Specia de gandac preferata

Aveam de gand sa public un articol atipic, in curs de aparitie pe un alt site. Am decis sa va mai tin pe jar doua zile. Astazi va sufoc cu alte probleme.

Acum doua zile, o cunostinta imi povestea peripetiile prin care a trecut in pragul unei proaspete angajari. Ajunsa la interviu, angajatorul, cineva din zona IT, a bombardat-o cu intrebari de tipul ”Care este cartea ta preferata?”, urmata de  filmul preferat, revista preferata, animalul de casa preferat si, cireasa de pe tort, firma de imbracaminte preferata.  Ca un pestisor care inoata linistit in gura hipopotamului, zicandu-si ca s-a ieftinit abonamentul la piscina, amica a si raspuns.

Genul asta de interogatii (si raspunsurile aleatoare atasate) au 2 defecte majore. Primul ar fi ca sunt irelevante.  Preferintele culturale ale unui individ spun ceva despre el, cat timp le poti observa intr-un context. Niste titluri insirate, alaturate unor opinii rumegate de media nu inseamna nimic. Intreaba 100 de hipsteri care e regizorul lor preferat si o sa-ti spuna ca e Kubrick, desi mai mult de jumatate habar n-au care ii e numele mic. Mai mult, ce poti spera sa obtii ca angajator? Daca angajezi un ascultator de Einaudi cu un CV de cinci randuri te simti mai bine decat daca ai angaja un ascultator de Tupac cu 15 ani experienta? Preferintele spun ceva despre spectrul si deschiderea culturala, dar nu si despre experienta si profesionalism. E atat de nasol ca un programator il citeste pe Cartarescu in loc de Plesu?

Al doilea defect este ca, la 25-30 de ani, e destul de ciudat sa ai o carte, un film sau o trupa preferata. E si mai dubios sa ai aceeasi carte, aceeasi trupa si acelasi film preferat ca la 14 ani. Serios, pe cati dintre cunoscutii vostri ii auziti vorbind constant despre X-ul preferat? Iti place un curent literar, iti plac cativa autori (implicit si operele lor), iti plac cinci curente 5 muzicale si ai vreo 10 filme pe care le-ai pune pe un shortlist. Totusi, rar se intampla ca ”filmul preferat” sa fie mai mult decat o alegere bazata pe ultimii 2-3 ani de vizionari si experiente. In atare conditii, care-i relevanta? Daca ma intrebai in liceu care era filmul meu preferat, iti spuneam cu pompa si aroganta adolescentina: Calauza lui Tarkovski. In anul I ar fi putut fi Cidad de Deus, dar cred ca de-atunci a incetat sa-mi pese. Ultima data cand am selectat ”chestii preferate”, a fost cand mi-am facut profilul de Facebook si asta doar pentru a nu a lasa spatiul gol.

Am auzit oameni de HR spunand ca genul asta de intrebari detensioneaza intervievatul. Nu tocmai. Daca esti genul de om care citeste mai mult de o carte la trei ani, abordarea asta te va face sa scormonesti in memorie, sa faci comparatii si sa te intrebi ”Oare ce spune asta despre mine?”. Chiar si atunci cand intrebarea e legitima si se leaga de domeniul de activitate, raspunsurile vin destul de greu. E greu sa enumeri 5-6 trupe cand iti completezi profilul de Facebook , dar in 10 minute la un interviu pentru care iti pregatisesi alt discurs? Cred ca cel mai mult m-a socat la exemplul dat faptul ca oamenii au alocat aproape o ora din interviul pentru un post de IT discutiei asteia. As fi inteles-o poate intr-un job de creatie sau marketing, dar in IT?

Gusturile se discuta, dar locul lor nu e la munca. In cazul sutelor de lucruri favorite, sloganul Bafici merge ca uns: ”If it’s not for you, it’s not for you!”.

P.S: In mijlocul discutiilor despre Mutu, Lucescu si alti indivizi de valoare intercomunala, ar fi fain sa ne amintim ca mai exista si alte sporturi, sporturi la care din cand in cand luam medalii de aur. Daca nu stiti la ce ”campionat” se refera Realitatea, este vorba despre Campionatul de Gimnastica Artistica de la Berlin (unde momentan avem doua medalii de aur, un argint si un bronz).

57 Comments

  • Eu inca ma simt vinovata pentru ca mi se schimba preferintele odata cu trecerea timpului…

  • De ce sa te simti vinovata? Se vor tot schimba, cu mici exceptii (landmarkuri pe care le-ai atins pana la 25, asta era o treaba demonstrata).

  • Bre, că se schimbă preferinţele la filme şi cărţi, nu-i bai! Să nu se schimbe alea în materie de femei! :))

    PS: Deci ai cont şi pe Facebook… :))

  • Da, ti-am si dat Accept. Este ca suntem trendy?

  • Este! 🙂
    Să-ţi fie schimbările cât mai rare. Mă refer, doar, că vine o trupă infimă pe 1 Mai, nu ştiu dacă-ţi mai plac. 😀
    Eu o să fiu acolo. 🙂

  • Nelinistitu: In 2006 am fost in primul rand. Acum am bilete VIP din februarie 😉

  • Problema la angajatii din HR este ca li sa-u spalat creierele pe la cursurile unde au fost trimisi de companie. Initiativa zero, creier zero se aplica mecanic sfintele principii ordonate de afara.
    Am vazut cursuri de 2 zile denumite pompos “managementul documentelor” in care cursantii invatau practic sa sorteze documentele dupa cateva criterii sa sa le puna in 6 dosare colorate diferit.
    Veneau cursantii la mine cu teorii mirobolante asupra beneficiilor uriase obtinute de ei prin aplicarea celor invatate. Si recitau cu spor…
    Cand i-am scuturat mai tare si le-am spus ca e vorba doar de 6 dosare colorate si atat, incet-incet unii dintre ei au inceput sa realizeze tristul adevar.
    Adevarul era simplu, cei care tin cursurile se umplu de bani pt. consultanta. Firma e happy ca la finalul unei intregi game de cursuri obtine niste angajati de tip roboţei ce muncesc pana la epuizare pentru companie.

  • Eu inca am aceeasi carte preferata ca in liceu. Intreaba-ma de top 5 si voi fi foarte confuza, in schimb. Si nu cred in trupe preferate, dar daca ma intrebi va fi aceeasi, macar ca mi-e lene sa aleg alta. La filme is interschimbabile top 3-ul, dar partial fiindca ma uit la extrem de putine filme, deci ii usor.

    Si hei, mai bine asta decat “descrie-te in 3 cuvinte”. Macar nu se plictisesc HR-istii de cate ori aud “perfectionist, sociabil, atribut pozitiv of your choice”

  • In materie de muzica, cel putin, locul 1 in topul personal nu s-a schimbat de la 15-16 ani incoace. Nightwish a fost, Nightwish a ramas (si nu cred ca e ciudat sau naspa faptul ca sunt mega-fan al trupei respective de 7 ani incoace 🙂 ). La restul nu ma bag, citesc prea multe carti si vad prea putine filme ca sa am vreo preferinta stabila.

  • Razvanserbu: Dar ai vazut cat platesti pentru genul ala de cursuri? Vazusem unul care era 450 de euro pe 3 zile.

    Ioana: Si totusi, stii cat de putin spune asta despre tine pana la urma? Ar fi destul de nasol sa ti se spuna ceva in genul: Ahh, cartea aia, ce prostie! Cat despre atribute, sa nu uiti de ”muncitor” si ”jucator de echipa”.

    Odeena: Si la mine Blind Guardian a ramas ”in top” de vreo cativa ani de zile (partial si de cand mi-ai amintit de ei in clasa a unspea :P). Pe Nightwish i-am cam abandonat pe parcurs, dupa ce ma apucase nebunia printr-a noua. Totusi, e greu sa fac topuri, dat fiinca si fara timp ascult prea multa muzica (in plus, un top in care Cohen apare langa Blind Guardian si Vivaldi ar spune in cel mai bun caz ca sunt usor schizoid).

  • Mie imi place gandacul de Colorado pentru ca este cel mai de succes gandac .

  • Da, e un adevarat star al devoratorilor de legume 🙂

  • Ei bine, cred ca profesionalismul celor angajati in resurse umane e mai mult decit discutabil. Tin minte ca, la un interviu, un HR manager mi-a spus ca am prea multa experienta, sint prea creativa si ca, in mod sigur, imi doresc sa ajung sef. Lucru, in mintea lui creata, total inacceptabil. 😀

  • E si normal, nu, din moment ce HR-ul de azi e colegul din banca a doua de la geam, care visa facultate pentru a schimba lumea in mai bine si pentru a se distra de minune, desigur, in doze echilibrate? Intre timp, a terminat vreo facultate de resurse umane(???) cu o lucrare de diploma cu titlul Abordari Holistice in Angajari si Concedieri si evetual vreo 17 traininguri si teambuildinguri sa aiba Jean de la poarta ce povesti la copii…
    Pe scurt: lipsa profesionalismului ca mod de viata cool n-ar trebui sa ne mai mire…
    Pe dinafara: da’ la Machinae Supremacy vii?

  • Cerbulvechi: Nu-mi mai aminti, ca de 3 zile ma vait ca nu pot ajunge. Children of Bodom ma plictisesc teribil, dar Machinae si Ensfierum meritau toti banii pe bilet. Din pacate, o combinatie de scoala-job o sa-mi blocheze ziua de 20 :((

    Pavelina: Oribil. Probabil iti doreai sa si muncesti ca sa ajungi acolo, ceea ce ar fi fost o crima pentru organizatie 🙂

  • Da, cam astea sunt preturile…

  • Sunt curios totusi: ce poti spera sa inveti in trei zile?

  • Pai, cartea preferata spune la fel de putin despre tine cat spune si “descrie-te in trei cuvinte”, dar macar nu are raspun stereotipic copiat de pe net.

  • Ai fi surprinsa cati adorau 1984 la prima angajare. De ce? Pentru ca era ”impotriva a tot ceea ce-si doreau ei intr-un stat si intr-o companie” 😛

    Sunt o groaza de prostii de tip ”interviul perfect” online.

  • Eu cred ca totusi tipurile de cultura pe care le consumi spun destule despre tine. Daca zic ca imi place cine stie ce gangsta’ rap cu “Whoop that bitch, spend that money” poate sa-ti dea o impresie generala despre ceea ce se invarte in capatana mea.

    Acum, conteaza foarta mult si cine iti face evaluarea si cum iti interpreteaza raspunsurile. Exista teste de psihologie care pot sa-ti interpreteze modul de gandire dupa cum asociezi niste obiecte aparent banale. Chiar as fi curios sa stiu cum se interpreteaza testele astea.

  • @Krossfire: culmea, chiar aveam chef sa muncesc, sa arat ce pot, povesti dintr-astea, ca sa ajung sus (in ierarhie , nu la etajul 7); fac aceeasi greseala la fiecare job :)). Poate ar trebui sa fiu vaccinata? :-/

  • Pavelina: La urmatoarea intrebare de gen raspunde – scopul meu este sa ofer cel mai bun raport calitate/pret din firma in ceea ce priveste lenea si nivelul de atentie.

    Vlad: Spun cate ceva despre tine, dar asta nu inseamna ca nu poti fi un ITst bun si fan Tupac.

  • :))) deal

  • Razvan: Il stiu, ii dadusem si eu link pe Twitter cu vreo doua saptamani in urma. E de la amicul Dave, de pe SMBC (Saturday Morning Breakfast Cereal – comic online de urmarit)

  • Mie imi “place” (mai bine spus imi “plăcea”) intrebarea cu “De ce doriti sa lucrati la noi ?” – in conditiile societatii romanesti actuale, a pune o asemenea intrebare este foarte aproape de rautate iar raspunsul foarte aproape de abureala (de cele mai multe ori “doresc sa …” orice altceva decat “sa castig bani” sau “am un sef secatura care ma stoarce ca pe o lamaie”). Si discutam despre o persoana care nu este chiar alaturi cu calea.
    A doua intrebare “interesanta” (dupa parerea mea) este “Unde va vedeti peste 5 ani ?” – cine ar avea curajul sa spuna “In Germania” ? … 🙂
    A treia (pentru care am “ratat” o posibila angajare) a fost “Sunteti seropozitiv HIV ?” … au reactionat destul de neplacut la raspunsul-intrebare pe care l-a dat : “De ce ma intrebati ? Faceti vreo diferenta ?” (nu, nu candidam pentru vreun post de asistent medical sau coafeza/manichiurista).
    Ar urma “cele trei calitati” turuite ca o rafala de mitraliera si “cele trei defecte” smulse dupa chinuri si ezitari indelungi.

    Uneori cei care fac interviul habar nu au pe ce lume traiesc, au de pus o coloana de intrebari si asta fac, bifeaza pur si simplu fara sa aiba nici cea mai mica notiune de psihologie, uneori fara sa fie atenti la ceea ce spui (abordasem deja un anumit subiect si totusi mi-a pus intrebarea; era clar ca nu ascultase si ca citea intrebari). Daca vrei ca recomandarea ta sa fie responsabila, trebuie sa intelegi foarte bine care este potentialul intervievatului, sa “citesti” in el si mai ales sa intelegi unde ii este locul in schema.

    Iar in legatura cu preferintele culturale adolescenta / maturitate, ma aflu in situatia de a nu fi “schimbat macazul” radical. Aceleasi, (din mai multe motive) pe care le-am mai “decantat”, le-am mai “nuantat”.

  • Glass and Iron: Si uite asa ajungem iar la ”De ce e sistemul recomandarilor atat de folosit in multe domenii?”.

    Nici eu n-am schimbat prea mult macazul, doar ca e greu sa am ”preferati/favoriti” foarte stricti.

  • Whaaaa? Gimnastica-i sport?!? 🙂

    In alta ordine de idei, cel care-si afirma peste tot preferintele culturale “unice” este similar cu cel care abia a descoperit ca e corect “amandUrOra” si simte nevoia sa-i corecteze pe toti. Cei care cau trecut prin mai multe astfel de descoperiri il privesc zambitori..

  • zamo.ca: Da, si poti manca si seminte la gimnastica, urland printre dinti ”Ptiuuuu, gresisi da-te naiba!”.

  • Hehe.. Am “judecat” o dezbatere pe tema asta. Au castigat cei care spuneau ca nu-i, fiindca ce-i care ziceau ca e fusesera luati prin surprindere si n-au reusit sa-si revina.

  • Sa-si revina din socul de a vedea oameni care sfideaza echilibrul?

  • Din socul de a vedea femei care sa sustina ca gimnastica n-are ce caut in Olympics..

  • :d mda. Gusturile se schimba in timp. Totusi nu am inteles // ce legatura ar avea intrebarea cu “cartea preferata” cu ceea ce e necesar sa stii pt un job. Bine, daca jobul nu e scriitor de recenzii la carti.
    :d stai sa vezi …numai ce intrebari mai primesti cand mergi la interviu. ;))))) sincer iti pui mainile in cap. si cand te gandesti ca dupa alea esti angajat sau nu, e super!

  • Ma rog, aici poti raspunde si cu: Filmele preferate? Pai in principal pornografia clasica, pana in 85 cand au inceput fetele sa se rada. Ma intreb ce raspuns ai primi.

  • Daca iti place pornul pre 85 inseamna ca esti un fin cunoscator si te angajam instant :)).

    Daca unui candidat ii vine greu sa raspunda la o intrebare atat de simpla gen “Cartea preferata”, “Trupa preferata”… cat de usor ii va fi sa se descurce intr-o situatie limita pe plan profesional? Daca vrei sa “play safe” poti sa raspunzi Cartarescu si Beatles ;).

  • Nu vad nicio legatura. Daca ma pui acum sa vin cu un concept publicitar bazat pe o idee care ti-a trecut acum 5 secunde prin cap, in 10 minute voi scoate ceva coerent. Daca ma pui sa-ti povestesc plotul de la Orasul si Cainii, s-ar putea sa dureze ceva mai mult 😛

  • Stai putin, una este sa te pun sa povestesti un roman si alta e sa imi raspunzi la o intrebare gen romanul preferat. Daca nu poti sa raspunzi la o intrebare care deviaza de la standardul schemei “unde te vezi peste 5 ani” sau daca iti pui problema “cum o sa interpreteze oamenii astia faptul ca eu sunt fan Burzum” asta spune ceva despre tine.

    Conceptul publicitar pe o tema data banuiesc ca tine de specificul muncii voastre, banuiesc ca te astepti sa fii intrebat asta la un interviu.

    Ca tot veni vorba hai sa ne distram putin: Creeaza un concept publicitar in care sa il incluzi pe Varg Vikerness (Burzum). Nu conteaza tema sau produsul :))

  • Garm: Eu aia zic, ca pentru unii nu e tocmai o intrebare usoara, mai ales daca cititul nu-i chestia aia pe care o faci odata la doi ani. In general insir niste autori sau titluri care n-au nicio treaba intre ele (Vonnegut, Gaiman) numai pentru a inchide gura. Cred ca ultima data am zis Kurt Vonnegut – Mama Noapte cand am fost intrebat chestia asta (nu la un interviu, ci la un ”hai sa ne cunoastem” din facultate). Culmea, cartea aia a fost o vreme ”cartea favorita”. Apoi mi-a trecut cheful de a mai avea favoriti.

    Pe Burzum? Avand in vedere trecutul lui ”inflacarat”, cred ca ar merge de minune intr-o reclama la chibrite 🙂

  • LoooooooooooL la faza cu Burzum.

    Eu as raspunde 1984 – George Orwell (si Orwell la autorul preferat). Altfel daca iti place Vonnegut iti recomand Kilgore Trout (Philip Jose Farmer) – Venus Iesind din valuri.

  • Am o lista de ”books to read” pe care o tot completez de vreo doi ani 🙂

  • “Trebuie sa recunoastem ca o astfel de coincidenta nu se putea intampla decat intr-un roman deosebit de prost”. Citat aproximativ din Venus Iesind Din Valuri – Eu zic ca merita sa o pui in capul listei.

    Kilgore Trout este un personaj ce apare in romanele lui Vonnegut, Farmer a vrut sa vada (arate publicului) cum ar arata un roman scris de Trout. Vonnegut insusi a citit si aprobat aparitia romanului. Eu am citit-o in 2 zile.

  • Bine, bine…urca in capul listei 🙂

  • sau burzum – reclama la cutzite de bucatarie. bine ascutzite 😀

    m-am distrat imaginandu-mi ce raspunsuri as da eu, si ce mutra ar face cel ce-mi ia interviul. noroc ca nu caut sa ma angajez :))

  • child: Da, genul care rezista la x taieri.

  • Spui la interviu ca esti fan Burzum. Si ce daca? Cel mai probabil omu’ ala care te intreaba habar n-are despre ce spanac vorbesti. Eu am mentionat un post de desene animate (fox kids, nu la un interviu) si am fost intrebata daca e vorba de trupa care behaia, pardon, canta in momentul ala la televizor (nu stiu cine dracu’ erau… they seemed gay, dressed in pink & yellow).

  • Ana: La astfel de raspunsuri ar trebui sa spui ceva in genul ”Auzi, dar daca n-ai cultura minima sa suporti raspunsul la intrebare, de ce o mai pui?” (Ask a silly question, get a silly answer).

  • Am sustinut zeci de interviuri de anjare dar in viata mea nu m0am abatut de la ce scria in fisa postului. Nu mi se patrea relevant ce preferinte culturale aveau psihopedagogii de care aveam nevoie, ma interesa sa fie profesionisti, sa stie sase ocupe de copii, sa isi faca jobul bine.
    Faceam chestia asta din intuitie, nu am fost la nici un curs HR , insa stiam ce subalterni aveam nevoie.

  • Pai cam asta se intampla peste tot, inclusiv in firme mari, dar vad ca mai exista si scapari (ma rog, era o firma romaneasca, deci e de explicat).

  • Ma intrebai ce sa inveti in 3 zile? Ai fost la un asemenea curs? E chiar instructiv. Te invata sa gandesti cum vor ei! O spalare pe creier de calitate!

  • Nu inteleg ce retii fizic.

  • Daca trec Burzum la un interviu, da, e foarte posibil să nu fi auzit de el şi să nu le spună nimic numele, dar nu cred că mulţi corporatişti ar înghiţi şi Lymphatic Phlegm, Cliteater, Disgorged Foetus, Mucupurulent sau Cock and Ball Torture (lista ar putea continua). In gore we grind! 😀

  • @Drace: Logic 😀
    Vai, dar ar fi absolut delicios de studiat mutrele pe care le-ar face 😀

  • Drace, Ana: O spui asa, cu o moaca serioasa ”Sunt un fin degustator al genurilor obscure de muzica. Ma delectez zilnic cu trupe ca Anal Cunt sau Two Cocks in Same Hole. Uitati, am si un album cu mine…”

  • Mergand pe premisa ca acei concurenti s-au strecurat din sita selectiei principale si se califica, conform experientei din CV, pentru postul respectiv, poti face o urmatoare selectie bazata pe principiile tale (ca angajator). Din punctul meu de vedere, raspunsurile, precum si intrebarile sunt partial inutile. Conteaza cum prezinti si cum forezi dupa raspunsuri. In acelasi timp, imi pot face o idee despre caracterul unui om, capacitatea sa de integrare si socializare, caci, in fond, esti interesat ca acel concurent sa se integreze perfect in acel “tot unitar” pe care l-ai creat dupa aceleasi principii. Apropo, ma gandesc cum ar fi aratat articolul tau daca prietena ar fi ajuns la un interviu de-al meu si ar fi gasit in fata o foaie in care sa scrie 3 fraze in care “fi-ul” are 1, 2 si 3 de i, ati sau a-ti, va sau v-a etc. 🙂 Ai fi uimit cati absolventi cad in “pacat” dupa testul asta. Si cand ma gandesc ca liceul reprezinta ultima mea diploma… atunci o sa ma intelegi cand vine vorba de principiile mele de angajare. Sau, se pare, ca si a altora.

  • Stai ca nu inteleg: angajatul scrie frazele aiurea in general sau testul e ceva in genul ”uita-te la textul asta si spune cum l-ai imbunatati”?

    A doua versiune ar fi destul de interesanta pentru ca ti-ar arata si gradul de servitute fata de superiori al unui potential angajat. Multi ar gasi erorile, dar le-ar ignora pe motiv ca ”e sefu’, stie el ce scrie”.

  • Cine știe ce idei sunt în spatele acestor întrebări. 😆
    Asta cu firma preferată o fi subtilă rău… dă știe cam cât de mult cheltuiseși pe haine, ce așteptări salariale ascunse ai, cât de bine te îmbraci… cine știe…
    Asta întrece cu mult faza cu hobby-urile din CV.

  • hr facut dupa ureche. I like!

2 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *