La spital…

Fara sa fi avut asta in plan (se intampla), in ultima vreme am luat contact ceva mai des cu spitalele…

Nu a fost ceva grav, dar nici vreo durere tratabila cu Paracetamol si ceai de paie. A fost insa suficient cat sa ma familiarizez cu tipurile de oameni si proceduri din interiorul sistemului. Acum, proaspat iesit la o bere cu amicii, am fost rugat sa infierez cu manie proletara sistemul medical romanesc. Am plecat cu gandul sa “scriu ceva pe tema asta” insa, pana am ajuns acasa, am realizat ca ar fi o pierdere de vreme. Ce sa scriu? Ca spitalele sunt prost finantate? Ca sunt haotic organizate si ca oameni care salveaza vieti sunt platiti cu salarii de junior la multinationala? Ca se dau spagi? Ca lucrurile nu merg?

Sa fim seriosi. Ar fi un subiect facil, o prada prea usoara chiar si pentru jurnalistii de tabloid. In plus, daca treci peste cozile interminabile si peste asteptarile prelungite, multe spitale chiar au medici buni. Medici care-s cu 2-3 clase peste cei de-afara si care, cu sau fara spagi, castiga mai putin intr-o luna decat un absolvent german intr-o saptamana. Medicii astia exista, in ciuda neincrederii. Unora li s-au dedicat reportaje, altora doar scurte elogii.

Evident, ii inteleg pe cei care-si platesc CASS/OPSNAJ si se plang ca au nevoie si de un abonament la o clinica privata pentru servicii complete. Ii inteleg pentru ca ma aflu printre ei. Nu inteleg insa tonele de batranei si pustani razvratiti care refuza sa priceapa ca “afara“, pentru o banala consultatie, ar scoate minim 200 de euro pe vizita sau macar 2000 de euro pe an. Minim 200 de euro pentru cineva care nu ii va baga oricum in seama. E o suma mare chiar si pentru salariile din “tara fagaduintei”, oricare ar fi ea. Asta fara sa mai luam in calcul tonele de medicamente compensate care pun presiune mai mare decat ai crede pe farmacii. Sistemul de sanatate romanesc merge foarte greu…dar merge!

 (Sursa Imaginii: Wumo)

In spitale, nu neregulile sunt adevaratul spectacol. Sunt prea usor de remarcat si prea greu de rezolvat. Mai interesanti de studiat sunt pacientii. Pacientii adusi din mediul lor familiar intr-un spatiu cu reguli proprii, un spatiu pentru care evolutia nu i-a pregatit. Exista si destui pacienti bine adaptati si civilizati, insa majoritatea sunt confuzi, irascibili, violenti sau excesiv de amabili. Unii incearca sa se agate de vreo figura familiara, de sora care le-a raspuns la telefon sau de omul caruia spera sa-i plaseze o “mica atentie“. Altii nu inteleg nici acum ca odata ajunsi aici, sunt printre oameni “cu probleme”. Li se pare incredibil ca toti vor la consultatie si ca ei nu sunt singurii oameni “bolnavi“.

Am vazut barbati de 2m care mai aveau putin si plangeau inainte de un set de analize. Am fost intrebat de vreo doi vlajgani de la tara daca “la ecografie doare rau”. Am vazut mame firave care, de dragul celor mici au pornit un blitzkrieg si, la fel ca in ’39, au si castigat. Am vazut indivizi care venisera acolo pentru ca “ei stiau clar ce au” si evident “aveau nevoie doar de foaia aia”. Directorasi aroganti, pensionari umili care asteptau cu orele si fetiscane carora le era literalmente rusine ca sunt la spital. Oameni fara o boaba de cultura medicala, dar plini de sfaturi pentru oricine s-ar fi nimerit prin preajma. Indivizi care-si prezentau boala ca pe ceva exotic, ceva care ii scotea clar in evidenta si oameni care stiau sigur ca ce ai tu “nu e grav” si ca “trece repede”. Sa nu uitam nici de oamenii care au senzatia ca daca blocheaza intrarea vor fi cu siguranta primii chemati, indiferent de programari. Ei sunt oamenii care “se grabesc”.

Egoismul pana la urma nu e greu de inteles, cum nu e nici frica. Instictul de autoconservare e unul dintre putinele ramase fiintei umane, desi nu mai are nimic din gloria de-acum 200 00 de ani. Daca adaugam la asta neputinta sau handicapul financiar, multe lucruri devin scuzabile. Ce e greu de acceptat, insa nu imposibil de explicat, este modul in care pacientii inteleg  conceptul de urgenta. Nefamiliarizati cu termenii medicali si obisnuiti sa dea vina “pe stres si oboseala”, majoritatea celor intalniti in spital se considera o urgenta de prim rang. Desi au alaturi oameni pe targa si in caruciorul cu rotile, niciunul nu ar da inapoi. Poate-i tot instinctul de autoconservare, poate-i doar nesimtirea.

In final, va las cu un dialog pe care l-am surprins in cadrul unei vizite. Un barbat de vreo 45 de ani, destul de bine inchegat este intrebat de o pacienta intre doua varste “Ati facut transplant?”. Omul raspunde putin incurcat: “Da, am facut, de doi ani!”. Femeia sta putin si se gandeste, ca apoi sa continue magistral: “Ahh, ce bine! Multi inainte, multi inainte!”. La o asa replica, omul mormaie zambind “Lasati doamna, ca n-oi muri de doua ori…”.

P.S: Intr-o nota mai optimista, as vrea din nou sa va invit sa dati o tura prin sectorul sase si sa remarcati afisele lui Marcel Puscas, candidat PP-DD la Primarie. Pe langa magistralul “Pe EI, pe MAMA lor”, omul a mai emis si “Nu va dau MAREA cu SAREA, dar va promit SALVAREA!” si a punctat excelent cu aceasta opera.

35 Comments

  • Cred că toţi ne gândim la medici ca la nişte supraoameni, dar ca în orice altă meserie, doar unii pot mai mult… legat de calitatea sistemului sanitar gratuit, de exemplu în Spania, fără să discut pregătirea medicilor, pentru o programare la analize şi tratament poţi aştepta 2 luni sau merge la o clinică privata dacă le vrei imediat, şi le vrei, normal.

  • Exact, aia spuneam si eu celor care vaitau ca au asteptat 2-3 ore in hol pentru o consultatie + ecograf + analize.

  • excelent ca ai mentionat pregatitii aia din sala de asteptare a fiecarui spital sau cabinet stomatologic.mi se par printre cei mai dezgustatori oameni aia care dau sfaturi inainte de consult si, in special, aia care formuleaza texte de genul.”tu de fapt nu esti asa bolnav, da’ vor astia sa iti ia banii.”ultima specie de om e asta.alea 2 vizite pe care le-au facut la spital cand erau mici ii indreptatesc sa formuleze opinii medicale.ce daca medicii aia si-au tocit creierele atatia ani in facultate, da-i dracu’ doar stim noi mai bine!

  • Da, te face sa te intrebi de ce sunt ei acolo in primul rand?

  • Perfect de acord. Nu mai ramane mare lucru de adaugat.

    Doar cateva personaje in peisajul de spital:
    – aia care nu inteleg semnele cu fumatul interzis si trantesc injuraturi daca le face cineva observatie
    – boschetarii; poate ca vara nu-i vezi, dar iarna se aduna in spitale 🙁

    fetiscane carora le era literalmente rusine ca sunt la spital

    Ma recunosc in asta. Eu sunt responsabila de sanatatea mea si deci vinovata de ce am patit.

    Referitor la PS: nu toata lumea agreeaza asa ceva. Eu de exemplu o interpretez ca pute de te face sa vomiti!

  • Nu, nu e vorba de genul asta de rusine, ci de rusinea de tip “daca ma vede cineva?”.

  • So, daca ai avut timp sa-ti analizezi tovarasii de suferinta, inseamna ca n-a fost una chiar atat de mare (suferinta, adica).
    Anyway, get better!

  • Buna radiografie ,mai vin !!.

  • Dau si eu preturi din afara (Finlanda), la ce am avut nevoie:
    – la generalist e gratis, ca are angajatorul (firma, universitatea) contract cu o policlinica medicala, merge la lucruri usoare unde trebuie o reteta (gen antibiotice, ca nu se vand la liber sau un unguent sau chestii din astea)
    – la specialist: 80 de euro pt o radiografie si o extractie de masea de minte, 90 euro (redus la 70 ca aveam card de sanatate) pentru un consult oftalmologic (la medic, nu la optician, acolo am impresia ca era 30), 50 de euro consult la medic specialist (urolog)

    Altceva n-am avut nevoie, dar prin asigurarea de sanatate e un un plafon maxim pe an pe care il poti plati, restul plateste statul (n-am idee cat). Principala problema cu medicii finlandezi e ca fac lucrurile fix dupa manual si nu prea risca si nu-s absolut deloc flexibili.

  • Intuneric: Ceva cronic, nu acut.

    Lol48: “Radiografia” era un joc de cuvinte :)?

  • În calitate de pacient şi “membru de familie al pacienţilor” prin sistemul nostru de (ne)sănătate, pot să spun că:

    + saltul faţă de epoca “HIV şi medicamente expirate a lui Împuşcatu” este uriaş, cel puţin la Municipal, la policlinica OPSNAJ şi la “ORL – Dr. Hociotă”. Curăţenie oarecum acceptabilă, renovat, utilaje moderne, doctori mult mai bine pregătiţi decât cei pe care i-am suportat eu între 1982-1992.

    + calitatea tratamentului, în special cea a urgenţelor, este foarte bună (rodul insistenţelor doctorului Arafat timp de 20 de ani). Pacienţi cu infarct, cu accidente grave, cu fracturi multiple etc. Aplică principiul “intervenţiei cât mai timpurii” – dacă la accidentat vine rapid SMURDul, au utilajele necesare, medicamente, doctori buni (la SMURD şi la Salvarea Puls sunt într-adevăr buni), pacientul scapă. Modelul american al UPU (la americani îi spun ER) face cât greutatea în diamante a clădirii spitalului, în câteva minute de la sosirea ambulanţei eşti examinat şi deja se încep unele tratamente ca să te ţină viu până a doua zi dimineaţa, când e cazul unei intervenţii majore.

    + nu trebuie să plângem de mila doctorilor şi a asistentelor. Chiar dacă salariul lor e doar ceva mai mărişor decât media (asistentă cu experienţă ~1500 RON net, medic specialist 2500-3000 RON, profesor 3500-4500 RON), ei ştiu întotdeauna cât să ia şi de la cine. Nu degeaba parcarea de la Municipal e salon auto 😛

    – medicii care îşi permit să înveţe până le ies ochii din cap, să trateze cazurile cele mai grave şi să ia plicul cel mai gros sunt puţini. Cei mai buni au plecat pe afară, fiindcă, oricât ar părea de ciudat, într-o ţară în care sistemul sanitar merge mai bine ca la noi doctorii muncesc mai puţin, nu mai mult, pe bani serioşi. Un chirurg foarte bun de la “ORL – Dr. Hociotă” pe care îl ştiam din 2006 a abandonat prin 2010 o carieră promiţătoare aici pentru una prin ţări cu apă mai caldă. O doctoriţă de la policlinica OPSNAJ a recunoscut că nu dormise de 36 de ore fiindcă din lipsă de medici făcuse una după alta o tură pe salvare, o tură la cabinet, pauză şi încă o tură la cabinet.

    ~Nautilus

  • Spitalele au evoluat destul de mult in ultima vreme si ma bucur ca avem in continuare medici care chiar se pricep.

  • Puşcas mai are o minune de banner în Drumul Taberei, cu Salvez copii! Probabil că mai salvează şi pisici, cîini …

  • neagrigore: O mai are si pe-aia cu “Ce vina avem NOI / Ca e atat de mult GUNOI?”.

    Romania Inedit: Inca mai avem…

  • Nautilus: Apropo de ultimul tau punct, si mie mi-au marturisit multi medici ca ar vrea sa plece din cauza extenuarii, nu neaparat a banilor. Sunt putin oameni bine pregatiti si putini oameni in general, asa ca cei ramasi fac ture triple.

  • Trebuia sa incerci tratamentul cu ceai de paie din culcus de caine batran. Da randament mai bun ca paracetamolul. Bunica-mea cand a fost la spital, din cauza unei carente acute de vitamine, a fost tinuta 7 zile internata, si i se administra tratament cu algocalmin din 6 in 6 ore. Pe ea n-o durea practic nimic, doar ca era foarte slabita. Dar deh.. daca n-a sarit cu banul…

  • Imi pare rau pentru bunica ta. Asta cu saritul cu banul nu-ti garanteaza mare lucru. Sunt destule sanse sa fi nimerit pe mana unor incompetenti. Daca le dadea ceva, exista posibilitatea sa fi zambit mai mult si sa fi vorbit frumos, dar tot incompetenti ramaneau.

    Daca medicul e bun, isi va face oricum treaba. Pana la urma, tine de tine daca vrei sau nu sa lasi ceva (la fel cum tin si motivele – exista oameni care lasa ceva in semn de sincera multumire si altii care o fac “din frica” sau din “obisnuinta”).

  • Eu m-am programat la un ortoped pentru o posibila ruptura de menisc. Prefer sa dau 100 de lei la cabinet, decat sa astept 5 ore la spital, pana apuca sa ma vada. Da, este idiot, in conditiile in care platesc LUNAR destule taxe. Dar asta este Romania. M-am operat la ochi la privat si m-a costat 3000 de lei totul. Asta daca nu am dorit sa repet figura de acum 10 ani, cand am fost tratata ca un animal, desi i-am dat ‘madamei’ un salariu de-al meu mita. Probabil nu i-a ajuns.

    Un medic decent nu moare de foame, chiar daca salariul ‘oficial’ e mic. Hai sa fim seriosi, ca toti pleaca acasa cu buzunarul plin. Din fericire sunt si din aia cu mult bun simt, care nu cer si doar eventual accepta. Dar si destule lepre care vad in pacienti doar niste pungi cu bani.

  • Da, de acord cu cabinetele particulare, dar sunt situatii unde nu te prea pot ajuta decat anumiti medici.

  • @nitel_pe_langa_subiect In putinele dati in care am trecut pragul medicilor am intalnit toate specimele: dintologi care iti iau banu gros, se fac ca muncesc, zic ca e totu ok si dupa o perioada observi ca au facut numai tampenii si reparatia se lasa cu masele pierdute si multi, multi bani, medici de camera de garda care te cos nu prea aratos dar isi fac treaba bine, medici care fac totul din pasiune pe un salar… acu ceva vreme era mic. Acum nu mai stiu. Am intalnit si pacientu stie tot. Am fost pacientu stie tot. Am fost si perna cu ace. Am dezvoltat si o “fobie”de anestezie locala. Pana acu nu a fost nimic extrem de grav. Dar se putea da coltu/ramane cu sechele urate destuld e usor. Sistemul de sanatate nu e chiar in cea mai buna forma. Nici la privat, nici la stat. Nu e mort dar nici mult nu mai are. E bine totusi ca mai sunt oameni care fac totul din pasiune si care (inca) nu au plecat. Cand va pleca si ultimu, am sa sting lumina dupa speranta si am sa inchid usa dupa mine.

  • zidanne: Esti hotarat sa ramai ultimul :P?

    brontozaurel: L-am pus pe Facebook ieri dimineata. Ha 😛 (E posibil sa ajunga intr-o colectie de Best Of-uri…mai am vreo 4 tampenii de gen).

  • Sistemul de sanatate nu e chiar in cea mai buna forma. Nici la privat, nici la stat. Nu e mort dar nici mult nu mai are

    De fapt sistemul de (ne)sănătate te tratează cât poate el de prost… bine atunci când ajungi pe mâna lui. Asta şi datorită investiţiilor masive în medicina de urgenţă, utilaje, aparatură, renovări.

    Ceea ce face să meargă lucrurile prost e faptul că populaţia e foarte nesănătoasă chiar şi când are un mod de viaţă aparent sănătos (ceea ce e un paradox).

    Exemplul nr. 1: în Iepoca dă Aur a Răposatului, când fumatul şi băutul de Săniuţa erau mult mai răspândite, iar testele pentru hepatita C erau inexistente, numărul pacienţilor cu cancer de plămâni sau ciroză nu era extraordinar de mare. Întâlneai câte un moşuleţ şi-l întrebai cum o duce cu sănătatea, îţi recita imediat “reumatism-diabet-artrită” (deh, alimentaţia era foarte raţională şi încălzirea locuinţelor şi mai raţională…), iar un puşti răspundea la aceeaşi întrebare cu “pojar-rubeolă-varicelă-scarlatină” (clasele de 35-40 de elevi în care tot timpul îţi strănuta cineva în nas erau şi ele foarte raţional gândite…), în timp ce acum o mulţime de oameni care au fumat relativ puţin şi nici mari beţivi ca Dorel n-au fost află că au cancer de plămâni/laringe/amândouă la un loc, ficatul pulbere, şi că ar trebui să îşi cumpere coşciug, că nu o mai duc mult.

    Exemplul nr. 2: în aceeaşi Iepocă dă Aur, incidenţa maximă a TBC a fost între 1970-1972, în ciuda tuturor antibioticelor, şi minimul în 1985, cel mai rău an al “perioadei raţiilor şi cozilor”. Statistica Ministerului Sănătăţii publicată în 2008 în Monitorul Oficial spune că vârful tuturor bolilor cronice, TBC, sifilis, hepatită, diabet, malnutriţie, ciroză, a fost 2002 (a confirmat şi dr. Justin Diaconu, veteranul dermato-venerologilor de la noi), după care incidenţa a scăzut rapid, cu toate comentariile despre sărăcie, mâncare proastă, gaze oprite, apa de la robinet plină de rugină şi mizerie şi altele.

    Ciudate chestii se întâmplă cu (ne)sănătatea noastră, nu?

    ~Nautilus

  • Nautilus: Sincer, cred ca bolile erau si inainte, dar mult mai putin popularizate/raspandite. La fel ca multe dintre infractiuni, lucrurile se intamplau si atat…nu aveau acoperire media. E cam ca aia cu “a murit de inima rea”.

  • Andrei: Finlanda e printre putinele tari care acorda subventii masive pentru educatie si sanatate. In UK, cam aceleasi smecherii te-ar fi costat cvadriplu fara o asigurare sanatoasa.

  • Se poate muri de inimă rea, adică de stres. Pe lângă hipertensiune şi posibilitatea infarcturilor, stresul mai favorizează şi cancerul ganglionar, limfatic, bolile de ficat, ulcerele gastrice… 😀

    ~Nautilus

  • Bine, in trecut asta era o pavaza pentru orice afectiune necunoscuta, dar la cancere nedureroase pana la boli autoimune (extrem de rare in trecut, totusi). Daca se intampla ca cel afectat de ele sa aiba si vreo “suparare”, era clar ca e vorba de “inima rea”.

  • @krossfire cine spune ca dincolo e mai bine, vorbeste din auzite. nu prea le am cu patriotismul dar nu imi place sa abandonez ceva cand inca se mai poate face ceva. atat.

  • “Fara sa fi avut asta in plan (nimeni nu o are), in ultima vreme am luat contact ceva mai des cu spitalele…”
    Neplanificarea unui “contact” cu spitalele reprezinta unul dintre minusurile proastei (sau inexistentei) noastre educatii sanitare: in mod normal ar trebui sa avem in plan “vizita” la spital (pt analize complete – pe langa cele (sumare) anuale sau chiar bianuale, care se fac “ambulator”, fara internare) – FARA vreun motiv simptomatic (cand nu ne simtim bolnavi) si fara sa fim trimisi la initiativa medicilor – CEL PUTIN o data la cinci ani (la tinerete – sa spunem ca pana pe la 35-40 ani) apoi mai des (sa spunem ca la fiecare doi ani pana la varsta de 60 ani, apoi anual).

    “Ce sa scriu? […] Ca lucrurile nu merg?”
    TAMAN cum scrii ceva mai incolo, lucrurile MERG – prost, dar merg.

    “Minim 200 de euro pentru cineva care nu ii va baga oricum in seama.”
    N-am avut (din fericire) ocazia sa fiu consultat (medical) in strainatate. Medicii de acolo carora le platesti consultatia CHIAR nu te baga in seama? Inseamna ca acolo e mai rau chiar si decat la noi…

    Prezinti in articol mai multe categorii de pacienti cu atitudine / comportament… inadecvate, dar ai omis sa scrii faptul ca multi (sau macar unii) pacienti din spital se mai comporta SI in mod decent si civilizat.
    (Sau nu-i asa? Dumneata in CARE dintre categoriile prezentate crezi ca m-am incadrat eu cand am fost – recent si (din pacate) destul de indelung – in spital? DAR ceilalti cititori / comentatori ai blogului dumitale care or fi avut nenorocul de “a avea treaba cu” spitalele? Dar DUMNEATA insuti – in CARE dintre categoriile prezentate in articol consideri ca te-ai incadrat in timpul “contactului” cu spitalul?)

    In optica mea, urarea femeii – asa sumar si eliptic cum este exprimata – este (la o interpretare corecta) cat se poate de adecvata si de pertinenta: ea se bucura pt supravietuirea si pt (macar relativa) buna stare (fizica, medicala) a pacientului care facuse transplantul cu doi ani in urma si supravietuise cu bine acelor doi ani si ii ureaza respectivului pacient cat mai multi alti ani in care sa traiasca (cat mai bine) asa-“peticit” cum e.

  • Intamplator, chiar sunt genul care isi face regulat analizele. In cazul meu insa, nu a fost vorba de ceva simptomatic sau de ceva care poate fi detectat foarte usor (exceptie fiind perioadele acute).

    Sunt si pacienti civilizati, desi ma gandesc sincer daca nu cumva fiecare dintre noi a fost intr-una din respectivele categorii, impins fiind de timp sau alte psihoze. Oricum, am luat nota si am adaugat in articol.

    Cu urarea nu stiu ce sa zic, mie tot ciudata mi se pare.

  • 1. Atunci de ce iti incepi articolul cu afirmatia “Fara sa fi avut asta in plan (nimeni nu o are)…” (partea din paranteza)?

    2. Nu este catusi de putin imposibil ca fiecare (sau aproape fiecare) dintre noi sa fi avut la un moment dat sau la altul SI o atitudine / comportare… necorespunzatoare (ca vreuna – sau mai multe – dintre cele descrise in articol) dar imi place sa cred (cel putin cu referire la mine) ca acest aspect este doar incidental, momentan, sporadic-aleator, ocazionat de cine-stie-CE situatie / dispozitie psihica pasagera, NU permanent, definitoriu pt firea / atitudinile / comportamentul meu normal, firesc, si-mi mai place sa cred si ca nu sunt singurul in aceasta situatie – si in aceasta situatie cred ca in articol CHIAR ESTE normal de precizat nu numai prezenta exceptiei, ci si fondul permanent de la care se abate exceptia.
    (A propos, consider ca nu este exclus ca insusi stresul ocazionat chiar si numai de simpla prezenta in spital – si cu atat mai mult de cazul in care chiar este vorba despre vreo boala mai mult sau mai putin grava, dar mai neobisnuita (pt respectivul pacient) – sa fie cel responsabil cu faptul ca o proportie atat de mare dintre pacienti au atitudini / comportamente… deviante, comparativ cu procentajul relativ mai modest pe care acestia il reprezinta in viata de-zi-cu-zi.)
    Multumesc pt completare-corectare.

    3. Sunt curios sa aflu cam CE urare crezi dumneata ca ar fi fost corect si pertinent sa-i fi facut cetateanca pacientului in cauza (inafara de banalul “multa sanatate”)…
    (Urarea CHIAR ESTE oarecum ciudata, dar eu consider ca asta se intampla pt ca ciudata este situatia in care se gasesc pe de o parte pacientul si pe de alta parte persoana in fata careia acesta “recunoscuse” faptul ca era “peticit”.)

  • 1.Ahh, am inteles acum de unde problema. Cred ca voiam sa spun “fara sa fi planificat sa ma imbolnavesc”. Acum imi dau seama de confuzie. Am rezolvat.

    2.Altfel da, am si subliniat ca parte din comportament este dat exclusiv de context.

    3.As fi preferat sa se abtina de la urari, mai ales ca situatia e una mai sensibila. Era suficient un “Ma bucur mult pentru dumneavoastra!”.

  • Cu pacientii am lasat asa. E un comprimis rezonabil, avand in vedere ca majoritatea pacientilor nu fac parte din zona civilizata (nu in spitalele de stat cel putin, unde as zice ca vorbim de un 50% pacienti calmi/ 50% pacienti care se manifesta atipic).

    Exemplele personale nu pot darama complet o statistica observabila prin simpla vizita.

    La privat, lucrurile se schimba mult 🙂

  • Mai mult off decat ontopic, dar am dat peste articolul asta acum cateva minute.

    Now if you get yourself in the frame of mind where minimizing “costs” (meaning spending aggregates) is the be-all and end-all of health care policy, this looks like a disaster. Guy dies of a gunshot wound on a Thursday night, and all the costs from Friday onward are mortuary costs. Trauma surgeons save the guy’s life on Thursday night then you’re looking at a potentially expensive recovery process for days, weeks, or months.

  • Pe principiul “Am face mult mai multa economie daca am tine deschis numai doua ore pe zi…”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.