Cinci intamplari din copilarie

In primul rand, fara vreo legatura cu titlul sau articolul ar trebui sa multumesc organizatorilor concursului Artmark & D-Generation pe care intr-un final l-am castigat. Nu o sa ma autoelogiez pentru ca e o chestiune subiectiva. Am luat contact cu cei care imi vor inmana premiul insa nu o sa bat lumea la cap cu banii pentru ca nu mor de foame. Ce voiam sa subliniez aici este ca prezenta a sase oameni in juriu si lipsa bannerelelor care sa-mi umple blogul fac genul asta de concursuri ”de recomandat”.

Tag-ul a pornit de la un fost coleg care ma tot bate la cap pe mail sa fac un post despre copilarie. Stiu ca am alte datorii in domeniul ”lepselor” insa asta are si un factor de presiune atasat. Copilaria nu este un subiect recurent pe blogul meu asa ca nu voi insista prea mult. Nu am mai scris de ceva zile bune, asa ca postul are si un tag ”More” la un punct, nefiind tocmai scurt. Daca il cititi integral veti da si peste schema unui dispozitiv inovator.

1.Floarea de Marbelara

Pe langa amicii de varsta mea (Alex, Ovi, Alex2, Ciprian & Razvan, etc) am avut pana pe la  vreo 13 ani si doi oameni mai mici care ma admirau suficient cat sa ma incurajeze in diversele tampenii pe care le intreprindeam, Purky si Cipi dupa porecle. Sus-amintitul Razvan avea idei similare deci uneori aveam si complici directi. Fiind un pusti cu imaginatie hiperactiva si cu un calculator in bot (pe care culmea, il gaseam pana la o varsta neinteresant comparativ cu placerea de a iesi afara) aveam o groaza de idei dubioase de jocuri si proiecte. Unul dintre aceste proiecte a fost ”Floarea de Marbelara”.  Marbelara era o planeta in superbul platformer Jazz Jackrabit iar ideea cu esenta florii magice care sfintea anumite locuri o luasem dintr-o carte similara Vrajitorului din Oz dar ceva mai complexa.Ce a iesit ? A iesit ca eu impreuna cu cei doi sustinatori am adunat vreo douazeci de flori  (cu radacini  si namolul aferent) din gradina ”lu’ Nenea Bebe” si le-am indesat intr-o sticla de un litru plina cu apa. Dupa trei saptamani am mers sa culegem ”licoarea magica”. Plantele descompuse te faceau sa lacrimezi la propriu….duhoarea era oribila insa asta nu ne-a oprit ! Am sfintit intreaga scara cu un miros care a disparut dupa numai trei zile si s-a lasat cu ”cercetari amanuntite” si cu vina data pe un boschetar care mai zacea in subsolul unor blocuri.

2.The Cat-apult.

Ca sa nu intre la banuieli iubitorii de animale trebuie sa mentionez din start ca  pana pe la 10 ani eu eram ala care impreuna cu inca trei oameni oameni si doua fete de la alta scara aduceam tot felul de creaturi ale maidanului in zona blocului si le indopam si curatam. Imi asum vina pentru ca mai toti procedam asa si dupa o varsta ne-am lecuit in grup.Pisica zburatoare a fost un proiect care s-a sfarsit fara victime. Am dat drumul unei pisici de la etajul patru din scara blocului. Nu sariti ! Pisica era infasurata complet in carton si baloane umflate cu apa , agata fiind de o punga imensa de cumparaturi pe post de parasuta. Evident ca greutatea ”armurii” a facut-o sa nu se poata orienta spre o cadere in picioare iar parasuta a incurcat-o in picaj. Norocul a fost ca pusesem cam un sfert de metru de iarba si ziare pe jos asa ca a cazut pe moale si a ramas doar cu sperietura.

3.Soba din gradina

Inainte ca ”gradina lu’ nenea Bebe” sa fie ingradita (de catre proprietar, evident) si transformata in ceva ce aveam sa apreciem mai tarziu, aveam dubiosul obicei de a construi diverse in ea. Pe langa obisnuitele cazemate si transee (pacaleam colegii ca blocul nostru se afla pe un templu stravechi) mai construiam uneori si case. Casele insemnau vreo cinci buruieni mari impletite si acoperite cu iarba. Coliba finala era inegala asa ca instauram niste camere ipotetice in ea iar la mijloc exista ”camera de Doamne ajuta”, o porcarie de vreo 20 de centimetri pe 20. Aici m-am hotarat eu intr-o frumoasa zi de vara sa amenajez o soba in ideea ca ”intra multi si e frig”. Netinand cont ca vila sustinea maxim 2 oameni care nici macar nu ajungeau la ”camera de Doamne Ajuta” am dat foc la niste paie intr-un tubulet de metal (la opt ani nu faci legatura foc = oxigen). Din nefericire focul a incendiat ”camera de Doamne Ajuta” si trebuit sa turnam vreo patru galeti de nisip peste constructie ca sa oprim extinderea lui.

4.Flacara Olimpica

Asta e o amintire de la sase ani care mi-a venit imediat dupa ce am mentionat cuvantul ”foc”. Era in perioada jocurilor olimpice din Norvegia si de-abia imi pusesem telefon fix. Cel de-al treilea telefon pe care i l-am dat mamei mele a sunat cam asa ”Mami, am facut o flacara mare olimpica asa cum am vazut la televizor. Am pus multe multe hartii intr-un cornet, le-am dat foc si acum alerg cu ea prin casa. O sa castiiiig !”. Mama a fost incantata…

5.Invazia extraterestra\Magicienii

In urma vizionarii unuia dintre multiplelele filme ieftine cu extraterestri care rulau pe televiziunile locale, am reusit sa instaurez cu succes panica pentru scurta vreme printre toti amicii si ”coinacii” (regionalism, pusti mai mici decat tine si enervanti) din zona blocului meu. Din doua bete, un carlig, trei cioburi (din cele de la multiplele sticle de bere care se gaseau pe jos) si doua cartoane facusem un detector care datorita mizeriei vedea nave extraterestre si ”inflitrati”’ peste tot. Facuseram tunuri antiextraterestri si ieseam noaptea si impuscam diverse naluci pe cand ziua tot baricadam cu sarma ”obiectivele strategice”.
Dupa ce s-a mai dus mania invaziei, eu si Cip (diferit de Cipi) am inceput sa-i speriem pe-aia mici cu puterile noastre magice (trucuri ieftine de la TV, cu sau fara carti) si sa-i avertizam ca ”Marele dragon rosu” va declansa o batalie magica pe Pamant. Mai mult, unora le spuneam ca le-am facut parul verde si ajungeau sa ne parasca parintilor si sa plece bocind ca le-am stricat parul cu ”magie puternica’. Sunt convins ca cei mari erau constienti de gluma dar era fun sa intre in joc.

(Schema tipica a unui detector de extraterestri)

Ar mai fi fost si altele de mentionat, cum ar fi drogarea cu nitrolac a unei intregi clase (clasa a patra A ) datorita neglijentei celor ce lacuiau lambriurile, jocul de-a Prince of Persia printre masini, inventarea unui dispozitiv de extras caldura, concursul de figurine din namol, inventarea unei sanii pe nisip(care a insemnat cateva vanatai pentru mine si Purky) sau instaurarea panicii printre copiii de la trei blocuri in urma eliberarii unui duh malefic care salasuia in garajaul de la scara C.  Dadeam ”ture” de bloc, inventasem cel putin  20 de jocuri gen Monpoly\Dungeons and Dragons , reviste de benzi desenate (pe care le numeam ”comix”)  si carti de joc gen Magic The Gathering. Pe de alta parte, as prefera sa las cititorii cu povestiri mai amuzante si mai mult timp liber sa intervina. Deci, un tag pentru oricine doreste sa-l preia  – bonus : nu ma supar daca lasati link-uri in loc de trackback-uri.

P.S : Ori am imbatranit (in anii blogului, vorba vine) ori a inceput sa-mi creasca toleranta pentru oameni si sa-mi scada toleranta pentru lasi si oamenii ”ieftini” de orice apartenenta. Zic asta pentru ca azi dimineata am gasit in querry-ul de moderare un comentariu in care mi se explica ca a face oamenii sa rada este un lucru greu si ca articolul meu este o cretinatate. Daca termenii si adresarea ar fi fost decente, il lasam. Nu a fost cazul, am dat spam fara sa ma gandesc. De ce ? Pentru ca respectivul incercase sa anonimizeze totul (mai putin IP-ul) in ideea ca i-ar pasa cuiva. Am mai spus-o si o repet : Anonimii nu pot avea o opinie. Daca eu nu pot sti nimic despre tine (nu ma intereseaza unde stai sau cati ani are consoarta ta, dar un post pe blog, un site..ceva care sa spuna ”Gigel nu e un imbecil”) nu te voi lua niciodata in serios. Voi considera opinia ta urletul unui mosulet frustrat care se ridica la fiecare discurs politic sa spuna ca ”Politcienii e hoti”. Poti sa ai sau sa nu ai dreptate, atata timp cat nu existi nici macar printr-un nume sau referinta online , NU AI O OPINIE !  O opinie este ceva subiectiv si presupune un subiect rational, nu un ”ceva” care nu are taria unui nume. Tin sa-mi incurajez un coleg care lucreaza in new media la un site pe teme sportive si care este uneori atacat de anonimi : Omule, atata timp cat tu ai publicat ceva, ai un nume sau macar un mail valid, esti deasupra ! Daca primesti o critica pertinenta de la un personaj care macar prin mentiuni exista online, atunci asuma-ti-o. Altfel, nu ! (Indiferent de continutul ei – se intampla ca individul amintit mai sus sa fi avut dreptate in legatura cu smulsul de zambete asa ca am fost finut si i-am raspuns pe blogul D-Generation). Poate voi fi dragut mai tarziu si voi da approve la comentarii pentru ca nu le-am sters – totul e in functie de replica anonimului si de cat de mult si-ar putea asuma o afirmatie.

49 Comments

  • Yaaaaay ! Mi-ai raspuns la tagul meu pornit din online !

    Cat despre P.S-ul ala monstruos : Parca te laudai ca ai terminat-o cu raspunsul la mesaje de tampiti.

  • Chestia e ca nu era un mesaj de tampit si daca stau sa ma gandesc nu era nici un mesaj al unora dintre iritantii clasici care bantuie pe blogurile din Ro. Avea doua doua mari hibe : Era totalmente anonim (mail inexistent si incercare pseudointelectuala de a fi criptic) si continea o afirmatie fara argumentare ”ai scris un articol cretin”. Pe de alta parte omul scrisese ceva despre cat de greu este sa faci pe cineva sa rada (din nou fara vreun argument). Evident, sa faci pe cineva sa rada este foarte usor pentru ca traim intr-o perioada a stimulului imediat, al divertismentului ieftin si prostiei comandate insa sa faci un om care gandeste sa rada este intr-adevar greu.

  • revolutionar detectoru. ar trebui patentat 🙂

  • Foarte interesant articol!
    Ai fost un copil plin de energie si imaginatie. Bravo!
    Din pacate in ziua de azi, majoritatea copiilor nu ies sa se joace afara. Stau in casa la calculator, iar peste cativa ani or sa ajunga grasi, sedentari si retrasi, pentru ca nu socializeaza cu alti copii.
    In copilarie ne jucam cu cornete, aruncam cu pungi cu apa in lume, ne cataram in copaci dupa fructe (fructele cumparate din piata nu prezentau atata interes ca cele culese de noi), au fost multe jocuri si clipe frumoase.
    Iar vecinii mai tipau la noi si ne mai trageau de urechi, dar nu tineam cont de ei…
    Tu te jucai mult timp afara?
    Vecinii tai erau de treaba, sau te mai trageau uneori de urechi?
    Mai vorbesti cu prietenii tai din copilarie?
    Succes!

  • Wow, un articol dat in anonim dar cu un mail valid, talk about an example 🙂

    Pai s-au cam schimbat mai toti prietenii din copilarie, fie s-au mutat , fie au evoluat in directii pe care nu le puteam urma pentru ca voiam mai mult de la viata.

    Cred ca stateam cam 3/4 din zi pe-afara (si asta include si orele de dormit). Eram relativ prudent in ceea ce priveste propria persoana dar tot faceam multe tampenii 🙂

  • 😀 mi-a placut articolul si tema (fie ea de bunavoie sau nu 🙂 ), asa ca o sa-l preiau si eu cred 😀 ca tot sunt in perioada lepselor :))

  • Nu incetezi sa ma uimesti…

  • Aia cu flacara olimpica e chiar tare :)). Cred ca ti-ai luat macar o mustruluiala serioasa pentru ea :D.

    Si eu imi aduc aminte de bataile cu cornete, strugurii furati din curtea de vis-a-vis, jocurile de-a ascunselea si toate cele. Parca noi eram mai copii, astia de acum sunt asa niste robotei. Si calculatorul asta o sa ii tampeasca de tot.

    Personal mi se par total aiurea parintii care se bucura ca plodul lor dintr-a treia stie sa umble pe net. Sau sa instaleze windowsul sau mai stiu eu ce. Ala nu mai e copil.

  • Alk : In ce sens ?

    Vaduva : Be my guest, sunt foarte curios.

    Garm : Mama s-a intors cu o ora mai devreme de la serviciu special pentru flacara mea olimpica. ”Astia de acum” nu suporta spatiul de-afara pentru ca n-ai gloante nelimitate.

  • iar eternul cliseu cu copiii care nu se mai joaca, ca blaaaa blaaaa. din punctul meu de vedere, e mai ok ca pustii de azi se impusca pe ecrane decat sa chinuie animale sau sa riste sa dea foc blocurilor cum vad ca faceai si tu

  • De fapt, nu. Nu am chinuit niciodata animale, pisoiului respectiv credeam ca-i fac o favoare (am si precizat asta). In putinele dati in care m-am jucat cu focul am fost suficient apostrofat cat sa nu repet experientele. Aveam un simt al masurii, chiar daca slab dezvoltat. Am un pusti pe la bloc in orasul natal pe care l-am auzit zicand senin ca ”vrea un pistol sa omoare oameni”. Ne jucam cu totii cu pistoale dar …

  • Sa-mi spui daca mentii leapsa, ca tocmai mi-am amintit chestioare din copilarie numa bune de povestit. :))

  • In sensul bun, fireste!

  • Silvy : Pai o mentin ,evident , I’m looking forward to !

    Alk : Mai stii, ma gandeam ca imi faci o analiza psihologica din care rezulta ca voi fi un dictator sangeros 😛

  • Superb descrisă ”Flacăra” ta 🙂 Dincolo de sperietură, sigur a zâmbit mama ta 🙂
    Cum descrie acum întâmplarea?

  • Foarte foarte faina insemnarea! Copilaria este tot ce avem noi mai pur in suflet.
    O seara minunata sa ai!

  • A face oamenii sa rada nu e chiar foarte usor insa tu ai umor din plin si relatarile au fost placute. Ai avut o copilarie frumoasa, iar asta isi pune amprenta pe anii de mai tarziu… 🙂

    p.s. Inca te mai joci cu focul? 🙂

  • Anca : Metaforic ma mai joc. La propriu evit mai ales cand ai de a face cu jucarii mai periculoase (precum centrale de gaze cu scurgeri). Cand eram mic probabil as fi interpretat totul ca pe o ”misiune”.

    Andi : A zambit, a zambit si cand a citit postul pentru ca la partea cu ”imputitul” scarii cu floarea mea magica nu isi amintea clar cine a fost vinovatul.

    Mihaela : Unii pot bloca sentimentul asta de ”copilarie” multa vreme dar cei mai multi il uita si acei ”cei mai multi” faceau poate copilaria primilor mai frumoasa.

  • Flacara Olimpica si Cat-apult rulz :)). Super. Vad ca pe poza ai deja watermark, urmeaza OSIM nu? 😉

  • Daca nu cumva incepe invazia inainte sa apuc eu sa inregistrez ceva.

  • Frumoasa si normala copilarie…, cu veleitati de inginer aerospatial…
    O zi minunata iti doresc

  • E bine daca e normala, ma consideram putin hiperactiv dar cred ca toti copii sunt asa.

  • @kros: n-ai tu norocul asta. “locurili” sint deja ocupate…

  • Astea-s soiul de povesti pe care le-as asculta la nesfarsit. Nazbatiile din copilarie.
    Si aceeasi intrebare mi-o pun si eu: cum se mai distreaza copiii in ziua de azi- impreuna, vreau sa spun? Locuiesc la un etaj plin de copii. In afara de mine :)) mai sunt vreo sase (cate trei la fiecare familie), dar nu i-am auzit niciodata chitaind impreuna. Vara e la fel de tacuta ca si toamna ploioasa. Nu vezi piciorus de copil afara, sa se joace frunza, tarile (adoram jocul asta), de-a v-ati ascunselea, leapsa (pe toate, cocotate, ouatelea, nu conteaza), sa faca campionate de volei si fotbal cum faceam noi, sa inceapa sezoane de lupte cu apa, vanatoare cu cornete si prastia. Ce dor mi-e de strigatele de lupta si de capitulare “PIUUUAA, BAAAA! SUNT IN PIUAAAA!!”. Pana si de zidurile scrijelite cu formatii preferate, declaratii mi-e dor. Oooo dulce vandalism al copilariei. 😀
    A propos de jocurile pe calculator. La noi primele jocuri role-playing s-au desfasurat in baza cartii Cei trei Muschetari, a desenelor animate Captain Planet sau Serifii Stelari. Ne faceam costume (asa am terfelit o pelerina din catifea, foarte frumoasa a mamei si o palarie eleganta cu boruri largi). Pai chiuiam de nu ne mai tineau plamanii. Eu eram Aramis. Culmea e ca cei trei muschetari erau toate fete. 😀 A propos de asta, tin minte ca aveam o prientea tare nebuna. Ea era Porthos (mai dolofana si cu un simt al umorului demential). Intr-o zi, cred ca prin clasa a IV-a, vine la mine acasa si imi spune ca vrea sa mergem la scoala mascate in muschetari. Si-a tras niste colanti negri, niste cizme colorate, si m-a pus sa-i fac mustata la gura. Am reusit sa ajungem in felul asta abia pana la usa de la intrearea in bloc, caci am dat nas in nas cu maica-mea, care ne-a luat de urechi si ne-a intors din drum. Ce cariera de actrite am fi avut… 😀
    Ne cumparam inele, ca sa ne unim puterile si sa salvam Planeta de poluare.
    Pfff… doamne ce de amintiri si ce de jocuri mai faceam. As toci trei tastaturi numai ca sa le povestesc. Ne certam, urlam, ne bateam, ne impacam, dar eram impreuna…
    Multumesc pentru reamintire.

  • Aaaaa, si mai faceam si expeditii in necunoscut. Ca de exemplu, odata am intrat la subsolul blocului, si am inceput sa cutreieram pe la toate scarile. Mama ce aventura. Printre burlane, tevi, soricei care misunau, aer inchis si baltoace. Au aflat ai mei foarte tarziu de treaba asta. 😀 Cand m-am scapat la o reuniune de familie, si am inceput sa povestesc, foarte vesela si cu cateva paharele de vin la bord, ce distractie era cand eram mica. Ochii maica-mii se mareau cat cepele, si se pare ca doar tata a gustat aventurile mele. 😀
    La un moment dat baietii erau foarte atrasi de spiritism, si faceau sedinte nocturune, cu lumanari si o minge de tenis, care daca se misca era semn ca e un spirit printre ei. Fetele nu aveau voie sa asiste. Cred ca le disturbam meridianele energetice. 😀

  • nu ştiu despre cine vorba în p.s.,da’ omu’ chiar e lipsit de simţu’ umorului.că eu n-am mai râs aşa bine de când a scăpat vânzătoru’ de banane de pe plajă în groapa săpată de mine,când aveam vreo 7 ani.

  • Feeria : Mi-ai adus aminte de expeditiile mele la subsol. Unde mai pui ca faceam si expeditii spatiale intr-un garaj din spate pe care-l consideram un fel de corabie spatiala 🙂

  • Miru be : No problem, e chestie de gust, nu m-a deranjat parerea lui ci abordarea.

  • Aaaa, expeditii spatiale. 😀 Asta-i o treaba pe care ai mei nici acum nu au aflat-o. Ca la un moment dat am ajuns si pe bloc. Doamne, ce frumos a fost! Si nici rau de inaltime n-am.
    Daca stau sa ma gandesc la toate momentele amuzante care s-au infratit sanatos cu pericolul, cred ca renunt la ideea de a face copii. 😀

  • Noi stateam pe bloc si ne uitam la doua gagici de liceu care faceau topless crezand ca nu le vede nimeni. Era si greu sa ne vada , noi avand un fel de balustrada la marginea blocului 😀 (Bine, eu eram mai cuminte si am iesit doar de vreo doua ori dar cei de la patru erau deja experti pentru ca vedeau si de la etajul lor)

  • Haha! O prietena chiar avea obiceiul asta, dar nu topless, e drept. Deci no fun. 😀

  • Tot ar fi incins imaginatia unor pustani.

  • cristi-irina-io si seringile lu’ mama (medic, spital, ajutoare..penibil, stiu 🙂 ). de preferat vara, ca se uscau peretii mai repede, si oricum crapam de cald.. stropeala, aparaie la greu, dar musai si obligatoriu intotdeauna la ei acasa .. discu’ cu capitan la cinshpe ani, si-o sa am intotdeauna imprimata pe creier vocea aleia de zicea “copiii miei”, si cristi care, dumnezeu stie de ce, trebuia sa fie mereu paganel!! si toate balariile puricate de-a lungu’ celor ‘jde km de faleza… ciresarii, evident :), si-apoi harta, ca tot se vedeau niste dealuri ( 🙂 ) de la geam, trecutu’ dunarii era un marunt detaliu, dar dovedindu-se a fi si-adanc, am trecut la harta cartierului, cu tot cu santurile de canalizari abia sapate.. minunateleeeee 2 luni de calatorii pe/pe sub/prin tevi din mazepa pana-n tiglina la descoperit comori (cioburile de sticla maro .. hmm.. suprematia absoluta).. matzu’ de la gunoi, ascuns in cutie, cutia lipita si sigilata, ascunsa in dulap, sub un teanc de haine, fin’ca vroiam sa-l pastrez sa fie numai si numai al meu (a inceput sa urle dupa juma’ de ora, logic, l-a gasit maica-mea si mi-a dat cu el in cap).. distrus gradina mamamare sapand s-ajungem in china, noi, dashteptele de la scara B (andreea, corina, io si oana).. eternul si fascinantul subsol, acolo erau alienii, da’ ai nostri erau de treaba, ne lasau bilete-n usa si nu vroiau decat pufuleti de-aia misto, cu gust de lapte praf.. topaind prin casa cu giulgiu’ lu’ bunica-mea fluturand pe mine (traieste si-acuma bine-mersi, da’ na..sa fie-n casa..) “is printesaaaaaa, is printesaaaaaa!!”… pedepsita c-am taiat covoru’ si n-am vrut sa recunosc (sa mor io ca nu l-am taiat!!) si ele, dashteptele, tipand de la parter ca ma prind si oricum is tufisurile exact sub balcon, io la vale pe cearshaf in jos, si dup-aia bunica-miu la spital cu mine-n brate (etaju’ 2..).. inceputurile timide de socializare (“ba boule”) cu ei, dashteptii de la scara C, mingiile luate-n fata si cornetele-nfipte in ochi cand ne faceam de treaba la garaje, chit ca teritoriu’ era clar marcat si noi nu cautam decat mingii in fata si cornete-nfipte in ochi… la 12 si 12 (!?!) noaptea, sus, la casa liftului, cu matza lu’ andreea (din care doar cele niscaiva fire ramase pe coada erau esentiale) si lumanarile proprii, chilotii obligatoriu pe dos ca altfel nu prindea vraja, si de-a doua zi urma sa fiu buna la volei ca mila (o gagica din desene)..
    eee, si dup-aia incet incet s-au cam spart gastile si probabil ne-om fi facut si mari si oricum habar n-am care pe unde dracu’ mai e.. iete si de-aia nu mai pot io 🙂 il iau pe fi-miu si sarim in pat pana bat vecinii-n teava si cand chiaaaaar n-avem ce face, aruncam masinute si sosete pe geam 🙂 ‘cos it’s fun :))

  • Deean : Da, sa nu uit de cioburile de sticla maro pe care le ingropam si noi ca disperatii. Nici acum nu stiu de unde aparusera atatea. Resturi de la sticlele de bere – petrecerea de la Revolutie ?

  • daaa…imi amintesc de desenele cu voleiul si Mila

  • Cum pe aleea din fata blocului se circula rar si cu viteza mica am invintat un joc “de-a cine traveseaza, in fuga, cat mai aproape prin fata masinii”, eu am casitgat mereu.. detasat, spre disperarea soferilor. Nu m-a fugarit nimeni cu o ranga, si din fericire ne-am plictisit de el inainte de a avea loc vreun incident. 😐

  • Uaua…”Ciresarii Reloaded”, frumoase amintiri insa nu prea pot trezi emotii decat la cei care au trait acele vremuri (stat la joaca afara, inventat obiecte de joaca reale, nu virtuale etc )pentru ceilalti nu inseamna decat istorie 🙂
    eu sunt undeva la limita generatiilor deci sunt doar obiectiva nu rea 🙂

  • Mi-am adus aminte de superstitiile din copilarie. De exemplu, capacele de canale. Daca erau pare erau cu noroc, daca erau impare erau cu ghinion, si trebuia sa fii atent cand calci pe ele.

    Mda, si apropos de scari, mi-am amintit de vecinii care ne urecheau, deranjati de galagia pe care o faceam, intrebandu-ne “Ba, voi de la ce scara sunteti? Ia hai gata cu galagia, inapoi la scara voastra”. 😀 Teritoriul de joaca era bine delimitat. Daca intram in zone necunoscute ne alegeam cu fugareli serioase.

    Acum doua veri- pe-asta n-am s-o uit- ma intorceam din oras, pe la ora 17, cred. Era o vreme asa frumoasa, soare, dar nu coplesitor, perfect pentru o zi de distractie afara. Cand am intrat pe straduta de langa bloc, care ma ducea la intrarea principala, am trecut pe langa geamul unor vecini de la parter, unde sunt doi baietei de vrep 12 ani cred. M-a bufnit rasul cand am auzit dring-dring-urile de la messenger. 😀
    Acum cartierul meu este atat de tacut. Parca nu mai e el.

  • Sandy : Traducerea era ceva in genul ”Mila , poa’ sa fuga..ca soarele peste Fujiaamaaaa”’.

    Drace : Jucam si noi d-astea.

    Diane : Vine acum o bucata interesanta de istorie, stai cu ochii pe blog in perioada asta.

    Feeria : Eu as fi plans la dring dringuri 🙁

  • Vreau sa te intreb ,cum e sa castigi bani din scris pe un blog

  • Pai eu am castigat printr-un concurs. Am avut cateva oferte de publicitate pana acum (unele chiar generoase) dar am refuzat. E prea vizibil pentru ca am un public destul de unit. AdSense a cazut dupa nici o luna in care facusem vreo 50 de euro dar am observat ca cititorii se simteau agresati asa ca …out with it. Mai degraba imi fac branding pentru alte proiecte pe https://www.krossfire.ro…e liber de reclama pana atunci 🙂

    P.S : Oricum sursele mele de venit n-au treaba cu blogul.

  • nu pot sa inteleg cum pot fi “agresati” cititori de niste reclame .la tot pasul gasim reclame . iar tu ai castigat prin un proces de reclame .PS sursele tale de venit sustin blogul tau,si timpul aferent pt intretinere

  • Pai blogul meu are aproape doi ani jumatate iar investitia am facut-o in urma unui proiect pe care angajatorii mei l-au evaluat la vreo 12 milioane atunci (PR era) astfel ca nu mi-a fost greu sa rup vreo 2 pentru blogul asta. Incerc sa subliniez ca nu l-am facut pentru a-mi scoate investitia.

    Erau integrate in post reclamele si multi clickau din respect pe ele, motiv pentru care cred ca nici Google nu halea prea bine problema.

  • vad ca ai avut o copilarie zbuciumata si plina de peripetii :))
    referitor la ps tau, pe un site unde se face o tentativa de poll sunt intrebati cititorii daca sunt multumiti de componenta guvernului boc. puteau sa fie oameni cu zeci de doctorate, directori de cate 2-3 multinationale, full de bani, etc. si ei tot nu ar fi fost de acord. evident, am votat nu, dar pentru ca nu sunt de acord ca jumatate dintre ei sa fi fost si anterior cu rezultatele lor de rahat.

  • Am facut si eu tampenii, din fericire au ramas fara urmari. Una din cele mai grave “ideei” era sa luam o seringa cu benzina careia ii montam un pulverizator de spray in cap (chestia aia mica din plastic pe care apesi cand te dai cu spray). Benzina era pulverizata si aprinsa de o bricheta, flacarile atingeau si 2 metri. Noroc ca pe scara la mine nu erau gaze pe vremea aia si nici nu obisnuiau babaci sa puna tablouri.

  • Si eu ma gandeam ca am scapat ieftin cu tampeniile mele.

  • nice, eu imi amintesc cum de Craciun am vrut sa vad daca o haina de-a mea din cuier ia foc de la niste artificii. Si a luat!

  • Si presupun ca nici pe tine nu te-au dezamagit legile fizicii 😀

  • cel mai mult mi-a placut “soba din gradina”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.