Prins intr-una din saptamanile in care m-am simtit obligat sa exist, am neglijat inconstient blogul. Mai mult, o schimbare de ordin tehnic (laptopul) m-a tinut si ma va mai tine cateva nopti in picioare. Chiar si in aceste ”vitrege” conditii imi pot face suficient timp pentru o defulare mica.

Cred ca cititorii blogului au obsevat faptul ca in ultima vreme m-am legat mai des de cliseele verbale si de non-sensuri. Daca proverbele si citatele prost atribuite nu provoaca reactii prea puternice, exista o fraza care aruncata in momentul nepotrivit poate distruge reputatii. Este vorba despre celebrul citat atribuit lui Niccolo Machiavelli : ”Scopul scuza mijloacele”.

Traducerea frazei in diferite limbi depinde de multe ori de mentalul colectiv. In multe ocazii vom observa ca ”scopul” este de fapt un rezultat, ceva palpabil, pentru care merita sa lupti. Englezii o pun mai frumos in ”The ends justify the means”, unde ends defineste o extremitate, o culminare clara a unei activitati. Mai mult, citatul initial nu era destinat activitatii cotidiene ci vietii politice, Machiavelli avand chiar un mic ”disclaimer’‘ in legatura cu aplicabilitatea frazei.

Deci ce ar putea intr-adevar sa justifice mijloacele, daca nu scopul ? Eu as spune ca rezulatul. Rezultatul care scuza mijloacele  e  o concluzie de bun simt la care au ajuns si minti mai luminate decat subsemnatul. Adevarul e ca este greu sa definesti un scop atat de nobil incat sa scuze orice mijloace. Daca poti salva zece copii de la incendiu dar pentru asta trebuie sa distrugi o cladire atunci da, ”scopul” scuza mijloacele. Chiar si asa, daca nu reusesti sa salvezi copiii, distrugerea cladirii tot pe umerii tai va cadea.

De ce m-am trezit tocmai acum cu postul asta ? Nu pentru ca am auzit cu doua zile in urma o pustoaica in metrou care intentiona sa desparta un cuplu si folosea fraza asta. Nu pentru ca o poti prinde accidental si de la florareasa din piata Crangasi dar si de la angajatii din multinationale. Am mentionat-o pentru simplul motiv ca oamenii, romanii in special (istoric vorbind), au o reala problema in a-si defini scopurile. Fraza asta e devenit o metoda excelenta pentru unii de a scapa de responsabilitate fara a avea un plan real.

Un scop pe termen mediu sau scurt, care sa justifice ceva, nu poate fi generalist si ambiguu. Nu poti sa-ti tradezi  cel mai bun prieten crezand ca asta va ajuta cumva la atinge  ”fericirea”. Nu pot sa calomniezi continuu pentru o bruma de faima. Mai mult, nu poti sa condamni un popor pentru simplul motiv ca scopul tau este puterea difuza si atentia media.

Desi am zis ca nu o voi mai face, acum ma uit din nou spre politicieni. Am auzit fraza ieri la un talk-show televizat. Scopul pentru care unul dintre politicieni, deja ales , simtea nevoia sa faca niscaiva cheltuieli uriase in criza era ”fericirea poporului roman”. Zau ? Asta e scop pentru un politician ? Reabilitarea in 3 ani a sistemului sanitar e un scop politic, redresarea sectorului bugetar e un scop politic. ”Fericirea” este un scop omniprezent si ambiguu, unul care n-are ce cauta mai departe de opinia personala si de cartile de filosofie.  Fericirea este un scop personal pe care-l pot sau nu atinge in mod subiectiv, repararea unei autostrazi nu e.

Caragiale a dezvoltat mult mai frumos pe tema asta, asa ca n-am de gand sa insist. Totusi, raman cu intrebarea : Daca rezultatul este cel care scuza mijloacele, ce scuza ar putea gasi cineva pentru dezastrul politic si social in care ne complacem de mai bine de 20 de ani ?  Scuza ca 0.03% din populatie a vazut plajele din Majorca ?

P.S  : Daca vreti sa vedeti o noua mostra de tampenie in advertisingul online, priviti doar aceasta superba reclama din cadrul Incredimail. (Pentru curiosi, ala ar trebui sa fie un deget, deget care in urmatorul cadru apare pe fata unei femei)