Unul dintre putinii profesori cu-adevarat culti intalniti in ultimii ani, avea o problema cu ”spusul bancurilor”. In ultima vreme am constatat ca sufar de o afectiune similara…

Cu ani in urma eram considerat o enciclopedie de bancuri. Obscene, simpliste, stereotipe sau seci : le stiam pe toate. Antropologic vorbind (na , am zis-o si pe asta!), bancurile aveau rolul lor. Spargeau gheata in primele echipe in care am lucrat si aveau rol de ”catalizator” social. Pentru cititorii mai tineri : erau echivalentul a vreo 2 litri de bere bauti alaturi de necunoscuti. Erai la vreo petrece nasoala, plina de indivizi dubiosi care stiu la fel de bine ca tine ca n-ai ce cauta acolo ? Gaseai unul cu un comportament uman si-l angrenai intr-un maraton de bancuri, pliate pe gustul si intelectul respectivului. Nu rezolvau tot, dar detensionau vizibil atmosfera.

Trecand peste scoala generala si primii ani de liceu, am ajuns natural la un minim nivel de selectivitate. Asta inseamna ca bancurile in sine nu-si mai aveau rostul, cum amicii din jur le stiau oricum pe cele bune, iar gagicile nu se prindeau de cele seci. Ma asteptam sincer ca ele sa dispara odata cu maturizarea, ca manifestare sociala cel putin. Zambesc si acum la vreo gluma mai desteapta aruncata pe vreun blog sau spusa de vreun amic in pauza de masa. Totusi, nu-mi pare un mod de a suplini ceva, cat o simpla detasare de moment. Din pacate, pentru multi se pare ca nivelul ”bancuri” reprezinta nivelul maxim pe care-l poate atinge umorul.

Improvizatie ? Spontaneitate ? Umor negru ? Umor soc ? Nu nene, bancuri ! Ai de sustinut o conferinta despre neoliticul timpuriu ? Incepi cu 2-3 bancuri pe care cel putin 70% din sala le stie.  Esti in pana de idei la vreo intalnire, desi scopul este sa-ti demonstrezi creativitatea ? Spune un banc rasuflat, nu fi fraier ! N-ai ce sa vorbesti cu o femeie care-i clar cu 2 clase peste tine ? Baga-i un bag cu evrei, poate ii nimeresti niste rude prin recul ! Umorul are un rol rezervat in orice tip de interactiune sociala, fie conferinta, fie intalnire. Dar…vorbim despre umor, nu despre bancuri.

Nu vreau sa fiu inteles gresit : apreciez ocazionalul ”sketch” bine plasat , glumitele de pe blog si chiar inserarea unor bancuri ”’de specialitate” in discursuri.  Totusi, cand intr-un spatiu public se scoala unul si zice ”e timpul sa spunem bancuri”, incep sa ma uit chioras. Bancurile n-au cum sa tina loc de subtilitati sau replici inteligente si nici nu pot ocupa prea mult timp.  La fel ca celebrele zicatori , bancurile au handicapul de a fi mai mereu noncontextuale. Oricat ai incerca sa le integrezi, valabilitatea lor este foarte limitata. Improvizatia si glumele de moment sunt mereu de preferat. Asta-i si motivul pentru care comedia de tip stand-up a luat un asemenea avant. Pe langa nucleul dur de glume, exista o buna parte de improvizatie si contact direct.

Inteleg ca in cazul romanilor, fenomenul are radacini adanci si e ancorat in defularile post-comuniste. Vesnicul Bula putea fi o metoda buna  de a scapa de tensiunea psihica  a unui regim opresiv. Totusi, au trecut 20 de ani. Bancurile bazate pe stereotipuri sunt probabil cele mai usor de desfiintat. Una e sa faci o remarca satirica la adresa vreunui coleg din alta zona a tarii si alta e sa urli ”hai sa spunem bancuri cu moldoveni !”. Cazurile extreme ale mancatorilor de bancuri sunt oamenii care intepreteaza o gluma rasuflata pana la absurd. Vorbim de aceeasi vensnica gluma cu Bula sau Alinuta citata teatral, cu pauze inaintea glumei, cu intepretari pe voci. Daca bancul e rasuflat, expectativa si interpretarea irita. Sa nu mai vorbim de minunatul obicei de a rade cu pofta la propriile glume.

Ce incerc sa spun este ca bancurile nu tin si nu vor tine vreodata loc de simt al umorului. Din fericire, Romania ne ofera suficiente doze de umor cretin-involuntar , incat sa nu fim nevoiti sa defrisam gradina carpatica in cautare de bancuri.

P.S : Din comentariile anterioare am dedus ca lumea se intreba unde a disparut subsemnatul. Ar fi de mentionat ca ultimele cinci zile au fost petrecute in cuptorul bucurestean, navigand prin jungla imobiliara si dand interviuri si teste. Daca ultima parte va mai ramane valabila o vreme, faptul ca am reusit sa ma stabilesc undeva va aduce treptat blogul in parametri normali. Sa speram ca urmatorul articol va fi mai coerent.