Georgescu citează din Codreanu și Antonescu? Păi, oameni buni, în 2006, când ordonanța aia a devenit lege, a rulat emisiunea Mari Români. Pe locul șase? Mareșalul Antonescu. Pe locul douăzecișidoi? Corneliu Zelea Codreanu. Nu mai vorbim despre faptul că Paulescu sau Țuțea erau mai sus decât Coposu sau că Nicolae Ceaușescu era și atunci pe locul 11. Să nu vă mai spun cât de sus era Gregorian Bivolaru, primul mare autor de citate pseudointelectuale și doctrine periculoase. Să nu mai vorbim că nu e nicio femeie pe primele 30 și ceva de locuri și că atunci când apar, marile femei sunt Regina Maria, Andreea Marin, Ana Aslan și Elisabeta Rizea. Credeți că ăia care aveau 18-20 de ani atunci și care au votat masiv în competiție au crescut, au citit și și-au schimbat brusc convingerile? Sau putem presupune că problemele de-acum sunt de fapt consecința logică a ideilor de-atunci? Deci da, aveam legislație, dar pe educație ce am făcut?

4.Ce facem cu marele B? Marele B fiind BOR-ul care nu doar că a apărat și chiar sanctificat personaje cu legătură demonstrată cu mișcarea legionară, dar continuă să promoveze indivizi chestionabili. Sigur că viziunile lui IPS Teodosie, de exemplu, nu sunt viziunile întregii biserici, dar condamnarea reală a unor atitudini se lasă așteptată, iar în parohiile mărginașe, preoții au avut derapaje reale. S-a vorbit despre asta prin reportajele Recorde sau Dela0 și oamenii care cunosc fenomenul îmi spun că în interiorul Bisericii sunt mulți care condamnă orice fel de asociere de genul ăsta. La fel, nu cred că există vreo legătură între opiniile unor monahi izolați și opiniile credincioșilor. De fapt, schimbarea BOR va veni cel mai probabil din interior: de la credincioși și parohiile lor către conducere, doar că se va desfășura foarte lent, ca în cazul oricărei Biserici. În același timp, nu pot să nu mă întreb: legea asta li se va aplica și lor?

5. De ce acum? E legea asta utilă la modul general? E foarte posibil să fie utilă pentru organele legale, ea stabilind un cadru mai drastic pentru unele manifestări de extremism. Pe de altă parte, organele legale nu și-au făcut deloc treaba până acum. Era legea asta necesară fix după alegeri? Discutabil, având în vedere că legislația existentă era suficientă să-l oprească pe Georgescu înainte de a candida, pe Târziu înainte de a se radicaliza și pe Șoșoacă cu mult înainte de a fi celebră.

Legile existente nu s-au folosit practic niciodată, iar astăzi Şoşo defila cu generalul Stafie la Ambasada Rusiei, cu zero repercusiuni pentru asocierea cu un inculpat într-un dosar de… nu-i așa, înaltă trădare și legionarism. Ahh, dar doamna a fost interzisă la alegeri după o singură reclamație la CCR (de la altă suveranistă) şi cu temei legal mai fragil decât cel al legislației care combate antisemitismul. Antieuropeana Şoşoacă şi partidul ei au avut voie să candideze la europarlamentare, dar nu la prezidențiale, vă dați seama? Treaba asta a și declanșat psihoza cu Georgescu și evenimentele care ne-au ținut pe toți în gardă câteva luni. Păi, băi, vânătorii de fasciști ai anului 2025, Șoșoacă mersese și înainte la Tâncăbești, un loc unde se țin comemorări legionare de multă vreme, comemorări care au fost raportate în presă încă de acum 12-13 ani!

Desigur, treaba aia nu a deranjat, pentru că se știa că erau și alți lideri politici ai unor partide “nesuveraniste” care frecventau comemorarea. La fel cu Georgescu: erau la fel de îngrijorătoare sau mai îngrijorătoare citatele din Ivan Ilyin (inventatorul “trezirii in conştiință ruseşti”) și copy-paste-ul din propaganda de la Kremlin decât faptul că a citat greșit un fascist, pe o temă conexă. Din păcate, autoritățile au aparent nevoie să fie selective cu extremismul, să nu cumva să supere extremiștii din Parlament.

Ca și acum, legionarii sunt căutați doar într-un partid format majoritar din servicii, foști PSDiști, turnători la Securitate precum Garcea, îmbogățiți europeni precum Ramona Bruynseels și mulți alții. Practic, deși are destui simpatizanți legionari prin el, AUR e mai degrabă o pastișă de partid extremist european decât orice altceva, iar Simion e primul reprezentant al genului ăstuia de joc politic, având în vedere de câte ori și-a schimbat ideologia. Asta nu înseamnă că nu e periculos, ci doar că dacă o să cauți fasciști DOAR în AUR sau în jurul lui Georgescu, o să-i ignori pe-ăia care dorm bine merci în partidele mari. Păi AUR nu din PSD și-a format majoritatea? Dar dezertorii POT unde au plecat? Să înțeleg că ne deranjează fasciștii, dar nu dacă-s băieți de casă și vin la noi?

Practic, problema nu e că se face în sfârşit ceva, ci că se face fix acum şi în mod incomplet (ignorând din nou plaga comunistă și ignorând anumite categorii aparent “protejate”). Asta practic dă apă la moară tuturor celor care zic că legea nu e pentru societate, ci tot pentru băieţii care au confiscat-o. Cam tot așa a făcut și decizia aia CCR cu averile, care ar fi fost amuzantă dacă n-ar fi fost idioată.

Pe politicieni nu îi deranjează de fapt extremismul şi legionarismul, pericole reale, ci doar o mică parte a lor care s-a dovedit mai populară decât credeau sondajele. E aceeaşi ipocrizie cu care Trump condamnă “antisemitismul” și aceeași ipocrizie cu a liderilor care decid să fie toleranți cu unii, dar foarte principiali cu alții.

Acum niște ani vorbeam despre “Marele Eșec” (o temă pe care am promis să o reiau). Din punctul meu de vedere, Marele Eșesc constă în inabilitatea României post-comuniste de a face trei lucruri:
1. Curățarea Statului de moștenirea comunistă (pe care România a integrat-o și transformat-o în capitalism de conjunctură);
2. Combaterea fascismului (de care populația locală a fost atrasă și înaintea existenței Gărzii și pe care după ’90 aproape l-am transformat în martiriu);
3. Explicarea Europei și identității europene pentru toți cei care aspiră sau care au profitat de ea (adică pentru toți);

Până nu ne ocupăm la nivel sistemic de treaba asta, n-avem nicio șansă să scăpăm de drame sociale. Da, fascismul nu poate fi apărat de libertatea de exprimare și chiar ai nevoie de un cadru legal pentru a-l identifica și condamna, dar nu poți, lucid fiind, să crezi că “doar” fascismul este extremism în România. Da, manifestările extremiste sunt nocive, dar nu poți să nu vezi că ele s-au dezvoltat și intensificat sub conducerea unui stat incompetent și leneș, care acum ne cere taxe de solidaritate. Nu poți să susții că vrei deschidere și toleranță, dar să ascunzi sub umbrela lor exact atitudinile pe care încerci să le condamni.

P.S: Tot zic că scriu un articol post-alegeri, dar încă n-am terminat cu seria despre A.I. Sursa imaginii.

 

 

Subscribe
Notify of
guest

15 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
croco

Băi, da, bine ai dat cu articolul ăsta. Bine de tot. Legionarismul e o treabă apărută prin anii ’90 şi necombătută până acum. La mine în oraşul de baştină s-a chemat şi poliția fără efect când au început unii să vandalizeze centrul cu diferite simboluri.

Bine zis: pe politicieni nu îi deranjeaza legionarii sau extremistii, doar extremistii astia care sunt populari.

OldJohn

Am certitudinea că srl preferă să monitorizeze astfel de grupări fără a lucra la stârpirea lor pentru că le consideră inofensive, vezi aia cu gl. R. Teodoru (cât mă enervează pupincuriștii ăluia). Așa că devine ca în bancul cu Ștefan cel Mare “măria ta, îi batem? Nu că îi cunosc de mici”
Sunt multe legi, în varii domenii care se aplică selectiv, aparent după interesul celor aflați, temporar, la putere.

Asdad2005

Ascensiunea fascismului si a extremei drepte pleaca din cauza faptului ca tot ce inseamna clasa de mijloc a saracit in acesti ultimi ani. In Romania fenomenul a fost intotdeauna mai special intrucat toate aceste ideologii au fost confiscate de diversi oameni si folosite ca o supapa sociala. Relatia BOR cu aceasta zona este una extrem de speciala pe care nimeni nu o contesta sau o pune pe masa din varii motive, ca sa nu zic frica.
Referitor la comunism lucrurile sunt mai nuantate. Pe de o parte nostalgia comunista este vizibila intrucat avem o parte din societate care s-a format in acel regim ca si mod de gandire. Pe cealalta parte comunismul a insemnat pentru unii un salt evolutiv extrem de mare care nu s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost regimul comunist.
Societatea romaneasca o sa se insanatoseasca cand toti cei formati in anii comunismului vor deveni oale si ulcele, iar noile generatii vor invata sa distinga intre rahaturile doctrinare si realitate. Acum ne aflam in tranzitie.

DanS

Mi-ai citit gandurile, boss. Fix la asta ma gandeam, dar nu cu privire la legea asta anti-extremism, cu care pot fi macar in principiu de acord, ci fix cu privire la fericirea unora cu potentialul deces al lui Iliescu. Pai stai, ca omul are 100 de ani si n-a platit pentru NIMIC…

Asdad2005

@kross In mare parte societatea romaneasca este mult prea pestrita pentru a incerca sa aplicam politici publice ce se aplica prin Elvetia,Germania,Singapore. Pe langa asta conceptul de elite in Romania este profund perimat si nu inseamna ceea ce ne-am putea raporta la alte tari. Asta este si motivul pentru care tot ce inseamna invatamant la noi a fost o shaorma cu de toate care ne-a adus aici. Elita romaneasca nu a vazut niciodata in scoala ca o prioritate pentru tara, ci mai degraba un obstacol in calea imbogatirii personale. In fond ce este mai usor de condus o tara cu oamenii cat de cat educati si care nu pun botul la isterii de tip balena albastra sau una in care oamenii pun botul?! Comunistii de bine de rau au constientizat problema si au incercat s-o rezolve in stil propriu si personal, dar macar au facut ceva, astia de dupa 89 au bagat-o paia cu invatamantul modern si centrat pe elev, care ne-a facut extrem de mult “bine”. Sunt de acord cu tine ca tranzitia aia ideologica are nevoie de un ghidaj din partea cuiva. Insa daca nimeni nu se ocupa de acel ghidaj, o sa se ocupe altii si sa… Read more »

Dan

Cine e ala cu PNTCD, nu-l recunosc in descriere…

Asdad2005

@kross La ora actuala cred ca mai bine de jumatate din membrii ai academiei romane sunt masoni si asta o vezi usor dupa pozele de profil ale membrilor. Pe langa asta varsta medie cred ca se duce spre un 70 de ani. Pur si simplu sunt niste oameni formati in comunism care navigheaza in lumea actuala. Avand in vedere cat de utila e institutia nimenu nu ar plange daca am desfiinta-o. Nu de alta, dar influenta in societate nu se simte si mai mult cand unul ca sefu Pop de acolo debiteaza diverse povesti te ia durerea de cap. Elitele de acolo sunt perimate in societatea contemporana. De la ministrul educatiei David mi se pare ca au fost cerinte prea mari raportat la ceea ce poate face. Invatamantul nu poate fi reparat de pe azi pe maine si mai mult trebuie facut un plan pe 20-30 de ani de care sa ne tinem. Chestie grea intrucat fiecare ministru al educatiei din 90 pana azi a avut o proprie viziune pe tema asta. Ca si o adaugire comunismul a cam distrus tot ce inseamna intelectualitatea daca ne raportam la ceea ce insemna aceasta in acea perioada. Pe de alta parte majoritatea… Read more »

[…] că nu mă pot abține să nu închid o zi fără să fiu nemernic, nu este vina mea, Krossfire, unul dintre oamenii cu care mi-aș face tricou, mi-a ridicat-o la fileu când s-a gândit să mă […]

Asdad2005

@kross Nu cred ca s-ar simti ceva, daca maine am desfiinta academia romana, cei mai valorosi i-am intoarce pe la facultatile si universitatile de bastina, iar institutele de cercetare si-ar gasi un 20-30% finantare privata. Si aici nu am vorbit cu Nasui care o viziune mai dura.Doar ca atata timp cat invatamantul romanesc scoate cantitati mari de analfabeti functionali, iar cei care au cat de cat minte vor sa plece.Pur si simplu cercetarea romaneasca asa cum e nu se va mai sustine in cativa ani pentru ca nivelul de specializare al oamenilor va fi foarte scazut. Asta bineinteles daca nu vrem sa cercetam numerologia, deochiul, astrologia, ghicitul in palma unde avem excedent de specialisti si rupem. Revenind la povestea cu ministrul David, treaba este foarte simpla. Omul in acest moment are un cartof fierbinte pe care trebuie cumva sa-l gestioneze. Ma refer la tot ce inseamna invatamant pre-universitar care a tot regresat in ultimii 30 si ceva de ani. Variante de lucru nu sunt foarte multe, iar efectele nu sunt imediate. Ceea ce insa pot sa observ este ca pe masura ce ministerul n-o sa actioneze, initiativa privata o sa vina sa acopere vidul lasat de stat, ichb este exemplul… Read more »

15
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x