Aveam pe vremuri o vorbă: când n-o să mai am păreri, o să fiu fie fericit, fie mort. N-am ajuns la niciunul dintre cele două stadii, deși lucrez de ceva vreme la primul. Cu toate astea, se pare că mă apropii cu viteză de fundul tolbei cu păreri.

Nu mă înțelegeți greșit, încă sunt român, deci încă mă enervează lucruri și vreau să le confirm cu alții care au fix aceeași părere ca mine. Diferența e că nu mai am pretenția de a le înțelege. Cine a trecut bine de 30 de ani cunoaște fenomenul. Azi ești tânăr și știi perfect cum merge țara și planeta, mâine ești în USR și-ți ceri scuze că ai eșuat.

Filosofii ar spune că până la urmă asta e maturitatea, să ai priorități care te privesc doar pe tine și pe cei care depind de tine, nu pe “toată lumea” și în teorie aș putea fi de acord. În practică însă, în ultimii ani am avut de toate, de la pandemii, crize de alimente, recesiuni și războaie, la vulcani, cutremure și explozii solare. Și, băi nene, nimeni nu le-a anticipat!

Dar, stai, că au fost oameni care au zis și s-au gândit și noi nu i-am ascultat! Sincer, nu prea au fost: inclusiv pesimiștii credeau că pandemia o să dispară în două luni, dar am stat un an și jumătate în casă ca apoi să ne prefacem că totul e în regulă și să facem băi de mulțime. În 2021, chiar și ăia care intraseră pe firul trupelor americane și erau siguri că Rusia va ataca, nu se așteptau la peste un an de dezastru militar, sărbătorit cu genocid și costuri de sute de miliarde.

Despre restul de lucruri ce să mai zic: arătați-mi-l pe-ăla care a prezis că la început de 2023 o să ne uităm după baloane de spionaj în Moldova sau că furtunile solare vor produce aurore boreale în Olanda. Nu că ultimul fenomen n-ar fi fost previzibil științific, doar că nimeni nu s-a preocupat – nu pentru că nu s-a mai întâmplat, ci pentru că nu s-a mai întâmplat recent. De fapt, cam acolo e și cheia: nu trăim evenimente unice, ci evenimente cu o recurență rară. De-asta spun că nimeni nu prea știe nimic, indiferent despre câte “lebede negre” s-ar vorbi în presă – nimeni din generația noastră și din zona asta de lume nu a mai trecut prin asta recent.

Gândiți-vă doar la mult-trâmbițata recesiune, că tot vorbim despre ea de prin martie anul trecut. Au fost păreri vocale de ambele părți, de la panicarzii care urlau că vine „aia mare”, la ăia care spuneau că de fapt o ducem din ce în ce mai bine (în timp ce speculau la bursă). Rezultatul a fost o accelerare artificială a inflației și o mărire a prețurilor care au dus la simptomele unei recesiuni, fără însă a avea un diagnostic. Ca atunci când te pui pe zăcut în pat pentru că ai impresia că ești bolnav, ca ulterior să te simți din ce în ce mai slăbit de la zăcut.

Adevărul indicilor economici din februarie 2023 este că încă nu suntem într-o recesiune adevărată, ci mai degrabă într-o perioadă de reglaj, lucru văzut și pe piața muncii, unde după Marile Demisii au venit Marile Căutări. Vom avea o recesiune de nivelul celei din 2008 în 2023? Nu știu și cam nimeni nu știe – cu siguranță nu “analiștii” care-ți spuneau cu încredere acum doi ani că NFT și crypto sunt viitorul și că e ok să-ți bagi economiile într-o poză pixelată cu un câine. Generația mea a mai trecut printr-o recesiune, dar nu printr-o recesiune post-pandemie, cu războaie și dezastre climatice pe fundal.

Poate de-asta mulți preferă să se concentreze pe lucruri mici, locale, pe care le pot înțelege. Manele la ICR, fiul lui Șora, corectitudine politică, filme românești proaste… ăstea sunt lucruri despre care e și ușor, dar și reconfortant să ai o părere. Stați liniștiți că nu acuz pe nimeni: aici și eu particip de bunăvoie. Genul ăsta de subiecte sunt ușor de abordat pentru că rezultatul nu schimbă nimic. Vă mai amintiți când a sărit tot Internetul pe Buhnici, după delirul ăla despre femei și vergeturi? Perfect, am tranșat problema, dar tot n-a scăzut prețul la pâine.

Cam la fel e și zona politică din ultima vreme. Un cumul de probleme majore pentru spațiul public (plagiate, analfabetism funcțional, bani publici irosiți etc.), dar minore pentru cursul general al lucrurilor care în momentul ăsta e un șuvoi haotic în care te poți îneca foarte ușor. Politicienii știu asta și profită, pentru că de ceva vreme există mereu probleme mai mari care să le ascundă micile mârlănii. Gândiți-vă doar câte legi au trecut neobservate când presa era preocupată de cutremurul din Turcia și Siria…

Mai mult, politicienii sunt conștienți că nimeni nu înțelege de fapt nimic în momentul ăsta – de-asta nici nu se tem prea mult de partidele “noi”. Știu că nu reprezintă un pericol real pentru că nu știu realmente nimic în plus. Sunt doar o grămadă de taximetriști care înțeleg perfect cum merge lumea, dar tot de bacșișul tău depind. De-asta avem și liniște politică în ultima vreme, un blat perfect între PSD1, PSD2 și băieții care le trag sforile. Mulți dintre ei sunt animale politice abile, dar animale umane foarte proaste, ceea ce-i face perfecți pentru rolul lor. Dacă ești literalmente bătut în cap, nu îți pui întrebări mari și nu încerci să înțelegi ceva. Te scoli de dimineață și să aștepti ca universul să facă restul.

De fapt, cred că ăsta este și sfatul meu pentru voi.  Hai să o lăsăm mai moale cu anxietatea globală și cu predicțiile despre încălzirea globală și război. Hai să nu mai pretindem că înțelegem ceva din lume. Hai să ne întoarcem la micile bucăți de prezent pe care le putem controla și la alea care par că le produc un minim disconfort aleșilor noștri, mai ales că dorm liniștiți de un an. Nu știu dacă pe-ălea le înțelegem, dar pare că ne pricepem.

P.S: Aș vrea să vă mint și să zic că n-am mai scris de o lună pentru că sunt într-un fel de pasă filosofică, dar adevărul e că am muncit la un articol kilometric despre colonialism pe care nu știu cum să-l public fără să enervez pe absolut toată lumea. Încă mă gândesc la subiect. Sursa imaginii.