August 27, 2025
August 28, 2025
Comedia care-mi doream să aibă succes…
Una din lamentările publicului conservator, dar și ale mele în particular, este raritatea filmelor de comedie din ultimii 10 ani, raritate pe care unii au pus-o pe seama ascendenței “mișcării woke” și a unei sterilizări generale a umorului, redus la o melasă neofensatoare. Fără însă să cădem în obsesiile lui Elon Musk (“legalize comedy”), merită să ne aplecăm puțin asupra declinului comediilor tradiționale, dar și asupra filmului care pare să-l fi relansat în 2025 și anume ultimul Naked Gun.
Acum, despre Naked Gun-ul lui Akiva Schaffer nu pot spune mai mult decât s-a scris deja. Este o parodie clasică, ceva ce acum 20-25 de ani, ProTV ar fi catalogat drept “comedie spumoasă”, cum a făcut în cazul primelor filme din serie, cele cu Leslie Nielsen. Ce este mai important însă este că Naked Gun e o parodie lansată cu fast pe marele ecran și cu succes de casă (nu enorm, într-adevăr), lucru care este remarcabil în context. Unde mai pui că mi-a fost recomandat atât de specialiștii în pop-culture (atrași de referințele din film și de curajul regizorial), cât și de criticii generaliști (impresionați de aerul nostalgic al producției). Cu alte cuvinte, Naked Gun a reușit să placă aproape tuturor și să fie “cea mai inteligentă comedie stupidă” din ultimii ani, așa cum o numea unul din autorii revistei Inverse.
În contrast cu Leslie și umorul lui fizic, Liam Neeson a abordat rolul din Naked Gun cu o seriozitate care contrastează cu scenariul, un scenariu scris mai degrabă în tradiția lui Mel Brooks, decât a filmului original. Asta nu înseamnă că filmul nu are și momente de comedie slapstick precum secțiunea de improvizație jazz a Pamelei Anderson, dubioasele inteludii ale lui Frank, personajul principal, sau amuzantele aventuri ale mașinii care se “auto-conduce”. Are, doar că pare că zâmbești mai des la glume precum cea cu Black Eyed Peas sau OJ Simpson pe care nu vi le voi strica.
Una peste alta, Naked Gun (2025) e departe de a fi o capodoperă, dar este un film amuzant, fără pretenții de lecții profunde (cum au comediile mileniale) și fără să ne bage pe gât stereotipuri așa-zis pozitive precum unele producții GenZ. E un film la care te duci să râzi și atât, iar asta e o mare realizare. De ce? Pentru că, așa cum spuneam și în primul paragraf, comediile au suferit câteva lovituri majore în ultimii ani.
(Genul ăsta de joc de cuvinte inundă producția – Sursa Imaginii)
Prin urmare, care e motivul pentru care nu s-au mai făcut comedii în sensul cunoscut de generația noastră și de ce cred că Naked Gun are o șansă reală?
1. Camera de ecou: Aici aș putea scrie “cancel culture” sau “cultură woke”, dar după ce dreapta și conservatorii au șters pe jos cu fenomenul, “woke” a început să fie o insultă pentru orice și oricine, în mod similar cu odiosul termen de “fascist”. Deși e prima pe lista mea, camera de ecou a noilor generații nu e principalul factor de influență. Odată cu apariția social media, însă, opiniile unor etern ofensați au căpătat ecou și au devenit periculoase pentru producătorii și promotorii de film. Practic, dacă un frustrat de 16 ani zice că o comedie e rasistă, nu respectă persoanele supraponderale sau e hipersexualizată, ideea se propaga rapid și, deși nu era susținută de nici 1% din potențialii urmăritori, ea devine problematică pentru producători și predilectă pentru criticii de film, mai ales pentru cei fără prea multă coloană verterbală.
Realitatea este că umorul deranjează mereu pe cineva. Nu poți face bancuri cu Bulă, dar să-ți pară rău de Bulă și nu există umor de calitate fără un strop de cruziume, fie auto-referențială, fie îndreptată spre stereotipuri. În film sau stand-up, umorul de calitate nu are spații sigure, odată ce accepți convenția de a fi prezent în sală. Opiniile lui Gigel5000 de pe Youtube n-ar trebui să oprească scenariștii din a-și face treaba. Și dacă vă gândiți doar la glume de nișă, eu mă gândesc inclusiv la glumele politice și cu poziții sociale clare. Să faci mișto de cei care nu cred în Încălzirea Globală sau să iei poziții anti-Trump alienează publicul mai repede decât referințele rasiste, deși oameni precum George Carlin și-au construit cariera atacând sistemul, nu oamenii din el.
E drept că multe comedii clasice erau sexiste sau loveau uneori în minorități rasiale sau sexuale, dar ele rămân produsul timpului lor. Noul Naked Gun reușește cumva să evite capcana asta, parodiind distant subiectele polarizante (precum corporațiile lacome) și arătând în același timp pe ecran mai mulți caucazieni decât zece filme Netflix. Dacă ești genul care încă râde la The Inbetweeners sau la seriale britanice vechi, o să apreciezi jonglatul printre canoane.
2. Comedii s-au mai făcut, dar nu comedii cu buget mare. Ideea că nu s-au mai făcut DELOC comedii nu are bază. Pe la începutul pandemiei, doar într-un articol cu recenzii proprii, identificam vreo șase filme de comedie, din care două autentic amuzante (după standardele mele, evident). Ce au lipsit au fost comediile cu buget mare, genul care circulau prin anii ’90 și 2000 prin sălile de cinematograf și DVD-uri piratate, comedii din care citam la petreceri. Odată ce au început să aibă încasări mai mici că încet-încet, publicul lor s-a dus spre alte genuri, producătorii au început fie să investeasca mai puțin în comedii (și să le scoată pe bandă rulantă, ca Adam Sandler și să le mute spre streaming), fie să le combine cu alte genuri. Ceea ce-mi amintește că…
3. Majoritatea comediilor cu potențial au devenit filme cu supereroi. Pentru că filmele cu supereroi au explodat, multe comedii cu buget mare și distribuție bună au putut fi găsite sub mantia lui Thor sau în psihozele lui Deadpool. Chiar și alte genuri precum filmele polițiste s-au dovedit a fi mai profitabile, motiv pentru care celebrele “buddy cop comedy” au înflorit pe platformele de streaming. În plus, micile drame de familie care plac generației mele au preluat moștenirea “comediilor negre”. Problema cu astfel de filme? Deseori sunt parte din francize, iar francizele obosesc. Deja producțiile Marvel răsuflă greu, iar moda supereroilor trece lent în fundal.
Din fericire, Naked Gun a așteptat 32 de ani de la ultimul film din franciză și vreo 12 de când ultimul Hangover îngropa o franciză cu buget mare, motiv pentru care a părut fresh. Bine, excepții au mai fost, inclusiv Barbie-ul din 2023, dar aș zice că respectivul film era mai degrabă o alegorie socială.
4. Umorul se schimbă. Umorul în general se schimbă și nu doar prin prisma a ceea ce ai voie să spui sau nu, ci și prin structură. Deși românii patrioți încă se prăpădesc de râs la Nea Mărin Miliardar, filmul ăla nu mai e amuzant pentru de vreo 30 de ani. Odată cu ascensiunea stand-up-ului și a sketch-urilor online, glumele rapide și uneori scoase din context (non sequitur) au înlocuit umorul fizic și situațiile jenante, construite în 40 de minute de film. De altfel, trecerea spre umorul de genul ăsta a fost marcat și de seriale precum South Park și (mai ales) Family Guy, unde acțiunea principală și glumele erau deseori decalate. Generația Z a venit și cu social media și consumul de micro-momente, motiv pentru care umorul e deseori înlocuit de meme bizare. Din fericire sau din păcate, nici glumele lor nu mai au public pentru că…
5.Umorul are dată de expirare. Multe glume și referințe din anii ’80 și ’90 nu mai au niciun sens azi, iar comedii considerate clasice nu mai pot fi descifrate de puștani. De-asta când vine vorba despre reeditări și reînviat francize, producătorii ocolesc comedia. Uneori e reconfortant să revezi un film cu Chevy Chase din anii ’80 sau o comedie cu Will Ferrel la apogeu, dar alteori te simți de parcă spui același banc cu Bulă aflat în clasa a patra. Unei platforme de streaming nu îi mai poți vinde o comedie cu Steve Martin din 1996, dar îi poți vinde trei filme cu supereroi din anii 2010, iar producătorii iau asta în considerare. Practic, umorul expiră pentru că depinde de un context, iar contextele există în momente clar definite. Să nu uităm că filmele cu cowboy și cele istorice erau abundente în anii ’60, iar acum sunt o raritate.
6. Umorul are alte supape. Înainte, era des întâlnit ca membrii SNL sau ai altor emisiuni de umor să facă filme de comedie, la fel cum mulți actori în creștere apăreau în comedii pentru a-și lărgi portofoliul. Comediile erau o rampă de lansare pentru oricine voia să facă ceva în zona de umor, chiar dacă acel ceva putea însemna să abordeze ulterior roluri mai serioase, să regizeze, să-și scrie propriul serial și așa mai departe. Astăzi? Orice umorist capabil are măcar un podcast cu Patreon, un mic circuit de stand-up și alte mici surse de venit care nu-l mai obligă să facă filme.
7.Viteza de livrare. Glumele livrate rapid, pe sistem “punchline” merg în continuare cel mai bine pentru că trăim în epoca Tik-Tok și a mesajelor de trei caractere din care două sunt o rață și o vânătă. Motivul? Viteza mare de consum. Ce înseamnă asta? Înseamnă că publicul se plictisește repede de ce ai lansat tu (cam în trei săptămâni, în medie). Mai mult banii pe care-i făceai acum 15 ani după ce ai produs filmul, prin DVD-uri, prin merchandise sau prin vânzarea către posturi TV s-au dus, motiv pentru care producătorii mizează fie doar pe cinematograf, unde comediile au concurență puternică, fie pe o rețea de streaming unde oferă exclusivitate.
8.Porcăriile. Dacă în 2004, aveai în același an Anchorman, Mean Girls, Napoleon Dynamite, Eurotrip, The Girl Next Door sau The Terminal, iar Judd Apatow era doar la început, în 2013 se facusera vreo 15 mizerii de gen Movie 43, InAPPropriate Comedy sau The Starving Games (apogeul porcăriilor lui Friedberg și Seltzer). Aici nu a ajutat nici că cele mai bune comedii din perioadă erau filme fără reguli sau fără intrigă prea clară (The Hangover, Ted, This is the End), ceea ce a permis multor amatori să-și încerce norocul și i-a făcut pe alții să protesteze, făcând filme cu comentariu social. Practic, prin anii 2010 filmele de comedie ajunseseră genul de chestie la care te duceai dacă era plin la Pacific Rim – filme cu bugete mici și încasări mici.
9. Scenariștii au migrat spre seriale, iar serialele au devenit mult mai bune în consecință. Să nu uităm că ultimele două decenii și ceva au găzduit probabil cele mai amuzante sitcom-uri din istorie, chiar dacă n-au fost atât de titrate ca Friends sau Seinfeld (The Office, Arrested Development, 30s Rock, Community, Parks and Recreation, Modern Family, The Big Bang Theory, Brooklyn 99, Superstore și multe altele). Cineva a trebuit să fie măcar puțin amuzant în fiecare episod al fiecărui sezon. În plus, după greva scenariștilor, marile companii de producție au preferat să împartă procesul creativ între multipli oameni și studiouri plătite mai prost.
10. E prea mult zgomot. Pentru orice lansare de film, ai zeci de guri de critici și de influenceri de mulțumit, dar și fani frustrați și focus group-uri corporatise. Ai filme care pe Rotten Tomatoes au notă slabă de la critică, dar notă uriașă de la public. Discrepanța arată că producătorii și regizorul știau foarte bine ce voia publicul lor, dar și-au riscat relația alte grupuri. Comediile bune nu s-au mai făcut nu pentru că nu mai știm ce e amuzant și citabil, ci pentru că multor creatori le e prea greu sau prea frică să treacă de zgomot.
Vestea bună?
Vremurile se schimbă. Pe de o parte, infuzia de conservatorism și “întoarcere la tradițional” a mai calmat puțin spiritele amatoare de justiție socială, deși a avut și multe efecte neplăcute (precum poluarea spațiului mediatic cu psihoza MAGA). Comediile în format clasic apar din ce în ce mai des, inclusiv pe plan local, unde hulitul Team Building, introspectivul Taximetriști, subapreciatul Klaus și Baroso și benignele, dar simpaticele Nuntă pe Bani sau Moartea în Vacanță au fost filme care și-au ținut publicul în sală.
Principalul argument este însă că astăzi avem nevoie de comedie… MARE NEVOIE. De vreo 5 ani trăim un absurd cotidian unde ne chinuim cu greu să găsim finalul fericit sau contextul care să facă pandemiile, războaiele și prăbușirea economică amuzante. Poate de-asta au tot ieșit actorii clasici de la naftalină și tot auzim de filme precum Space Balls 2, deși Mel Brooks are 99 de ani (mi-aș dori ca asta să fie o glumă). Eroii uitați pe DVD își cer locul înapoi în cinematograf și pe platformele de streaming, în timp ce noi actori și scenariști adoptă cu mândrie comedia pe post de carte de vizită. Ce să mai zic? Vizionare plăcută!
P.S: Știu că am zis că scriu mai des, dar ultimele două luni au fost un etern “ori la bal ori la spital”. Balul a fost chiar nunta mea și a fost de departe cel mai fericit eveniment din ultima vreme, iar spitalul a fost… spital, din păcate. Ne citim cât mai curând! Imaginea din titlu a fost luată din acest set de postere.
- krossfire
Un simplu haiduc al cuvintelor.
- Odiseea lui Nolan și Istoria lui Nea Internet July 24, 2026
- Despre scris, socotit și gândit May 30, 2026
- Politica lui NU May 3, 2026
- La Mijloc April 12, 2026
- Războiul Troian și mitul modern March 12, 2026
La punctul 4 aș spune că umorul nu se schimbă. Umorul moare. Moare pentru că woke, cancel culture, panseluțe, lipsă de cultură (mai ales) etc. Generațiile noi nu mai sunt făcute pentru umor, umorul vine și cu niște cultură generală. Te uitai la Married With Children și apreciai că ăla este umor de autobază, știai de redneci. Te uitai la Seinfeld și știai că ăla este cumva un umor middle class spre upper, cunoșteai situația. Te uitai la Two And A Half Man (Charlie Sheen era) și știai că ăla este umorul de upper class cu penis parțial funcțional și na, aia era. De MASH nu am voie să vorbesc, pentru serialul acela ai nevoie de multe lucruri ca să pricepi toate subtilitățile intelectuale aruncate acolo.
Repet, cultură generală. Școală, lectură etc.
Azi nu mai există așa ceva. A murit pregătirea. A murit cultura generală. Mai ții minte reclamele alea cu Dorel? Pe vremuri râdeam de ele, azi ne arată exact ce este nația.
Și nu doar a noastră, căderea este la nivel general. Umanitatea este în picare liberă.
Umor? Da. Putem să considerăm umor faptul că această decădere este corectă din punct de vedere politic 🙂
Eu am o mare problema cu mine si cu gusturile mele, problema la care inca ma framant sa gasesc un raspuns.
Teoretic, sunt fan al comediilor, as vrea sa vad mai multe comedii, insa pe de alta acest nou Naked Gun nu mi s-a parut o comedie buna. Deloc.
Ceea ce ma pune pe ganduri. Eu sunt fix ca-n bancul ala cu iepurasul care se duce la brutarie sa ceara paini mici-mici-mici timp de 3 zile, pentru ca in ziua a patra, cand brutaria bagase astfel de painici, iepurasul sa spuna: – Sunt curios cine o sa vi le cumpere!
Eh, asa am ajuns si eu: vreau comedii, cine a facut o comedie, doar ca mie nu-mi place! Stiu, am ajuns un bosorog fara umor!
Sper să ai dreptate referitor la resuscitarea sau mai degrabă reînvierea comediei. N-am văzut filmul, nu-mi pot da cu părerea despre el, îl pun pe listă într-o zi în care-s calmă, calmă și fără așteptări prea mari ca să nu-mi stric alte zile mai bune. Că… cam asta au făcut ”comediile” în cel puțin ultimul deceniu. Nici nu-mi amintesc când am râs pe bune la un film catalogat comedie, cum spui și tu, am râs la glumițe din filme de acțiune sau fantasy sau am tot reluat seriale vechi. Pe partea ailaltă, cum spune și BogDan, cum mai atragi generațiile noi care se ofensează pentru că nu înțeleg gluma din lipsa de cultură? Că pentru cei care au prins comedia înainte să fie ucis umorul e mai simplu, recunoaștem direcția, temele, e ca și cum ți-ai regăsit bicicleta din adolescență și te umpli de nostalgie cât dai o tură de cartier, fără cască, genunchiere și îmbrăcăminte sport pentru concurs.
Are dreptate @BogDan. Trăim vremuri în care a fost nevoie să îi explic fiului meu glumele pentru că nu avea baza de cunoștințe necesară pentru a le înțelege. La MASH nu a rezistat mai mult de juma’de episod, cca 10′.
In schimb e fiert pe Thor și Loki.
E cam situația cu Divertis și Vacanța mare.
Eu nu gust Bobonete de nici un fel,deși am încercat
Abia aștept să văd filmul!
BogDan
E un punct valid, mai ales cel legat de inteles contextul altor natii, doar ca partea cu cultura tot relativa e. Daca ai vedea acum un vodevil unde aia fac misto de Tchaikovsky si ticurile lui, probabil nu ai rade. La M.A.S.H. trebuia sa intelegi contextul politic si social al vremii si de ce razboiul ala nu era orice razboi, dar la multe altele, reperele culturale nu sunt atat de clare.
Noua generatie nu are oricum atentia necesara sa inteleaga ce e in spatele unor fenomene. De exemplu, mie Superstore mi-a placut enorm si e recent, dar serialul e un comentariu social cap-coada si daca razi doar “la glume”, pierzi. La fel si The Office, din care se inspira.
“Noua generatie nu are oricum atentia necesara sa inteleaga ce e in spatele unor fenomene.”
Nici nu știi câtă dreptate ai 🙂
Emil Calinescu: Pai nu e nimic gresit si nici nu esti singurul dar, daca avem noroc, filmul va declansa o oarecare resurectie a filmelor de comedie, ceea ce poate fi in beneficiul tuturor si inclusiv al tau, ca sigur apare o comedie misto 🙂
amyobedlam:
Cam asa ma simt si eu: de parca mi-am gasit jucaria din adolescenta si sper sa se mai faca o serie.
OldJohn:
Thor si Loki din Marvel? Le-ai explicat contextul?
Dacă noua generație este lipsită de cultură (sau orice altă chestie care ni se pare nasoală), parțial e și vina noastră. Sau aproape total, că doar n-au crescut singuri pe planetă.
Casă de piatră și sănătate! (asta dacă am înțeles finalul) 🙂
BogDan: Cam da!
Anukoi: Doar partial, sincer… ca nu noi am pus pe butuci educatia si pare-se ca nici n-o vom repara cu oameni ca Daniel David.
Casă de piatră!
Spune ceva de gen “te-ai căsătorit și au apărut și comediile ca lumea!coincidenta?”
A.I.-ul ăsta șugubăț
Nico: Exact :))
Excelent articol, dragule!
Și comentariile, cu care rezonez majoritar.
Rămân, totuși, optimist.
Cât timp mai există tipi tineri ca Philippe Lacheau (vezi Babysitting și Alibi.com), încă mai e speranță.
Mică, dar e acolo. 🙂
Nelinistitu: Ooo, bine te-am regasit! Sa stii ca Babysitting nu am vazut!
Filmul zici că e o parodie la primele din serie , oricum umorul cred că acum depinde de vârstă și de influețele găștii , nu sunt consumator de stand-up comedy și nu inteleg cum unii pot măcar să zâmbească acolo , am incercat câteva nume si numai Doru Octavian Dumitru mi-a plăcut , il consider chiar profesor ! Adevărul este că fug de comediile cinematografice că sunt riscante , cum zicea și maestrul Sergiu Nicolaescu ; ,,cel mai greu este să regizezi comedii , dacă spectatorul nu râde la film cu siguranță o să râdă de regizor !”
E mai degraba o pastisa voita – nici primele doua nu aveau un umor cult, ci mai degraba fizic si direct. Nu-mi dau seama insa daca vor sa continue acest remake, ca am senzatia ca nu ar functiona.