Alaltăieri, un amic care tocmai îmi citise uriașa analiză a anului trecut, îmi zice într-o doară: „Mă, din analiza ta, reiese că România n-a avut un an chiar așa de rău!”

Și știți ceva? Cam așa e. În ciuda faptului că 2020 nu va intra confortabil în istorie, România a avut un an bun… pentru România. Adică un an mediocru.

În 2020, veciniie de peste Atlantic au făcut toate greșelile de management pe care le poate face o națiune dezvoltată, chiar și unele pe care România încă nu le-a făcut. În plus, 2021 a început cu o mineriadă de export. Marea Britanie s-a trezit prinsă între ifosele unui premier incompetent și consecințele Brexitului. Italia a avut mai mulți infectați decât populația Sloveniei și, cel puțin în primele luni ale pandemiei, a gestionat teribil situația. Spania la fel și nici Franța n-a impresionat prin profesionalism.

„Dar stai, prietene, că și în România s-au întâmplat o groază de mizerii!” o să-mi zică unii. Ai uitat de incendiul de la Piatra Neamț, ai uitat de Socola? Ai uitat de lipsa de ventilatoare? N-am uitat dar, deși toate sunt semne ale slăbiciunii sistemului nostru medical (cotat printre cele mai slabe), ele nu au fost singulare în Europa și în lume. Toate națiunile amintite mai sus au avut spitalele pe butuci, Suedia a decis să nu acorde îngrijire medicală bătrânilor din aziluri (chiar și celor care depășiseră cu puțin vârsta de 60 de ani), iar neglijența altora a omorât în mod stupid zeci de oameni.

În plus, România anului 2020 e România care a terminat în sfârșit niște proiecte de infrastructură (cel puțin în lovitul București, unde încă ne luptăm cu apa caldă). E tot România unde, în ciuda văicărelii, am avut alegerile locale cu cea mai mare participare din ultimii ani și cu rezultat echitabile (Nicușor Dan, Dominic Fritz și Allen Coliban n-ar fi încăput pe liste acum 4 ani). Prin comparație cu alte sisteme democratice, am fost ok și la organizat votul și la recunoscut alegerile lui.

Dar stai, că în România a ieșit partidul AUR, care arată că ne îndreptăm spre extremism, nu? Nu e chiar așa. AUR a luat cam 10% la parlamentare care, spre deosebire de locale, au avut participare minimă. I-au votat 500 000 de oameni, pe când în 2018, ungurii i-au dat 2 milioane de voturi lui Orban și peste 1 milion celor de la Jobbik, având o populație semnificativ mai mică. În plus, dacă tot e să ne comparăm cu vecinii de peste Tisa, e de remarcat că extremiștii lor sunt destul de abili și inteligenți. Sau mă rog, suficient de inteligenți cât să-și mențină puterea și susținerea, dar nu cât să nu participe la orgii cu bărbați în Bruxelles. Dubioșii noștri, susținuți de Rusia și de mici nuclee habotnice, au reușit deja să se autosaboteze, în nici două luni de când au apărut în public. Poate ar fi mai bine să ne bucurăm că eternul Călin Popescu Tăriceanu a ieșit de pe firmament – era acolo din 2005 (chiar de mai devreme).

Chiar dacă în 2019 viața de zi cu zi era sensibil mai relaxată, lupta cu Dragnea ne adusese într-o postură deloc favorabilă pe plan extern. Cu un an înainte PSD se lupta să o revoce pe Kovesi, iar în 2017 umpleam săptămânal străzile la proteste. Sigur, în 2020 efuziunile BOR i-au iritat pe mulți dintre noi, dar măcar o parte din preoți a înțeles problema. În plus, n-am mai avut niciun referendum pentru familia tradițională. Să mai zic că în niciunul din anii ăștia n-am terminat vreun proiect de infrastructură? Nu că în 2020 am fi făcut mare brânză (o bucățică de metrou, câțiva kilometri de cale ferată), dar măcar am semnatul Pactul Ecologic European și am obținut înființarea unui centru de securitate cibernetică la noi. E și asta o treabă, nu?

De fapt, și acum, în 2021, dacă dai la o parte eterna văicăreală din online, constați că problemele noastre nu sunt nici pe departe atât de grave pe cât le-am fi putut face. Ce se discută acum în online? Evident, procesul de vaccinare, unde România e praf, aplicația nu merge și suntem codașii Europei, nu-i așa?

Nu prea. Indiscutabil, comunicarea a fost lacunară, aplicația a avut și are probleme și clar sistemul e subdimensionat – chiar și pentru categoriile vulnerabile. Dar, aplicația totuși există și e mai puțin haotică decât orice altceva am văzut în ultima vreme de la Stat. Cadrele medicale sunt vaccinate (cele care au consimțit) și, din oamenii înscriși până acum pe listă în tura 2, în jur de 80% sunt categorii vulnerabile, nu angajați la Stat. Ah, și în Europa? Suntem la mijlocul clasamentului, mult în fața unor țări precum Belgia, Olanda, Suedia, Finlanda sau.. Franța. Nu doar la numărul de persoane vaccinate, ci și la organizare.

Sigur că ne așteptăm la ceva haos la centrele de vaccinare. Tot sigur că o să mai apară probleme în sistem, unele care vor face înconjorul Facebook. Și mai sigur e că nu vom vedea vreodată eficiența britanicilor sau a israelienilor și nici măcar determinarea ungurilor (deși ei tocmai s-au apucat de comandat vaccin chinezesc). Dar putem fi mediocri și asta e o veste fabuloasă pentru România, o țară unde numai 5.4 milioane de persoane lucrează legal! Pe bune, cea mai circulată știre politică din ultimele două săptămâni e o poză cu Iohannis încordându-și brandul la vaccin. Trecând peste faptul că ne mirăm că un bărbat de 61 de ani e în formă, aș zice că nu avem tocmai problemele politice ale altora sau măcar pe cele ale altor ani…

Pentru cine nu și-l amintește, Silviu Brucan, un comunist deștept, dar lichea (ca toată generația lui), obișnuia să facă pe proful de democrație acum vreo 15 ani. Aproape la orice mișcare tactică a României, Brucan avea o notă între 2 și maxim 5, când treceam totuși clasa. Ei bine, cred că 2020 a fost un an de șase pentru România, poate chiar de șapte dacă prindem un prof indulgent. Nu e o notă mare, dar e muncită și măcar ne asigură și în 2021 prezența.

P.S: Poza aparține domnului Alexandru Jac și îi puteți vedea și restul de imagini pe Unsplash.