În ciuda titlului belicos, articolul de față nu are nicio legatură cu razboaiele curente, ci doar cu luptele pe care încă nu le-am purtat…

Dacă locuiți în București, pot să pun pariu că, în ultimele două săptămâni, cineva v-a pus în mână, pe mașină sau în cutia poștală cel puțin un fluturaș AUR. Dacă nu locuiți, sigur aveți pe cineva în listă care se vaită de două săptămâni că România permite „extremiștilor” să protesteze, de parcă protestul democratic e un privilegiu, nu un drept. Dar despre ce este protestul AUR? Sincer, habar n-am, mai ales că tema lui este “Nu ne vindem țara!”, de parcă ar vrea cineva să o cumpere, urmat de “Pentru copii, pentru păduri, pentru hidroelectrica”. Serios, asta e tema protestului unui partid al cărui nume complet este Alianța pentru Uniunea Românilor. Nimic din ideologia lor nu are sens, dar nu sunt deloc sigur că ar trebui să aibă…

Oricât s-ar da cu fundul de pământ analiștii care nu diferențiază stânga de dreapta nici la semafor, AUR nu este un partid autentic “legionar”. În afară de George Simion și Claudiu Târziu, nu cred că știe în mod real nimeni din partidul ăla cine a fost Corneliu Zelea Codreanu. Clivajul stânga-dreapta, oricum depășit, nu înseamnă nimic pentru un partid care funcționează pe un principiu mult mai simplu: frica. Frica de ce? Frica de tot, de Uniunea Europeană care ne fură tradițiile, de făina de greieri, de orașul de 15 minute, de homosexuali și trans, de inamicii creștinismului și, mai ales, de progresiști!

Partidele de genul ăsta nu sunt legate de patriotism sau de o ideologie clară, pentru că asta le-ar reduce atractivitatea. Ele sunt construite pe un zgomot permanent și populist care se așază peste sărăcie, peste teama pentru ziua de mâine și peste lipsa de educație (cum era cu testele Brio – 42% analfabeți nefuncționali și 47% minim funcționali?). Ahh, și se mai așază pe ceva: peste delirul micilor luptători pentru cauze pierdute, al amatorilor de justiție socială, post-structuralism și alte construcții amuzante. Peste ăia care se bat cu pumnul în piept că salvează și protejează, dar nu fac altceva decât să întărească frica și zgomotul populației majoritare. Practic, delirul propagat de hipsteri care bagă iarbă în spatele agenției e o munitie incredibilă pentru cei care controlează masele prin frică.

Cancel culture? O confirmare clară a dispariției libertății de exprimare. Discuțiile agresive despre educație sexuală (atât de necesară, de altfel)? O dovadă că ni se atacă religia și tradițiile, fraților! Discuțiile despre avort (la fel de necesare)? Un atac la viață! Drepturile minorităților sexuale? Un asediu asupra familiei tradiționale (mai știți referendumul ala horror – facem pariu că azi ar avea mai multe șanse?). Impozitare progresivă? Stați că vă spune patronul mioritic și patriot cum stă treaba: vor să vă fure țara și să vă ia slujbele! În fine, ați înțeles ideea: orice concept, oricât de benefic ar fi în esență, poate deveni un inamic fictiv pentru mase, cât timp e urlat cu superioritate și decontextualizat de o minoritatate vocală cu zero contribuție socială. Și credeți-mă că sunt destule figuri politice care știu să facă asta mult mai bine decât o face George Simion. De când e Viktor Orban la putere în Ungaria? De 14 ani? De 18, dacă numărăm și mandatul din ’98? Ei bine, nici el nu și-a vândut țara…

(Imaginea îmi aparține, însă posterul aparține unui puști de 12 ani la metrou)

“Dar omule, nu e în regulă, pentru că problemele ăstea care ți se par de nișă trebuie discutate!” Oare chiar trebuie, în plină criză și într-o țară unde n-ai atins nici baza piramidei lui Maslow? Hai să admitem că trebuie – oare ne ajută cu ceva dacă intri pe Facebook și Twitter și îi faci pe oameni proști și încuiați, de la înălțimea garsonierei tale luată cu chirie? Nu de alta, dar aș vrea să enumăr câteva lucruri care s-au întâmplat în ultimii trei ani: în 2021 s-au dat cele mai multe legislații împotriva minorităților rasiale care votează în SUA și cele mai restrictive legi anti-imigrare, Roe vs. Wade a fost anulat anul trecut, iar 2023 a fost anul cu cele mai multe legi anti-trans. Europa a intrat în cea mai conservatoare perioadă legislativă (și nu doar în Ungaria și Polonia, ci și prin Italia, Suedia, Franța, Olanda sau UK) iar prin alte părți ale lumii s-au implementat politici absolut infiorătoare anti-LGBTQ.

Dar stai, asta e doar o reacție la progresism, nu e cauzată de el, nu? Ba fix aia e, că e cauzată ȘI de el. Legislația aia oribilă din Brunei (ultimul link pe care nu l-ați citit) e aproape bazată exclusiv pe dovezi anecdotice din discursul luptătorilor pentru justiție socială. Motivul ei real e mai degrabă economic și religios, dar contează și de unde vine munitia și mai contează și cine are de fapt puterea și cum este abordată. Dacă spui că o problemă e decisivă, ea devine decisivă, chiar dacă lupta reală are alte mize. Discursul crizat a 5% din populație care produce 50% din zgomot (și 80% din producțiile mizerabile ale Hollywood-ului modern) e un factor agravant în mai toate situațiile de mai sus. Între timp, dreapta conservatoare arată că are atât putere, cât și răbdare. Cum a căzut Roe vs. Wade? Are John Oliver un episod întreg pe tema asta: s-a lucrat din anii 70′ și s-au folosit constant fix argumentele grupului pro-alegere împotriva lui.

Sunt zeci de motive pentru care avortul este un drept natural, de la cele care țin de sănătate, de drepturile femeilor asupra propriului corp, de libertate și de consecințele nefaste ale violenței sexuale. Știți care tip de discurs a fost preluat de tabără “pro-life” (iată ce exercițiu de branding fantastic, să opui alegerea și viața)? Păi fix discursurile de tip “nu are dreptul un bărbat alb bătrân și creștin să deschidă gura pe tema asta” (vezi Alexandria Ocasio-Cortez, idolița oamenilor cu prea mult timp liber, dar nu suficient cât să deschidă o carte). Păi și dacă moșul ăla n-are dreptul să-ți spună cum să trăiești și foarte probabil că nu are, de ce nu ai votat pe altcineva? Zic și eu, că fix moșul ăla se pare că decide acum pentru tine!

Și aș vrea să cred că mișcările ăstea post-pandemie sunt cel mai rău lucru care s-a întâmplat din acest conflict cu personaje imaginare și minorități protejate, dar cred că nu suntem nici la jumătatea drumului. Am scris ceva mai mult pe tema asta, când vorbeam despre modul tâmpit în care cuvântul privilegiu e folosit de tabăra corectă politic. Atunci explicam că dacă-l și citeați și nu doar citați pe Marx, era destul de clar ce se întâmplă când se ridică adevărații neprivilegiați. Și fiți pe pace că o se ridice, în condițiile în care partide ca AUR au mereu munitie și niște inamici clar; în condițiile în care conspirațiile de ieri au devenit știri de maximă audiență, iar omuleți precum Nașul sau Robert Turcescu transformă orice discuție online în spaimă națională. Din punctul ăsta, separarea lui Șoșoacă de AUR a fost o binecuvântare: le-a permis celorlalți senatori să spună că ei sunt un “partid cu idei clare”, în timp ce foloseau exact aceleași tactici panicarde ca fosta lor colegă.

Ceva similar se întâmplă mai intens și de vreo 20 de ani în țara vecină, Serbia, o țară care nu beneficiază de protecția UE sau NATO și nici de mecanisme care să o regleze intern și unde Ponta e consilier onorific al președintelui (serios, căutați informația). Poate ați auzit ce se întâmplă în ultima vreme acolo cu populația care nu mai suportă și cine are de fapt de suferit, o populație hrănită constant cu frică și sensibil mai înarmată decât cea din România. Ai spune că adevărații inamici ai sârbilor sunt naționaliștii locali și fosta gardă rămasă după Războaiele Balcanice. Totuși, împotriva cui au ieșit recent câteva mii de sârbi în stradă? Exact, împotriva “asaltului LGBTQ“. Vă mai mirați că propaganda rusă a luat temele ăstea și inamicii lor fictivi și le-a amplificat până la absurd?

AUR nu a fost creat de vreo eminență cenușie care a încercat să resusciteze Garda de Fier și nici de rușii care îl finanțează, ci de toți ceilalți din jur, de la politicienii corupți, obsedați să-și păstreze statutul, la ăia care erau prea sus pentru a se uita la “proștii și săracii”, cărora nu le pasă de drepturile femeilor de culoare din Alabama. A fost creat, printre altele, fix de ăia care au rezolvat toate problemele țării până acum și acum se ocupă de lucrurile CU ADEVĂRAT importante. De ăia care-mi linșau mediatic niște amici care au îndrăznit să spună că brandurile n-ar trebui să poarte discuții despre sexualitate sau că materialul ăla despre colonialism apărut recent e ideologizat și așa mai departe (știu că v-am promis și eu un material pe temă). Și sigur, discuțiile înflăcărate online n-ar fi o problemă, dacă societatea românească n-ar fi fragmentată ca naiba și dacă o bucată din ea, fix aia autentic relevantă, n-ar fi pe cale de a vă întoarce spatele. Nu de alta, dar unii oameni înțeleg că dacă nu te interesează un subiect, nu ești automat împotriva și dacă nu te implici, nu înseamnă că urăști. Ai pur și simplu alte priorități, ca mai toată lumea. Știți ce mi-a zis un amic pe care nu l-aș fi văzut niciodată afiliat politic: “Dacă dubioșii ăia ieșeau în stradă împotriva creșterii prețurilor, eram acolo cu ei!”.

Nu de alta, dar vorba lui George Bonea: e ușor să tratezi marile probleme ale umanității când îți permiți să dai 25 de lei pe o pizza. E ușor să vorbești de la amvon unei populații sărăcite și la limita subzistenței despre vânzarea de iarbă și drepturile americanilor nativi, în timp ce sorbi cafea cu lapte vegetal – luată din banii lu’ tata, la a cărui firmă lucrezi la mișto. E fain să le spui fraierilor că religia lor e nasolă și că BOR le fură pâinea, după ce ai stat 3 ore la seminarul de yoga al unei foste corporatiste pe care a lăsat-o bărba’su, dar care acum cântă mantre din sala de ședințe, că a avut ea o revelație (mult mai cool decât revelațiile ălea creștine sau islamice, sunt sigur).

E ușor să-i faci pe profii universitari naziști pentru că nu acceptă teorii post-coloniale sau deformarea istoriei, în timp ce tu literalmente nu faci diferența între o lucrare de cercetare și 10 minute de Youtube. Un amic îmi spunea înainte de pandemie că în 5 ani lumea nu va mai ști cine e Jordan Peterson și ca lumea va progresa dincolo de ideile lui. Nu știu ce să zic, Peterson încă umple stadioane (și mai nou a alunecat pe panta pro-rusă), dar eu numele amicului ăluia nu mi-l mai amintesc. Oamenii au nevoie de modele și între ăla care îi spune cu superioritate că e prost și ăla care îi spune că societatea e de vină, varianta doi e convenabilă, oricâte probleme ar ridica (și Peterson chiar ridică). Desigur, discursul ăsta agresiv împotriva proștilor te face să te simți special… nu un sărac economic și moral care nu are efectiv loc la masa puterii.

“Și ce propui, mă vor întreba unii, să nu mai zicem nimic?” Băi nu, doar că dacă deschidem gura, e important să avem și puterea propriului exemplu la îndemână. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să ne implicăm. Dacă ne alegem cauze, e important ca ele să fie și în zona unde putem ajuta și unde avem expertiză. Nu de alta, dar e extrem de convenabil să-ți pese de minorități pe care nu le cunoști, în timp ce niște majorități mor practic lângă tine. Practic, faci atât de mult pentru lume și în esență nimic – ce, ai impresia că minoritățile ălea despre care vorbești fără să le cunoști au nevoie de tine? Oricât s-ar da unii cu fundul de pământ, e absolut imposibil să-ți pese de toată lumea, și de palestinieni și de persoanele de culoare din Georgia și de uiguri și de minoritățile religioase, mai ales când nu-ți pasă de bătrânii singuri, săraci, copii, persoane cu handicap, romi și alte categorii vulnerabile din propria țară.

Și treaba asta nu are legătură cu vârsta sau generația, ci doar cu modul în care te privești. Știu ce spun unii: generației Z îi pasă de alte lucruri și lumea s-a schimbat! Boss, generația Z e cea mai săracă generație din toate literele de la finalul alfabetului și cea care are cel mai mare număr de bărbați frustrați și fani Peterson din toate. Aș paria că în vreo 20 de ani vom avea parte de cea mai conservatoare brigadă de politicieni de până acum! Și s-au prins de treaba asta și multe companii mari care acum se întorc la generația X (aia despre care ați uitat că există) și Millenials. Dacă n-ai bani să stai în chirie, de ce aș face reclame la mașini de lux pentru tine? Dacă nu votezi, de ce mi-ar păsa ce părere ai despre societate?

Și n-aș fi scris atât dacă n-aș fi fost și eu acolo, fie și doar cu un picior în găleata superiorității morale. Nu de alta, dar o bună parte din generația mea a fost acolo, amăgită de poleiala asta de ”post-cultura” care refuză să citească orice a venit înaintea ei și care e convinsă că trebuie să “demoleze” ca să meargă mai departe, deși n-a construit nimic în loc. Am fost convinși că tradiția și credințele nu-și au locul într-o societate rațională, uitând că 90% din lumea în care trăim, nu-și permite, financiar și moral, să fie rațională. Cumva însă, din discuțiile cu oameni de vârsta mea și ceva mai tineri, observ că mai toată lumea s-a orientat treptat spre altceva, spre o viziune mai tolerantă și coerentă asupra a ceea ce putem schimba. Spre votat, spre donat, voluntariat, ajutat și spre avut grijă de propriile familii – mai puțin spre scos din listă pe toți ăia care-l plac pe Elon Musk sau mai știu eu ce alte acte de “curaj” și “iluminare”.

Dacă vrem o schimbare reală, cred că o putem avea și fără să-i împingem pe alții în jos sau să le hrănim temerile. Mai mult, cred că am putea să deschidem gura mai rar pe probleme care nu ne privesc. Altfel, riscăm să devenim chiar noi o sursă de zgomot.

P.S: Dacă aș fi văzut lupte și proteste reale în România pentru toate cauzele ăstea importante, poate nu m-aș fi obosit să scriu articolul ăsta și-l publicam în sfârșit pe-ăla cu colonialismul. Sursa imaginii.