Sa facem ”ceva misto”

Intrerupem acest program pentru o scurta pauza…

Publicitara, de data asta. Mai precis, intrerup seria de articole suparate pentru o scurta discutie despre comunicare, publicitate si alte mici chinuri.

Am spus si in alte instante de ce nu plasez mesaje platite pe blog. E simplu: singurii care au ceva de spus despre textele blogului astuia sunt autorul si cititorii lor. Nu vreau sa preiau comunicate, sa mi se impuna un ritm sau sa simt orice fel de constrangere venita de la o terta parte. Totusi, asta nu opreste micutii spammeri din a-mi trimite zeci si sute de oferte pe care “nu le pot refuza”.

Aici urma sa scriu vreo doua paragrafe despre cum nu se face PR sau mai stiu ce alta aberatie. Partea proasta e ca avand un trecut in domeniu si un prezent intr-un domeniu similar, nu-mi permit. Nu de alta, dar stiu ca de multe ori ideile astea nu vin neaparat de la oameni de comunicare, ci de la vreun studentel prea zelos sau manager care tocmai a descoperit e-mailul. Curios e ca nici macar nu ma simt deranjat de invazia de mailuri date la gramada. Cum in trecut am mai preluat gratuit stiri despre initiative care mi-au placut, am decis ca nu e o problema sa refuz politicos cand mi se cer tampenii. Problemele mele cu abordarea asta sunt altele, doua la numar.

Prima ar fi asa numita ”targetare”, sau, in romana, ”abordarea segmentelor de public vizate”. La cine anume vrei sa ajunga anuntul sau produsul tau? De ce am primit acum o luna nu mai putin de 3 mailuri in care cineva ma intreba daca vreau sa promovez o firma care produce lenjerie intima si camasi pentru barbati? Acum inteleg ca sarmul meu nativ ma recomanda drept un candidat ideal, dar ce consumatori consulta blogurile inaintea achizitiei? De ce simte nevoia o astfel de firma sa spameze pe bloguri si pe Facebook? Ti-ai lua o marca de chiloti pentru ca unul care se semneaza “Krossfire” ti i-a recomandat? (daca raspunsul e da, s-ar putea sa am nevoie de un ordin de restrictie)

Pe scurt: o buna parte din firmele care fac primii pasi online n-au nici cea mai vaga idee cine e publicul lor si unde il pot gasi. A doua problema e putin mai spionasa si deriva din publicitatea clasica. E vorba de continut si de actiuni in sine, de ce oferi, de diversitate. Merita sa faci o campanie pentru ca firma ta de asigurari are reduceri de 5%? Chiar crezi ca daca tu, anonimul, comunici ”5% reducere” vei avea clienti buluc, veniti de la firme de prestigiu? Oricat de buna ar fi campania, un atribut complet neinteresant nu merita comunicat. E o regula simpla, a cartilor de marketing cu care sunt hraniti bobocii de la ASE sau Comunicare.

Mai mult, inca nu inteleg cum in 2012 se pot comunica lansari de produse sau servicii, fara o minima interactiune sau un eveniment. Prin eveniment nu inteleg ”cheama niste pierde vara sa-si dea cu parerea”. Prin eveniment inteleg ceva la care lumea chiar sa vrea sa vina, iar cei neinvitati sa vrea sa citeasca despre el. Nu te mira ca nu se entuziasmeaza nimeni pe marginea faptului ca ai dat o bere intr-un club si te-ai filmat facand asta. Pe la finalul anilor 2000 se incetatenise printre clienti si oameni de comunicare expresia ”sa facem ceva misto”, in special pentru ca nimeni nu facea asta. Indemnul ramane valabil: faceti ceva “misto” si promovarea o sa vina fara investitii masive.

Un exemplu pozitiv si niste reclama gratuita: oamenii de la Grolsch. Nu le consum produsele, pentru ca nu ma omor cu alcoolul in general. Totusi, nu pot sa nu le apreciez ultima initiativa, Experience Hotel. Obiectivul ei este studierea relatiei dintre creativitate si constrangerile spatio-temporale. O mana de oameni va fi inchisa timp de 4 zile intr-un spatiu care le va da bioritmul peste cap. Fara repere temporale, fara interactiuni clasice, cu ceva psihologi implicati. Am remarcat ca printre “alesi” se numara si cativa cunoscuti, inclusiv Vlad Ursulean.  Cum nu vreau sa insist, pentru ca nu-i asta scopul, puteti citi mai mult la sursa de unde am preluat si eu informatia.

De ce am amintit initiativa? Pentru ca e o chestie care mi-a captat atentia fara sa fie nevoie sa ma spameze cineva cu comunicate si rugaminti. Imi place brandul? Habar n-am. Imi place ce au facut? Da. Daca ”experienta” e dusa pana la capat corect, se va scrie si discuta despre ea fara ”imbolduri”. Sunt convins ca vor exista si ceva mesaje platite, dar initiativa are suficient potential sa le depaseasca (dovada, mentiunea de fata). Desigur, firma mentionata nu e singura care se manifesta asa, insa a fost ultimul eveniment care mi-a atras atentia prin natura lui, nu prin promovare.

Din multe puncte de vedere, sunt convins ca ”bloggingul” clasic a murit.  Se vede din interesul publicului si din faptul ca nimeni nu mai considera posesorii de blog ”ceva deosebit”. Sunt un public ca orice altul, unul mai vocal si mai vizibil, dar un simplu public. Cum atragi atentia unui public real, unul care nu mai pune botul la 5% reducere? Cum il faci sa se uite la tine, din zeci de alte branduri? Pai faceti frate ”ceva misto”!

P.S: Daca echipa de PR a firmei mentionate citeste articolul asta, as dori ca lingourile de aur sa fie impachetate individual. Nu e nevoie de transport, vin eu sa le iau in pauza de pranz!

19 Comments

  • Eppur si muove! – exemplu de PR misto.

  • Parca si vad reactiile ”bloggerilor” vremii: Oare se misca? Se misca cu adevararat? L-am simtit, se misca!

  • Temporale mei.

  • Da deci, is praf. Aseara am scris ”spatiu care le va da reperele temporale peste cap”. De dimineata mi s-a parut ciudata fraza si am inlocuit-o cu o greseala. Clasic 🙂

  • “Experience Hotel. Obiectivul ei este studierea relatiei dintre creativitate si constrangerile spatio-temporare”

    Vezi ca n-ai corectat numa-ntr-un loc. Insista 😀

  • Vorba aia…O tempora…

  • Normal ca blogging-ul clasic a murit. Acum a devenit ceva la moda si, implicit, banal.

    [Intotdeauna m-a fascinat paradoxul asta: tocmai fiindca “ceva” este la moda si toata lumea il face, devine banal si nu mai intereseaza pe nimeni]

    Ca Facebook-ul. E aproape de neconceput in zilele noastre sa apartii unui palier de varsta inca fraged si sa n-ai cont de Facebook, smart-phone si blog (adica sa scrii din an in paste intr-un colt de internet si sa te proclami, pentru asta, blogger).

    Prin urmare, e aproape un must sa-ti faci, chipurile, promovare pe net, chiar daca jumatate din adevaratul tau public tinta nici nu foloseste aceasta sursa de informare cand se decide sa-si cumpere chiloti.

  • Problema se reduce la aceeasi chestie din viata reala: oricat de tare ai vorbi, daca nu esti interesant, sansele sa agati ceva sunt mici 🙂

  • Poate oamenii ti-au vazut poza pe facebook si si-au dat seama ca o sa dea lovitura daca te angajeaza pe tine pe post de vector de comunicare .
    In definitiv camasile si lenjeria intima sunt ceva diferit de tampoanele si papucii de baie la care am primit eu oferta de promovare .

  • Cu tampoanele puteai sa dai lovitura. Te imbracai in halat alb si te apucai sa torni alcool pe ele, ca in reclamele la pasta de dinti.

  • Imi dadeau 20 de lei sau cinci-sase cutii pe luna . 🙁

  • La kilogram deci 🙂

  • La suta de grame, nu la kilogram ! 😀

  • Eu nu am vreo tangenţă cu domeniul publicitar, aşa că, după caz şi dispoziţie, sunt agresiv sau doar îi ignor pe spammeri. Legat de promoţionare, ieri am văzut o chestie la televizor: în cadrul jurnalului era înglobat un clip publicitar, “ştirea” fiind numărul mare de vizitatori înregistrat pe youtube de respectivul anunţ (de altfel chiar era bine făcut, cu umor), numai că, lucru mai puţin cunoscut de publicul larg, dar ştiu din sursă e sigură, parte din respectivele vizionări erau plătite. În cazul acesta care mai e ştirea, dacă plăteşti pentru vizite ca apoi să apară la tv noutatea că filmul tău a obţinut 500k vizionări în numai 2 săptamâni!!!

  • Pai in general cam asa se creeaza “viralele”. N-as zice chiar “vizionari platite”. Filmul initial, chiar daca nu e asociat direct cu brandul (vezi filmul cu covrigeii si delfinii unde referinta se facea prin ambalajul din mana unui protagonist), se promoveaza agresiv pe cateva retele sociale si bloguri, pana “decoleaza” (deja dupa 10-20 000 de vizualiari incepe sa apara un efect de tip bulgare de zapada, daca tag-urile sunt facute bine).

    De-asta “viralele” au devenit de fapt niste “spoturi online”.

  • Nu doar pe reţele sociale ci şi de gammeri, în schimbul vizionării clipului se oferă facilităţi pro în cadrul respectivei reţele, care altfel ar fi trebuit cumpărate, în valoare de aproximativ 10 cenţi pentru fiecare vizionare, deci se plăteşte direct pentru vizite nu doar pentru promovare în speranţa că vor exista vizitatori. De aceea mi se pare aiurea să spui la ştiri că ar avea vreun merit clipul prin prsima numărului de vizionări.

  • E ca si cand ai spune ca produsul a fost “cel mai observat” pentru ca l-ai pus pe un raft colorat, in plin camp vizual.

  • Nu stiu, eu parca tot timpul am avut o aversiune fata de initiativele comerciale “misto”. Cat timp stiu ca scopul este sa-mi vanda un produs, parca nu ma mai impresioneaza atat de mult ideea sau spectacolul.

    Nu stiu, poate sunt genul de om care se canalizeaza mai mult pe fond decat pe forma. Ce-i drept, sunt proiecte foarte frumoase dar parca in final tot publicitate este si chiar o consider putin nesincera deoarece incearca sa para altceva.

    Ce, douazeci de modele vor fi duse pe o insula pustie, vor fi televizate 24/24 si noi, publicul, vom putea intra pe o pagina de web unde putem sa le dam comenzi ca in Sims si ele le vor face? Ah, e vorba de un proiect ca sa-mi vanda noua bere de vara cu extract de guave? Mda, ia sa vedem ce mai face Bendeac.

  • Problema e ca n-ai cum sa mai finantezi chestii ok fara un sponsor puternic (in mare pentru ca “artistii” romani sunt mult prea bagati cu capul in fund pentru a scoate bani din propria arta si nici publicul lor nu se inghesuie sa contribuie prea mult).

    Depinde foarte mult de cum se face vanzarea respectivului produs. Uite, concertele de Rock au in general printre sponsori companii producatoare de tigari si bauturi alcoolice. Unii sunt discreti si stiu oricum ca avand la dispozitie un spatiu restrans si consumatori captivi, vor face oricum vanzare, pe cand altii sunt extrem de pushy si te scot din sarite cu bannere si alte aiureli.

    Partea de finete tine de modul in care reusesti sa plasezi comercialul ca facand parte naturala din eveniment. Daca simti nevoia sa zici numele brandului de 9 ori in discursul de deschidere, e clar ca ceva n-a iesit bine.

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.