In ciuda numelui, asta nu e un articol despre autobiografia lui Adrian Mutu…

Este, din pacate, un articol despre evaluarea performantelor si, din nou, despre perspectiva. Stiu, e plictisitor, dar o sa incerc sa inserez totusi o gluma de prost gust, pentru diversitate. In alta ordine de idei, am asteptat sa se calmeze putin nebunia cu BAC-ul si a premiilor pentru ”performante deosebite” pentru a ma alatura celor care striga: ridicol! Nu pentru ca examenul ar fi complet inutil sau pentru ca acum, la 8 ani distanta, nu-i mai vad importanta. Nu, ridicolul situatiei face ca orice examen de genul asta, fie el Test National, BAC sau interviu de angajare sa-si piarda relevanta imediat dupa ce l-ai trecut.

Au englezii o vorba ascutita ca un dinte de fotomodel canibal: ”You’re only as good as your last performance”. Aia e problema. Indiferent de ce faci, performanta de acum va trebui depasita de una de un calibru similar sau mai mare, intr-un context similar sau diferit. Desigur, vor exista mereu momente in care trebui sa tragi linie si sa evaluezi. In cazul amintit mai sus, linia aia va include toate testele, scolile si facultatile…rezumate in 2 randuri pe un CV. Cam atat. Cel mult, managerii viitorului se vor putea lauda ca au fost parte dintr-o generatie care “a dat BAC-ul pe bune”, desi tare imi e teama ca de aceeasi parere vor beneficia si viitorii spalatori de tăvi. De ce? Pentru ca cineva a avut grija sa le spuna cat de mult conteaza performanta lor la un test mediocru, cand ar fi trebuit sa-i bata pe spate si sa spuna: “Bravo! Acum hai sa uitam de asta!”.

Acel cineva ar trebui sa fie reprezentat atat de parinti, cat si de anturaj. Guvernul n-ar trebui sa existe in ecuatia asta, de niciun fel. Ca avem o logica a pragului si a alternativei, am mai scris, ba chiar pe la case mai mari. Ca ea a patruns in toate aspectele vietii publice si private, e intr-adevar ingrijorator. E o logica a ”realizarilor”, daca vreti. Orice mic prag devine o realizare care trebuie sarbatorita intens. Cumva, nu ma mira existenta ei la pustii de liceu, pentru vanitatea vine la pachet cu varsta. Ma astept insa ca dupa o vreme, oamenii astia sa inteleaga niste lucruri.

Sa aplici (sa te inscrii) la o facultate si sa o termini, in tara sau in afara, nu e o realizare. E doar o etapa, etapa a carei dificultate si importanta ti-o stabilesti pana la urma singur. Linia in cazul asta se trage la ani buni dupa terminare. Astept lectii despre economie de la oameni cu afaceri prospere inaltate pe barba lor, nu de la aia care fac poze cand decoleaza avionul. E trist, dar se aplica si olimpicilor si oamenilor cu performante ”deosebite”. V-o spune unul care ”a fost acolo” (cum de altfel au fost si multi cititori). Dupa bucuria de cateva zile, nu exista niciun motiv pentru care o olimpiada sau un concurs sa mai aiba relevanta, daca olimpicul nu se gandeste deja la urmatorul prag. Realizarile de moment sunt doar linia de start, indiferent de cat de departe ti se pare ca ai ajuns. Pustilor talentati care citesc acum randurile astea le spun: fiti pe pace, e la fel si pe piata muncii.

Daca vorbim de un job mai serios, rareori vei intalni angajatori care sa se opreasca strict la CV. Interviul si testul de dupa vor fi decisive in a vedea ce poti sa faci ACUM vs. ”ce ai facut acum doi ani”. Cramponarea de realizarile trecutului te poate transforma usor intr-un ”has been” – un trecut, cum ar zice autohtonii. Bine, in Romania n-ar fi chiar o tragedie, din moment ce avem generatii intregi formate din asa ceva. Generatii carora ”le era mai bine inainte”, intr-un punct aproape imaginar in care hazardul facea ca lor sa le fir mers putin mai bine, fara efort. Simplul fapt ca aveau o siguranta sau puteau face niste bani usor a fost o realizare, in loc sa fie un punct de plecare. Ce a urmat cand s-a tras linie nu mai merita detaliat. E suficient sa deschizi televizorul sau un site de stiri.

Testele Nationale, BAC-ul, Admiterea, primul interviu sunt doar patratele intr-un sotron imens. Par a fi niste repere clare, dar sunt niste simple linii mazgalite cu creta. Jocul nu se termina cand ai ajuns la ele si nici cand le-ai trecut. Ai un avantaj cand ai sarit peste toate provocarile si te-ai si intors in picioare. Cu toate astea, piatra ramane mereu pe tabela de joc. De fapt, asta e si frumusetea unui sotron bun: jocul nu se termina niciodata.

P.S: V-am promis niste glume de prost gust, dar, in lipsa lor, va pot livra acest superb grafic comparativ cu Radu Mazare si Rockso The Clown, personaj din desenul Metalocalypse.