Uitandu-ma peste parerile generale legate de Kiev si Venezuela, realizez ca…

Nu prea le avem cu empatia, ca popor (zise el profund ingrijorat, de pe canapea). Acum probabil va asteptati sa infierez ignoratii sau, din contra, sa fac misto de cei care au dat check-in intr-un virtual Liov (caci in limba romana nu exista orasul “Lviv”). Din pacate, indiferent de tabara aleasa, as fi la fel de vinovat de pasivitate ca cei pe care i-as condamna. Mai mult, ar fi dubios sa contrazic opiniile altor rapsozi online, cand la randul meu aglomerez Internetul cu tampenii. Ce ma deranjeaza la modul in care e tratata problema Ucrainei nu e pozitia pe care fiecare dintre noi si-o asuma, ci faptul ca ne supraestimam distanta politica si istorica.

Geografic vorbind, Kievul si Liovul sunt departe. Tot geografic vorbind, si protestatarii din Piata Universitatii erau departe de noi. Sapte statii de Ratb si vreo trei zavoare sunt totusi o bariera. La nivel social si politic insa, atat protestatarii cat si ucrainienii sunt mai aproape decat am vrea. Da, un om a carui sursa de venit si existenta online si offline nu depind de Ucraina n-ar trebui sa se agite prea tare, mai ales daca nivelul implicarii lui politice si sociale nu e covarsitor. De-asta nu m-au miscat multe dintre mesajele de sustinere online. De-asta si pentru ca n-am inteles cui se adresau: de ce imi spui mie ca ”tu” sustii rebelii din Ucraina? Daca exercitiul ar fi intr-adevar sincer, ar trebui sa le spui rebelilor (unii au incercat si asta, prin Youtube).

Cred insa ca unui politician (fie el USList, PNList, PDList, PMPist sau TRIst) ar trebui sa-i pese ceva mai mult de fenomenul Ucraina. Si lui si tonelor de cintezoi din media care zilele astea i-au luat declaratii lui Cioaca si lui Crin Antonescu. De ce? Pentru ca, in ciuda ”protectiei” virtuale asigurate de UE si NATO, Romania nu va fi ferita de consecintele unui potential colaps ucrainean. Pentru ca, daca oamenii aia au putut si, mai ales, daca oamenii din spatele lor au putut, vor putea si altii, in alte parti. Pentru ca Ucraina poate deveni oricand o noua Siria sau, mai rau, o serie de noi Trasnistrii. Pentru ca am avut langa noi un stat fragmentat etnic si tinut laolalta de presiunea rusa si de instabilele mecanisme ale puterii coercitive. Pentru ca rebelii aia care se tin de mana in strada ar putea oricand indrepta armele unul spre altul. Pentru ca ucraineni, cazaci, rusi, tatari si alte minoritati. Pentru ca se poate.

In atare conditii, Romania accepta in teorie refugiati, e de acord in teorie cu revendicarile rebelilor si fluiera… la modul concret. Mai mult, media nationala trateaza problema de parca ar fi conflictul din Republica Central-Africana. Nu zic sa ne plangem ca niste mironosite sau o facem pe durii, dar macar se ne informam cat de cat si sa vedem daca-i vreo lectie de invatat de-aici. Unii spun ca este. Mai ales daca suntem intamplator parte dintr-un sistem oligarhic si corupt, nu foarte diferit de cel ucrainean. Dar ma rog, cred ca problema asta nu apare numai la politicieni sau la romani. Empatia “nationala” se numara printre dovezile maturitatii istorice, iar noi suntem un stat tanar. Este totusi de preferat sa inveti din esecurile celor similari tie, nu din victoriile celor cu care nu ai mare lucru in comun.

(Vecinii nostri, pe vremea cand Liovul era ceva mai aproape)

E valabil si inviata de zi cu zi. Ne place cand un ”lider de opinie” ia pozitie, dar nu realizam ca urmatoarea lui ”victima” am putea fi chiar noi. Tratam abuzurile asupra celor similari noua de parca ar fi evenimente distante si izolate. Sunt clasice comentariile utilizatorilor care infiereaza satisfacuti sau sustin efervescent oameni pe care nu-i cunosc. De ce? Pentru ca X a zis ceva nasol despre Y, iar mie X mi se pare simpatic sau antipatic. Prin urmare, adopt o pozitie fata de atitudinea lui X, in loc sa contest autoritatea lui X si sa realizez ca eu sunt la randul meu un Y!

Cam asa si in politica autohtona. In Romania de astazi, ce sanse ai sa ajungi alaturi de politicianul laudat sau macar sa fii cu-adevarat reprezentat de el? Foarte slabe, insa ai destule sanse sa ajungi victima lui. Faptul ca acum aveti un ”dusman” comun nu schimba cu nimic faptul ca idolul tau te va lovi cu prima ocazie. Empatizam cu diferite fete ale puterii, fete care nu seamana deloc cu ce vedem in oglinda. In acelasi timp, ignoram fara probleme miile de schelete din camera alaturata.

Prin urmare, la urmatoarele miscari de amploare, indiferent unde ar fi si pentru ce cauza, am putea incepe cu intrebarea: unde m-as afla eu? Presupunand ca protestul ar izbucni brusc langa mine, cine as fi eu? Politicianul de la pupitru, liderul jandarmilor care-si ”fac doar datoria” sau victima gazelor lacrimogene?

P.S: Ce incerc sa spun e nu ca ar trebui sa ne pese (“pasatul” nu e o reactie care se intretine prin vaicareala si spam). Spun doar ca ar trebui sa ne intereseze, macar asa, pentru istorie…