Despre eroi si erori

Pe lângă amețitoarele cifre ale coronavirusului, știrile ultimelor zile au făcut loc cu un morbid entuziasm tragediei de la Piatra Neamț.

Nu are rost să intru în detaliile evenimentului, mai ales că au făcut-o atâția alții. Este vorba de o nouă crăpătură într-un zid care riscă să se prăbușească de 30 de ani. La ea s-a adăugat și uriașa presiune a nesimțirii populare care a lăsat cifrele infectaților să crească exponențial și să inunde spitalele. Știți voi, cam ce fuseserăm avertizați că se va întâmpla încă din martie. În orice caz, nu despre tragedia unor nevinovați vreau să discut.

Ce mi-a atras însă atenția a fost concentrarea știrilor pe cazul medicului care și-a riscat viața pentru a salva mai mulți bolnavi. Medicul erou, cum s-au exprimat majoritatea posturilor de știri. Trecând peste faptul că mulți par mirați de existența unor oameni buni în sistemul medical (o existență pe care o pot confirma la prima mână), la fel de mulți par să uite complet despre contextul care a creat această nouă mitologie.

Cineva spunea recent că, până să-și capete mantia de erou, medicul a făcut singur de gardă pentru zeci de bolnavi. În sute de seri. Deși multora li s-a părut o abatere de la subiect, afirmația e dureros de adevărată. Practic, dacă nu schimbă ceva urgent, România stă pe o potențială colecție de „medici eroi”.

De fapt, asta e marea problemă. Eroii au nevoie de o tragedie, pentru că toți eroii sunt în primul rând victime. Conceptul antic de „heros” vine din cuvântul grec pentru apărător, dar pentru a te apăra sau a apăra pe alții, trebuie întâi să fii amenințat.

Iar România are cu ce să te amenințe. Nu doar sistemul de sănătate e sufocat, ci și cel de educație, unde puținii profesori „eroi” împart catedra cu nebuni periculoși. La fel și cel de asistență socială și protecția copilului. V-ați gândit cum ar fi să lucrezi într-un centru pentru minori în perioada asta?

Eroi sunt și în sistemul administrativ, unde câțiva Sisifi trag să țină toată hârțogăria în picioare, pe când alții nu-și asumă nimic, în afară de fonduri. Ce să mai spunem despre sistemul de transport, unde riști să devii erou la fiecare groapă din asfalt sau curbă nesemnalizată. Câte ocazii de a ajunge pe prima pagină! Câți potențiali eroi!

De altfel, experții în mitologie identifică mai multe tipologii de astfel de personaje. Eroul clasic (individul supradotat) și eroul de legendă (metaforic) nu sunt accesibili în afara ficțiunii. Nici eroi voluntari și antieroi nu găsești la orice colț. De eroi tragici și eroi involuntari însă nu ducem lipsă!

Nici măcar în istoria recentă n-avem prea multe exemple de eroi care au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. De Traian Popovici și Cornel Dumitrescu nu-și mai amintește nimeni, Elisabeta Rizea e aproape un mit, iar despre eroii Revoluției (cei adevărați, nu vânătorii de carnete) mai auzim doar în fraza… „eroii Revoluției”. Nici pe mai recentul Liviu Librescu nu l-am văzut comemorat de cineva. Dar de eroul de la Colectiv vă mai amintiți? Băiatul ăla simpatic care cânta la trupa Bucium și despre care n-avea nimeni nimic rău de spus? Adrian Rugină, care din păcate mai trăiește doar printr-un cântec. După trei ani o să ne mai amintim de omul ăsta care și-a riscat viața și fericirea pentru neglijența și nesimțirea altora? Atunci va fi tot erou sau doar o altă victimă a sistemului?

Așa ajungem la a doua problemă a eroismului modern. Aia că responsabilii pentru tragedie vor folosi mereu faptele altora pentru a-și acoperi propria incompetență. Chiar acum citeam despre cearta dintre liberali și pesediști despre „adevărații vinovați morali” ai tragediei. Dar ce-ați spune să-i găsim pe adevărații vinovați vinovați? Că sigur se pot zbura 2-3 manageri actuali și viitori ai spitalului. Sigur există o companie care a făcut niște verificări la echipamentele ălea. Și credeți-ne că lumea nu mai vrea să vadă demisii de miniștri. Doar gratii și responsabili.

A treia și ultima mare problemă cu eroii e că au un ciclu de viață finit. În monomitul lui Campbell sunt vreo șapte etape, dar ele pot fi reduse la Plecare, Inițiere și Marea Reîntoarcere. Ei bine, majoritatea categoriilor de oameni care luptau eroic cu sistemul fie au cedat, fie au plecat. În cazul nostru, Marea Reîntoarcere lipsește din program. Eroii noștri devin repede ai altora.

În final, n-aș vrea să creadă cineva că diminuez meritele medicului care acum suferă pentru propriul altruism. Nu de alta, dar și mie tot niște medici mi-au salvat viața și nu ardea la propriu nimic, poate doar propriul fitil. Ce mi-aș dori însă este să avem cât mai puțini eroi de genul ăsta, dacă se poate. Poate chiar niciunul. Nu pentru că nu-mi plac eroii, ci pentru că nu-mi place să am nevoie de ei…

Lumea consumă povești cu eroi pentru speranță, doar că puțini își doresc să fie în locul lor. Poate de-asta și alte țări își finanțează și organizează mai bine sistemele vitale. Sunt conștiente că niciun Făt Frumos nu se poate lupta cu balaurul nepăsării.

P.S: În cercetarea sociologică se spune foarte des că eroii sunt făcuți, nu născuți, deși nu cred că la asta se refereau. Sursa imaginii.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *