Baba și moșul din poveste

Cum am început să mă rostogolesc pe panta amintirilor ca un cartof în mașina de spălat (șșșt, se poate întâmpla oricui), mi-am zis că e păcat să-mi tai singur avântul…

De fapt, nu despre amintiri aș vrea să vă vorbesc, ci despre vechimea lor și despre oamenii care le poartă în spate. Mai precis, aș vrea să vorbim puțin despre vârstă. Generația mea a ajuns acum la etatea la care fie are familie, copii și datorii și e întrebată când ia o pauză, fie și-a luat o pauză și e întrebată de ce n-are familie, copii și datorii.

E oarecum normal, suntem cea mai liberă și liberală generație de până acum. Suntem și cea mai constrânsă financiar și debusolată – e la fel de normal, abundența înseamnă alegeri, iar alegerile înseamnă șanse sporite de a câștiga și șanse sporite de a cădea în fund. Dar nici despre „mileniali” vreau să vorbesc, ci despre… părinții lor.

Văzându-i pe cei care s-au chinuit să ne crească în timp ce se chinuiau la rândul lor să crească în post-comunism, mi-am data seama că niciodată nu mi-am închipuit că „bătrânețea” lor (sau începutul ei) va arăta așa. Nu, nu, stați liniștiți: nu vorbesc despre pensii mici, lipsă de recunoștință și alte tristeți românești. Nu că n-ar exista, doar că pur și simplu mă așteptam la ele.

Ce vreau eu să sublinieze e altceva, ceva plăcut – altfel nu începeam articolul ăsta cu cea mai pleoștită glumă cu cartofi din scurta istorie a glumelor cu cartofi.

Vedeți voi, dragii moșului, și generația alor mei, dar și generația mea (ăștia de 28-30 și ceva) a crescut cu o total altă imagine a bătrâneții. Noi am crescut cu poveștile cu bătrânei sfătoși și conservatori, în general retrași la țară sau undeva la „gura sobei” (sunt destule orașe din România care încă mizează pe ultima pentru încălzire).

Bătrânii din poveștile noastre erau cumva împăcați cu bătrânețea, vizitați de nepoți și preocupați de tot felul de activități „productive” precum cultivat grădina (chiar și când nu aveau una), plimbat pe coclauri, cules fructe, pus murături, sculptat și croșetat. Asta când nu colecționau vechituri și spălau cuverturi imense la intervale regulate. Ca alternativă, puteau sta cuminți în jurul radioului sau face integrame împreună, iar dacă voiau să populeze imaginația vreunui scriitor interbelic adunau nuci în poale și sân. Ce mai, maximă distracție!

Dar ce să vezi: bătrânețea părinților noștri sau a majorității lor nu prea seamănă cu ce credeau manualele școlare că ar trebui să fie un „pensionar”. Și asta mă bucură fantastic de tare. Șocul pe care l-am avut cu ani în urmă văzând pensionari din Europa de Vest mergând pe role în parc și comportându-se la 75 ca la 25 s-a transformat acum într-o surpriză plăcută. De altfel, cu ani în urmă, pe când lucram încă în publicitate, o filmare de spot mi-a confirmat din nou bogăția interioară și exterioară a „noilor bătrâni”. În sfârșit, putem spune că femeia cu batic a secolului XX începe să intre ușor în uitare și la fel și gospodarul care-ș repară la nesfârșit Dacia.

Bătrânețea nu e sfârșitul lumii. Bătrânețea e ultima mare ocazie de a crește: de a te plimba, de a citi, de a încerca să te împaci cu tine. Ok, știu că unele lucruri costă și banii pot fi o piedică serioasă în calea creșterii, dar Antena 3 n-ar avea un public, dacă publicul n-ar vrea să aibă o Antena 3. M-am întrebat deseori, văzând bătrânii care stăteau pe băncuțe și reciclau aceleași bârfe și cancanuri politice: băi, davoi de ce nu faceți ceva distractiv? 

Din fericire, ai noștri chiar fac! Chiar dacă o parte încă folosesc mail-ul pentru a trimite „.ppt-uri amuzante”, e greu să nu observi că părinții au năvălit de câțiva ani buni pe Facebook. Mulți dintre ei au depășit de ceva vreme stadiul pozelor „share-uite” și au început să scrie articole lungi și coerente (unii scriu chiar și cu diacritice cc @mama). Alții se uită la seriale pe Netflix și HBO Go (cc @tata) și te trezești brusc că nu mai vorbești singur la reuniunile de familie.

Bătrânețea părinților noștri

(Sursa Imaginii: Pear-Shaped Comics)

Să nu mai vorbim despre Whatsapp pe care toată lumea știe să-l folosească – că Google e deja indispendabil de vreun deceniu. De altfel, ai mei mi-au trimis destule filmulețe sau articole interesante pe care „nu le știam”.

Magazinele online sunt și ele acum destul de accesibile și sigure și, chiar dacă asta lasă loc de speculație și păcăleli, parcă se umflă puțin inima în tine când afli că maică-ta și-a luat o eșarfă de pe net și că taică-tu își cumpără accesorii pentru telefon de pe site-uri specializate.

O mare parte din vină o are și avalanșa de informații disponibile în buzunar – acum mai toate telefoanele mobile sunt „inteligente”, chiar și ălea care costă cât costa o husă de Nokia 1100 la lansare. Acum poți să ai net nelimitat cu banii pe care-i pierdeai la Loto.

Cu șapte ani în urmă părinții ăștia pasionați de tehnologie erau încă o raritate, dar acum, când s-au prins că pe Youtube au seria integrală Adevăruri despre Trecut și că o pot vedea pe mobil, lucrurile s-au schimbat. Acum se întâmplă din ce în ce mai des să te sune ai tăi pe Whatsapp și să te întrebe ce ai vrut să scrii în ultima postare pe Facebook. Asta când nu-s ocupați cu vreun ONG, cum mai aud pe la prieteni.

Și sincer vă spun: mă bucur pentru ei! Nu de alta, dar bătrânețea „clasică” îmi părea teribil de plictisitoare (mai ales dacă nu erai campion la croșetat sau pasionat de sfânta alchimie a murăturii). Mai mult, bătrânii „tradiționali” mi s-au părut întotdeauna mult prea sfătoși pentru cât de limitată le era experiența. Acum sunt mai confortabil să aud sfaturi de la oameni care au văzut 2-3 țări, Breaking Bad și vreo 400 de meme cu pisici. Știu că vorbim aceeași limbă!

În plus, asta mă face să am o oarecare bănuială și despre bătrânețea mea, presupunând că o să mă bucur de una. Ar fi o bătrânețe plină de cărți necitite, seriale nevăzute și tone de jocuri inutile cumpărate pe Steam. Asta când n-aș scrie articole de moș (ceea ce fac și acum, de altfel) sau când nu mi-aș teroriza eventualii nepoți cântând zgomotos la chitară piese heavy metal din propria tinerețe. Uite, dragii moșului, pe-ăștia îi cheamă Amon Amarth: când io strig „Thor!”, voi urlați „Let your hammer faaaalll”, da?

Poate că sunt optimist, dar eu chiar cred că bătrânețea noastră n-o să fie una plictisitoare, cu sau fără urgiile economice care vor urma. O să ne putem oricum scoate nepoții la cules de mere și atunci… după ce-i batem cu 7-0 la Call of Duty: Modern Warfare 15.

P.S: Mă bucur enorm și să văd oameni din generația părinților mei (și pe ei implicit) scriind. Mă bucur să văd că scrisul nu tace cu vârsta.

11 Comments

  • Omule, acum părinții tăi (presupun pe undeva la 60 give or take) nu sînt bătrîni! aia sfătoși din poveștile din trecut erau ăia care nu mai puteau să se ridice de pe scăunel, nu jucau tenis de plăcere că ai tăi.

  • Nu chiar – avem o medie de varsta destul de mica. Nici ai mei nu joacă tenis de plăcere și au și ei destule probleme. Ce încerc să subliniez e că modelul ăla (altfel greșit axat pe ideea că bătrânețea e sfârșitul lumii) e depășit și nu mai are șanse să revină.

  • Frazeologiile, termenii, parsările corporatiste nu-și aveau rostul. A se evita pe viitor „keyword”-urile și „catchphrase”-urile ăstea.

    În rest… adică, ai scris ce trebuia scris. Nu prea sunt eu de acord cu niște nuanțe, umpluturi, dar nu contează asta.

  • Bun și așa 🙂

  • Eu sunt baba 🙂 Am 55 de ani, 3 nepoți, un blog și un canal de YouTube and you made my day 🙂

  • Trei nepotei? Wow! La multi ani si… multi inainte 🙂 ?

  • Exact cum spunea alt cititor, e iritant să cataloghezi ca fiind ,,bătrâni” o categorie de vârstă în jur de 60 de ani, mai ales, tocmai, că mulți au un stil de viață mult mai alert încă față de predecesorii lor. E plin internetul de opinii limitative de genul, nu te mai ralia și tu lor.

  • Media de varsta din Romania e foarte joasa, deci 60 inseamna batranete fizica si, mai mult, 60 inseamna batranete prin ochii unui copil care ar putea face catalogarea.

    Asta nu inseamna ca asociez o anumita varsta cu vreo limitare sau consider ca cei trecuti de orice varsta ar trebui sa aiba vreun rol “prederminat”. Totusi, daca intrebi medicii, 60 de ani e inceputul varstei a treia – daca ii intrebi pe cei de 60, 70 e inceputul…

    Sa te simti tanar e una, sa nu-ti accepti varsta ca pe ceva natural e alta.

    P.S: Sansele ca eu personal sa ating varsta aia sunt mici, deci pentru mine ar fi fix batranete.

  • Ca veni vorba, nici batranii traditionali nu sunt de pus la colt: https://time.com/5718436/russian-mail-woman/

  • traitionali sau netraditionali, cum e cu RATB-ul la orele de varf? 🙂

  • Plin de batrani traditionali :)))

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow us

We will keep you updated

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.