In locul lor

Uitandu-ma peste parerile generale legate de Kiev si Venezuela, realizez ca…

Nu prea le avem cu empatia, ca popor (zise el profund ingrijorat, de pe canapea). Acum probabil va asteptati sa infierez ignoratii sau, din contra, sa fac misto de cei care au dat check-in intr-un virtual Liov (caci in limba romana nu exista orasul “Lviv”). Din pacate, indiferent de tabara aleasa, as fi la fel de vinovat de pasivitate ca cei pe care i-as condamna. Mai mult, ar fi dubios sa contrazic opiniile altor rapsozi online, cand la randul meu aglomerez Internetul cu tampenii. Ce ma deranjeaza la modul in care e tratata problema Ucrainei nu e pozitia pe care fiecare dintre noi si-o asuma, ci faptul ca ne supraestimam distanta politica si istorica.

Geografic vorbind, Kievul si Liovul sunt departe. Tot geografic vorbind, si protestatarii din Piata Universitatii erau departe de noi. Sapte statii de Ratb si vreo trei zavoare sunt totusi o bariera. La nivel social si politic insa, atat protestatarii cat si ucrainienii sunt mai aproape decat am vrea. Da, un om a carui sursa de venit si existenta online si offline nu depind de Ucraina n-ar trebui sa se agite prea tare, mai ales daca nivelul implicarii lui politice si sociale nu e covarsitor. De-asta nu m-au miscat multe dintre mesajele de sustinere online. De-asta si pentru ca n-am inteles cui se adresau: de ce imi spui mie ca ”tu” sustii rebelii din Ucraina? Daca exercitiul ar fi intr-adevar sincer, ar trebui sa le spui rebelilor (unii au incercat si asta, prin Youtube).

Cred insa ca unui politician (fie el USList, PNList, PDList, PMPist sau TRIst) ar trebui sa-i pese ceva mai mult de fenomenul Ucraina. Si lui si tonelor de cintezoi din media care zilele astea i-au luat declaratii lui Cioaca si lui Crin Antonescu. De ce? Pentru ca, in ciuda ”protectiei” virtuale asigurate de UE si NATO, Romania nu va fi ferita de consecintele unui potential colaps ucrainean. Pentru ca, daca oamenii aia au putut si, mai ales, daca oamenii din spatele lor au putut, vor putea si altii, in alte parti. Pentru ca Ucraina poate deveni oricand o noua Siria sau, mai rau, o serie de noi Trasnistrii. Pentru ca am avut langa noi un stat fragmentat etnic si tinut laolalta de presiunea rusa si de instabilele mecanisme ale puterii coercitive. Pentru ca rebelii aia care se tin de mana in strada ar putea oricand indrepta armele unul spre altul. Pentru ca ucraineni, cazaci, rusi, tatari si alte minoritati. Pentru ca se poate.

In atare conditii, Romania accepta in teorie refugiati, e de acord in teorie cu revendicarile rebelilor si fluiera… la modul concret. Mai mult, media nationala trateaza problema de parca ar fi conflictul din Republica Central-Africana. Nu zic sa ne plangem ca niste mironosite sau o facem pe durii, dar macar se ne informam cat de cat si sa vedem daca-i vreo lectie de invatat de-aici. Unii spun ca este. Mai ales daca suntem intamplator parte dintr-un sistem oligarhic si corupt, nu foarte diferit de cel ucrainean. Dar ma rog, cred ca problema asta nu apare numai la politicieni sau la romani. Empatia “nationala” se numara printre dovezile maturitatii istorice, iar noi suntem un stat tanar. Este totusi de preferat sa inveti din esecurile celor similari tie, nu din victoriile celor cu care nu ai mare lucru in comun.


(Vecinii nostri, pe vremea cand Liovul era ceva mai aproape)

E valabil si inviata de zi cu zi. Ne place cand un ”lider de opinie” ia pozitie, dar nu realizam ca urmatoarea lui ”victima” am putea fi chiar noi. Tratam abuzurile asupra celor similari noua de parca ar fi evenimente distante si izolate. Sunt clasice comentariile utilizatorilor care infiereaza satisfacuti sau sustin efervescent oameni pe care nu-i cunosc. De ce? Pentru ca X a zis ceva nasol despre Y, iar mie X mi se pare simpatic sau antipatic. Prin urmare, adopt o pozitie fata de atitudinea lui X, in loc sa contest autoritatea lui X si sa realizez ca eu sunt la randul meu un Y!

Cam asa si in politica autohtona. In Romania de astazi, ce sanse ai sa ajungi alaturi de politicianul laudat sau macar sa fii cu-adevarat reprezentat de el? Foarte slabe, insa ai destule sanse sa ajungi victima lui. Faptul ca acum aveti un ”dusman” comun nu schimba cu nimic faptul ca idolul tau te va lovi cu prima ocazie. Empatizam cu diferite fete ale puterii, fete care nu seamana deloc cu ce vedem in oglinda. In acelasi timp, ignoram fara probleme miile de schelete din camera alaturata.

Prin urmare, la urmatoarele miscari de amploare, indiferent unde ar fi si pentru ce cauza, am putea incepe cu intrebarea: unde m-as afla eu? Presupunand ca protestul ar izbucni brusc langa mine, cine as fi eu? Politicianul de la pupitru, liderul jandarmilor care-si ”fac doar datoria” sau victima gazelor lacrimogene?

P.S: Ce incerc sa spun e nu ca ar trebui sa ne pese (“pasatul” nu e o reactie care se intretine prin vaicareala si spam). Spun doar ca ar trebui sa ne intereseze, macar asa, pentru istorie…

 

21 COMMENTS

  • Speram sa nu exista o data viitoare…Pacea ar trebui sa dainuie peste o lume atat de macinata de probleme…pacea oameni buni, pacea!

  • am văzut comentariul de mai sus şi am uitat ce voiam să scriu.
    da’ m-am amuzat… “pacea ar trebui să…”
    numa’ io, cu vagile mele cunoştinţe de istorie, pot enumera vreo 4-5 războaie care ar trebuit să fie “the war to end all wars”.
    da, să ne pese, dar să şi înţelegem că starea naturală a omenirii e conflictul – armat sau nu.

  • Cam starea naturala a orice e conflictul. Omenirea insa pare sa-si fi depasit intru-catva termenul limita.

  • Foarte frumos ce spui tu aici, dar tare mi-e că noi ne uităm, ca şi la alte conflicte de gen sau ceva mai ample, ca la “Wag the dog”. Ştii filmul, nu?
    Ca să nu-ţi mai spun că tanti Iulia a apărut în scaun cu rotile, dar perfect machiată şi fiind încălţată cu tocuri de 15. He?
    Perspectiva privită din locul nostru se vede altfel din locul mass-media, altfel din locul politicienilor noştri, altfel din locul politicienilor lor, al UE, SUE, MUE etc.
    Fiind atât de multe perspective, mă gândesc că vor avea de câştigat exact aceia care trebuie. De care, însă, noi n-avem habar. 🙂

  • N-avem habar, dar am putea avea habar de interesul nostru pe termen mediu si lung 🙂

    P.S: Da, mai toata lumea se intreaba cat e imagine si cat suferinta in aparitiile lui Timoshenko. Nu stiu daca machiajul e neaparat indiciul, cat discursul ei studiat. Om trai si om vedea.

  • @krossfire: “Pentru ca, daca oamenii aia au putut si, mai ales, daca oamenii din spatele lor au putut, vor putea si altii, in alte parti. Pentru ca Ucraina poate deveni oricand o noua Siria sau, mai rau, o serie de noi Trasnistrii. Pentru ca am avut langa noi un stat fragmentat etnic si tinut laolalta de presiunea rusa si de instabilele mecanisme ale puterii coercitive

    1. În Ucraina nu e sărăcie de ieri, de azi, ci de 24 de ani (de fapt, fără URSS, economia lor era putredă oricum, cam aşa cum s-ar întâmpla dacă se separă judeţul Bihor de România 🙂 ).

    2. Ucraina nu e falimentară de ieri, de azi, ci încă din iarna 2010-2011. De fapt, presa serioasă (care nu e de limbă română) vorbea atunci de posibila disoluţie Ucrainei în vara 2011. Ei însă, rezistenţi ca toţi slavii, au mai dus-o 3 ani.

    3. Ucrainienii obişnuiţi au motive mult mai serioase să se revolte decât românii, ruşii, ungurii sau turcii. În ultimii ani, în care ţara a fost falimentară, diverse grupări care nu aveau bani, dar se simţeau mai bine înarmate decât publicul obişnuit (actuali şi foşti miliţieni, spre exemplu), au ucis, jefuit şi violat pe unde au apucat, omorând oameni cu ciocanele în stradă pentru a le fura o geantă sau un telefon mobil. În timpul ăsta, în ţara lui Ponta-Vodă, salariul minim şi cel mediu au crescut, iar numărul infracţiunilor violente a tot scăzut din 2006 încoace.

  • Evident, nu vorbeam de izbucniri la o scara similara, ci la izbucniri in sine. Intr-adevar, daca “GDP per capita” nu scade sub un anumit prag, sunt slabe sansele unei revolte in forta (cred ca aveai si tu un articol pe tema, daca nu ma insel).

  • Cu o mică precizare:

    Primii 14 ani de sărăcie (salariul mediu era de 200 de grivne ucrainiene, sau vreo 40 USD) i-au făcut să iasă în stradă şi s-o pună de-o Loviluţie Portocalie. Imediat după aceea, nişte ucraineni au început să latre pe forumuri că alde madam Iulia şi cu Iuşcenko fură şi se îmbogăţesc, în timp ce populaţia rămâne în sărăcie.

    Însă când li s-a pus întrebarea “ceilalţi nu furau şi mai mult?”, au dat un răspuns extrem de interesant: “da, furau şi mai mult, dar erau slavi de-ai noştri, tradiţionalişti şi patrioţi, nu slugi ale americanilor”.

    Dacă ţin atât de mult la slavul patriot, ortodox şi heterosexual Ianukovici, îşi cam meritau soarta.

  • Iuscenko a iesit oricum cel mai prost din toata afacerea.

  • Nu înțeleg care e punctul tau de vedere. Nu înțeleg de partea cu ești sau dacă vrei sa creezi o noua parte, undeva, deasupra evenimentelor. Cum adică sa nu ne pese dar sa ne intereseze? Adică sa ne uitam rece si dezinteresat la ce se întâmpla? Sau sa ne pregătim pentru un colaps ucrainean?

  • Adica sa stim ca exista ucraina si sa ne uitam din cand in cand la stiri. Atata tot. Costel 😛

  • @krossfire: “Era mai bine pentru ca presa nu scria despre crime si violuri (chiar daca ele existau), iar maidanezii nu circulau liberi pe strada (desi originea lor este una “proletara”). Era mai bine pentru ca nu existau o economie si o piata reala care sa ne arate cu-adevarat cum stam. Era mai bine pentru ca Ceausescu construia blocuri mizere si lipsite de confort (unele rezistente si bine executate, daca e sa fim corecti) si monumente megalomane si lipsite de scop. Era mai bine pentru ca “aia mici” isi ascultau cu sfintentie profesorii, profesori care erau in mare la fel de incompetenti. Sigur ca exista si merite ale industriei si sistemului comunist, dar ele sunt rar invocate in discutii. Nu pot sa-mi dau cu parerea despre cate oua puteai sa cumperi pe cartela, dar pot sa-mi dau cu parerea despre mediocritatea si nefunctionalitatea economiei din perioada.”

    Din statisticile instituţiilor de specialitate, cel mai mic număr de infracţiuni violente a fost în 2011, aşa încât argumentul nu prea ţine.

    Faptul că “a dat cu virgulă” e mai puţin relevant: sărăcie e în multe locuri din lume, dar nu se închide curentul, nu se limitează programul TV şi vecinii nu te toarnă atât de des.

    Deci până la urmă care a fost rostul represiunii din anii ’80? Şi cine a făcut-o? Comuniştii? Miliţia? Secu?

    Contraexemplu: cei care au trăit adolescenţa în acea vreme probabil au văzut faţă în faţă puţini oameni ai Statului, miliţieni sau activişti. Nu pe ei puteau da vina pentru represiune.

    În schimb două chestii se repetă în amintirile fiecăruia, indiferent de locul unde ai trăit şi indiferent de clasa socială în care te-ai născut:

    1 – frica obsesivă, patologică a generaţiei pe atunci adulte faţă de sex (“să nu se arate chestii ruşinoase, să nu afle cum se face, te omor în bătaie dacă aud că te fuţi sau vii gravidă”)
    2- o frică permanentă, sâcâitoare, absurdă, ca loaza să nu fure ceva sau mai rău, să fure din casă (citat de la o tipă către fiu-său: “dacă te prind cu cel mai mic obiect de furat, îţi pun mâinile pe aragaz”)

    Asta te face să te întrebi ce era în spatele acestor obsesii şi de ce le manifestau nişte oameni cinstiţi, aparent normali.

    O tipă din Sri Lanka a scris în 2011 aşa: problema turismului sexual în Sri Lanka, Thailanda sau India nu a apărut peste noapte. Pedofilii nu s-au născut ieri. De fapt, de cel puţin 40 de ani încoace, autorităţile în căutare de bani de la turiştii europeni au fost cele care au ridicat staţiuni de lux, i-au expus pe nişte oameni care trăiau într-o sărăcie demnă de epoca primitivă mărfurilor moderne, maşinilor, electronicelor şi confecţiilor. Era uşor de imaginat că oamenii sri lankezi vor face orice, indiferent cât de ilegal şi imoral e, ca să se bucure şi ei de confortul pe care îl văd în jur, tot atât de sigur pe cât e că doi şi cu doi fac patru. Simpla existenţă a “turiştilor care aduc bani în ţară” alimentează astfel mediul infracţional.

    Ori atunci când avem de-a face cu oamenii români maturi în 1980, deci care au trecut prin sărăcia de după război, au văzut cum lucrurile s-au săltat sub Dej şi Ceaşcă şi după aceea a venit catastrofa, e de aşteptat ca ei să înţeleagă că doi şi cu doi fac patru: şi anume că puştiul (sau piţipoanca) lor va fi în stare de orice măgărie ca să se bucure de un anumit grad de confort. Când opţiunile profesionale sunt limitate de sărăcie, industrializarea care ascunde şomaj mascat, repartiţii, “buletinul de Bucureşti” etc e evident că a ciordi câte ceva sau a face cea mai veche meserie din lume devine cam tentant.

    Singura metodă de a ţine în “epoca foamei şi a frigului” plasa de relaţii sociale întreagă, muncitorul la uzină şi nu altundeva, miliţianul la secţie, activistul la Partid, doctorul la spital etc consta în a adopta o atitudine hiper-conservatoare, care nu îngăduie nici cea mai mică deviere de la traseu, şi a recurge la acţiuni extreme pentru asta. (Exemplu: dacă nu ar fi existat persecuţia isterică, furibundă a homosexualilor, numărul celor care ar fi decis că “pentru bani se merită” ar fi fost mai mare ca azi.)

    PS Nautilus a prins prea puţini ani sub comunişti ca să facă diferenţa între o lume represivă şi una mai liberă 😉

  • “Faptul ca acum aveti un ”dusman” comun nu schimba cu nimic faptul ca idolul tau te va lovi cu prima ocazie. Empatizam cu diferite fete ale puterii, fete care nu seamana deloc cu ce vedem in oglinda. In acelasi timp, ignoram fara probleme miile de schelete din camera alaturata.”

    Inca un moment de sclipire marca Krossfire.
    Eu cel putin am simtit nevoia sa nu citesc mai departe. In schimb am citit inca odata pasajul. Si inca odata.
    Absolut genial. Multumesc.

  • Sunt flatat, dar nu cred ca merita 🙂

  • Mie mi s-a parut ca toata tarasenia seamana cu “revolutia” din ’89. Nu “copie la indigo”, dar seamana. “Revelatia” am avut-o cand am auzit ca fortele de ordine s-au retras si ca “politia e cu ei …”. Si am rememorat altercatiile cu fortele de ordine si politia, impuscaturile, “lunetistii”, ranitii si mortii, fuga dictatorului, zvonurile, perchezitiile facute de “brasardieri”, manerele si robinetele de aur, concentrarea atentiei pe unul sau doi monstri care sunt vinovati de toate-toate, sobolanimea politica si parasirea corabiei care lua apa, abrogari si adoptari in Parlament, “avem nevoie de un umprumut urgent” si celelalte. Mi se pare un (fel de) “sablon”.
    Vor avea o viata ceva mai buna cu o mafie la putere care va mima democratia pentru prosti si va devaliza tara pentru ei. Vor avea un occident care va inchide ochii la orice atat timp cat are de castigat si o Rusie care va fi in continuare prezenta in economie multe decenii de acum incolo si in sufletul nostalgicilor multe generatii de acum incolo.

  • Greu de spus, insa intr-adevar “lucrurile seamana” (iar Ianukovich al lor a dat dovada de o prostie extrema).

  • Kathy: Frumoasa adaugare, din pacate blocata din motive obscure de Akismet. Am deblocat acum 🙂

  • Problema nu e de empatie, problema e ca evenimentele din Ucraina nu au cum sa nu ne afecteze, pentru ca Ucraina e o tara mare si multietnica si avem foarte multe in comun cu ei, mai ales ca gandim cam la fel.

  • Din pacate da, gandim pe mai multe teme “cam la fel” 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.