Nu știu dacă au mai existat alegeri în istoria recentă în care întrebarea “Eu cu cine votez?” să fi fost atât de validă. Nu pentru că n-am mai avut candidați leșinați și partide inutile, ci pentru că n-au mai fost niciodată atât de multe. Până și în comediile lui Caragiale exista măcar un candidat pe care l-ai fi votat pe post de “răul cel mai mic”.

Evident, majoritatea celor care vor să voteze cu intenție nu sunt neliniștiți de primul tur al prezidențialelor, unde încă mai pot spera, ci de al doilea, unde situația va fi probabil disperată. În plus, mai există și alegerile parlamentare, alegeri care contează mai mult decât cine va pierde patru ani vremea la Cotroceni.

Cumva, în lumina recentului vot din SUA și a scrutinurilor strânse din alte regiuni, am început cu toții să ne uităm cu mai multă atenție atât la marionetele propuse pentru prezidențiale, cât și la partidele care vor în Parlament. Și când zic “cu toții”, zic cu toții. Am intrat în discuții despre vot cu șoferi de Bolt, cu vânzătoare, cu profesori universitari și cu prieteni plecați din țară care vor să-și exercite dreptul de vot, mai ales că și-l plătesc din greu cu impozite. Când aveam doar doi papagali în cursă și două partide despre care știam că iau peste 40%, nimeni nu se agita atât de tare.

În povestea asta, un fenomen interesant a fost multitudinea de oameni care au făcut testul de pe site-ul eucucinevotez.eu , un chestionar de tip Wahl-O-Mat care potrivește programele unor partide cu preferințele alegătorilor. Înțeleg că în spate sunt niște ONG-uri, dar, ca om de marketing, aș crede că e o ocazie ratată să nu faci o profilare reală a alegătorilor (indiferent pentru cine), cât timp piața e plină de false institute de sondaje, plătite de partide. Având o idee destul de clară despre ce politici publice pot sau nu pot susține, am făcut testul și am ajuns la concluzia bizară că sunt mai degrabă apropiat de partide precum Sens, Demos sau REPER, deși nu mă gândisem vreodată serios la ele (poate si pentru ca mai toate sunt microscopice).

De ce zic „concluzia bizară”? Pentru că aș fi greu de calificat drept socialist, iar partidele de mai sus sunt în zona aia a spectrului, cel puțin la nivel declarativ. Deși susțin la rându-mi multiple politici sociale, am sentimente mixte legate de implicarea puternică a unui stat precum cel român în domeniul privat. La fel de greu sunt de calificat drept globalist, cât timp globalismul meu se restrânge la Europa și cam atât și nu am aceleași păreri relaxate față de imigrația din afara UE. Cum să zic eu, nu aș construi ziduri, dar nici n-aș renunța atât de ușor la mirajul Vestului. La fel, nu cred că m-aș înțelege deloc cu cei de la SENS pe tema “dezincriminării tuturor substanțelor psihoactive”, mai ales că am văzut destule contraexemple în Vest.

Acum, dacă tot i-am menționat, zic să ne uităm mai atent la programul lor. Nu de alta, dar SENS e un partid pe care recent îl asociam doar cu independentul Ștefănuță și cu Ana Ciceală. Îl iau drept exemplu pentru ca mi l-a recomandat site-ul de mai sus și pentru că are programul ușor accesibil (în varianta scurtă și în varianta .pdf). Apropo, toate partidele participante la vot au astfel de programe pentru 2025-2028, de la PSD și PNL, la REPER. La unele sunt ușor de găsit, la altele sunt cumva dublate, fenomen întâlnit și la USR, unde USR-ul lui Lasconi nu e același cu cel al lui Drulă. Și da, USR-ul încă nu a terminat cu penalii în funcții publice, deși America pare că de-abia acum începe.

Revenind, cred că eu și oamenii SENS nu ne-am înțelege prea bine pe problemele de mai sus (imigrație, droguri, statul jucător), dar ne-am înțelege bine pe tema locuințelor sociale sau a terapiei decontate. La fel, am fi de acord cu privire la drepturile femeilor, la educație sau la abordarea politicilor verzi. Nici cu energia verde, drepturile animalelor sau îmbunătățirea transportului public nu ne-am contrazice. Și totuși, deși au idei mișto în programul ăla, nu i-am asociat niciodată cu ele, de ce?

Pentru că, la un search pe Google, tot ce poți asocia cu ei este că “SENS militează pentru introducerea parteneriatului civil între persoanele de același sex. Totodată, formațiunea dorește abordarea sistematică a problemelor comunității rome”. Practic, doar cu asta au alienat liniștiți un 70% din electoratul potențial – nu pentru că cele două n-ar fi probleme reale (pentru prima ne-a interpelat CEDO, iar pe-a doua o vedem pe stradă), ci pentru că sunt probleme minoritare cu care nu câștigi alegeri majoritare. Am mai zis-o de mi s-a înțepenit tastatura: progresismul e o carte pierzătoare. Într-o Europă pe un sfert dictatorială și o America năpădită de conservatorism, abordarea publică a unor teme de genul ăsta nu face altceva decât să dividă electoratul și să dea muniție partidelor naționaliste (temă despre care am scris pe larg).

Altfel, SENS au o secțiune întreagă în programul de guvernare despre îngrijirea bătrânilor și despre azile. Într-o țară din ce în ce mai îmbătrânită și lovită recent de ditamai scandalul, ei aleg să nu menționeze treaba asta. Mai mult, au o secțiune bine gândită despre patrimoniul cultural românesc și despre conservarea lui, dar o omit total din promovare. O astfel de discuție ar putea trage din votanții AUR care, apropo, discută în detaliu în programul lor despre micșorarea Statului și despre taxarea la minim a întreprinderilor. Cu alte cuvinte, despre libertarianism, o plagă la fel de mare precum comunismul, dar care prinde la corporatiști și la copiii de bani gata. Cum să zic, în loc de sclavie în numele egalității, primești sclavie în numele liberății. Întrebați-i doar pe middle managerii care-l adoră pe Trump și au tricouri cu Musk cu cine votează la parlamentare. Patriotismul de bravadă e doar un front pentru AUR, un partid în esență populist, dornic să joace jocul oricui pune banii la bătaie, că e oligarh sau CEO.

Dacă SENS abordează totuși niște probleme despre care s-a mai discutat și care sunt într-adevăr probleme, alte micropartide vorbesc despre chestiuni mult mai puțin relevante pentru electoratul majoritar. Recent, o candidată obscură vorbea despre religia în școli și despre cum “abolirea” ei e un obiectiv. Serios? Nu vreau să-mi dezamăgesc cititorii, dar într-o țară majoritar creștină, aia n-a fost niciodată o problemă reală și nici n-o să fie. Nici măcar pentru majoritatea publicului agnostic și ateu din România, aia n-a fost o problemă. Religia e și acum opțională, dar peste 90% din elevi se înscriu la ea. Educația sexuală? Da, aia e o problemă, dar e una care trebuie abordată delicat (și cumva imediat, dar asta e altă discuție). E la fel și cu ăia care o țineau langa în discursurile pentru Primăria Capitalei cu pistele pentru biciclete și benzile pentru trotinete – bă, voi ați văzut cum arată Bucureștiul? Mai mult, ați întrebat vreodată ce părere au bucureștenii despre trotinete? Exact! Nu că ar strica niște piste de biciclete, dar să fii convins că ele vor rezolva problema traficului în Româniae ca și când ai zice că berile fără alcool vor rezolva alcoolismul. Cât despre trotinetele electrice, cred că 90% din locuitorii Capitalei l-ar vota instant pe ăla care le va interzice.

Practic, dacă învârți bine chestionarul ăla de pe euvotez.ro, constați ce nevoie acută este în România de un partid care să aibă bunul-simț al implementării unor politici sociale urgente, dar care să fie ancorat în realitate și în economia de piață. Până la urmă, unele lucruri se pot face, altele nu, în funcție de stadiul de dezvoltare a pieței libere și a mediului antreprenorial. Practic, am vorbi despre un fel de “A treia Cale” a lui Giddens, dar cu un strop de creștin-democrație, ca să prindă la publicul local. Un partid tolerant, dar fără fantezii stângiste, și suficient de capitalist cât să-și permită să fie și socialist.

Mai mult, cred că e clar câtă nevoie avem în România de un partid fără aroganța care i-a scufundat pe cei de la USR (incapabili acum să-și susțină propria candidată) sau pe cei de la REPER (aripa arogantă a USR). Până la urmă, România nu are realmente o pătură intelectuală, iar a fi peste românul mediu e o realizare care poate dispărea după prima problemă medicală mai serioasă. În plus, multe politici publice și-au dovedit eșecul în Vest, deci putem evita greșeli categorice.

Paradoxul e că un astfel de partid încă nu există (deși câteva partide mici par să meargă lent într-acolo, ceea ce mă bucură). Motivul pentru care el nu este pe buletinele de vot este că mulți politicieni par să confunde opinia publică cu opțiunea publică. Opinia publică, cel puțin cea online și cea propagată de media, te face să crezi că există doar extreme: fie ești un mega progresist care vrea să declare bărbații femei, fie un fascist care vrea să se rupă definitiv de Europa. Evident, deși oamenii ăștia există, majoritatea e la mijloc, un mijloc mai informat și puțin agresiv decât ai crede. Un mijloc de care mediul online și media clasică uită… până când câștigă din nou alegerile.

Chiar și în ceea ce cred unii că ar fi electoratul mai informat din România, intențiile de vot și părerile sunt împărțite. Poți avea oameni care nu o suportă pe Ursula, dar știu că fără UE nu ieșeam din peștera tranziției. Poți avea feministe pe care nu le interesează politicile de gen, cum poți avea oameni care-și iubesc autentic țara și n-o vor exploatată, dar care n-ar vota niciodată un candidat pro-rus. La fel, poți avea oameni care contribuie uriaș la societate, dar care sunt creștini practicanți și ar prefera să nu fie numiți “oi” de vreun arogănțel cu 0.03% din voturi.

Mediul online nu pare să mai permită căi de mijloc, dar viața reală da. De-aia sunt și atât de populare partidele… ei bine, populiste. Pentru alegerile ăstea nu știu dacă mai sunt multe de făcut, dar la următoarele mi-ar plăcea să văd cât mai multe partide reformatoare, dar moderate. Vreau partide pe care să pot pune liniștit ștampila cu gândul că, chiar și dacă îndeplinesc doar 15% din promisiuni, tot o să văd o schimbare în bine, nu legi despre protecția delfinilor. Cu alte cuvinte, să se revizuiască, primesc, dar lucrurile să se schimbe într-un ritm natural.

P.S: Acum că am tot citit programe de guvernare, sunt șanse să am cu cine vota la Parlamentare, însă la prezidențiale probabil voi pune ștampila tot pe Lasconi, deși nu o plac… dar nu o plac în mai mică măsură decât nu-i plac pe contracandidații ei. Sursa imaginii.