Razboiul

Mai bine de jumatate din articolele de pe blogul asta s-au nascut din dezbateri sau mici conflicte…

Asta-i si motivul pentru care tin sa ma aplec din nou asupra ideii de conflict creator. De la filosofia antica pana la idealismul german, ideea de progres prin conflict si chiar prin razboi  a aparut sub diverse forme, sustinandu-se mai ales in etapele tumultoase ale existentei omenirii. Al Doilea Razboi Mondial, cu milioanele lui de victime, a hranit tehnologic si ideologic peste 25 de ani de istorie. Presiunea psihologica a Razboiului Rece si-a lasat amprenta nu doar asupra tehnologiei, ci si asupra artei mai multor decenii. O forma mai agresiva a aceleiasi teorii  s-a regasit si in scrierile lui Marx, a carui lupta de clasa  a stat la baza puciurilor comuniste. Din fericire, nu voi insista pe teoria marxista a conflictului, pentru ca nu e cazul si n-am nici pregatirea (daca o aveam, nu va trimiteam la wikipedia).

Chiar daca nu sustin aplicatiile mai putin ortodoxe ale teoriei, sunt totusi un adept al progresului prin conflict. Nu, nu e nevoie de razboaie sau de zeci de milioane de victime. E vorba de starea continua de tensiune, de competitia mai mult sau mai putin vizibila si de scopul care poate avea sau nu legatura cu produsul final. E suficient sa ne uitam la numarul impresionant de descoperiri stiintifice produse accidental, in incercarea autorilor lor de a castiga o competitie cu propriile persoane.

Aparitia unei paci ideologice amorfe si a corectitudinii politice au adus din nou problema in discutie. Daca pacea in sine, caracterizata prin absenta unor conflicte violente, este o consecinta placuta a evolutiei mentalitatii colective (si a tehnicii militare), “pacea ideologica” nu e. Ideea ca totul e perfect sau ca tinde spre asezare, ca nimic nu mai poate fi modificat, reparat sau schimbat, nu face decat sa uniformizeze treptat si sa elimine gandirea non-conformista. De la impresionismul francez la cubism, conflictul de idei si suferinta datorata lui au produs mult mai mult decat au facut atitudinile de tip “hai sa ajungem toti la un punct comun”. Daca vreti un exemplu mai apropiat de noi, as spune ca cel mai bun jurnalism romanesc din ultimii 10 ani s-a vazut in recentele conflicte din strada. La naiba, pana si selectia naturala implica invingatori si invinsi.

Nu pledez pentru razboi sau tensiune perpetua, dar existenta micilor conflicte te face sa apreciezi “pacea” si bazele de la care ai plecat. Setea de cunoastere implica o lupta, o lupta cu sine si cu norma acceptata. Nu de alta, dar nici cunoasterea nu sta virginal in mijlocul drumului, asteptand ca tu sa vii si sa-i arati “lumea”. Cere sacrificii. Pana la urma, pentru ce-ti modelezi talentul, daca nu pentru o lupta? Si, daca tot am vorbit mai sus despre impresionism, ar fi meritat amintita si Renasterea, ale carei rezultate culturale nu au fost decat o consecinta pozitiva a adevaratei miscari, cea sociala.


(Orice amator de conflicte cunoaste beneficiile sexului de impacare. Sursa)

In momentul in care amortizezi un conflict de idei inainte ca el sa ia o forma concreta, validezi din start opinii si uniformizezi. De-asta consecinta “hipsterizarii” si adoptarii “civilizatiei vestice” (prin asta se intelege in principal modelul american si cel britanic) nu va fi o revolutie a bunului simt, ci o stagnare a moralei. Cuvantul revolutie a inceput oricum sa aiba sens doar in tari despre care canalele de stiri uitasera. Avand in vedere dogmele vehiculate de tot felul de avocati ai “tolerantei”, ajungi sa respecti mai mult mosuletii care vin cu pancarte de tip “God hates fags!”. Au dreptate? Nu! Sunt coerenti? Nu prea! Au un punct de vedere clar si sunt dispusi sa-l apere? Da! Cum se lupta impotriva lor? Prin fapte, nu printr-o ridiculizare subtire si parade lunare. Mai mult, cei mai indreptatiti sa-i combata sunt chiar oamenii care prin exemplul propriu le contrazic teoria, nu cei care urla de pe margine.

In general, pentru a-si masca impotenta, noile curente, fie ele unele ale tolerantei excesive sau ale falsei “anti-discriminari”, ajung sa inventeze inamici. Din pacate pentru a ajunge la o concluzie valida, iti trebuie un inamic pe masura, nu o caricatura sau vreo “falsa majoritate”. Din start, nu poti spune ca lupti impotriva discriminarii, in timp ce imparti lumea in minoritati si majoritati. Daca nu vrei sa afli de unde vine adevarata problema, vei face tot posibilul sa creezi o majoritate amorfa, fara opinii puternice, fara capacitatea de a pune la indoiala ascensiunea unor dogme sau legile care o protejeaza.  Vei face tot posibilul ca atmosfera generala sa fie una de “corectitudine politica”.

Corectitudinea politica ajunge sa fie o stare in care orice fel de conflict e innabusit. Comunismul o facea brutal, pe fata. Noua democratie capitalista o face incet, amortizand intai capacitatea creativa.  Refuzam conflictul si-l aruncam intr-o stare de tranzitie pastoasa, greu de definit. Poate ca uneori e ok sa zgudui norma si sa-i provoci pe autorii ei. Poate ca, in loc de raspunsuri furioase si de acuzatii, cineva va observa o greseala si o va corecta. E o situatia in care ambele parti ar avea de castigat.

Riscul, conflictul e ceea ce te scoate din multime. E de preferat sa spui “Nu” mediocritatii si sa tinzi prin actiunile tale spre exceptional, decat sa bagi capul in pamant si sa zici un “Da” lalait.

P.S: Aici urma sa va recomand sa “ramaneti metal”, pentru simplul motiv ca metalistii se lupta de peste 30 de ani cu inamici imaginari, iar lupta nu pare sa se apropie de final prea curand.

20 Comments

  • Cum zicea şi un prusac mustăcios: „Fiecare talent trebuie să se dezvăluie în luptă.”

  • Corect. Uite, aspectul asta chiar merita adaugat (si poate o voi face intr-o fraza). Pana la urma, pentru ce-ti antrenezi talentul, daca nu pentru o lupta mai mica sau mai mare?

  • Foarte interesanta insemnarea ta si sunt perfect de acord cu ea. Numai sa nu fii acuzat de un exces de competitivitate.

    Cat despre ideea consecintelor – in cele din urma – benefice ale conflictului militar pentru omenire, am intalnit ideea asta si in ultimul “Mission Impossible”. Acolo era nevoie de un razboi nuclear pentru renasterea omenirii.

  • Iar tema falsilor inamici apare si in Watchmen 🙂

  • Practic, tu facusi apologia competitiei pornind de la niste experiente personale, dar te gandisi sa pui un titlu mai comercial.

    Din pacate nu sunt de acord cu tine, deoarece eu consider ca micile conflicte nu sunt datatoare de asa mari elanuri creatore, spre deosebire de “razboaiele” majore de al carui final iti poate depinde intrega viata .

    Eu cred ca starea continua de tensiune, competitia mai mult sau mai putin vizibila pe care tu o cataloghezi drept raboi, tine mai mult de antrenamentul pentru razboiul care urmeaza sa vina si pentru care trebuie sa fii pregatit daca vrei sa participi cu ceva sanse de succes .

  • Daca-i vorba tot de razboaie personale, cred ca suntem pe aceeasi linie 🙂

  • Imi pare rau ca nu ai pus pe blog si posibilitatea de a comenta la comentariile altor utilizatori, ca te-as fi intrebat “cu cine faci banking” 🙂
    Putina lume vrea sa recunoasca faptul ca orice razboi are si efecte pozitive, pentru ca fara razboi nu ar mai fi avut loc evolutia speciilor .

    Numai razboiul te poate face sa apreciezi fiecare clipa de pace, dar o pace permanenta poate genera chiar o stagnare intelectuala .

  • Asta cu comentatul la comentarii n-ar fi chiar o idee rea, ca tot s-a mai propus pe-aici 😀

  • Era un vers in hip-hop, nu-mi mai aduc aminte exact artistul care zicea : “Progresul vine din frustrari si din imperfectiuni.”

    Dar, o problema pe care o vad la teoria asta este ca doar un mic procent din oameni reactioneaza constructiv in fata conflictului, majoritatea se lasa consumat de el iar rezultatul este unul negativ.

    Si totusi, tot timpul a fost nevoie de un foarte mic procent de oameni pentru a schimba lucrurile.

  • Cu totii avem momente cand ne sare tandara dar, daca in fata “conflictelor relevante” stim cum sa reactionam, inseamna ca am atins un anumit nivel de maturitate 🙂

  • Cum ar spune nenea Adams: We only fight against those who play false metal.

  • Interesanta ideea … dar …
    Daca ma gandesc in urma, cu mult timp in urma, evolutii notabile au existat si fara conflicte. Ca sa nu vorbim despre folosirea focului … nu cred ca scrisul a aparut ca urmare a unui conflict ci fiindca cineva a avut o sclipire “mai, cum sa fac eu sa stie si altii ce destept sunt eu si ce treaba buna am facut ?”, mai intai a aparut ideea ca pamantul nu e plat si abia apoi a aparut conflictul cu biserica, chiar si praful de pusca a a fost descoperit pentru entărteimânt si nu pentru intentii belicoase iar busola pur intamplator (spun chinezii), Renasterea nu a inflorit datorita vreunui conflict ci tocmai unor binevoitori care au raspandit informatie pe diferite cai. Si cred ca se mai poate discuta mult si bine …
    “Conflictul” (daca este sa-i spui asa) generator de evolutie este in interiorul fiecaruia dintre noi. Cred ca fara acest “competitor” interior, s-ar instala foarte repede plafonarea – cineva este cel mai bun, dupa un timp de evolutie in care toti vom vrea sa fim “la fel de buni” am ajunge ca toti sa fim buni … si gata. Asa ca TREBUIE ca unul dintre cei “buni” sa incerce sa se autodepaseasca. Sau se redefineasca. Unul face 1000 de flotari fara oprire, vreau si eu, ma antrenez si reusesc, dar trebuie sa vreau 1001 ca sa existe evolutie. Nu discut despre “vreau sa fiu mai bun ca sa ma dau mare” ca astai prostie pura, ci “vreau sa fiu bun, vreau autodepasire”.
    Nu spun ca o competie “externa” nu este buna. Spun ca daca nu exista mai ales competitie “interna”, progresul poate stagna foarte repede. Mai ales ca aceasta “competitie” interna se bazeaza pe cunoasterea de sine, iar asta te fereste de abordarea excesiva si deci nereusite.

    Cred ca aceasta “apatie”, aceasta “legumizare”, aceasta mediocritate care se poate vedea acum este datorata unor actiuni in acest scop. Se “conduce” in aceasta directie. Nu cred ca este vorba despre “calm imbecil-inert” datorat lipsei de conflicte potential generatoare de evolutie ci este o politica de “turmificare” in scopul controlarii facile. Conflicte se livreaza zilnic, mai ales in sfera politicii, dar sunt gandite tot in scopul unei tembelizari progresive.

  • Garm: Cred ca lupta a inceput-o Demaio pe tema asta 😛

    Glass and Iron: Pai aia voiam sa fie ideea – conflictul interior. Uneori, conflictele interioare coincid cu unele exterioare, sociale. Lipsa conflictului de orice natura duce pana la urma la “turmificarea” despre care vorbesti.

    In momentul in care esti chinuit de genul ala asta de viziuni antagonice, e imposibil sa nu observi lipsa ciocnirii de idei in spatiul public si sa nu vrei sa schimbi asta.

  • manowar is gay…adica e gay rau, dar gusturile…iar conflictul scoate mereu ce-i mai sincer in om, ca alcoolu doar ca alcoolu e mai la indemana, ideea e ca daca esti praf vei pierde orice lupta iar daca esti un greu asa ca mine, krossfire si altii cativa, hai cu razboiu, noi o sa fim cei din linia intai

  • Nu-s mare fan, dar tot fac ca 90% din metalul american modern (come on, zi-mi ca Manowar vor fi vreodata mai gay decat Avenged Sevenfold: http://fc03.deviantart.net/fs8/i/2006/162/0/8/avenged_sevenfold_by_BlueAlchemist.png

  • Compunerea mea pe acest subiect :

    uau. Sper ca astia care gasesc ca razboiul aduce beneficii “long-term” or sa fie in prima linie in timp ce eu citesc o carte intr-un beci. Daca nu pentru tara, macar s-o faca pentru IQ-ul generatiilor viitoare.

    Sunt si nu prea sunt de acord cu articolul asta si cu ideea de “tre’ sa fie razboi… undeva”. Am vazut ideea recent si intr-un film, dar acolo se incerca mai mult o justificare politica si o abordare existentiala, autorul fiind total anti-war.

    Mi se pare ca si tu, krossfire, te cam contrazici. Si e okay, toata lumea s-a contrazis tot timpul in discutia asta. E ceva adevar in prostioara cu “no pleasure without pain”, dar e la fel de adevarat ca am putea trai fericiti pana la adanci batraneti fara tot sirul de tampenii cu care ne indopam zilnic (cunostinte, mancare, ritualuri sociale) si deci automat fara conflicte. Si e absurd sa accept ca doar din cauza ca mai multa durere = mai multa placere, am sa accept automat ca cineva sa-mi provoace durere. Desi asta e un concept interesant.

    Cat despre competitie…mie toata competitia asta globala nu mi-a adus decat cateva obiecte in plus pe masa. Ma puteam lipsi. Nu folosesc iPoade, iPhoane si pot vedea bine-mersi un viitor lipsit de orice competite, in care oamenii traiesc fericiti in izolare pentru ca deja nu mai au nevoie de nimic, fara chinezi exploatati, hell, fara romani exploatati samd.

    Competitia, daca privim din perspectiva invinsului, e un proces groaznic, are efecte devastatoare de ordin psihologic si in general e acceptabila doar atunci cand intre competitori se poate pune semnu’ de egalitate. Si cum asta se intampla foarte rar (oamenii nu sunt obiecte) spre deloc, prefer vechile refrene hippie in locul acestui “To arms, my brothers!”. Chit ca o sa raman si la 50 de ani la fel de prost ca acum. Peace, love and understanding. Sau “Empathy, Sam!” (probabil singurul lucru important pe care l-a zis vreodata Dean Winchester :D). Prea multi nevinovati mor pentru razboaiele altora.

    Corectitudinea politica naste si ea monstri, bineinteles. Pentru ca n-are nici o treaba cu corectitudinea, e doar politics at work. In lumea “normala” tot femeile sunt inamicul nr. 1 al femeilor si tot negrutzu’ moare primul in filmele de la Hollywood. Doi barbati tinandu-se de mana n-or sa fie niciodata vazuti cu ochi buni, iar uratenia o sa aiba mereu aceleasi dezavantaje. Asta nu inseamna ca trebuie sa alegem raul mai mare – reprimarea compasiunii – si sa ii omoram pe cei care au perpetuat niste meme-uri cu care nu suntem de acord. Desi nu vad nici cum ar putea o societate care te indoapa zilnic cu mesaje de genul “YES YOU CAN!!”, “FIGHT FOR WHAT YOU BELIEVE IN!!” sau (indirect) “MIGHT MAKES RIGHT!” sa te judece daca te-ai hotari sa o faci (da, Breivik).

    PS. Ma interesau si pe mine intr-o vreme toate ideile astea cu conflictul hegelian, moralitatea “stapan-sclav” a lui Nietzsche , alienarea/lupta de clasa samd. Spun asta pentru ca mi se pare ca si lui krossfire ii plac(eau) si a facut ceva “research”. Intelegeam ca nu mi se potrivesc (nu am reusit sa inghit niciodata ideile filosofilor nemti, iar adeptii lor sunt probabil cei mai nesuferiti oameni pe care ii stiu), de multe ori chiar imi provocau greata, dar deh, youthful masochism. Citind mai departe, nu am devenit deloc mai “destept”. Am vazut doar ca adeptii ideilor mai “radicale” au pariat pe un cal si au pierdut. Au pierdut in momentul in care toti am acceptat ideea de machtpolitik ca adevar absolut.

    Acum prefer sa citesc doar literatura. M-am ramolit.

    PPS. Dar si Bono sucks, ce-i drept. Si luptatorii pentru pace sunt nesuferiti in felu’ lor. Of, of. Parca as prefera hipsterii aia, macar lor li se rupe de planeta 🙂

  • Eu nu zic de durere sau de razboi in sine, ci doar de nevoia unui motivator conflictual. Conflictul ar putea sa fie cu catalogul clasei XII-B, cat timp catalogul ala e un inamic cu care esti hotarat sa lupti corect.

    Altfel, m-ai cam prins cu “To arms, my brothers!” (de fapt, cam asa incepe si una din piesele pe care le fredonam zilele trecute :P).

    Cu Brevik era o discutie mai lunga, o discutie pe care mi-ar fi placut sa o purtam, dar imi e ca o sa dea nastere la tot felul de interpretari si acuzatii (vezi, sunt “corect politic”).

    Nici eu nu-l prea apreciez pe Nietzsche, dar imi e mai antipatic Cioran 😛

    P.S: Bono cam suge si ca artist in ultima vreme, ceea ce-i trist 😛

  • Razboiul sau in termeni mai generali, conflictul accentuat intre grupuri (subliniez grupuri) de oameni si idei face parte din natura umana, din natura umanitatii.

    Tendinta oamenilor a fost din totdeauna sa considere rau ceea ce nu pot intelege, iar razboiul, ca manifestare a unui conflict accentuat, este pentru multi un eveniment greu de inteles. Cum il poti intelege atunci cand iti mor copiii chiar si pentru o cauza in care crezi? Evident daca il consideri ceva rau vrei sa il elimini iar ca sa-l elimini trebuie sa elimini cauzele razboiului, care de cele mai multe ori sunt diferentele ideologice si percepute dintre oameni.

    Dar totusi conflictul accentuat dintre grupuri de oameni face parte din natura umana iar sa elimini ceva din natura umana fara sa intelegi care este rolul acelui elemente este ca si cand ti-ai extirpa vezica pentru ca ti se pare tie ca nu are logica sa cari dupa tine tot timpul o punga plina de ….

    Razboiul este ceva necesar? Da si nu, da in sensul ca este ceva natural care ne ajuta pe noi sa avem identitate si scop si nu in sensul ca nu trebuie sa il planificam. Evident avem in fata o delima, dar care poate fi rezolvata cu putina inventivitate si multa munca ;).

  • De acord. Conflictul e pana la urma ceea ce ne face oameni. Faptul ca nu putem accepta o stare fara a o constesta, faptul ca nu putem trece atat de usor peste egourile noastre e ceea ce a dus la milioane de morti, dar si unul dintre principalele mecanisme ale evolutiei umane.

  • Nu mă eențelege greșit, eu n-am nimic cu tine (de fapt, am ceva da-i de bine ). Problema este cu cei de mai sus care eenghit găluștile pe nemestecate dar pe urmă au prteenția că-s pro.Numai bine!

2 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.