Amanet
Sunt constient ca blogul a trecut undeva intr-un plan tertier, mutarea si interviurile avand prioritate. Gasesc ca e timpul sa sterg praful si sa reamintesc cititorilor ca inca respir (din cand in cand).
Intorcandu-ma la subiectul articolului, trebuie sa incep cu o precizare : n-am calcat niciodata intr-o casa de amanet. Nu era vorba de a fi avut vreodata nevoie sa amanetez ceva, cat despre ideea de ”casa de amanet” in sine. In copilarie, aveam impresia ca sunt un fel de cimitire pentru jucarii sau obiecte dragi. De fiecare data cand trageam cu ochiul, vedeam de la masinute cu telecomanda la combine de ultima generatie. Odata ce am inteles cum functioneaza sistemul, opinia nu mi s-a schimbat prea mult.
Un alt motiv pentru care casele de amanet aveau o aura ”malefica” era colectia de indivizi care se perindau prin ele. Usile cu geamuri fumurii erau vesnic deschise de micii figuranti care repetau pentru a saptea oara clasa a opta, baietii care lucrau pe ”combinatii” si in general de mai toti indivizii pe care-i auzeai susotind pe tema ”marii afaceri”. Odata cu indepartarea treptata a cetii economice, baietii smecheri au plecat fie la zidit , fie la furat si au lasat-o mai moale cu afacerea vietii. Casele de amanet n-au disparut insa. Au fost acolo pentru urmatorii manageri de cartier care considerau ca a vinde un bun la 30% din pret si a miza pe o investitie care nu exista, sunt dovezi de ”talent in afaceri”.
Casele de amanet sunt un excelent indicator al pragului. Ele marcheaza momentul in care treci de la un pustan lenes la un individ fara directie, la un dependent care promite ca ”asta e ultima”, la o povara pentru parinti. Acum vreo doua saptamani, am vazut in orasul natal o scena de-a dreptul sinistra : un tip de vreo 20 si ceva de ani, intolit ”de firma”, cara un mic frigider spre o casa de amanet ascunsa printre blocuri. E greu de spus ce era in mintea individului sau ce va fi urmat in momentul in care casa ii va fi returnat obiectul pretios. Momentul in care treci de la ”o combinatie” la ”vand ceasul de aur al bunicului” e mai usor de scapat din vedere decat as fi crezut.
Imi dau seama ca sunt si oameni care au reala nevoie de case de amanet, camatari sau altele asemenea. Exista oameni pentru care banca nu mai este de multa vreme o solutie viabila. Exista si oameni care pur si simplu au nevoie de bani in momentul ala si ar prefera sa nu apeleze la prieteni. Oamenii astia intra o data , maxim de doua ori (trebuie sa si recupereze garantia). Totusi, e greu sa nu-i vezi pe cei pentru care un joint de zece minute face cat un obiect la care au ravnit intreaga adolescenta. Daca vrei sa vezi oameni rataciti, nu-i cauta la coltul strazii, cauta-i in casele de amanet…
P.S : Fara legatura directa cu postul de fata, sunt vinovat de a ma fi uitat la un quizz-show japonez pe Animax. Recomand cu incredere : e ca un trip pe vopsea de marker…sunete, culori, arici si biciclete pneumatice (not kidding).
Eu da. Am amanetat in facultate, ca sa fac trecerea de la o saptamana la alta. Shit happens. Asta nu inseamna ca n-as face-o inca o data, daca dau de dracu’. Parerea mea este ca orice ai face, s-o faci ca si cum chiar ai intentionat s-o faci. 😛
P.S. Ideea e ca nu-i tocmai asa, nu toti cei rataciti sunt in casele de amanet.. Sunt multi, insa nu le poti pune eticheta asta..
Vad ca ai dat si tu de tampeniile alea japoneze la tv. La prima emisiune am picat pe jos de ras.
Cat despre casele de amanet, nu am avut nevoie sa intru prin ele. Risipa de efort si bani, dar pentru cei care nu au bani pe moment pot fi utile, mai ales ca bancile nu iti dau fara garantii. Am avut colegi care si-au pus bijuterii amanet urmand sa dea o suma mai mare inapoi. Camata, ce mai!
chiar ma sperii cu articolul asta… 😐
Ghost : Am pus disclaimer , stiu ca-s oameni care au nevoie…o data, de doua ori. Dar cand iti traiesti viata pe usa casei de amanet, se schimba putin treaba…
Marius : Da, e genial in sensul in care 2 maimute care se bat cu pistoale cu apa sunt ”geniale”. Intrebarea ar fi : cum au ajuns in situatia aia ? Chiar aveau nevoie (studentie, etc) sau pur si simplu li se parea ca iesirea in club face cat un ceas-amintire ?
Brontozaurel : Scuze, e un articol mai vechi si nu prea vesel.
Marius : WordPress in germana 🙂 ?
Sunt si oameni care au cu adevarat nevoie de bani (batrani, oameni cu probleme de sanatate), care spera ca poate o sa recupereze la un momentdat obiectul respectiv. Bancile din pacate nu prea sunt o solutie pentru cei care au nevoie de bani ca sa supravietuiasca (iti trebuie garantii, giranti). Pe de alta parte nu ii inteleg pe cei care apeleaza la camatari: casele de amanet sunt totusi o institutie legala…
Garm : Sunt convins, dar in post e mai degraba vorba de o asociere proprie decat de o apreciere la nivel general. Casele de amanet din jurul fostei mele scoli erau pline de ”combinatoristi”.
In primul rand o observatie daca imi permiti – cred ca ai vrut sa spui blogul, nu blocul, nu? 😛
Cat despre subiectul articoului – casele de amanet – vreau sa-ti spun ca nu iti impartasesc intocmai ideea; de multe ori ideea unui imprumut pe termen scurt este chiar OK. Bine, e clar ca nu ma refer la cei care-si duc obiectele acolo pentru a le lasa sau la cei care merg cu frigiderul din casa in spate, ci la cei care lasa un obiect mic dar de valoare – o bijuterie, un smartphone, ceva de genul – si care si le recupereaza intotdeauna.
In alta ordine de idei eu unul intru destul de des in casele de amanet, dar in calitate de cumparator… de multe ori poti face afaceri chiar bune cumparand obiectele care nu mai sunt revendicate. ;))
Apropo de asta, o cunostinta intentiona sa-si deschida un fel de ”second hand IT shop” si sa se aprovizioneze de la casele de amanet.
Cred ca inteleg unde bati. Aveam si noi un tiganus pe scara (nu cred ca era neaparat tigan dar era negricios si poreclit ”Frectie”). Bai, statea asta numa in casele de amanet. Isi amaneta si tricoul , daca putea. Si nu s-ar spune nici ca avea probleme financiare, dat fiindca al lui il inscrisesera la o facultate. Intr-o zi si-a luat o bataie crunta de la niste ”colegi de afaceri” si la doua saptamani s-a carat prin Spania/Italia (fiecare de pe scara avea alta optiune). Ce era mai trist e ca gagiul era destul de coerent in limbaj, ba in generala fusese si luase si premii pe la cateva olimpiade. Mai toti il stiau de ”baiat destept, dar neserios”…
Croco : Dap, fix in zona lui ”Frectie” bateam. Diferenta e ca eu am cunoscut destui oameni care au ajuns pe parcurs in situatia lui 🙁
Nah… sunt cazuri si cazuri… inclin totusi sa cred ca vina este tot a oamenilor si nu a caselor de amanet; daca nu ar fi existat case de amanet ar fi existat camatari, oboruri sau mai stiu eu ce alternative…
@krossfire – loooong story si multi nervi. Am pierdut domeniul din cauza ca cei de la care l-am luat acum 3 ani s-au desfiintat si au disparut fara urma si implicit nu aveam la cine plati. Am luat un domeniu nou si voi da link de pe acolo (offtopic).
Bogdan : Exista in continuare…unii camatari s-au extins si au stabilit un cadru legal pentru activitatea lor.
Mariuskl : Ma si speriasem cu germana 🙂
Si io, ca si Ghost, am amanetat in facultate, de prin anul doi pana in anul cinci. In afara faptului ca ne jupuiau (1%/zi din suma, la vremea aia), nu am vazut niciodata un lucru rau in asta.
Pe vremea noastra era oarecum de inteles, nu existau carduri ca sa primim ‘suplimentari’, noi eram ceva mai nesabuiti, nu aveam nici o probleme sa ne cheltuim banii pe orice ni s-ar fi parut ca merita. Ramaneam destul de des fara bani, fie in urma unui chef monstru, fie in urma vreunei plecari spontane la munte sau printr-un oras la vreun coleg, ori te miri cate nebunii mai faceam. Pentru sume mici, cat sa ne ajunga de mancare o saptamana doo, era in regula, o mica ‘plasa de siguranta’ binevenita, de regula statia de amplificare poposea ca gir cate o saptamana doua pana faceam rost de bani pentru ‘rascumparare’.
Cred ca pe atunci erau doua mari categorii de clienti, depndentii viciati si nevoiasii. Noi cred ca intram la nevoiasi, ca aveam nevoie de bere :))
Recunosc, nu cunosteam prea bine aspectul asta al problemei. Am ramas fixat pe casele de amanet din ”copilarie” si mi-am facut o impresie nu prea grozava despre ele ca institutii.
Krossfire, nici io nu am o parere prea buna despre ele, am precizat ca ne jupuiau, de regula isi deschidea casa de amanet un om lacom, pentru ca cei cu bun simt nu ar face camata legala.
Ca uneori ne prindea bine camata asta legala, asta-i altceva.
Eu am legatura cu contabilitatea mai multor case de amanet si pot sa spun ca mare parte din clienti sunt persoane care au nevoie de imprumuturi pe termen scurt si nu au la cine sa se imprumute .
Sunt foarte multe persoane care nu s-ar descurca fara casele de amanet .
Pe mine chiar ca ma surprinsa acest articol , mai ales ca dupa ce recitii articolul ramasai la prima impresie , adica tu nu ai o parere buna despre casele de amanet si asta se vede in modul cum prezinti situatia .
Romania Inedit : Pai n-am pentru ca n-am luat contact cu ele. Totusi, o intrebare la care nu vreau cifre sau informatii confidentiale (doar un raspuns generalist) : Casele de amanet chiar scot profit sanatos ?
Scot mult.
Daca vrei sa faci bani nu trebuie sa te lacomesti .
Nteles, era o curiozitate. Uite, ti-am si editat daca ai impresia ca vei avea probleme 🙂
Nu sunt probleme , dar banii cei mai multi la o casa de amanet vin din imprumuturile particulare acordate de patronul casei de amanet.
Ma gandeam eu 🙂
Plus ca multe din obiectele nerecuperate sunt transferate in patrimoniul proprietarului casei de amanet pentru ca e mai complicat sa le vanda .
Offtopic: Man tu mai scrii la voxpublica? M-am uitat dupa tine pe acolo, si nu te-am mai gasit.
Pai n-apari in lista de autori decat daca ai publicat ceva in ultima luna. Ma gandesc sa revin cu un articolas nou insa am o problema cu ideea semnarii unui contract (e vorba de niste drepturi de autor) si cu scrisul in cantitati mari.
In casele de amanet oamenii doar au impresia ca au lasat obiecte pe care le vor recupera mai tarziu,… in fapt isi abandoneaza sufletele si patrund in lumea fara intoarcere. Este intr-un fel ca in filmul “The Box”.
O zi minunata iti doresc
Totusi, cred ca viata reala e mai bine regizata decat filmul ala 😛 (care a cam ingropat-o definitiv pe Cameron Diaz)
[…] This post was mentioned on Twitter by krossfire, Sorin Grumazescu. Sorin Grumazescu said: Amanet https://www.krossfire.ro/amanet/ via @krossfire […]
La casele de amanet din zona mea, sincer, clientii chiar nu sunt dintre batranii care au nevoie de bani zilele urmatoare (cred ca se imprumuta intre ei), ci cei mai multi fac parte din categoria ”chimicale” (in special ”prafuri” si ”boabe”); aia cu jointul de regula se scarmana pana la fund si se combina 5-6 oameni cu cate o suta de mii fiecare la ceva care e ca o partida de sex in care esti lasat neterminat.
Un ”trip pe vopsea de marker”… omule, ma bagi la ganduri :)) Ce ai mai experimentat tu in afara de wicca ? 😛
Valeria : Dap, un clasic 🙂
Albaidaq : Ma rog, Rm.Valcea era numit la un timp ”little town full of hackers” (am si un articol pe tema). Multi pustani deziluzionati se ocupau cu scamuri pe net 🙂
Tripe pe marker => Lots of colours (sau asa am gandit metafora).
Ah, m-am gandit la ceva virtuti psihedelice ale vopselei de marker. Cunosteam alte substante chimice din categorii vecine cu efecte puternice de genul, dar mai bine nu spun, ca cine stie cine citeste si pune in practica :))
Adevarul e ca multe desene animate au niste scenarii chiar de-a dreptul psihedelice. Uneori si psihopate :))
Are virtuti psihidelice datorita tipului de alcool folosit. Din pacate, pe noi nu ne-a avertizat nimeni la gradinita 😛
E bine sa mai afli prin ce autrecut altii poate asa mai ramai cu ceva in cap si sti sa nu faci ca el ca nu e bine.
in ciuda reputatiei proaste de care se “bucura”, casele de amanet chiar ajuta multe persoane si sunt o sursa de achizitii importanta. In ziua de azi poti cumpara foarte multe lucruri ieftine si bune de la amanet, de la electronice moderne, pana la bijuterii. Nu mi-am amanetat niciodata ceva, dar de multe ori am cumparat lucruri.