O  scurta legenda dintr-o indepartata si neinspirata colectie.

La nastere primise un nume mare…la propriu. Richard Diocletian Tuailait Altreilea. Ciudat: el nu era al treilea, ci al noualea frate dintr-o nobila familie. Tatal lui fusese arhiducele Marelui Ducat al Intersectiei Calea Rahovei cu Progresului. Mama, una dintre zecile de printese din jur. Lira era numele ei. Lira Sterlina.

Cand tatal sau fusese inchis pe nedrept de stapanire, era prea mic pentru a se putea opune. Era ceva legat de o batalie cu dusmanii lor de moarte, Razboinicii Cersetori de la Serban Voda. Aparent stapanirea nu apreciase modul original in care tatal sau si liderul cersetorilor, Lord Dintosu’, rezolvasera problema. La scurta vreme, regina a plecat dupa tigari. In Spania.

Pe cand fratii lui se indeletniceau cu ocupatii mai putin nobile, Diocletian al nostru realizase ca numai munca era cea care putea sa-l scoata din impas. Numai munca era cea care avea sa-l ajute sa refaca regatul candva maret al tatalui sau si sa-l invinga pentru totdeauna pe urmasul lui Dintosu’, un lancier aurolac pe nume Vercingetorix (tovarasii de arme il strigau “Gica”).

(O captura de ecran luata de aici, peste care am mazgalit eu ceva).

Eroului nostru ii placea munca, insa nu stia ce sa aleaga!  Sa devina un nobil parcagiu, abil in gasirea unui loc potrivit pentru numai “zece mii sefule”? Sa fie un mandru spalator de parbrize a carui abilitate de a manui peria si sapunul sa-l faca vestit? Sa devina un menestrel al Ratb-ului, un bard al folclorului urban? Sa le cante din inima “Oameni buni cu suflet bun” in timp ce cu maiestrie agita un catel purecos printre locuri?

Alegerea era dificila, insa, ca toate alegerile mari, ea fusese facuta dinaintea nasterii lui. Intr-o buna zi, pe cand pescuia intr-o fantana facatoare de minuni pentru monede de 50 de bani, a observat ceva fantastic. O perie si un pet de un litru jumate’ fusesera lasate neglijent langa un cos de gunoi, parca puse dinadins pentru el. Fiind in loc sfant, tanarul Richard Diocletian Tuailait Altreilea intelesese pe loc. Dumnezeu il incoronase regele spalatorilor!

Din acel moment, Richard nu a mai existat. A existat numai Rromin Hood! Se ducea glont la masinile straine din intersectie. Soferii nici nu apucau sa deschida geamul ca tanarul viteaz le si spoia geamul cu un amestec bine ticluit de resturi de la spalatoria auto si apa de balta. Chiaburii erau blocati pe loc pana cand tanarul Rromin Hood isi termina lupta cu parbrizul, geamul din spate si uneori cu geamurile laterale! Apoi, de mila ochilor de copil sau a posibilei furii a razboinicului, boierii ii intindeau minim 2 RON!

Intr-o zi norocoasa, Rromin putea strange chiar si cateva milioane. Duse erau zilele in care umbla in papungi, acea combinatie bizara de papuci si pungi. Sticla statea bine in teaca, prinsa cu un elastic de nadragi. Peria la fel, gata in fiecare moment sa fie folosita drept arma si izbavire. Soferii de SUV-uri il invatasera deja si se temeau. Altii mai destepti facusera un targ cu el si reuseau sa-si fereasca masinile de furia apelor.

Marea confruntare era inevitabila. Gica, ramas fara statiile de tramvai favorite din vina unor muncitori fara de capatai, migrase cu tribul prin apropiere. Rromin, alaturi de credincioasele lui ajutoare, Micul Ion si Costelus zis Calugaru’, nu puteau sa lase o asemenea ofensa nepedepsita. Alaturi de alti cetateni ai intersectiei, cei trei au tabarat pe noii veniti. Se zice ca batalia a durat cel putin o ora, timp in care victime au cazut de ambele parti. Intr-un final, ostenit si cu vreo doi dinti lipsa, Rromin castigase. Luase inapoi ceea ce tatal lui obtinuse in ani grei de puscarie.

Fericirea nu a durat mult insa. De data asta, potera stapanirii nu venise singura sa-i desparta. Alaturi de ea, venea acum si temuta Directie de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Astfel, dupa legendara batalie, Rromin a disparut din micul regat. Se spune ca, dupa cateva luni intr-un orfelinat, ar fi fost adoptat de o familie de canadieni. In fond, eroul nostru nu avea nici sapte ani.

Desi a plecat dintre marii razboinici ai intersectiilor bucurestene, legenda lui Rromin Hood se mai aude si acum in jurul focurilor de pneuri langa care alti razboinici se aduna sa-si incalzeasca aurolacul.

P.S: O poveste aproximativa, bazata pe fapte ce pot fi considerate…aproximativ reale. Altfel, o insiruire de paragrafe ce nu trebuie luate prea in serios. Problema e destul de serioasa si asa.