Lenea și Plictiseala

“Lenea și plictiseala au rupt rămurica, iar biata Maria n-a primit nimica!”

Dacă vă întrebați cui aparține citatul de mai sus și cine e Maria, ei bine, n-am cum să vă răspund concret la niciuna dintre întrebări. Pot doar intui că autorul a fost un pedagog comunist, iar Maria era o domnișoară căreia îi lipsea întru-câtva planificarea strategică.

Vedeți voi, inscripția asta era parte dintr-o poezioară în șase versuri, ilustrată pe o plăcuță de lemn. Plăcuța fusese dată jos de învățătoarea noastră din școala primară și pusă în spatele unor dulapuri. Adică exact în locul de unde niște elevi de școală generală ar putea-o citi și reține-o, deși valoarea ei era zero (atât uman, cât și gramatical).

Pe scurt, în poezioară, Maria voia să culeagă mere, însă îi lipsea motivația. În plus, Maria se plictisea repede, așa că, după ce că nu se urcă în vârful copacului (o idee absolut tâmpită oricum), se mai și lasă după a doua încercare (salvându-și probabil viața), iar ramura plină de mere pe care o pândea se rupe. Tragedie!

Mă rog, în punctul ăsta, din moment ce am stabilit că Maria era cam leneșă și nu tocmai atașată de sarcini repetitive, putem presupune că a cules toate merele de pe jos și s-a îndopat vreo trei zile. Din păcate, poezia nu ne spune urmarea. De ce? Pentru că ani de zile elevii români au fost învățați că lenea și plictiseala sunt ditamai viciile. Pentru că generațiile anterioare alei noastre au fost hrănite cu „tata care ară câmpul”, același tată care-și neglija cras familia pentru că na… munca e muncă.

Serios, de câte ori ați auzit în copilărie că „n-aveți voie să vă plictisiți” la vârsta voastră? De câte ori vi s-a spus că sunteți leneși cu un ton grav, de parcă tocmai ați încălcat legea (dar relaxați că oricum vă scoate PSD-ul)? Unii dintre voi o mai aud și astăzi. De fapt, astfel de dileme persistă nestingherite în bula noastră informațională, dat fiindcă oamenii confundă lenea patologică cu eficiența și plictiseala închipuită cu introspecția.

 

(Sursa Imaginii)

Problema e că întreaga noastră civilizație se bazează, printre altele, pe lene și plictiseala. Serios! Acum vreo 11 500 de ani, prin estul Turciei, se dezvoltau primele semne reale de agricultură umană. Levantul nu era singurul loc unde apăruse fenomenul, dat fiindcă agricultura, ca multe alte invenții umane, nu a apărut izolat. Era însă un loc mai special. De ce?

O dată pentru că „grânele mâncabile” din zonă (vreo 32 de specii din 56, câte poate îngurgita ființa umană), făceau din Levant și din zona numită „Cornul Abundenței” un loc prielnic de așezare pentru multe viitoare civilizații. A doua oară pentru că, odată ajuns acolo, lenea îți dicta să rămâi. Să rămâi unde îți era ușor să trăiești…

Așa cum argumenta și Andrew Marr în două dintre documentarele sale, lenea a fost un motivator puternic pentru multe decizii istorice. În ciuda psihologiei care a etichetat-o mulți ani drept o „lipsă de motivație” (în mare din cauza lui Freud), perspectiva actuală asupra lenei o încadrează mai degrabă în aria economică. Da, lenea e o lipsă de motivație, dar e și o metodă de a-ți conserva resursele. Mai mult, e vorba și de un mod subconștient prin care, uneori, organismul îți spune: e prea mult! Poate de-asta americanii fac o diferență clară dintre „procrastinare” (amânarea, dar nu anularea unei unei sarcini din lipsă de resurse sau concentrare) și lene pură, adică o lipsă de motivație.

Așa cum am mai spus, creierul nostru caută să facă economie la fiecare pas (poate de-asta un creier consumă cât un bec, iar un computer infinit mai slab cât o mie). O „lene” bună ne poate oferi fix ziua aia care lipsește din programul de relaxare. Mai mult, aceeași „lene” a oprit în istorie războaie, tocmai pentru că ambițiile unor tirani s-au lovit de oboseala accentuată a soldaților lor.

Plictiseala sau, dacă vă place, „ennui”, este un alt mecanism neglijat al evoluției. Dacă plictiseala în sensul prezentat de școala românească pare a fi un păcat, știința nu o descrie ca atare. Sigur, există o variantă patologică a plictiselii și anume letargia, însă plictiseala clasică e mai degrabă un mecanism de apărare, o lipsă de răspuns direct la stimulii externi imediați sau la stimuli prea repetitivi.

De-asta când ne plictisim visăm deseori cu ochii deschiși și de-asta unii înlocuiesc plictiseala cu meditația. Atunci când exteriorul nu ne mai stimulează, ne îndreptăm spre interior. Anticii au observat asta înaintea noastră, de la un tip pe nume Isocrate, la romanul Seneca. Pentru ambii, plictiseala era un fel de greață care apărea când lucrurile din jur te apăsau.

Ce au făcut vechii greci cu asta? Mai nimic, doar au inventat democrația și au pus bazele filosofiei ca știință. Pentru că erau plictisiți de starea de fapt! Să derulăm puțin înainte: operele literare și artistice ale epocii clasice? Au fost scrise de nobili plictisiți, în cea mai mare parte, de oameni dornici să-și demonstreze unicitatea. Ce fac miliardarii „plictisiți” din ziua de azi? Unii dintre ei eradichează polio, precum Bill și Melinda Gates!

Sigur, o să ziceți, la oamenii ăștia nu e numai plictiseala. Evident, altruismul nu e un derivat al plictiselii, dar plictiseala în sine e un derivat al prosperității. Oamenii săraci și popoarele sărace în general nu au timp să se plictisească, dar indivizii prosperi și țările din lumea întâi au timp să se gândească și la… alte probleme.

De altfel, dacă ne uităm mai bine, societatea de astăzi, plină până la refuz de stimuli și competitivă până la absurd, nu-ți permite să fii leneș cu lucrurile care-ți fac plăcere sau plictisit de cele care te definesc. Poate de-asta nici n-au prosperat ideologiile trecutului: munca de dragul muncii nu e un antidot la lene sau plictiseală, ci la plăcere și relevanță.

Prin urmare, când citiți rândurile ăstea, trageți cu poftă un căscat și gândiți-vă la cât ați muncit în ultimele zece minute. Cât despre Maria: Draga mea, ia 5 lei și ia-ți un fresh de mere de la colț. Chiar nu merită să-ți rup gâtul prin pomi, doar pentru că bunică-ta nu înțelege plăcerea lenii și virtutea plictiselii!

P.S: Întâmplător, articolul ăsta vine după un weekend întreg de răceală, o altă forță transformatoare a umanității.

4 Comments

  • E interesant că, pe timpuri, astea erau două motive frecvente pentru lipsa de reacție a studenților mei: le era lene să-și facă tema și se plictiseau în timpul cît n-o făceau.

  • Și în timpul ăsta, studenții descopereau agricultura :))

  • Cred ca in prezent plictiseala, pentru multi, se traduce prin: “As vrea sa fac ceva dar nu stiu ce. Parca m-as duce la mall dar am fost si ieri. Parca m-as juca dar partenerii obisnuiti nu sunt online. Parca m-as uita la un serial dar nu stiu ce sa aleg.” Apoi te pui in pat si treci de cateva ori prin aceleasi intrebari.

    Prin contrast, Bill Gates si-a pus si el la un anumit problema “As vrea sa fac ceva dar nu stiu ce”. Dar si-a raspuns, probabil rapid: “Ah… sa vindec polio in Africa”. E acceptabil ca un individ care ajunge la 50 de ani si e plin de bani dupa ce a creat un imperiu software sa fie plictisit dar pentru un copil de clasa a 3-a regulile nu sunt aceleasi. De fapt aproape toate exemplele tale contin realizari care, chiar daca au fost facute “din plictiseala” nu s-au facut in timp ce oamenii se tavaleau pe jos tipand “suuuuuunt plictisiiiiiiit!”.

  • Exact, doar ca atunci cand te tavalesti pe jos si urli ca esti “plictisit” (dadusem eu un link la un articol mai vechi), trebuie sa vina cineva care sa spuna: hai sa facem ceva util impreuna! Hai sa plantam un pom, sa invatam programare si asa mai departe…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.