Auziți, dar voi pentru ce mergeți la concerte?

Rocker în buletin, am început să mă duc la concerte live și să scriu despre ele cam de când îmi exprimam cu patos primele păreri pe blog. Cu alte cuvinte, de mai bine de 17 ani…

În 2023, având așteptări cu totul diferite de la viață, am ajuns la nu mai puțin de zece concerte, inclusiv Steve Vai, Powerwolf, Beast in Black, Amon Amarth, Sonata Arctica, Bucovina și Parkway Drive, dar și Rome, Al Di Meola sau Festivalul Enescu. Cu alte cuvinte, am urlat din picioare sau aplaudat de pe scaun la manifestări din mai toate sferele muzicale, fără să le pot ordona cu adevărat într-un top al performanței.

Deși 2024 nu mi-a permis pauze de respiro, am urmărit cu “atenție și îngrijorare” micile scandaluri din zona divertismentului autohton. Așa cum sigur ați auzit, ieri, la primul concert Coldplay, a fost adus un băiat pe scenă care a cântat ceva manea și publicul a huiduit în masă. Buuun, nu e prima dată – s-a mai întâmplat și înainte, în deschiderea unui Gogol Bordello și anul trecut, când Gheboasă a îndrăznit să înjure într-o piesă, înaintea unui concert Imagine Dragons.

Pe lângă faptul că nu puștiul ăsta e de vină, cum nu a fost nici Gheboasă, am și eu o întrebare: Voi pentru ce mergeți la concerte? E o întrebare care bate în ambele direcții, atât în cea a celor care s-au simțit lezați de „micimea” actului artistic al manelistului, cât și pentru cei care ne dau lecții despre ce mare gest de incluziune a făcut Chris Martin, alegând acest cantautor exotic – întâmplător aflat pe trend.

Nu de alta, dar eu merg la concerte exclusiv pentru a asculta muzică interpretată pentru mine, acolo. Merg pentru muzica live și pentru spectacolul extraordinar din jurul ei. Nu are importanță cât de titrate sunt trupele de pe scenă, cât timp îmi plac. Mai mult, nu mă interesează cauzele pentru care luptă solistul (ascult cu succes trupe vegane, cât timp nu cântă despre morcovi) și cu siguranță nu mă interesează cât de cult sau incult par în fața altora pentru că ascult amalgamul muzical de mai sus.

Știu că metaliștii ar trebui să fie elitiști (și mulți sunt), dar imediat ce te îndepărtezi puțin de fenomen, îți dai seama cât de fascinant și de ridicol este, în același timp. E o muzică foarte complexă compozițional, unde toată energia se concentrează pe sound-uri agresive și videoclipuri dubioase. Pe mine, personal, chiar asta m-a apropiat de el – metalul e un mediu unde îți poți trăi fanteziile de libertate sau explora dramele personale fără teamă, ba chiar ești încurajat să o faci prin versuri și muzică. Bine, ar mai fi și momentele ălea când, deprimat sau agitat fiind, primești un riff de nota zece de la o trupă din fundul Suediei și ieși imediat din starea de legumă.

Amon Amarth - Concerte Live Powerwolf - Concerte Live

(Heavy metal-ul e probabil singurul gen muzical mai teatral decât teatrul. În stânga îi aveți pe băieții de la Amon Amarth, cu un viking fals pe scenă, iar în dreapta pe Powerwolf, cu un întreg cimitir artificial. Dacă citiți de pe telefon, pozele se suprapun.)

Ce încerc să spun aici este că elitismul pe care-l percepem față de propria muzică este mai degrabă dorința noastră ca ea (și prin conversie și noi) să fie ceva special.

De-asta pozițiile ofuscate de tip “Cum să cânte Gheboasă în același concert cu Imagine Dragons?” sau “Cum să îl aduci pe Babașa pe scenă la Coldplay?” n-au niciun sens. În primul rând, nici Imagine Dragons și nici Coldplay nu sunt trupe pentru cunoscători și în niciun caz pentru “rockeri”. Sunt două trupe care au început în zona soft-rock sau indie-rock/britpop în cazul Coldplay și apoi au devenit trupe de pop comercial, ultracunoscute și ultrapopulare. Asta nu e neapărat un lucru rău (mai ales pentru finanțele lui Chris Martin) și nici nu înseamnă că muzica lor a devenit mai proastă. Înseamnă doar că ar trebui tratate ca ceea ce sunt: niște trupe de consum, cu ideologii de masă, băgate pe gât de impresari.

Prin urmare, într-un concert de două ore, v-au stricat atât de tare cheful 2 minute de ceva care nu vă place? Nu de alta, dar sunt sigur că cei de la Coldplay au cântat și piese pe care nu le știați.  De fapt, dacă e să fim onești, 3 pătrimi din cei adunați acolo se familiarizaseră cu Coldplay pe vremea lui “A Rush of Blood to the Head” (un album excelent, de altfel) și pierduseră contactul cu ei după X&Y, motiv pentru care au fost și atât de mulți oameni care au cerut un Best Of, nu o recapitulare a ultimului album (chit că fix despre asta este un TURNEU).

Desigur, nu vreau să se creadă că iau apărarea momentului de pe scenă și nici că aș fi în clubul inclusivității (vă mai amintiți de Bono, chiar?). Muzical vorbind, Babașa nu avea ce să caute acolo, dar nici nu a distrus un act de o puritate muzicală nemaivăzută.

M-am lăudat mai sus că am fost la Enescu, nu? Ei bine, sunt atât de incult încât, din trei seri la care am participat, mi-a plăcut fix aia cu “muzica veselă” a corului Maggiore, pe când simfonia din Londra m-a plictisit îngrozitor – deși în fața mea, o doamnă cu mai multă cultură muzicală, parea cuprinsă la maxim de fior. Asta e, atâta pot. La fel, dintre Steve Vai și Al Di Meola (mă bucur mult că și-a revenit) voi prefera mereu concertele primului chitarist, deși al doilea este în general considerat alegerea “mai cultă” (de fapt, Al Di Meola e la rândul lor foarte popular și e motivul pentru ca oameni ca Marcin și Polyphia au astăzi succes).

(Cum spuneam, stiluri diferite)

Prin urmare, tind să cred că cei care au venit acolo pentru a-și retrăi puțin adolescența, pentru a-l vedea pe Chris Martin la lucru, sau doar pentru asculta niște muzică pop bine interpretată, au primit fix ce au vrut. Până la urmă, nu poți să umpli stadioane de fani dacă nu faci și un show pe măsură.

În schimb, cei care au mers pentru poze Instagram, pentru cele două piese pe care le știau sau doar pentru a se putea lăuda că au fost la un concert cu “bilet scump”, sunt probabil destul de confuzi. Din fericire, există un medicament: cât mai multe concerte, atât cu artiști români, cât și cu artiști de-afară. Odată ce ne vom obișnui cu ideea de muzică live și de spectacol muzical, ne va fi mult mai ușor să trecem peste faptul că trupa noastră nu face de fapt nimic special sau că la un concert de muzică pe gustul nostru s-au auzit și două minute de lălăieli pe gustul altora.

P.S: Dacă ar fi să fac totuși un top nu după performanțe, ci după cum m-am simțit la concertele de mai sus, aș zice că Steve Vai, Parkway Drive și Beast in Black iau primele trei locuri. Poate o să-mi fac cândva timp și să le detaliez. Altfel, toate imaginile îmi aparțin.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

11 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Edelweiss

Ți-am spus am fost pentru că soție. Și eram curios cum se prezintă o trupă de genul ăsta. Nu am avut vreo tresărire rasială când am văzut momentul gândit de Coldplay în cadrul celui de al doilea concert. Nici românismul meu îndoielnic nu a fost lezat de prestația lui babușcă. Ce mă scoate din minți, și nu are legătură cu alegerea lui babușcă, este faptul că nu mai ai voie să ai păreri contrare. Trebuie să îi respecți pentru că sunt țigani. Pai eu plătesc taxe și ei nu. Nu contează, ei sunt minoritate. Dar asta este o discuție lungă.
Ce mă interesează este de ce nu s-a huiduit și la a doua apariție? Și câți din ăia care au huiduit ascultă numai umpic, manele.

anukoi

Edelweiss Uite aici o explicație pentru lipsa (deși cred că au fost, dar nu ca în prima seară) huiduielilor https://republica.ro/cum-a-cantat-coldplay-in-deschidere-la-babasha-in-a-doua-seara-lectie-de-manipulare-a-maselor-cu-talentatul.
Oricum, mult prea mult zgomot pentru ceva nu foarte important.

brontozaurel

Primul meu gand citind a fost cand naiba au venit Powerwolf la noi anul trecut. Ah, 6 iunie. E OK, nu mai mai stresez ca i-am ratat. In seara aia l-am intalnit din nou pe Joe Perry inainte de concertul Hollywood Vampires. Ceva ce nu se intampla de multe ori intr-o viata. Altfel, ca sa raspund la intrebare… Initial pentru ca pur si simplu eram curioasa cum e la un concert. N-am avut aproape nici o tangenta cu nici un fel de muzici pana spre sfarsitul liceului si inca vreo cativa ani buni dupa aia n-am prea stiut cum pot sa descopar mai mult. Internet n-am avut acasa pana in a doua jumatate a lui 2006. Prin 2004-2005 am inceput sa descopar mai mult, stand pe internet in laboratoarele de la facultate si pe la diversi colegi. Printre altele, am inceput sa descarc concerte. Si, chit ca unele erau la o calitate oribila fata de standardele de azi, am inceput sa ma intreb cum ar fi sa fiu si eu intr-o zi la un concert. O data in viata. In cele din urma s-a intamplat si asta. Si la cateva luni dupa primul concert, a picat anuntul – Motorhead la… Read more »

Last edited 26 days ago by brontozaurel
brontozaurel

Dupa cum am spus, ceva ce nu se intampla de multe ori in viata. :)) Daca ai fi fost acolo dupa cocertul lui Phil Campbell din Frankfurt inainte de pandemie… era un tip care a fost la vreo 400 de concerte Motorhead, o tipa care la fel, i-a urmarit multa vreme in concerte, intai doar ea, apoi cu toata familia. Motohead chiar au avut o multime de fani pentru care muzica lor a fost religie. Primul bilet (FanTicket, frumos printat, cu posterul turneului) s-a pierdut de tot. Dupa vreo doua luni in care n-a sosit, am trimis mail la Eventim Germania. Care mi-au trimis prompt un al doilea bilet. A ajuns in Romania rapid, dupa care… a intrat in gaura neagra a serviciilor postale romanesti. Efectiv n-am mai stiut nimic de el. Dupa o saptamana, cu doar o saptamana ramasa pana la concert, am luat un bilet de aici, de la Eventim Romania. Care nu ofera posibilitatea unui FanTicket, dar eu aveam deja platita calatoria, iar un bilet e un bilet. Al doilea bilet trimis de Eventim Germania a sosit pana la urma cu o zi inainte sa plec. Stai, ce? Ca i-am vazut de trei ori pe Heaven Shall… Read more »

Cryptoprocta ferox

Intrebarea din titlu … ne-ai dat greu! Dupa niste ani de mers pe la concerte – nu merg chiar in fiecare week-end ca nu ma tine nici timpul si nici buzunarul uneori, dar la minim 3-5 pe an tot merg – inca nu pot pune degetul pe un (singur) motiv. Poate pentru ca ascult cu placere mai multe genuri de muzica, poate pentru ca incerc sa fiu deschis la chestii noi, whatever. Oricum ma duc la concert (platind intotdeuna bilet, eu nu merg la susanele platite si parandaraturi de-ale primariilor) cu “pretentia” ca ma dreptul de a si evalua actul artistic respectiv. Daca imi place aplaud, daca nu, consider ca am dreptul la o parere si incerc sa o exprim cat mai civilizat posibil, dar o exprim. Dar mi se umfla vena pe cap daca vine un artist (ca s-au trezit cativa ametiti – Smiley, Erika Isac, Theo Rose – tot soiul de “manelisti” de-astia care canta pe la diferite susanele platite din bani de la bugetul primariilor) sa explice superior ca daca nu mi-a placut eu sunt de vina ca nu am “inteles” actul artistic si ca nu am nici dreptul sa comentez. Ba pe-a ma-tii! Inapoi la subiect:… Read more »

[…] Nu de alta, dar noi nici prea uniți nu suntem și nici multe momente de bucurie nu prea avem. Și când zic “noi” mă refer la toți locuitorii spațiului ăstuia geografic, indiferent de orientarea politică, statutul material sau părerea față de manelele cântate la Coldplay. […]

[…] Auziți, dar voi pentru ce mergeți la concerte? […]

11
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x