Două lecții, vă rog!

Dintre dezbaterile care plutesc de ani de zile în spațiul public, cea despre educație este în continuare una dintre cele mai dureroase…

Cu toate astea, nu despre incompetența sistemului de educație aș vrea să vă vorbesc, ci despre un paradox pe care e imposibil să nu-l observi la populația locală. Deși avem unul dintre cele mai proaste sisteme școlare, iar profesorii buni sunt puțini și depășiți, aproape că nu există român căruia să nu-i placă să… dea lecții!

În taxi, pe blog, pe Facebook, la coadă la ghișeu, în ședința cu părinții sau la restaurantul de la colț, aproape de fiecare dată apare cineva care știe cum trebuie făcute lucrurile și, mai important, e gata să le spună tuturor asta, de la „înălțimea” propriei staturi morale și intelectuale.

Știu că nu sunt primul care spune asta. Am citit articole pe tema asta în multe alte locuri și, de fiecare dată, era vorba despre situații concrete: nesimțitul care-ți taie calea ieșind din parcare și care apoi îți urlă pe geam reguli de circulație; taximetristul care încearcă să-ți ofere lecții de îmbogățire rapidă cât timp ești blocat la stop; omul care n-a văzut în viața lui un aeroport, dar care îți spune cum trebuie să te comporți la destinație, dar și omul care-ți spune cum să-ți faci mai bine meseria, deși e pensionat din perioada în care ea nu exista.

Și, nu în ultimul rând, politicianul care de-abia articulează în limba română, dar spune jurnaliștilor cum se ține o conferință de presă. Băiatul care-ți dă lecții, pentru simplul motiv că el e la pupitru și tu nu!

Totuși, nu-i interesant cum o națiune cu un procent uriaș de analfabeți funcțional și cu un nivel de trai discutabil mustește de pedagogi, andragogi și demagogi? Culmea, nici nu cred că problema noastră stă în lipsa de cunoștințe, pentru că sigur avem și câțiva oameni cu soluții autentice pentru fiecare problemă ridicată. Problema stă în abordare.

Să predai, din postura de profesor, învățător, trainer sau coach, înseamnă să vrei sincer să transmiți ceva oamenilor din sala de curs. Înseamnă să te pui pe aceeași poziție cu ei, să încerci să-i înțelegi și, în același timp, să le facilitezi lor înțelegerea. Pe de altă parte, „să dai lecții” înseamnă să te plasezi într-o poziție de superioritate. La fel ca în cazul feedbackului cu aromă națională, datul de lecții are un singur scop: autovalidarea autorului, nu validarea celui care ar trebui să „primească învățătura”.

Evident, datul de lecții vine și cu o încărcătură sănătoasă de ego. Nu consider că ultimul ar trebui „scos din schemă”, că nu prea am afinități budiste. Consider doar că el ar trebui controlat și o spun din postura unuia care a avut probleme în trecut cu asta. Totuși, dacă în interacțiunea cu un irelevant scriitoraș egoul nu deranjează pe nimeni, în cazul în care un profesor nu-și mai încape în piele, lucrurile se schimbă.

(Sursa Imaginii)

De-asta mulți profesori absolut stăpâni pe materie nu sunt tocmai iubiți de elevi: din momentul intrării lor la oră, întregul curs devine un spectacol solo al profesorului, în care întrebările, sfaturile și punțile de comunicare nu sunt altceva decât niște indicatoare pe care scrie „Uitați-vă la mine!”. Oamenii ăștia nu predau, ci dau lecții, iar în cazul în care reușesc totuși să coboare de pe piedestal, cei care vor fi „învățați” vor fi doar cei care vor accepta fără întrebări autoritatea celui care predă.

Așa cum spuneam, egoul nu trebuie eliminat complet din schemă, el fiind până la urmă o parte din personalitatea prezentatorului și din personalizarea cursului. E și un mecanism inteligent de legitimare DACĂ ai ce să legitimezi. Din păcate, majoritatea celor care ne țin predici și ne dau lecții nu au absolut nicio abilitate remarcabilă, în afară de cea de a vorbi neîntrebați. 

Prin urmare, mesajul lor nu e decât un amestec de agresivitate și egomanie, totul livrat pe un ton profund condescendent (deși condescendența necesită un efort). Poate de-asta te trezești cu tot felul de nebuni care vor să dea lecții în baruri sau prin trafic, adică în public și în situații cu potențial conflictual. Capacitatea de a te evalua și de a evalua corect contextul sunt trăsături care aparțin adevăraților pedagogi.

În final, înainte de a-mi încheia discursul nesolicitat despre discursuri nesolicitate, aș vrea doar ca, în momentul în care cineva „prea inițiativa” și începe să dea lecții, să vă puneți o întrebare simplă: dacă omul ăsta ar avea vreo autoritate și abilitatea de a o transmite, ar mai vinde în continuare roșii dintr-o dubă?

P.S: O glumiță mai veche care aparținea lui Groucho Marx suna cam așa: Ieri am găsit pe stradă un portofel și m-am întrebat ce și-ar dori cel care l-a pierdut. Mi-am dat seama că și-ar dori să i se dea o lecție!

4 Comments

  • Ce n-am inteles : esti impotriva alora care ” dau lectii ” sau impotriva alora care nu vor neam sa tina cont de … lectiile alora , bune sau rele ? Nu doar romanii sunt iubitori de dat lectii altora . Am vazut aceasta tendinta si la alte popoare .Spui dumneata : ” condescendența necesită un efort” . Nu necesita absolut nici un efort , nici macar de ego chiar si exacerbat , sa privesti in jos la viermele caruia , ai reprosezi la modul doct , profesoral si atotatestiutor ce ai de reprosat .Dimpotriva , asta te mai ridica cu o treapta in propriiti ochi !Mi-a placut postarea si , cu permisiunea dumitale , iti voi mai vizita mustaria .

  • Sunt mai degrabă împotriva celor care ar trebui să predea, dar care preferă să dea lecții. Nici eu nu cred că-i o meteahnă pur românească, doar că noi avem nevoie mai mult decât alții să învățăm.

    Condescendența, la bază, e o poziționare autoritară care nu are nevoie de agresivitate. De-aia ziceam că, pentru a fi condescendent, dar nu agresiv, e nevoie de un mic efort.

    Mulțumesc pentru apreciere și vă mai așteptăm 🙂

  • Am vrut să-ți las un comentariu, dar apoi l-am făcut articol de blog. Aparent nu s-a trimis pingback-ul.

  • Mai bine asa! Ma uit acum 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow us

We will keep you updated

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.