Parinti si copii

Cand vine vorba despre educatie si superbul sistem de invatamant romanesc sunt cateva idei care plutesc de ani buni prin blogosfera. Prima ar fi invinuirea sistemului, o idee facila si numai buna de generat comentarii. A doua ar fi invinuirea elevilor care indobitociti de media, parinti si anturaj ajung sa priveasca scoala ca pe ceva foarte ”naspa”.

As adera la a doua opinie sau mai precis la o parte din ea : vina parintilor. Nu stiu altii cum sunt dar eu am simtit puternic influenta parintilor in primii 14 ani de viata. In liceu m-am ”eliberat’, (cu rebeliunile si depresiile aferente) ca toti adolescentii dar ajunsesem si la un capitol al vietii unde era nevoie sa ma confrunt cu diferite tipuri de oameni si trairi pentru a-mi nega unicitatea si a ma integra , fie si doar partial.  Pana atunci, in ceea ce priveste educatia sau atitudinea fata de scoala am simtit nevoia de a ma raporta mereu la instante superioare pentru a vedea daca vreau sau nu sa merg pe anumite pante.

De ce ? Pentru ca un pusti de 13-14 ani va fi destul de putin motivat si interesat in chestiunile ce tin de propriul bine. Daca atitudinea parintilor se reduce la a spune ”Invata ba, ca te bat !” sau ”Daca ai carte ai parte” si nu exista si o atitudine benevolenta, de ghidaj (care nu se reduce la a-i urla in cap odraslei ca nu-si face temele) s-a dus naibii cam tot ce inseamna respect fata de cunoastere. Majoritatea parintilor sustin ca rolul lor se incheie odata cu banii aruncati cu mai multa sau mai putina generozitate si odata cu minimul interes dat in momente precum BAC-ul sau Capacitatea. Nu mai vorbesc despre obieciul imbecil al unor parinti de a face constant comparatii cu prietenii de joaca sau colegii de clasa al copilului.

Liceul in sine e o etapa foarte dificila pentru un adolescent si in acelasi timp complet inutila. Trairile, sentimentul de sufocare resimtit atunci fac din liceu o perioada ”necesara”. Bagajul inutil de cunostinte si lipsa de consiliere adecvata il arunca in cativa ani la cosul de gunoi al amintirilor. Etapa premergatoare liceului, scoala generala, este privita ca fiind neglijabila de multi desi atunci se poate dezvolta respectul  sau repulsia copilului fata de cunoastere, de cei care o detin, de cei care o memoreaza si de cei care o speculeaza.

Despre facultati am mai vorbit destul de pe larg si nu are rost sa insist : influenta parintilor este aceeasi – isi trimit progeniturile la facultati de ”renume” ca sa aiba cu ce se lauda, ignorand complet nefericirea si incapacitatea de adaptare.

Daca tu ca parinte nu faci altceva decat sa-ti plasezi copilul in diverse roluri care nu-i apartin si sa-i dai suturi in ideea evolutiei contribui ireversibil la masinaria de fabricat deprimati cu diplome din Romania. E vina profesorilor ca studentii nu au niciun fel de tragere de inima sau a celor care isi arunca in mod constient copiii intr-un mediu in care nu au ce cauta ?


(Desi aici e oarecum corecta exprimarea ”Institutia de invatamant a inceput inscrierile”, faptul ca pe un avizier lateral era scris simplu ”A inceput inscrierile” m-a facut sa trag poza)

Ce ma irita cel mai tare la poza de mai sus nu este dezacordul ci faptul ca a zacut pe poarta unei scoli timp de vreo trei saptamani.Macar asa, dintr-un orgoliu tardiv sa se fi dus vreun parinte al unui pustiulet sa atraga atentia ca pe poarta mare a unei scoli exista un afis cu hibe de logica. Cu asta sa ne fie clar : Copilul se duce la scoala , la scoala invatat chestii si nu e vina parintilor ca va umple randurile celor care ne zgarie auzul cu celularul in tramvai, in timp ce se pregatesc de infloritoarele lor joburi de ”client service” la shaormerie.

Bonus – Exprimarea in publicitatea online :

P.S : Stiu ca postul suna putin siluit si scos din context dat fiindca era un draft pe care voiam sa-l public mai demult. Pe blogul lui Mircea Popescu puteti citi un interviu luat lui Krossfire bloggerul. Krossfire omul ramane aici 🙂

57 Comments

  • Gata, am redeschis comentariile, cer scuze cititorilor : Vechea mea problema cu plug-inurile.

  • Bonus : O imagine fresh de azi dimineata din casuta publicitara Yahoo.

  • Despre educatie nu prea mai am chef sa vorbesc, am urlat de mi s-a acrit. Pe de alta parte, a doua imagine, cea cu reclama…e socanta.

  • Totusi, profesorii au, si ei, o importanta covirsitoare. E important sa intilnesti in perioada liceului si al facultatii citiva profesori care sa te sustina, profesional si moral. Di nefericire, in Romania rar se intimpla lucruri de genul asta…
    Ah, sa nu uit: foarte fain interviul!

  • Cred ca e singurul lucru interesant din postul asta, trebuie sa ma gandesc daca-l mai pastrez sau nu 🙂

    Profesorii au si ei aportul lor dar daca parintilor nu le pasa, profesorilor-petarda le este mai usor sa acceada in functii.

  • Profesori, parinti, copii. Dap, mereu e cineva de vina. Doar ca, eu ma tot intreb, de ce trebuie sa aiba toti facultate, bac etc? Sunt si oameni prosti asta e, ne trebuie oricum si maturatori si muncitori si gunoieri. Cea mai mare problema e ca multi parinti nu-si vad limitele odraslelor si viseaza marea cu sarea, nu au nicio tangenta cu realitatea si uite asa, copilul ala ajunge si mai rau decat ar fi ajuns daca parintii erau realisti.

    Pe mine nu m-a impins nimeni niciodata de la spate. Nici nu au stat ai mei langa mine cand imi faceam temele, doar in clasa 1 ma verificau si atat. In liceu invatam fix cat imi trebuia sa iau premiu 1, pt ca mi se parea ca eram prea desteapta pe langa restul ca sa permit sa fie altfel. deh, tulburari de adolecenta :))

  • Nici langa mine nu au stat ai mei dar ma mai intrebau din cand in cand.

    Asta ziceam si eu in postul despre facultati, nu e nevoie ca toti sa avem una.

  • Cred că fără influenţa alor mei aş fi fost un sfert din ceea ce sunt azi. Le sunt mereu recunoscător, în ciuda tensiunilor inerente dintre noi.

  • Parintii au influenta, dar….De exemplu mama ma vedea bucatar, intotdeauna m-a incurajat sa fac asta. Nu aveau pretentia de a ajunge la un nivel inalt de intelectualitate, asa ca nici n-am ajuns. Dar nici bucatar nu sunt.. Cred ca foarte important e sa ai libertatea de a alege.
    Profesorii sunt de doua feluri: buni si mai putin buni. Daca ajungi sa intelegi asta e un pas foarte important. Adica te lasi sau nu dus de val. La urma urmei educatia o primesti pana intr-un punct, iar dupa asta devii un aspirator de informatie daca esti indeajuns de curios.
    Sistemul nu incurajeaza educatia, tara te vrea prost pentru ca e mai usor asa, iar Conducatorii in unele cazuri sunt mai prost educati decat noi, dar nici asta nu conteaza.

  • Of, ce-mi place teoria asta a conspiraţiei cu modul în care te vrea ţara. Ţara te vrea cum eşti. Mai departe, depinde de tine unde ai chef să ajungi.

  • Da, ajungi unde vrei sa ajungi. Dar sa nu te astepti Doamne Fereste sa primesti foarte usor vreo bursa daca esti cu adevarat potent. Si sa nu ne mire faptul ca foarte multi din indivizii cu adevarat inteligenti parasesc tara. Sau asta nu ar trebui sa ne intereseze?

  • Pai ai numai o viata, nu iti permiti sa o pierzi pe toata in Romania explicandu-le maimutelor ca bananele sunt comestibile iar rahatul nu.

  • Draga omule, astazi am avut primul examen din sesiunea aferenta. Cu asteptari mult superioare sesiunilor de facultate.
    Manifestarea extrem de lejera(e corect spus asa?) a profesorului supraveghetor m-a facut sa ma gandesc ca invatamantul superior privat e doar un business in care plata taxei semestriale ii face pe studenti sau ce mai sunt ei sa creada ca au platit pentru examen iar profesorii incurajeaza indirect treaba asta trecandu-i pe toti, in stol. Dar despre asta ai scris si tu, nu?

  • Pai am scris si nu cred ca aveam alta parere despre invatamantul privat. Tot de tine daca si ce asimilezi 🙂

  • Ar trebui sa ne spui si unde ai facut poza respectiva :).

    Parintii vor ca odrasla lor sa aiba un viitor mai bun decat au avut ei. De aia se zbat sa il trimita la licee de renume, la facultati si asa mai departe. Ca ala isi baga picioarele e altceva. Apropo de facultati totusi eu cred ca sunt mult prea multe in ziua de azi. Dar asta e o alta discutie.

  • Ar trebui sa ne spui si unde ai facut poza respectiva :).

    Parintii vor ca odrasla lor sa aiba un viitor mai bun decat au avut ei. De aia se zbat sa il trimita la licee de renume, la facultati si asa mai departe. Ca ala isi baga picioarele e altceva. Apropo de facultati totusi eu cred ca sunt mult prea multe in ziua de azi. Dar asta e o alta discutie.

  • Prin Rahova, spre Cotroceni de fapt, scoala de cartier.

    Apropo, o chestie pe care am omis-o in articol dar cred ca o adaug : Comparatia. Ati vazut cat de mult dauneaza compararea propriului copil cu un altul ?

  • Asta da. Comparatia e nashpa. Eu nu am avut problema asta. Am avut rezultate scolare bune dar nu senzationale. Eram acolo in primi 4-5 elevi ai clasei dar niciodata primul.
    Cu toate astea niciodata ai mei nu mi-au zis de ce nu iei si tu notele lui Gigel :).

  • Eu eram in situatia cealalta : Eram primul sau ma rog, printre primii (in conditiile in care primii erau cam la egalitate) si eram mereu dat drept exemplu unor oameni la care tineam.

  • krossfire – ce ai postat aici imi pare drept si adevarat dar, si ciudat. Pe de o parte avem parintii ce nu sustin destul copiii, nu aloca suficient timp si resurse pentru a-i educa… , iar pe de alta parte ii avem pe cei ce aloca prea multe resurse pentru copii ce nu vor putea pasi atat de sus precum doresc parintii. Pentru mine e mai mult decat complicat …

  • Eu si daca as da lovitura nu cred ca mi-as forta copilul (sugerandu-i financiar asta) sa devina ”cel mai bun\cel mai tare\mai tare ca tac-su” pe motiv ca as vrea sa-i dau dreptul de a fi anonim.

  • @krossfire – nu cred ca ai face asta, dar cred ca scopul tau va fi sa-l vezi fericit, si ii clar ca nu poti fi obiectiv cand vine vorba de picul tau … chiar de iti pare 🙂

  • Da, as fi genul ”Poti face ce doresti tu, dar ai potentialul de a deveni GENIAL..hai ca poooti !”

  • Ha ha, si vreau, si pot, da’ ce-i atata graba … Mircea Popescu o spus bine cand o spus sa nu te bagi in ceva ce nu poate fi masurat … genial 🙂 … cum spuneai ? parca dupa 28 … 🙂

  • 27-28…pe-acolo. Imi place sa fac planuri desi majoritatea planurilor sunt obiect de mistouri intre momentele vietii (Era bancul ala cu tenta religioasa – Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, spune-i planurile tale de viitor).

  • Sa fie cand o fi…, ii clar ca… cele planuri ne vor face si pe noi sa radem, dar, cum ai privit in urma si ai constatat evolutia in ce priveste scrisul, sper ca vei privi in urma si vei vedea evolutia picilor, doar ca acolo nu se mai pune problema de material, ci … strict personal. Sa-mi dai de veste doar, de o fi sa-mi fac legitimatie de membru de partid 🙂

  • O sa fie, o sa fie…si daca plec din tara tot imi fac partid pe aria locala.

  • ‘Daca tu ca parinte nu faci altceva decat sa-ti plasezi copilul in diverse roluri care nu-i apartin …’
    Spune-i asta mamei.Nu o să aibă niciun rezultat,dar măcar să i-o fi spus cineva.

  • Vrei sa o sun si sa-i spun 🙂 ? Eventual : Doamna, sunt bloggerul Krossfire (poate ati auzit de mine, ala cu blogul albastru) si am simtit nevoia sa fac o interventie…

  • Ioai krossfire, imi pare ca pasesti pe teren minat, sa te fereasca sfantu’ de mamici ce sunt in protejarare de pui 🙂

  • Da ce-s nebun , ziceam si eu 🙂

  • Cu sistemul de invatamant tot ii jale … io ma gandesc .. am inteles ca religia ii obligatorie in scoala .. nu stiu pana la ce clasa… de piciul meu o spune ca nu ii place si nu vrea … ca nu crede ii pare asa si invers … io ce fac .. ii spun sa invete sa ia un foarte biene la religie ? Noa?

  • Exista posibilitatea de a face o cerere sa nu i se predea religie, sa spuna ca e de alt rit, etc 🙂

  • Imi pare stupida ideea sa ai parte de calificative la religie, imi pare intortocheata si incarcata programa, sincer, o sa fac tot posibilul ca picul din dotare sa invete selectiv .. dar ce va selecta .. si cine … aici ii partea mai grea

  • Ii explici frumos cu ce se mananca religia : Partea cu iubitul aproapelui e ok dar in rest e povestea unui zombie evreu care dadea citate din Buddha. Proful lui de religie va fi incantat 😀

  • Partea cu iubitul aproapelui ii cea mai complicata … 🙂

  • De fiecare data cand ma gandesc sa invinovatesc parintii in situatii de genu asta, ma gandesc cu groaza ca ar trebui sa o fac abe dupa ce o sa am si eu odraslele mele si o sa ma conving cat e de “usor” sa le ofer o educatie ideala. Pe de alta parte, gandeste-te la exceptiile referitoare la copii care au crescut in familii groaznice si si=au vazut cuminciori de viata lor, ajungand oameni de seama.

    Mai tine si de personalitatea copilului….ca uite, eu in viata mea n-am fost felicitata cu entuziasm. Lipsa asta de bucurie fatisa ma facea sa trag si mai tare, sa incerc sa impresionez si mai mult, sa muncesc dublu, numa sa-i fac mandri de mine. Cu un alt copil, strategia asta ar putea fi gresita, ca s-ar putea inchide in el si ar putea renunta sa mai incerce sa fie si mai bun.

  • True, si eu ma consider in multe multe privinte ”self educated” dar ca sa ajungi acolo trebuie sa ai contact cu oamenii potriviti pe care uneori nu-i gasesti decat in scoala unde iar intervin parintii ca ghidaj (in cazul in care ai nimerit intr-un loc nepotrivit ca sa nu spun ”scoala de handicapati”)

  • Mai sunt şi cei care nu ştiu pe cine să deie vina. Cei care sunt convinşi că e vorba de-un cerc vicios care nu poate fi şters prin schimbarea atitudinii uneia dintre categorii (profesorii, părinţi sau adolescenţi).
    Sunt curioasă dacă o dată ce trec de stadiul de puştoaică voi putea da şi eu vina pe părinţi cu mai mult de jumătate de gură.

  • Pai nu am spus ca numai ei au vina dar ca sunt un element ”overlooked” in discutii. In general sunt blamati fie profii, fie elevii cand liantul principal raman parintii in cele mai multe cazuri.

    Cat despre oamenii din medii nasoale care ajung mari : Accidente fericite, ”rags to riches”. E ca in procesele chimice care apar spontan in natura : Sunt atatea variabile care tin de mediu incat sansele ca din aceleasi doua substante sa iasa de doua ori acelasi compus sunt foarte mici.

  • Din punctul meu de vedere, sarcina parintilor de a-si “orienta” copiii academic trebuie sa se opreasca ceeel muuuult la liceu (in cazul in care copilul ala chiar are nevoie, desi, mai mare nevoie are de a lua hotararea singur). Facultatea chiar ar trebui sa ramana la latitudinea persoanei, ca si traseul profesional- presupunandu-se ca faci o facultate cu un anumit profil pentru ca mai apoi sa o apuci pe un anumit drum.
    Cred ca dincolo de ghidaj, un parinte daca stie sa-si invete copilul sa ia decizii (adica il incurajeaza sa aleaga- paradoxal, dar nu multi parinti fac asta!), il invata cum sa ia o decizie (in sensul de a-l obisnui sa cantareasca lucrurile- avantaje, dezavantaje, sa cumpateasca, si in ultima instanta sa si actioneze, concret- multe planuri, no action- not good), isi poate pregati mai bine copilul pentru ce urmeaza si ii da niste instrumente concrete, de care sa se ajute si pe care sa le foloseasca. Cum e aia? Invata omul sa pescuiasca, nu-i da pestele.
    (Vorbesc din experienta mea, si din ce am simtit eu ca m-a ajutat)

  • Facultatea e chestia aia care transforma oameni normali in politehnisti alcoolici 😀 ?

  • Politehnica e chestia aia obligatorie?

  • Dap, exact..obliatorie pentru 60% din studenti. Restul se duc la ASE 😀

  • Aoleu, eu nu numai ca sunt in extrema curbei statisticii populatiei (nu mai stiu cum se numea), dar nici nu intru in discutie. Nasol!
    Adevarul e ca nu mai stiu care-i moda la facultati.

  • salut. ma intrud in discutie ca parinte.

    ce poti sa oferi copilului sa nu-i faci rau? *chicotesc*
    nu e mare filozofie. e simplu. ca intelectual liberal-
    moderat si ca mama, iata:
    1. dragoste neconditionata (il/o asculti, il/o accepti)
    2. mancare calda zi de zi
    3. (ordinea nu e aleatore) carti bune pe raft
    4. aparare in fata institutiei conservatoare
    numite “scoala”, care pune pe prim plan autoritatea
    in raport cu valorile umane (libertate, cunoastere).

    chiar si in cea mai prapadita scoala gasesti
    cate un pedagog autentic care stie sa ofere.

    scoala e o institutie de baby-sitting
    subventionata de stat. in acest sistem
    progreseaza DOAR copiii cu un capital
    cultural semnificativ… daca citesti acest blog
    aici si acum, considera-te norocos/-oasa.

  • Wow , a doua interventie de la un parinte. Good shit 😉

  • feeria: the bell curve? 🙂

  • Sorry, ultimul cuvant rezoneaza cu un word filter care exista pe blogul asta de undeva de prin 2006 😛

  • np, LOL
    adevarul e ca inventatorul telefonului avea gusturi indoielnice-n fomei 😀

  • The Bell, not so round but yet round thingy 😀 ?

  • kid goes to school, kid learns, kid discovers wrong spelling, kid laughs

  • Or kid becomes total moron and accepts every theory 🙂

  • worst case scenario 🙂

  • Sometimes everything just seems fundamentally wrong to me.

    Orice ar face un parinte se poate dovedi a fi o greseala. Ce a mers cu un copil nu va merge cu altul… si poate nici cu acelasi copil din nou, intr-un alt moment. Situatiile nu pot fi identice. Se schimba pentru ca oamenii se schimba.

    And I’m left with nothing but bitterness. Okay, sometimes mixed with a sort of pride. Dar deja nu ma mai intereseaza sa incerc sa inteleg cauze, motive, sa incerc sa impart procente de vina. Intentii rele nu cred sa fi existat. Doar ignoranta, confuzie, teama, rusine, ambitie, neincredere, dezamagire.

    Dar nu vreau sa ma gandesc prea mult la toate astea. Imi e suficient sa constat consecintele. Nu sunt chiar inculta, nu stau prost comparativ cu altii. Dar de ce mi-ar pasa? Comparatiile cu altii au existat, dar foarte palide dupa scoala generala. Problema a fost comparatia cu o imagine idealizata despre tineretile mamei. Si pe ai mei eu vreau sa ii dezamagesc.

    Pentru ca m-au facut sa-mi fie teama sa arat ca imi doresc ceva diferit de ce ii interesa pe ei. Pentru ca au tratat ceea ce eu vedeam ca realizare in cel mai bun caz cu indiferenta… daca nu cu dispret sau ca si cum ar fi fost ceva ingrozitor.

    Pentru ca m-au facut sa-mi fie teama sa arat ca imi doresc ceva din ce ii interesa pe ei… pentru recunoasterea dorintei ar fi insemnat recunoasterea faptului ca sunt o ratare la capitolul respectiv (din moment ce imi doresc, inseamna ca nu am obtinut inca), iar recunoasterea asta le-ar fi dat dreptul sa rada de mine. And I dread being made fun of.

    So I started hiding everything. That ended up leading to a sort of a cat and mouse game. It took me to a place where I saw them as the enemy. And maybe it was better that way. Because today I just don’t care about fighting. And, unfortunately, I associated my everything with fighting them. So now I don’t care about anything anymore. Or maybe I do. But what I do care about is something they would not approve of, so I’m back to hiding it, right?

  • off: imi mai ies chestii anapoda din gura dupa atatia ani de scoli in limba lu’ nenea Shakespeare: “nu, nu si capitolul ala, doar c u r v e plane” (anul I de facultate)

  • Bronto : La mine nu prea aveau termen de comparatie decat prin liceu cativa olimpici dar le-am explicat clar in cateva randuri (si pana la urma au priceput) ca desi pot face fata la matematica si fizica ambele materii nu sunt domeniul meu de interes – desi in mod dubios mi-a placut informatica o buna perioada.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *