Cum in absenta conexiunii stabile la Internet nu am putut polua spatiul online cu vreo defulare sau cu incercari umoristice planuiam sa indop cat mai mult postul de fata. Pana la urma, am decis sa ma limitez la raspunsul la o intrebare, o critica si o scurta recenzie a concertului Leonard Cohen din 4 septembrie.

In prima faza a trebuit sa dau curs intrebarii lui Adrian Soare despre cea mai frumoasa amintire din copilarie. Despre intamplari din perioada invincibilitatii mele am mai scris, nu cu foarte mult timp in urma. Mai mult, imi e destul de greu sa decid intre amintiri dat fiindca exista destul de multe savuroase si destul de multe pe care le-am uitat (motiv pentru care le voi numi namintiri)

La ora asta, oscilez intre ”vara microbistilor” si ”vanatoarea de fantome” asa ca le voi dezvolta pe ambele pe scurt. Trebuie sa spun din capul locului ca sunt un fotbalist desavarsit : geniul neinteles din linia de aparare, centrul tactic al echipei, semizeul apararii.Am scuza ca pana in liceu devenisem ceva mai bun la baschet motiv pentru care faptul ca jucam fotbal ca o cizma epileptica nu prea mai conta. Cu sportul in sine nu am probleme dar ma enerveaza la culme fotbalistii. Cum poate deveni nene erou national un analfabet platit cu zeci de mii de euro ca sa dea golurile pe care ne bucuram extaziati ca tocmai le-a dat ?  In fine, divaghez. In timpul ”verii microbistilor”, alaturi de alte hipertalente ale scenei fotbalistice din liceu dar si de cativa oameni care stiau sa joace ne strangeam constant pe dealul din apropiere pentru a lovit exasperati mingea. Si ce fotbal nene : faulturi cu macel, conflicte cu oile unei babe nebune, porti de 0.5 m si un capitan de echipa mereu iritat de faptul  ca din doua suturi mingea ajungea in rapa. Nu stiu de ce persista amintirea. S-ar putea sa fie din cauza berilor baute in Jazz dupa ce ne dadeam sufletul pe teren sau faptul ca puteam amesteca gagicile cu jocurile si cartile pentru ca in final sa ni se para ca suntem ‘ntelectuali.  Nu stiu exact ce a fost exact, dar a fost misto.

O a doua amintire este una mult mai indepartata, din jurul varstei de 8 ani cand influentat de Legendele Olimpului si de un film cu fantome am conceput un blestem pe hartie arsa. Ulterior, l-am ingropat strategic in nisipul din fata scarii si i-am indemnat pe altii sa-l descopere. Blestemul continea o incantatie dubios de simpla pentru un spirit stravechi. Nu doar ca a functionat printre colegii de joaca si asa plictisiti dar incantatia noastra si paranoia ce a urmat a atras vreo trei scari de puradei speriati. Pasari ciudate, pisici invizibile, spirite care aruncau cu pietre…o feerie ! Totul s-a terminat cam pe la 11.00 noaptea cand ne-a dat prin gand sa ardem incantatia si sa o stropim cu apa sfintita. Cumva, tot eu am fost eroul.

Si acum, sinteza saptamanii (Costele, ai legatura):

-Leonard Cohen mi-a demonstrat inca odata , daca mai era nevoie, ca e parte din sfanta treime. Trag nadejdea de a-l mai vedea macar odata in concert si ca de data asta sa-mi vina si rudele si apropiatii care sunt probabil fani mai mari decat mine. Pe langa asta, organizarea ca de obicei a lasat de dorit la nivel plasare racoritoare, cozi si regulamente. Totusi, a fost un pas inainte fata de alte concerte iar aducerea pentru a doua oara in tara a lui ”your sincere friend, L.Cohen” este un plus. Pe de alta parte, un spectacol in Romania nu poate fi cu-adevarat gustat pentru simplul motiv ca invariabil la el va veni si o masa de imbecili. De la prostovanii care filmeaza in timpul concertului ridicandu-se in picioare  pana la cei doi idioti veniti cu un copil de maxim un an pe care-l leganau si plimbau prin fata noastra, de la grupul de moldoveni care se injurau si care au plecat dupa o ora si pana la baietii care se plimbau non-stop cu sucuri prin multime, romanii au fost acolo. Despre prezenta masiva a copiiilor sub 10 ani la concert nu mai are sens sa spun (pregatisem si doua caricaturi cu poze reale, dar m-am oprit). Pur si simplu lucrul asta ar cam trebui interzis. Chiar nu ma intereseaza ca-s scumpe bonele, imi pare rau. Nu am dat banii pe bilet sa aud un puradel urland si jucandu-se.La iesire era sa-l lovesc accidental pe unul dintre tipii de la Fara Zahar.

-Am trecut joi o ora pe la festivalul urban de publicitate AdFel. Nu am ce comenta in legatura cu probele, workshopurile si publicitarii prezenti acolo pentru ca nu am asistat suficient cat sa-mi fac o parere. Ce m-a iritat insa a fost ca pe langa hipsterii, rockerasii si micutii aroganti zilnic prezenti pe Motoare, festivalul asta a atras si o groaza de dobitoci minori cu pretentii. Intr-o dementa a idolatriei, oamenii isi fac cuiburi in jurul celor mai ”mari” , ajunsi secretare pe la agentii de apartament. Ii vezi de la o posta : barbi rase in dunga, cravate multicolore, bonetica , accent gay si aroganta nejustificata. Nu doar ca se sesiza instant lipsa de cultura si imbecilitatea dar ma consolez (la fel ca Jac) cu faptul ca intr-un mediu complet matur al industriei oamenii astia n-ar avea vreo sansa la interviu. Oameni de 14 ani care vorbeau despre campanii, gagicute fumatoare care stiau deja ”cu ce se mananca” treaba si tot felul de dubiosi care te speriau suficient cat sa nu mai cauti oamenii de bine. Ce sperati ? Credeti ca fara minima cultura si talent o sa apara de dupa o tufa un director de creatie si sa spuna ”Bai sa mor eu, ce cravata gay ai, hai la noi, iti dam 1000 de euro !”.

P.S : In timp ce Guvernul se ocupa cu ajutoarele de criza in faina si zahar pentru someri (am surprins o imagine la Universitate) exista oameni care de multa vreme sunt intr-o acuta criza sociala. Am mai scris despre ei si despre modul in care persoanele cu dizabilitati sunt tratate in Romania. Decat sa merg sa ecologizez gagici sau sa ma bat cu pumnii in piept ca discriminam toate jigodiile as prefera sa pun cumva mana si sa ajut in domeniul asta. Pe moment, s-a sugerat ca un inceput ar putea fi formularul asta.