Desi cuvantul “gluma” si-a facut loc in titlu, articolul va duce lipsa de asa ceva.

Titlul mentionat este o românizare fortata a idiomului ”to take a joke”. Cititorii mai vechi stiu ca port un mic razboi cu ceea ce multi compatrioti interpreteaza drept umor. Cum in ultima vreme nici macar glumele dubioase nu m-au mai miscat, m-am gandit sa revin asupra subiectului dintr-un alt unghi. De ce se ofenseaza romanii atat de usor? De ce singurul tip de umor care atinge pe toata lumea se reduce la onomatopee si glume de budoar? De ce spiritul lui Caragiale si mai recentul spirit al lui Caragiu par sa mai reziste numai in insulite mici, intr-o continua scufundare?

Stiu ca cele doua nume amintite nu mai sunt de multa vreme niste repere. Nu i-am amintit din vreo nostalgie antebelica sau comunista. Astazi, filiera americana ne propune un model care jongleaza cu politicul, obscenul si ”non sequitur”-ul. Un model ilustrat cu succes de comediantii de stand-up si de desenele pentru adulti. Filiera britanica vine cu un model mai brutal, indreptat spre subtila atacare a corectitudinii politice. Aici scurtele seriale de comedie neagra si ”sketch show”-urile ilustreaza perfect ideea. Pentru ei, fiecare noua emisiune de succes pare o continuare rationala a vestitului “umor britanic”. Rusii isi reduc de multe ori glumele la sugestii vizuale (nu foarte subtile) si la jocuri de cuvinte. Cehii pe de alta parte se apropie de ceva ce candva aveam si noi: hazul de necaz sau ”spiritul mucalit”. Nu o sa insist pe aceste concepte, pentru ca am mai facut-o, dar tind sa cred ca din lipsa lor vine problema.

Romanilor le-a disparut capacitatea de a face misto de propria persoana si de propriul popor. Capacitatea de a recunoaste ca da, de multe ori chiar suntem ”de cacat”. A-ti admite greselile nu este o infrangere. Rectia ta este cea care face diferenta dintre infrangere si victorie. Regulile sunt simple: te scuzi sincer, faci o gluma si mergi mai departe. E politicos. E corect. E uman. Din pacate, Romania a ajuns sa fie tara care se ataca din orice, atat pe plan intern, cat si extern. Ne permitem sa comentam intre noi ca lucrurile ”nu merg” si ca ”romanii sunt groaznici”, dar nici legati n-am accepta sa vina altii si ne atinga mandria. Te-a facut un spaniol tigan? Sa nu cumva sa faci vreo gluma desteapta si sa-ti demonstrezi inteligenta. Nu! Tu vorbesti ma? Ce natie esti tu ma?  Esti fiu de arab! Io sunt fiu de dac. Huooo! A spus TopGear ceva sarcastic despre romani, dar in definitiv adevarat? Sunt niste jegosi, sa plece in tara lor!

Autoironia pare sa fi disparut in totalitate de pe piciorul nostru de plai. La fel si diferenta dintre sarcasm, ironie si taranie. Ed Byrne va poate lamuri mai clar cum e cu ironia, dar e clar ca sublinierea unei situatii evidente nu se califica drept. Ba mai mult, situatia e chiar invers (haha, joc de cuvinte).  Multi ar spune ca de vina pentru aceste carente sunt tot educatia, mass media si lipsa unei elite culturale reale. E clar ca mediul joaca un rol important in pierderea umorului unui individ, dar ce naiba ne-a facut sa ne pierdem umorul ca popor?

(Sursa imaginii, desi e evidenta din watermark)

Sa ne uitam numai la spatiul online romanesc. Orice gluma mai brutala care ataca un subiect considerat sensibil (adica orice subiect care nu e Fernando de la Caransebes, Oana Zavoranu si altii) este inecata de zeci de comentarii aiuristice. Daca punem intr-o gramajoara fanaticii si ONGistii, ramanem cu o groaza de oameni care se lamenteaza ca existenta lor a fost jignita…de o gluma. Am ajuns genul de oameni care nu pot sa rada de Bula si de Alinuta pentru ca se gandesc constant la cat de mult trebuie sa fi plans parintii lor. Am ajuns genul de oameni care trebuie sa spuna ”glumeam” dupa orice remarca. Genul de oameni care nu gasesc nimic in neregula cu expresia ”spirit de gluma”.

Spatiul online, o jungla de facto, a fost inundat de bocitoare profesioniste care plang de mila altora, sperand ca si altii vor plange de a lor. Sunt aceiasi oameni care rad cu lacrimi la Harlem Shake si poze cu pisici (nu ca ar fi ceva rau in asta), dar se simt literalmente rusinati sa reactioneze pozitiv la o gluma religioasa. In mediul online, corectitudinea politica si o autocenzura aproape inumana au ajuns sa dea nastere unor astfel de ghiduri. Serios acum, omul ala a scris un ghid despre cel mai bun mod de a reactiona la o gluma. Ce urmeaza? Ghiduri despre cum sa nu injuri camionagii de mamă? Problema nu este deci una exclusiv romaneasca, doar ca la noi se manifesta vizibil si in viata reala.

Portiile prea sanatoase de ras ne sperie, iar rasul din obligatie a devenit natural. Nu-i de mirare ca umorul de nume, umorul de limbaj, chitaielile si schelalaielie ameninta cu dictatura. E un tip de umor mecanic, usor de digerat. Probabil unul dintre ultimele bastioane ramase este scriitura, fie ea de blog sau revista. Daca si aici esuam, puteti considera urmatoarea expresie o gluma spontana. Miau!

P.S: Un alt tip de umor, o parodie nu foarte subtila pentru initiati, ne este propusa de claparul Alestorm. Alaturi de un solist vocal foarte sanatos si de alti cativa oameni, el a infiintat trupa de ”metal glorios” intitulata…Gloryhammer. Daca va pasioneaza genul, merita sa aruncati o privire peste primul lor videoclip.