Spirite, trenuri si campioni
Dupa o saptamana de absenta, revin intocmai ca un concurent MasterChef: cu o ciorba reincalzita si un zambet tamp pe buze.
Cu alte cuvinte, in loc sa va livrez un articol serios, bine garnisit cu pareri nesolicitate si umor de clasa a patra, o sa recurg la un truc cunoscut. O sa va servesc un platou cu filme vazute recent, mascate drept aperitiv. Voi, ca niste oaspeti buni, veti gusta si va veti preface ca nu mancati biscuiti cumparati din Metro, asortati cu branza la tipla. Sa incepem, deci, degustarea:
Closer to the Moon (2014)
N-am mers la Closer to the Moon pentru ca e o productie romano-italiano-polono-americana (serios). N-am mers la Closer to the Moon nici pentru ca e unul dintre cele mai scumpe filme romanesti facute vreodata. Am mers la Closer to the Moon pentru ca…Nae Caranfil. Pe bune, omul asta stie sa spuna povesti. Si cand povestile lui ii au pe Vera Farmiga si Mark Strong in roluri principale, filmul isi merita biletul. Closer to the Moon ne aduce o versiune fictiva a celebrului jaf din 1959, orchestrat de “Banda Ioanid”. Un jaf masiv, petrecut sub ochii autoritatilor comuniste si gandit de fosti oameni ai regimului. Un jaf al carui autori au fost pusi de autoritatile vremii sa joace in reconstituirea propriilor fapte.
Cucerit de potentialul povestii, Caranfil isi pune personajele in ipostaze ciudate, speculeaza pe tema motivatiei lor si le scormoneste trecutul. Pe scurt, omul face ce a facut magistral si in “Restul e tacere”: un film bun, fara pretentii de Cannes, un film pe care sa nu-l recunosti instant ca fiind “romanesc”. La impresia asta a contribuit si faptul ca limba vorbita in film este engleza, iar distributia este predominant straina (cu exceptia Monicai Barladeanu, care e o caramida frumoasa). Vera Farmiga chiar face un rol foate bun, la fel si Anton Lesser (locotenentul Holban) si David de Keyser (evreul Moritz).
Exista destule situatii clasice, inclusiv prinderea jefuitorilor, care vor rezona puternic cu locuitorii fostului bloc comunist, fie ei romani sau polonezi. La fel vor face si tipologiile clasice, precum cea a “militianului” batut in cap, amator de poezii patriotice. Din fericire, Closer to The Moon nu e un “film despre comunism”. Personajele isi desfasoara viata in mod normal, nu simt presiuni terorizante, nu sunt chinuite de fantasme si nici nu-si deplang soarta. Daca ar fi sa reprosez ceva regizorului ar fi structura narativa (nu naratiunea in sine), structura putin cam imprastiata pe alocuri. Closer to the Moon nu are neaparat un personaj principal si asta se simte. Pe de alta parte, reconstituirea reala a jafului, filmata de autoritatile comuniste si proiectata de Caranfil pe generic, ofera picatura care face din Closer to the Moon un film complet.
Snowpiercer (2014)
Primul film in engleza al sud coreeanului Bong Joon-ho, Snowpiercer este una din productiile alea faine care n-au beneficiat de larga circulatie in cinematografele romanesti. Pe de-o parte, vina apartine distribuitorilor coreeni. Pe de alta parte, vina este si a oamenilor care decid cand intra sau iese Nymphomaniac din cinematografe, oameni binecuvantati cu viziunea cinematografica a unui preot mormon.
Snowpiercer este un film cu o atmosfera excelenta, un film care, in ciuda recenziilor detaliate, nu merita povestit. Sigur, ideea principala te loveste inca din trailer: in viitor, masurile de prevenire a incalzirii globale produc o noua era glaciara. Umanitatea supravietuieste prin inghesuirea intr-un tren care incercuieste anual planeta. Trenul devine in scurt timp o micronatiune, o metafora pentru distanta sociala dintr-un regim totalitar. De-aici si pana la revolta personajului principal trec vreo 10 minute de film. Nu are rost sa insist pe schimbarea raporturilor de putere pe parcursul filmului sau pe modul in care regizorul transforma personaje minore in repere narative.
Filmul merita vazut, daca nu pentru tema, macar pentru executia vizuala impecabila si pentru momentele “pur asiatice”. Ahh, era sa uit de Tilda Swinton si de rolul ei care pune in umbra jumatate din distributia Hunger Games. Ed Harris, John Hurt si actorii coreeni sunt la randul lor demni de luat in considerare si la fel si scurta aparitie a romanului Vlad Ivanov. In cazul personajului principal, interpretat de Chris Evans, am insa cateva dubii. Nu stiu de ce, dar l-as fi vazut pe Christian Bale in rolul revolutionarului Curtis. Desi rolul asta e clar cu un nivel peste aventurile obisnuite ale lui Chris Evans, omul are in continuare acelasi rictus pe care si l-a pastrat de la primul film in care a fost distribuit. Serios…
Dorothy Mills (2008)
Dorothy Mills e thriller/horror irlandez care-mi scapase printre degete. Asta e un motiv bun pentru care voua n-ar trebui sa va scape. Jenn Murray joaca rolul unei pustoaice orfane, Dorothy, acuzate ca ar fi incercat sa omoare un bebelus. Carice van Houton este psiholoaga trimisa in izolata comunitate insulara care o gazduia pe Dorothy, pentru a-i decide soarta. Filmul imbina cu succes cateva tema clasice, de la personalitatea multipla, la posesiune si eternul “secret ingropat”. Motivul pentru care il recomand este ca face lucrul asta fara sa abuzeze de cliseele genului si ofera un final cel putin satisfacator. Dorothy Mills mi-a amintit de Frailty, capodopera din 2001 a lui Bill Paxton. Merita vazut, macar pentru figura absolut inspaimantatoare a personajului principal.
Free to Play (2014)
Pentru cei care-si cumpara sau isi joaca jocurile pe Steam, Free to Play este un documentar gratuit. Pentru restul, filmul este…tot gratuit, disponibil inclusiv pe Youtube. Pentru orice privitor, Free to Play este un documentar excelent montat, insa putin siropos si teatral, despre campionatele profesioniste de jocuri video. In cazul de fata, este vorba despre campionatul de Dota 2 din 2011 (The International), campionat al carui premiu a fost de un milion de dolari. Daca intre timp atat campionatele cat si premiile au crescut semnificativ (datorita comunitatii), merita aflata povestea primilor oameni care si-au sacrificat nervii, viata sociala si de multe ori logica pentru placerea de a auzi in boxe: “Dominatiiing!”.
Lasand gluma la o parte, campionatele de e-sports sunt un lucru cat se poate de serios, mai ales in tarile asiatice (China si Coreea de Sud) unde echipele au manageri si stau cu saptamanile in cantonament. Mai mult, Free to Play are savantajul unor povesti de viata chiar simpatice. Pe langa arogantul singaporez HyHy si ciudatul american Fear, Free to Play ne serveste si biografia ucraineanului Danil Ishutin din Liov, cunoscut si sub porecla Dendi. Trecand peste deteriorarea conditiilor economice din orasul de bastina si peste traumatizanta moarte a tatalui, Dendi pare sa fi ramas un pusti modest, debusolat si mult mai putin absorbit de propria importanta decat restul. Oricum ar fi, documentarul merita 75 de minute din viata voastra, mai ales daca sunteti printre cei care cred ca sahul are dreptul sa fie in scoli, dar jocurile video nu.
Kick-Ass 2 (2013)
Foarte multa lume m-a avertizat in legatura cu Kick-Ass 2. Ca e un film slab, ca nu respecta banda desenata, ca nu o foloseste suficient pe Chloe Moretz. Incapatanat fiind, am vazut Kick-Ass 2 cu gandul ca numai aparitiile lui Jim Carrey si John Leguizamo ar trebui sa-l faca vizionabil. Culmea e ca filmul chiar mi-a placut, dar nu din motivele pentru care m-a atras prima parte. Daca primul Kick-Ass era o comedie cu accente dramatice, povestea unui pusti dubios care dorea sa devina supererou, al doilea film merge in alta directie. Kick-Ass 2 este un film aproape brutal, axat mai degraba pe consecintele “eroismului” de duminica, decat pe eroi in sine.
Daca in primul film, personajul principal isi ia cateva batai sanatoase, in al doilea prietenii si familia “eroului” devin tintele inamicilor. Cu alte cuvinte: daca ti-ai pus o masca dubioasa si ai inceput sa pocnesti mafioti, asteapta-te sa asisti si la cateva inmormantari. Din punctul asta de vedere, Kick-Ass 2 seamana cu Watchmen, insa este departe de capodopera lui Snyder. Jim Carrey chiar face un rol interesant, similar celui rezervat lui Nicholas Cage in primul film. Asta demonstreaa ca exista actori pentru care rolul de nebun vine ca o manusa…sau ca o masca de supererou. Aaron Taylor-Johnson e in continuare neimpresionant, pe cand Christopher Mintz-Plasse e un “raufacator” innascut.
Altfel, nu simt ca filmul ar pangari banda desenata, pentru simplul motiv ca povestea originala e prea violenta si sexualizata pentru marele ecran (violul din banda desenata e transformat intr-o bataie, de exemplu). Kick Ass 2 e mai putin o adaptare a benzii desenate, cat o continuare cinematografica a primului film. Ce m-a iritat insa este disproportionalitatea pedepselor si recompenselor aplicate unor personaje. O alta dovada ca de multe ori “realismul” nu e chiar cea mai buna solutie…
P.S: As fi vrut sa mai aberez cateva randuri si despre serialele incercate in ultima vreme, dar las pe alta data. Nu de alta, dar am scris deja mai mult decat imi propusesem si nici nu am inclus traditionalele filme de doi bani pe care voiam sa le servesc ca desert.
Ideea aia din Snowpiercer, cu trenul care merge continuu tîrînd oameni în el, am găsit-o într-o carte recent citită, Lumea Inversă de C. Priest. N-am văzut filmul, deci s-ar putea să vorbesc un pic pe lîngă, dar ce ai scris m-a dus cu gîndul direct la aşa zisul oraş din carte, construcţie lemn-metal ce mergea pe şine spre un punct “optim”. Ăsta intră direct pe lista de vizionat. Celelalte filme parcă nu-mi prea fac cu ochiul, poate Dorothy Mills o să intre pe lista de aşteptare, pentru că Irlanda nu e SUA.
Văzut Snowpiercer. Frumos ai zis-o cu metafora, am înţeles-o şi eu din prima cu clasa din faţa şi aia din spate, dar în loc de tren puteau să facă un traseu montan sau un castel ca ăla din Helm’s Deep,unde jos sunt ăia de mâncat şi sus sunt ăia care-i mănâncă.
Să-ţi zic sincer, m-a cam spart la răbdare.
Urmează Kick-Ass 2 şi Caranfil.
Ah, şi Tilda rocks!
La Snowpiercer, partea cu lipsa rabdarii a venit si din faptul ca personajul “principal” n-a facut efectiv mai nimic pana spre final.
Si pana la urma care din ele ti-a placut cel mai mult?
Mie mi-a placut foarte mult Closer to the Moon .
Si mie mi-a atras atentia Snowpiercer dar inca nu am reusit sa il vad. Pare interesant, trebuie vazut, se pare 😀
Ma amuza aluzia la Hunger Games, nu am reusit sa inteleg inca ce anume la el a atras atat de multa lume. Povestea e ok… ish, dar actorii… meh.
Primele trei, in ordinea de pe tricou 😛
Din varii motive, doua comentarii fusesera “retinute la vama”.
Amyobedlam: Nu stiu cum e cartea, dar filmul foloseste trenul pe post de capsula, desi in final avem si ceva “detalii tehnice” 🙂
Red: Cred ca-i pe stilul tau Snowpiercer, cel putin la nivel de metafora. Aluzia la Hunger Games era mai degraba legata de costume si ticuri verbale (o sa vezi tu 🙂 ).
Am prins metafora 🙂
Pai na, la mine metaforele sunt un fel de bolovani vopsiti si semnalizati tricolor :))
:))
La mine cand ca la tine cand dubioase de le inteleg doar eu. Nu prea sunt sigur ce s-a inteles acum :))
In paranteze spus, am vrut sa mai zic si ca imi place rau de mult cum suna ‘Snowpiercer’. Are ceva… un farmec impunator de aparte. Pentru mine, cel putin.
Revenind, aluzia/metafora, ideea mea era ca stiam la ce te referi cand ai spus ca e probabil pe gustul meu si am zambind stiind ca ma intelegi :))
Snowpiercer suna a trupa heavy metal \m/
vorbind ca metalist cu ştate vechi, tre’ să recunosc că mi-e Snowpiercer mi-a sugerat mai degrabă unul care-şi scrie numele în zăpadă, cu galben 🙂
Pe principiul lui Zappa: Watch out where the huskies go, and don’t you eat that yellow snow!
Ha, suna si a trupa heavy metal :))
A si “P.S.”-ul tau e un fel de teaser lasand undeva in viitorul indepartat si intunecat ceea ce pare foarte interesant.
Filmele de 2 lei si seriale urmarite.
Trage-le mai aproape de prezent 🙂
P.S. \m/
De seriale nu prea am timp, asa ca bag nasul in 2-3 episoade din ce pot 😀
Eu as zice ca m-a impresionat placut Chris Evans in “Snowpiercer”. Chiar nu mi-am dat seama decat dupa prima treime din film cine joaca rolul.
Initial am fost dezamagit cand mi-am dat seama cine era 🙂
E totusi un pas inainte fata de pocnitorile cu super eroi in care (inca) joaca.
Clar, desi am auzit ca nici in Captain America: The Winter Soldier n-a fost chiar rau. Din pacate, daca figura il ajuta la fanii de sex feminin, zambetul ala nu-l face prea simpatizat de critici.
Acum ca am citit comentariile tale, parca parca m-ar tenta sa vad si eu filmele alea horror, Dorothy Mills si Frailty…ca de obicei evit, zau, mi-e frica, nu-mi plac filmele horror, dar ma simt asa tentat cam o data la 1 1/2 an sa vad vreo 2 odata, asa ca tocmai bine ca am citit aicea despre astea.
Abordeaz si tematica religioasa, mai ales Frailty (asta daca esti tentat).
Ah, chiar potrivit deci pt sfintele sarbatori pascale ! Zau, chiar si eu am intrat in agitatie parca mai mare decat de obicei ! Chiar in clipa asta ma pregatesc sufleteste sa prepar niste andive ! Niste filme horror vor fi chiar bine venite ca sa fiu si mai bine pregatit psihologic pt orice posibil dezastru care ar putea surveni in legatura cu prepararea acelor andive !
@krossfire: “Exista destule situatii clasice, inclusiv prinderea jefuitorilor, care vor rezona puternic cu locuitorii fostului bloc comunist, fie ei romani sau polonezi. La fel vor face si tipologiile clasice, precum cea a “militianului” batut in cap, amator de poezii patriotice”
Dacă e vorba de filme realiste, care să rezoneze cu realitatea mizerabilă a anilor ’80 şi ’90 din Vest şi într-o mai mică măsură de la noi, atunci merita să scrii ceva şi de “Dallas Buyers Club”.
Ma rog, diferenta e ca in anii ’80 realitatea era mizerabila in Vest pentru unii oameni. In Romania era cam pentru toata lumea, cu extrem de putine exceptii.
Am vazut Snowpiercer! 🙂
Cam lung… si cu ideea lasata la final, drumul pana acolo fiind… lung drum. Ca idee desprinsa din el, da, mi-a placut. Punerea in scena nu mi-a fost pe plac desi recunosc ca a fost nevoie de ea si era necesara.
“a fost nevoie de ea si era necesara.” :)) Intelegi tu ce am vrut sa subliniez 🙂
Eu, neavand ce face, pt ca azi nu lucrez plus mai am cca 9 ore si 20 de minute pana la inceperea actiunii Andive, am devenit curios ce ai vrut sa subliniezi ! Adica ti-a displacut ca locul petrecerii actiunii se afla intr-un tren in loc de un vapor, (fie Titanic, fie Poseidon, fie al lui Noe), sau in vreo nava spatiala sau submarin sau autobuz sau metrou ? Mie toate mi se par OK ! Mie imi plac toate mijloacele de transport, desi efectiv imi pare ff rau pt groaznicul accident de pe ferry-ul ala coreean, plus avionul malaezian de dinainte, dar ce sa fac, accum sa nu mai folosesc mijloace de transport in comun sau sa prefer filme din astea postapocaliptice cu lumea mereu mergand pe jos ? Lasa, sa fie si mijloace de transport, macar sa se poata cara si bunicii, sau oamenii eventual handicapati, ca nu or fi toti supravietuitorii unui dezastru asa sportivi atleti super-sanatosi, doar diferiti prin ciudateniile de caracter si tipologii de personalitati total cliseistice…dupa parerea mea sansele ca dupa un dezastru major e sa fie majoritatea supravietuitorilor destul de similari la cap si la personalitate unii cu altii, majoritatea desigur socati si… Read more »
(Mai sus intrebam pe comentatorul Red, dar daca stie altcineva sa raspunda, e voie sa raspunda si altii, ca eu sunt obisnuit ca adesea sa fiu ala care e cam pe dinafara sau caruia ii pica fisa mai tarziu daca e vorba de diverse chestii !)
Red: Mie mi-a cam placut punerea pentru ca-mi amintea de un Wes Anderson in mizerie, asa 😛
Rudolph: Cred ca se referea mai degraba la cadrele taraganate din film si la constructia graduala a actiunii. Personal, am gasit trenul a fi cea mai puternica piesa a cadrului S.F 🙂 (mai ales ca pare a fi un obiect cumva “anacronic” in viitor).
Da da, “cadrele taraganate”. Dar a fost un film pe care l-am considerat bun.
Nu stiu de restul, dar mie mi-a placut mult de tot Snowpiercer. A incercat de toate. A fost singurul sci-fi recent care a imbinat tragicul si mizele mari cu scenele de comedie a la Tom si Jerry. M-a lasat masca la fiecare vagon, si macar pentru asta merita vizionat. L-am vazut a doua oara si cu 2 prieteni care erau pusi pe bascalie – dupa 20 de minute respirau deja in ritmu’ impus de mr. Bong (trebuie sa fi fost aparitia Tildei Swinton, hahaha)
N-a avut nici o pretentie de realism, si-a stors bine de tot conceptul – o structura de joc video, incursiuni a la Lord of the Rings, de multe ori a intrat si in teritoriul Fallout, parca a avut si o scena in care a vrut sa aminteasca de The Raid 🙂
Pe scurt, cel mai entertaining film asiatic de la The Thieves incoa’ (si ce daca e cu actori americani?)
La Fallout m-am gandit si eu de vreo doua ori!