Blânda Mafie a Politeții

Nu știu alții cum sunt, dar în general nici nu mă interesează…

Sunt însă apucături ale colegilor de generație pe care le interpretez drept semne ale Apocalipsei. Unul dintre ele este frica de politețe. Reacția unor oameni la simpla curtoazie relevă perfect nivelul la care am ajuns cu interacțiunile sociale, precum și cât de puțin spațiu mai avem pentru a coborî.

În perioada în care codurile bunelor maniere erau cărți sfinte, politețea exterioară era considerată o reflexie a vieții interioare. În cuvinte mai puține pompoase, un om care se purta frumos, gândea frumos. În ziua de astăzi și în România în mod special, politețea e un mod excelent de a nu lua bătaie. Dacă o practici corect.

Cred că la asta s-au gândit și ai mei când m-au învățat să salut, să mulțumesc, să deschid uși când e cazul și să cedez locul chiar și când nu e. În plus, am fost învățat să nu vorbesc cu oamenii de parcă îmi datorează bani, cu excepția celor care chiar îmi datorează, evident. Am sesizat apucături similare și în cercul apropiat de prieteni, motiv pentru care am presupus că așa trebuie să stea lucrurile. Ba, depășind vârsta în care moaca mea arogantă putea trece drept simpatică, m-am forțat chiar și să… zâmbesc.

Nu pot să spun că abordarea asta nu m-a ajutat, mai ales în ceea ce privește necesara relație cu casierițele de la supermarket și cu șoferii de taxi. În același timp, am întâlnit și destul de mulți oameni reticenți la “bărbosul ăla care vorbește frumos, deși ar trebui să fie nervos”. Reticență am mai văzut deci, dar, până în ultimii ani, nu am întâlnit oameni cărora chiar să le fie frică de politețe.

Oameni care te privesc ca pe un recuperator, în momentul în care îi întrebi sincer de sănătate. Oameni care nu înțeleg de ce te adresezi la persoana a II-a plural, deși vârsta cere o delimitare. Oameni care se comportă ca niște bădărani și apoi, când se așteaptă să-i înjuri de mamă, rămân muți de uimire la un răspuns pașnic. Și nu, următoarea lor reacție nu e rușinea, ci frica. Ce ascunde omul ăla politicos? Poate e “bazat”? Poate e nebun? De ce nu mă înjură? De ce se abține? Sigur e recuperator!

Astfel, în România anului 2017 devine periculos să fii politicos. Știu că ce scriu acum sună ca o fantezie a unui redactor la Urzica, dar nu sunt nici singurul și nici cel mai tânăr care se plânge de fenomen. Îți e frică să te controlezi, de frică să nu ofensezi. De la curierii obișnuiți să fie abuzați la telefon până la funcționarele de la ghișeu, din ce în ce mai mulți oameni servesc politețea numai cu o doză bună de paranoia. Și nu-i vorba numai despre cei cu meserii unde contactul uman este inevitabil.

Ca de obicei, de vină sunt mai mulți factori, de la educație la interacțiunile online care vor avea întotdeauna propriile chei de dialog. Aș vrea să știu însă dacă mai avem vreo soluție sau vreo speranță. Contrar părerii populare, politețea este necesară. Nu, nu politețea aia de tip “Codul Bunelor Maniere” în care bărbatul galant își umple mustața cu bacteriile de pe mâinile tinerelor domnițe.

Vorbesc despre câteva semne minime de politețe care să-i dea interlocutorului sau interlocutoarei o idee despre intențiile tale. Cu alte cuvinte: v-am salutat și vă zâmbesc pentru că intenționez să rezolv o problemă, nu să înjur printre dinți. Da, merge și fără contact vizual și e genul de politețe pe care ar înțelege-o și un câine, deși un câine sigur nu s-ar împotrivi cipurilor biometrice (deci am dubii legate de comparația mea). Da, știu că politețea poate fi folosită și ca un motor bun pentru sarcasm, dar chiar și așa e de preferat în fața altor tentative de a fi amuzant.

Într-o perioadă în care am demolat cam toate normele sociale pe care le-am considerat depășite și le-am înlocuit cu emoticon-uri, e totuși posibil să mai avem nevoie de politețe. Nu de politețea studiată și elegantă, ci de politețea necesară pentru a aborda anumiți oameni. Genul de oameni pentru care “Ce vrei, mă?” e o afirmație.

P.S: Una din situațiile unde politețea m-a salvat de la cel puțin un conflict a fost perioada în care am fost elev de serviciu pe școală, motiv pentru care mă bucură că cineva se gândește în sfârșit să anuleze practica asta.

17 COMMENTS

  • Idolul băieților cu NLP-ul Tony Robbins zicea în SUA anului 1986 că politețea, calmul și comportamentul foarte relaxat sunt arme. Unul care e obișnuit să i se răspundă cu pumnul (ca să aibă un pretext să dea și el) intră la idei când vede că nu manifești niciun fel de frică, furie sau agitație, te uiți la el ca la un cățel mic și arțăgos care te latră cu furie. Și eventual mângâi cățelul pe cap, să tacă 😀

    Până a venit unul care simțise colții javrelor cu 2 și 4 picioare pe pielea lui și rămăsese cu cicatrici, și a zis: ca să fie adevărat, trebuie ca împricinatul să fie 100% sigur pe el. Să simtă că nu are de ce să se teamă de o javră, dacă iese cu hinghereală. Și să aleagă în mod conștient calmul și atitudinea civilizată, fiindcă știe că necivilizația se lasă cu sânge și oase rupte. Când se vede asta pe figura lui, golănimea caută motive să nu îl mai provoace.

    PS: oamenii nu ajung să fie curajoși și superiori ca James Bond până când nu le-a fost măcar o dată frică. Dar nu frică de un pumn. Teroare. Frică de îți vezi moartea cu ochii; sau, mai rău: frică să nu îți pierzi casa și tot ce ai și să ajungi aurolac pe străzi. ”După ce a trecut și asta” (vorba unui mare general american), te cam doare în pix de gândacii din jur.

  • Iata, aici suntem pe 100% aceeasi linie (cand vine vorba de conflict cel putin), desi la Mega Image politetea iti aduce doar bonul mai repede.

  • Bre, eu am credeam că mi se părea, dar am perceput chestia asta încă de-acu’ vreo 10 ani. Și nu exagerez. 🙂

    Pe de altă parte, e logic să fie așa și caracteristic omului ca ființă animalieră vis-a-vis de societatea din ce în ce mai agresivă și mai înconjurătoare: îi e mai la îndemână să fie bou, ba chiar să se dezvolte pe latura asta, decât să dea cu săru’ mâna la babe. 🙂

  • Da, e veche treaba, dar fiind ceva mai tinerel acum zece ani, lumea credea ca-s mereu sarcastic :))

  • Totul tine de educatia primita si de acasa si din scoli. N-o sa ajungem niciodata sa zambim neconditionat cum o fac cei din afara !

  • Da, dar nici fals sau excesiv, deci tot e ceva 🙂

    P.S: Blogul tau pare putin picat. Ce platforma e aia :)?

  • Ma aflu iar in situatia imposibila de a declama ca ori Timisoara e o oaza de calm & politete, ori Bucurestiul e o hazna. Ma rog, vag exagerat.

    De cind a ajuns nenatural sa te comporti politicos cu oamenii?! Si unde? N-am intilnit inca functionar care sa devina paranoic doar fiindca il iei cu “buna ziua” in loc de “pizda ma-tii unde e dosarul”. N-am intilnit inca curier care sa se astepte sa-mi bag pula in sufletul lui, doar pentru ca a gresit ceva. Bine, in continuare oamenii te iau de prost daca esti de treaba, dar nu asta era subiectul articolului.

    Serios, scoate niste exemple concrete, ca am citit articolul si singura mea reactie e ceva de gen “does not compute”.

  • Stai putin, astea sunt gesturi normale (un salut cand intri in incapere). Este vorba mai degraba despre tonul general al conversatiei.

    In exemplul tau cu functionarul, situatia ar fi cam asa: Saluti, spui ce ai pe suflet, iar individul iti spune ca nu gaseste sau nu se poate. Tu de-aici incerci sa-i explici extrem de politicos situatia sau ii spui frumos cum te pisi tu pe tot ce fac ei si pe Stat si cum ei sunt platiti din banii tai. In ambele situatii ai avea partial dreptate si in ambele ai putea avea rezultate, dar, in mod ciudat, politetea (usor exagerata, daca se poate) il va face pe cel de la ghiseu sa se teama mai mult.

    Situatia e destul de banala si cu o explicatie simpla (poate ca si functionarul ala simte nevoia sa defuleze), dar, daca o aplici la o intalnirea cu un paznic sau intr-o situatie unde lucrurile ar putea deveni periculoase, vei obtine cam aceleasi rezultate.

    P.S: Bucurestiul e o hazna pentru ca oamenii care-l populeaza aleg administratori de haznale pe post de primari si pentru ca aceiasi oameni nu-si iubesc suficient orasul. Altfel, frumos si divers ar fi, iar ca civilizatie si oportunitati e in continuare cu niste ani in fata tarii (incepand cu minunatul Cluj :))), cum ar si trebui sa fie. Valcean fiind la baza, inca nu-mi vine sa cred ca s-a putut fura in Capitala si la ce nivel. Mi se pare imposibil ca in 11 ani sa nu poti sa termini o pasarela, avand bugetul a 2-3 orase medii de provincie…

  • Sa ma simt vizata?

    Serios, pe mine daca ma opresti pe strada si nu imi spui in trei secunde direct ce vrei, iti crap capul cu prima chestie pe care o gasesc la indemana. Preventiv.

    Urmare a jumatate de viata in care prea multe gunoaie umane m-au masurat si probabil dezbracat din priviri, m-au fluierat, mi-au imparsit ce fantezii sexuale au avut cu mie, si-au infasurat tentaculele in jurul meu si eventual au incercat sa ajunga sub haine, m-au apucat si m-au sarutat din senin.

    La drumul mare, in miezul zilei. Nu doar in Bucuresti. Exact la fel si in Munchen.

  • Buna dimineata, draga vizitatoare a acestui blog si va multumim pentru comentariu :))

    Glumesc, dar… stai, “m-au apucat si sarutat din senin”? That happens/happened?

  • Stai, e ceva nou cumva? Yep, happens.

    Asa cum se intampla sa mai mananc litere prin comentarii. Sa-mi trag palme, nu-mi vine sa cred ca am scris “imparsit”…

  • Cum am lasat copywriting-ul si publicitatea de ceva vreme, nu am observat :))

  • Rar mai sunt oamenii educati in ziua de azi, iar acest lucru nu poate decat sa ma intristeze, de multe ori stau pe banca si observ comportamentul celor din jur si constat ca am uitat sa fim oameni..

  • Greu cu educatia si politetea in ziua de azi oriunde te-ai duce …..

  • brontozaurel: cu bâta lui Harley Quinn 🙂

  • Pe la sfârșitul anilor 90, în vremea când corectitudinea politică, discriminarea pozitivă,feminismul supralicitat nu erau atât de în vogă ca și acum, un nene (românaș de-al nostru)povestea că fiind la studii postuniversitare în Canada, avea obiceiul (prost după câte se pare) de a deschide ușa în fața reprezentantelor sexului frumos la intrarea în cladire.La care, o duduie progresistă i-a replicat ofticată că n-are nevoie de așa ceva, se descurcă și singură, se vede că e european.Politețea ca discriminare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.