Portia lunara de muzici

Dupa niscaiva amintiri si articole mai serioase, urma si portia obligatorie de spam muzical…

Luna asta am pus pe tava vreo trei albume, doua de folk metal si unul de black romanesc. Ca fapt divers, in trupa de black canta si o ruda a unui cunoscut rapsod popular. Pana atunci, sa purcedem la intors muzica pe dos.

Ensiferum – Unsung Heroes (2012)

Desi umbla vorba prin targ ca mi-am cam innebunit cititorii cu folk metal si alte paganisme, cand iese un album Ensiferum, e musai sa astern cateva randuri online. Ensiferum e genul ala de trupa care scoate materiale rar, lasate intotdeauna cu mici controverse. Odata cu plecarea lui Jari Maenpaa (actualmente Wintersun) si cu venirea lui Petri Lindroos (fost Norther) in trupa, multi le-au prevestit zile negre finlandezilor. Culmea, materialele discografice cu Petri Lindroos nu au fost deloc rele, ba chiar cu mult peste albumele de pagan/viking metal ale altor trupe. Totusi, o samanta de indoiala a ramas, desi growling-ul lui Petri este mai mult decat satisfacator si la fel e si chitara lui in concerte.

Daca precedentele From Afar (care culmea, mi-a placut), Victory Songs si EP-ul Dragonheads au ridicat cateva sprancene in randul fanilor mai vechi, pot sa spun ca Unsung Heroes le va aduce treptat zambetul pe buze si halbele in aer. Albumul este probabil cel mai promovat material al trupei si, in acelasi timp, cel mai bun album de la Iron incoace.

Acum, daca tot am inceput cu concluzia, n-ar fi rau sa trec putin prin Unsung Heroes. Dupa instrumentalul Symbols, deloc rau, albumul se deschide in forta cu piesa In My Sword I Trust, piesa cu videoclip. O piesa clasica Ensiferum careia nu prea ai ce sa-i reprosezi. Chitara, growling-ul inteligibil si alternanta dintre pasajele melodice si cele agresive sunt la locul lor. Acelasi lucru se poate spune si despre piesa care da titlul albumului si anume Unsung Heroes, piesa care debuteaza cu un riff care aduce aminte de perioada “Tale of Revenge”.

O alta piesa care a fost lansata inainte de album, Burning Leaves, incepe lent, dar devine la randul ei o adaugare excelenta in catalogul Ensiferum. Celestial Bond este o piesa coral-instrumentala dusa in spate de o voce feminina, unde growling-ul nu-si face deloc aparitia, dar care se muleaza perfect pe ritmul in scadere al albumului. Retribution Shall Be Mine aduce insa sound-ul Ensiferum pe linia de plutire a metalului, animata fiind de un riff furios. Piesa Star Queen (Celestial Bond Part II) este la randul ei saraca in growling, vocea predominanta fiind de data asta una masculina. Din nou, o piesa excelenta.

Pohjola profita de un ritm mai “epic”, pe cand Last Breath este la randul ei o piesa unde growling-ul lipseste. Evident pentru oricine a ascultat un album Ensiferum, piesa de peste 10 minute (de 17 aici) incheie magistral albumul folk al anului.Pentru doritorii de “senzatii” tari, exista si o piesa bonus, un cover dupa superba balada metal Bamboleo, de la Gypsy Kings. Nu, serios, chiar exista un cover Gypsy Kings facut de Ensiferum, cover care, culmea, nu suna prea rau, dar nici suficient de bine pentru a-l recomanda. Ramanem deci la album.

Probabil ca recenzia asta pare un imens elogiu adus trupei Ensiferum, dar chiar nu am putut gasi o piesa care sa-mi displaca (si am stat ceva la masa verde). La cum suna Unsung Heroes, fostul solist Ensiferum si trupa lui actuala vor avea mult de lucru cu albumul pe care tocmai l-au anuntat (dupa o pauza de 8 ani, daca nu ma insel). Pana atunci insa, auditie placuta si…sabiile sus!

Marchosias – Above the throne of God (2012)

Marchosias sunt o proaspata trupa clujeana de black metal, trupa in care canta si nepotul lui Nicolae Furdui Iancu. Ok, recunosc ca n-a fost o introducere corecta, dar majoritatea cititorilor au tendinta de a sari orice fel de recenzie sau recomandare de trupa romaneasca.

Lucrul asta nu e deloc corect, din moment ce Marchosias isi abordeaza genul intr-un mod corect si interesant. Nefiind un mare fan black metal, am fost destul de reticent in prima faza la Above The Throne of God, primul EP al trupei.La nivel de sound, Marchosias se apropie de “greii genului”, venind cu un sound “raw” sau “true”, daca vreti (neprocesat). Nu-mi dau seama daca este un efect voit, sau daca pur si simplu clujenii au decis sa nu investeasca prea mult in primul efort muzical. Cert este ca uneori efectul e placut, iar alteori iti doresti ca mixajul sa nu fi fost facut in garaj.

Trecand peste productie si calitatea inregistrarii, atmosfera apasatoare pe care o puteam intalni la al doilea val de trupe black metal se vede si aici, in special pe piesa care da titlul EP-ului, Above The Throne of God. Favorita mea de pe material ramane insa Moment of Falling, o piesa antrenanta, cu un intro melodic, numai buna pentru plecat la batalie. Abordarea mi-a amintit de trupa Blackguard (fosta Profugus Mortiis).

Pasajele melodice se pot vedea si pe urmatoarea piesa, The Sacred Book si, intr-o masura mai mica, pe The Great Deceiver si Crownless. Din moment ce am amintit de Blackguard si am folosit cuvantul “melodic”, nu vreau sa ramaneti cu impresia ca vorbim de vreo trupa cu cinci clape si un oboi. E mai degraba vorba de genul de pasaje “melodice” folosite si de Catamenia pe primele materiale.

Altfel, Above The Throne of God este un inceput bun pentru o trupa aflata, ei bine, la inceputuri. Si da,intamplator, in Marchosias chiar canta nepotul lui Nicolae Furdui Iancu.


Korpiklaani – Manala (2012)

Dupa dubla lansare Sabaton, moda albumelor bilingve pare sa fi prins destul de bine in randul trupelor nordice. Regii folk metal-ului, finlandezii de la Korpiklaani, au venit la randul lor cu un album scris in limba nativa si tradus in engleza pentru fanii mai greu de multumit. Cu un nume desprins din epopeea Kalevala si insemnand “taramul mortilor”, Manala suna ceva mai bine in finlandeza decat o face in engleza. De fapt, ceea ce ma surprinde cu fiecare recenzie este abilitatea Korpiklaani de a scoate aproape un album pe an, fara sacrificii compozitionale prea mari.

Inca inainte de lansare, Manala a beneficiat de un videoclip promo la piesa Kunnia (Honor), piesa care nu pot spune ca m-a impresionat, desi incepe in stilul clasic “Humppa” cu care solistul ne-a obisnuit de vreo 7 albume. Piesa care sugereaza insa o schimbare, schimbare observata si pe albumul precedent (Uckon Wacka) este Rauta (Steel). Piesa pune accent pe tobe si pe versificatia ritualica si beneficiaza si de un videoclip in stilul clasic Korpiklaani. O structura similara, desi intr-o alta gama, intalnim si pe piesa Synka (Dismal).

Fanii vechi ai Korpiklaani nu vor fi insa dezamagiti. Pentru ei, piese precum Ruumiinmultaa (Soil of the Corpse) si Uni (Dream) se vor mula perfect peste materialele obisnuite. Ultima pare chiar un tribut pentru primele doua albume ale trupei. Altfel, printre piesele mai agresive si cele orientate spre acordeon si vioara precum Dolorous sau Metsalle, gasim si ceva mai ciudatel. O varianta metal a clasicei Ievan’s Polka, piesa devenita faimoasa datorita grupului Loituma si a unui clip care cu ani in urma impanzise YouTube. Culmea, Ievan’s Polka suna bine.

Per total, nu sunt complet convins ca Manala imi place mai mult decat albumul precedent, dar e cu siguranta un material bun care te convinge treptat, cu fiecare ascultare. Recomand din nou varianta finlandeza. Suna pur si simplu mai “autentic” decat o face engleza (nici n-ar avea cum altfel, in context de fata).

P.S: Daca Lonard Cohen o sa-mi incante intr-o saptamana urechile si daca la OST FEst si Rock The City am vazut garda deceniilor trecute, din punctul meu de vedere, concertul Sabaton si Eluveitie este, pe moment, cel mai important concert “de metal nou” din  2013 . Pe Sabaton i-am mai vazut de doua ori, chit ca au mai schimbat niste instrumentisti intre timp. Si da, stirea aia chiar e pe un site Pro TV.

Subscribe
Notify of
guest

23 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Garm

Unsung Heroes m-a dus cu gandul la Amorphis. Albumul nu suna rau dar eu asteptam altceva. Mi-au placut insa primele 2 piese, piesa de titlu fiind chiar extrem de reusita. Albumul Korpiklaani mi-a placut mai mult (varianta british).

brontozaurel

Leonard Cohen? Acum aflu… Traiesc sub un bolovan… 🙁

Szasz Sebes Paul

Suna bine. Leonard Cohen e minunat

Cedik

Am luat azi biletele la Sabaton : D
E drept, eu ma duc pentru Eluveitie, Sabaton nu am mai ascultat pana acum.
Ce piese mai reprezentative au, pentru cineva dornic sa isi faca o impresie?

brontozaurel

@Cedik: Plusez la lista cu Screaming Eagles, Masters of the World, Back in Control, Into the Fire, The Art of War…

Cedik

Multumesc pentru recomandari! Acum nu o sa ajung la concert complet nestiutor de Sabaton :))

radugo

ar fi interesant ca nepotul lui Furdui Iancu sa fie la fel de patriot ca si unchiul… un cover black-metal la “Noi suntem romani” sau la “Treceti batalioane” ar suna intr-adevar mobilizator!

Bogdan

Nu sunt eu mare fan Ensiferum, dar albumul chiar mi s-a parut bunicel dupa 3 ascultari. Din punctul meu de vedere nu se pot compara cu Wintersun, dar fiecare are gusturile lui.

Cat despre Sabaton, m-am bucurat cand am vazut ca vin. Albumul de anul asta mi-a placut la nebunie si il consider cel mai bun al lor.

Bogdan

Stia el ca nu esti de acord cu mine 😛

The Art of War e mai bun compozitional decat asta nou, dar parca nu m-a prins asa de tare, iar Primo Victoria nu a fost niciodata preferatul meu. Una peste alta, fata de Coat of Arms a fost un pas mare inainte si probabil de asta am ramas asa placut impresionat. Imi pare rau doar ca nu stiu suedeza, ca zice-se ca versurile sunt tare bune pe varianta aia 🙂

Bogdan

Iata ca ma intorc la 3 luni de la ultimul comentariu sa spun ca in ultima vreme ma obsedeaza un album de folk metal. E vorba de Krampus – Survival of the Fittest, care mi se pare mult peste albumele Ensiferum si Wintersun de anul asta.
Sigur, accentul solistului e un pic ciudat fiind italian si (zice lumea) clean-ul suna ca nu-stiu-care trupa de indie/alternative, dar compozitia si versurile mi se par excelente.

Daca n-ai facut-o deja, iti recomand sa-l asculti si poate asterni pe aici si o parere avizata de fan folk metal 🙂

Bogdan

Da, oarecum. Si mai degraba aduce cu albumele vechi, unde, din ce in ce imi amintesc (sa tot fie vreo 4-5 ani de cand nu le-am mai ascultat), faceau si aia mai mult uz de flaut.

Oricum, albumul m-a prins bine dupa vreo 5-6 ascultari si cu siguranta va ocupa un loc in top 10 personal pe anul asta. Destul de rar gasesc ceva care sa fie si relativ rapid, agresiv si foarte catchy, cum e asta.

Bogdan

De prin 2006 cred 🙂 De la The Scythe incolo au inceput s-o ia in jos, culminand cu Two Tragedy Poets…, care m-a facut sa nici nu-mi doresc sa ascult urmatorul album. Albumul de anul asta ia nota de trecere, dar mi se pare destul de fad in comparatie cu ceea ce (inca) asteptam de la ei. Pe deasupra, baietii au tinut mortis sa ne arate ca Jon Oliva si-a pierdut aproape complet vocea, ceea ce pentru mine e foarte trist.

23
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x