Acum vreun an îi uram un arogant „la revedere” anului 2016. Aveam senzația că, odată ce te apropii de fundul găleții, apa te ridică la suprafață…

Se pare însă că m-am înșelat. 2017 a fost anul în care toate lucrurile care ar fi putut să meargă prost au mers prost. În același timp. Înainte însă de a vă deprima cu detalii personale care nu vă interesează, aș dori să vă deprim cu detalii generale care nu vă privesc. Să facem deci un bilanț al anului care s-a sfârșit și apoi să ne înecăm concluziile într-un pahar de șampanie sau într-o cană cu ceai.

Așa cum arată cel mai recent sondaj IRES, două treimi din români cred că lucrurile merg într-o direcție proastă, 2018 fiind anul care va adânci dezastrul. Un sondaj privat nu înseamnă foarte mult, dar e de remarcat că cifra din 2017 e cea mai mare de când a apărut indicele. Nici nu e de mirare. Într-un an în care principalele evenimente au fost protestele stradale, abuzurile Parlamentului și moartea regelui, resursele de răbdare și încredere ale românilor s-au consumat rapid.

Pe lângă Mihai I, a cărui moarte, deși nedorită, era totuși previzibilă, 2017 a venit și cu dispariția unor personalități mai puțin cunoscute la nivel național, dar relevante în zona lor de activitate. Pentru metaliști și ascultătorii de muzici supărate, moartea lui Negru de la Negura Bunget (Gabriel Mafa) a fost primul dintre evenimentele nasoale ale anului. Deși necunoscut în afara segmentului muzical reprezentat, Negru a scos metalul românesc peste granițe și l-a ținut acolo vreo două decenii. De altfel, dintr-un turneu european se și întorcea, când un atac de cord i-a pus numele sub epitaf, la 42 de ani.

2017 a fost anul în care puștoaica doborâtoare de recorduri, alpinista Geta Dor, și-a pierdut viața din ambiția altora. În același an a murit și jurnalista Simona Catrina, o voce interesantă în peisajul mediatic, dar și câteva personalități ceva mai în vârstă ale teatrului și reclamelor la Aspacardin (Stela Popescu și Cristina Stamate). Controversată ca politician, dar respectată ca istoric, Zoe Petre și-a scris în 2017 ultimul editorial pentru Historia. Tot 2017 a fost și anul în care o crimă aleatorie a amintit multora că viața e doar un șir nesfârșit de accidente, mai mult sau mai puțin morbide. Totul e să fii în exteriorul conturului de cretă.

(Sursa: Cagle.com)

Acum, dacă tot am făcut necrologul local, merită puțin amintită și pleiada de personalități internaționale care au dispărut anul ăsta. Dacă sinuciderile lui Chris Cornell și Chester Bennington ne-au făcut să ne punem din nou întrebări despre depresie, morțile lui John Hurt, George Romero, Martin Landau, Fats Domino, Malcom Young, Johnny Hallyday, Roger Moore, Adam West sau Hugh Hefner nu au surprins pe nimeni, dar au întristat pe mulți. Lor li s-au adăugat în mod nefericit și oameni ca Bill Paxton sau Tom Petty care, deși în vârstă, păreau să mai aibă cel puțin un deceniu de „muncă” în ei. Să mai amintesc și de recenta moarte a lui Warrel Dane (Sanctuary, Nevermore)?

Dacă în țară un anumit partid a aruncat în aer justiția și economia României, nici în afara țării lucrurile n-au stat deloc mai bine. Anglia și-a continuat scufundarea, Turcia și-a accentuat deriva, iar Trump s-a ținut de promisiuni… din păcate. Și dacă instituțiile și autoritățile americane au prevenit multiplele „inițiative” prezidențiale, ele n-au putut face același lucru în cazul atentatelor violente, izbucnirea din Las Vegas fiind cap de afiș. Alte colțuri ale lumii, de la Egipt și Siria la Suedia și Germania, au fost lovite direcționat, dar nu complet neașteptat. Londra a fost agresată de două ori și a „găzduit” un incendiu, pe când Marsilia, Manchester și Barcelona au plătit la rândul lor tribut unor demenți. Că veni vorba de Barcelona, spaniolii nu pot fi trecuți cu vederea pentru violențele din Catalonia, la fel cum nici Polonia sau Ungaria nu pot fi scoase de pe lista viitorilor suspecți de violențe regionale.

Mulți analiști s-au întrebat dacă 2017 a fost doar un an prost sau începutul unei crize mai mari. De altfel, nici clima nu ne-a lăsat în pace, anul 2017 fiind în top trei pentru cele mai mari temperaturi din ultimele decenii. Ultimele luni ale anului, nasoale din mai multe puncte de vedere, au fost un fel de studiu de caz pentru încălzirea globală.

Acum că am pus cap la cap nenorociri pentru un sumar de Știri ProTV, probabil vă întrebați de ce ar trebui să vă pese. Ok, lumea și țara se duc naibii, dar de ce naiba ar trebui să fiți VOI supărați? Sincer să fiu, simt că mai toți oamenii din generația mea și din cele apropiate au aceeași problemă: îngustarea orizonturilor. Prin 2009, când am avut primele ocazii mai serioase să plec, aveam la dispoziție o Europă oarecum generoasă și o Românie care dădea totuși semne timide de însănătoșire. Situația de atunci și propria condiție îmi spuneau însă să mai stau.

E adevărat, eram în plină criză, iar puterea PD-Listă începea să se clatine sub ambițiile unui președinte care urma să câștige din nou alegerile. Totuși, posibilități erau, iar economia se ridica rapid (pe baze nu tocmai sănătoase, e drept). Acum număr pe degete țările în care mi-ar plăcea și mi-aș permite să plec. În plus, după ani de voturi, proteste, petiții și inițiative în zadar, îmi e greu să cred că România mai are cum să-și revină. Deja nu mai e o problemă de educație și corupție, ci una demografică: nu vor mai fi oameni pentru reconstrucție. Dacă nu-mi împărtășiți viziunea, aștept niște argumente liniștitoare.

În plus, pe plan strict personal, lucrurile au stat ceva mai rău decât au stat pentru Europa. A fost un an cu relații vechi încheiate brusc, luni întregi de spitalizare (consecința unor probleme cronice mai vechi), prietenii suspendate și cu demolarea pilonilor pe care mi se proptea lumea. Dacă traumele medicale n-au fost de ajuns, dispariția unor apropiați și o rearanjare brucă a tuturor priorităților m-au scos cu siguranță de pe șine. Prin urmare, scuzați-mi pesimismul!

Mi-ar plăcea să cred că în 2018 o să rup piața cu niște proiecte mai vechi și că voi nu veți mai citi bloguri sau articole sforăitoare. Nu, nu pentru că nu există aproape niciun strop de substanță în spațiul online, ci pentru că veți fi prea ocupați să vă numărați gențile de bani.

Din păcate, viața are în general darul de a ne contrazice, așa că nu îmi rămâne decât să vă urez un final de an liniștit și, în caz că 2018 vine în viteză, să vă strig proverbialul: Păzea!

P.S: Puteți adăuga și sănătate la urarea aia. O fi banală urarea, dar nu poți avea niciodată suficientă.