Pe unde-si fac veacul…

Cu ani in urma, pe cand hipsterii se stergeau cu brusturi la fund…

Existau niste figuri legendare, figuri care asigurau un trai linistit bucatarilor de pamflet politic. Ii stiti: cu ticuri verbale, figuri de recruti in armata lui Sauron sau stiluri vestimentare dubioase, ei erau politicienii pe care-i vedeam zilnic perorand sau dormind in direct. Erau nume pe care era imposibil sa nu le gasesti parodiate in Catavencu, dezbatute in Evenimentul sau satirizate in mod subtil pe usile veceurilor din autogara. Pentru ei, dar in special pentru noi, am decis sa trantesc cateva randuri pentru a raspunde la vesnica intrebare: cu ce se mai ocupa frate ala, ala care aparea la tv?

Victor Ciorbea
La apogeu:  primar al Bucurestiului si prim-ministru al Romaniei (1996-1998)
Luat peste picior: in principal pentru figura lui de verisor primar al lui Ion Cristoiu, combinata cu stilul sacadat si usor pompos de exprimare. Pentru a cita de pe propriul site: “Am fost întâiul premier creştin democrat şi cel dintîi prim ministru al PNŢCD, dupa 63 de ani”.
Unde e acum: Dupa ce Conventia Democrata a dat Titanicului o lectie in arta naufragiului, Ciorbea a parasit PNTCD (si in urma unui conflict cu Ion Diaconescu, zice-se). Incercarile de a-si infiinta propria formatiune (Alianta Nationala Crestin Democrata) s-au soldat cu reintoarcerea in PNTCD si cu plecarea lui definitiva din politica in 2004, fapt care a coincis cu un cutremur de 9.3 grade in India. In mod surprinzator pentru critici, Victor Ciorbea a fost si inca este avocat, cu experiente de procuror, judecator si negociator. Impreuna cu nevasta lui, tine un cabinet de avocatura care foloseste drept simbol un leu (cheia fusese probabil luata). Din cand in cand, mai apare pe la TV pentru a-si infiera fostii parteneri de conventie.

Radu Vasile
La apogeu: prim-ministru al Romaniei (1998-1999)
Luat peste picior: pentru ca a avut ghinionul sa serveasca drept negociator la ultima mineriada, pentru ca nu se prea inghitea cu Ciorbea, pentru ca scria poezii sub pseudonimul Radu Mischiu, pentru ca avea mustata si pentru ca a plecat din post cu ficusul sub brat (serios).
Unde e acum: Tineti-va bine. Va tineti? Nu serios, luati scaunul ala in brate! Dupa 4 ani ca senator si cativa ani de probleme de sanatate destul de grave, Radu Vasile a luat o decizie. Revine in PNTCD si in politica! Sublima revenire de la mijlocul anului trecut a fost pana acum marcata de o pleiada de sfaturi date lui Mihai Razvan Ungureanu, liderilor Oltchim si cam oricarui posesor de reportofon. Mustaciosul fost premier de (aproape) 70 ani ar fi putut totusi ramane la a scrie poezii unde expresii de tip “”cuvîntul poartă buchetul adînc al sufletului” (citat real) ar fi incalzit serile gospodinelor singuratice.


(Sursa Imaginii)

Valeriu Stoica
La apogeu: PNList de frunte, fost ministru al Justitiei in perioada CD (1996-2000).
Luat peste picior: Se sice ca omul era putsin sasait, sau poate putsin peltic.
Unde e acum: Dupa afacerea cu PL-D si unirea ulterioara cu PDL, ne asteptam ca Valeriu Stoica sa-si faca propria formatiune, intitulata probabil LPD (urmat de o acolada, o cratima si puncte de suspensie). Intamplator, in ultimii ani, Stoica a decis sa ramana la propria firma de avocatura, dupa modelul Victor Ciorbea, dar la o scara ceva mai mare (atat de mare, incat fostii rivali politici ii verifica acum conturile). Se svoneste ca, alatuli de Theodol Stolojan, planuieste sa leinvie PL-D-ul (apropo baietii, daca vreti sa folositi ideea cu LPD{-… , eu accept si plata cu cardul).

Lavinia Sandru
La apogeu: Serios?  (Intre noi fie vorba, a avut un mandat de deputat intre 2004 si 2008 si a a fost vicepresedinta unei comisii)
Luata peste picior: cam de toata lumea si cam pentru toate motivele, dar in principal pentru ca e femeie si pentru ca schimba formatiunile mai des decat Romania medievala aliantele.
Unde e acum: Dupa ce a plecat din PD alaturi de Cozmin Gusa si a ajutat la construirea “Initiativei Nationale” PIN, a plecat din PIN pentru a candida independent ca deputat din partea Bucurestiului, urmand sa se intoarca in partid si sa fie votata presedinte un an mai tarziu. In acelasi an, candidat la europarlamentare din partea PSD, ea fiind inca membra PIN. Daca ati incetat sa urmariti, e o reactie normala. Cam asta au facut si potentialii alegatori cand Lavinia Sandru a intrat cu tot ce mai ramasese din PIN in ceea ce acum se numeste Uniunea Sociala Pentru Progre….serios, m-am plictisit teribil. In alta ordine de idei, una complet aleatorie, pe Lavinia Sandru o mai cheama si Marcela si s-a impacat recent cu Traian Basescu.

Gavril Dejeu
La apogeu: Deputat, prim-ministru Interimar, ministru de Interne (1996-1998)
Luat peste picior: pentru asemanarea neintentionata cu unul sintre solistii trupei Prodigy si pentru numele care rima cu diferite chestii, motiv pentru care omul era o tinta usoara pentru rimele lui Dinescu.
Unde e acum: Dupa o “demisie de onoare”, in urma mineriadei din 1999, Wikipedia ne spune ca “fostul ministru de interne s-a retras în locuința sa din centrul orașului Sibiu, unde cântă la vioară, își crește nepoții și citește ziarele pe Internet”. Intre timp, a avut timp sa scrie si ceva articole in ziare locale, motiv pentru care le-a si adunat intr-o carte. Ma pregateam sa mai arunc ceva glume chestionabile, dar imaginea batranelului care-si creste nepotii si canta la vioara imi aminteste de reclamele la iaurt.

Emil Constantinescu
La apogeu: presedintele Romaniei (1996-2000)
Luat peste picior: pentru incapacitatea de a se impune si pentru ca era un mandru purtator de cioc (accesoriu personal care i-a adus dubioasa porecla “Tapu’”)
Unde e acum:  Dupa o retragere nu foarte lina din viata politica (daca nu ma insel, a si plans), Emil Constantinescu a revenit pe undeva prin 2002, in fruntea imensului partid Actiunea Populara. Dupa ce formatiunea a fost absorbita in PNL, Constantinescu a mai iesit de cateva ori in public, pentru a-l sustine pe Crin Antonescu in 2009 si pentru a-i scrie o scrisoare lui Barroso in iulie 2012. Avand in vedere stilul fostuliu presedinte si al actualului profesor de geologie, Barroso probabil inca citeste la scrisoarea aia.

P.S: Cum nume mai sunt pe lista (sa ne amintim de fostul-candidat la presedintie si la pozitia de prim-ministru, Theodor Stolojan), e posibil ca seria sa continue, daca o gasiti vag relevanta si daca ma mai apuca dorul de scarmanat.  Hmm, Theodor Stolojan are un “h” in plus in nume…

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

22 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
darkeingel

Bun, bun. Mai propun un Decebal-Train Remes, baieti dastia destepti cu prezent “cert”.

Groparu

Excelent :))))))

Intuneric

Foarte bun articolul.
Merita continuat.

[…] Cam ăsta e portretul politicianului român. Un parvenit, un mediocru, un inutil. Majoritatea celor care vor să facă ceva şi au pregătirea necesară. Cei care se pricep la ceva încearcă, dau greş, se retrag în lumea reală. Restul rămân până la sfârşit. […]

amyobedlam

Fain articol. Acum vreo 2 săptămîni vizionam cu o prietenă nişte spectacole Vacanţa Mare (’95 – ’98) şi 2 din personajele menţionate de tine mai sus tot apăreau ca subiect de luat peste picior, Constantinescu şi Ciorbea evident. Dincolo de asta, fără a voi să intru în discuţii politice, Constantinescu a fost primul şi singurul preşedinte pe care l-am votat cu drag, chiar sperînd la momentul respectiv ca lucrurile în ţară să ia o întorsătură bună.
Da’ Petre Roman şi cu Văcăroiu ce-or mai face? 😀

amyobedlam

Mda, viaţa normală a unui om împăcat cu sine. Într-un spectacol destul de recent, Tudor Gheorghe întreba mai în glumă, mai în serios, unde sînt puloverele purtate de diverse persoane, printre care şi Roman, la revoluţie şi de ce le-au schimbat cu uniforma securităţii. Se pare că domnul Roman şi-a găsit pulovărul şi l-a pus înapoi pe el.

Nautilus

Victor Ciorbea

Unde e acum: Până la plecarea din politică în 2004 a încercat să se facă ales ceva, să nu rămâie fără coledzi, a venit în Autovit, s-a urcat pe un camion şi a încercat să ţină un discurs. Până să termine el prima frază, publicul i-a umplut frigiderul cu carne pentru fiecare din isprăvile lui din 1996-1998, aşa încât şi-a ţinut cu greu plânsul şi a tulit-o discret.

Radu Vasile

Unde e acum: Are o tipografie făcută împreună cu fiu-său Tudor, cu o cifră de afaceri de 10 milioane EUR / an 😛

Gavril Dejeu

Unde era atunci: A ajuns un fioros ministru de Interne de care se speriau curcile după ce a făcut facultatea de Drept pe vremea lui conu’ Ghiţă Dej deşi frate-său fusese împuşcat de regimul lui Dej. Oare cum de a făcut el carieră în comunism şi după?..

Emil Constantinescu

Unde e acum: le face jocul pesediştilor care îl făceau să plângă pe vremuri.

~Nautilus

WhiteWolf

Exhaustiv ? Primesc si pricep. Dar sa chiar uiti ca Radu Vasile avea (si inca nu l-a depasit nimeni in top !) cea mai mare unghie de la degetul mic dintre politicienii mioritici … tzzz..tzzz… 😀
Si-apoi, daca unu-i Geoana ot Dabuleni, nici cu Raducu ot Dragashani nu mi-e rusine 🙂 🙂
Vad ca Groparu a tacut “vinovat” 😛 Hai ca adaug eu
Mosh Dejeu, dupa ce-a revenit in Sibiu (cand cu evenimentele mentionate mai sus) niste ani buni a fost tatic de tatic si cam cel mai tare avocat din Baroul Sibiu. Nu era shifonabil nici la ingineriile imobiliare pe care Boldea nu are patent de inventator. Abia mai tarziu a devenit un crescator de nepotzei 😛

Bag sama ca-i iubim la fel de mult pe hipsteri>/i> 😀

Florin

Io pe Stolojan l-am perceput in ultima vreme in stilul pliculetului cu ceai, refolosibil.
Il scoteau in preajma alegerilor, il inmuiau in zeama electorala ca sa obtina o infuzie favorabila, dupa care il puneau frumos la uscat pana la urmatoarele alegeri.

Nautilus

Conu’ Stolo are o problemă mică-mică (precum puţulica lui Mircea Badea) care îl împiedică să fie Preşedinte sau să stea într-o funcţie reprezentativă: i s-au deteriorat nişte circuite. Adică i s-au rupt câţiva pini la procesor. Adică are nişte buguri. Adică, mai pe româneşte, e nebun cu diplomă. Şi se ştia chestia asta acolo unde trebuie încă de pe vremea scurtului său mandat de prim-ministru.

~Nautilus

WhiteWolf

Era batran, deja, atunci cand conta. Acu’… lasa-l la pacatele. Lui
In rest,am incredere 🙂 Esti destul de “vechi” ca sa te descurci si singur. Vorba aia, ” A joke a day keeps the hipsters away” 😀
Ca sa nu mai zicem ca pana si pe ei ii iubea D-zeu; inainte de a fi cool 🙂 🙂

romania inedit

Eu vreau ca sa continui seria asta, mai ales ca ai stil.
De ce dracu o pusasi pe Lavinia sandru la figuri legendare ca ea e o nulitate fara perspective.
Sa nu-l uiti pe Ion Diaconescu si Tepelea, ca si ei tot la figuri legendare intra.
Pe Ion Iliescu il lasi ultimul pe lista?

Nautilus

Dan Iosif suferea să fie renumit, celebru, admirat şi temut, şi a reuşit atât de bine încât deşi a fost expus la Casa Poporului pe catafalc cu gardă de onoare cu săbii, lumea nici măcar nu a aflat că a murit 😛

~Nautilus

[…] de imagine care vine atasat. Sa nu mai vorbim despre furtul de şanse si, in cazul unora care au plantat panselute cu minerii, despre furtul de […]

22
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x